Romania Sociala logo
Menu

„Plăcerea vinovată”: bârfa

autor:   6 February 2023  

Așa numea metaforic bârfa Emrys Westacott, profesor de filozofie la Alfred University din New York, într-un studiu despre etica bârfei, nu de mult publicat (Westacott, 2000, p. 69). Ce este bârfa, care sunt notele definitorii prin care bârfa se deosebește de alte acte de comunicare, precum pălăvrăgeala și zvonul, ce funcții sociale are, care este taxonomia ei și care sunt caracteristicile bârtfei online – iată ce îmi propun să discut în acest eseu. Menționez că eseul se înscrie în direcția reabilitării acestui fenomen psihosocial pe cât de frecvent incriminat, supus oprobriului public, pe atât de larg răspândit în toate culturile lumii, în toate straturile societății, la copii, tineri, adulți și vârstnici, la bărbați și femei. Exclud din această discuție bârfa de sine (self-gossip), pe care unii autori (de exemplu, Heilman,1976/1998; Rusu, 2020) o includ în taxonomia bârfei, prin derogare de la definiția general acceptată a acestui fenomen.

În psihosociologia românească, Vasile Pavelcu (1900 – 1991), profesor de psihologie la Universitartea „Al. I. Cuza” din Iași, căruia îi aduc pe această cale un omagiu postum, a fost cel dintâi care a scris despre virtuțile bârfei. În eseul „Elogiul bârfelii”, publicat în 1945 în Revista Ethos și republicat în volumul Elogiul prostiei. Psihologie aplicată la viața cotidiană, Vasile Pavelcu sublinia în concluzie: „Bârfeala este o instituție necesară, pe nedrept blamată; ea se cere încurajată și libertatea ei apărată de lege” (Pavelcu, 1945/1999, p. 318).

Dacă în urmă cu trei sferturi de veac a privi bârfa într-o altă perspectivă decât cea a blamării ei era aproape de neacceptat, în prezent majoritatea psihosociologilor remarcă mai ales partea bună a bârfei. Selectez din lista lungă a cercetătorilor care evaluează pozitiv bârfa doar câteva nume: Sally Yerkovich (1977) afirma că bârfa este utilă pentru transmiterea de informații către ceilalți, pentru influența socială și pentru divertisment; John Sabini și Mauri Silver (1982) remarcau, de asemenea, că bârfa implică în esență coduri de conduită și reguli morale încorporate în povești concrete; Roy Baumeister consideră că „bârfa transmite ascultătorului informații valoroase despre cultură și societate” (Baumeister et al., 2004, p. 112); Robin Dunbar (2004) susține argumentat că bârfa este universală și necasară cultural; Francis T. McAndrew apreciază că bârfa este esențială pentru viața socială a oamenilor, că oamenii de toate vârstele, din toate timpurile și din toate culturile bârfesc, fapt care a ajutat evoluția noastră culturală: „Oamenii care au fost fascinați de viețile altora au avut pur și simplu mai mult succes decât cei care nu au fost fascinați și genele acelor indivizi au ajuns până la noi de-a lungul veacurilor” (McAndrew, 2014, p. 4). 

Să nu se înțeleagă însă din cele susținute de psihosociologul evoluționist Francis T. McAndrew, profesor la Knox College din Galensburg (Illinois, SUA), că toți oamenii bârfesc zi de zi și ceas de ceas, ci doar că potențial sunt bârfitori. Este totuși în afara oricărui dubiu că în era digitală bârfirea a dobândit o pondere deosebit de mare în ansamblul conversațiilor cotidiene. Robin Dunbar și colaboratorii săi au găsit prin observații riguroase că bârfa reprezintă aproximativ 65% din timpul conversațiilor, cu mici variații datorate vârstei și apartenenței la gen (Dumbar et al., 1997, p. 105).  

Consider că filozoful și eseistul italian Sergio Benvenuto are dreptate când observă: „Cu toate că bârfa a existat dintotdeauna, epoca contemporană se caracterizează printr-o adevărată apoteoză a bârfei. Mass-media îi oferă bârfei posibilitatea să se răspândească inimaginabil. Întregul nostru mod de a trăi în societățile democratice celebrează bârfa ca semn al libertăților democratice” (Benvenuto, 2001, p. 6).

În finalul acestei introduceri, putem spune că mai tuturor le place bârfa, dar nimeni nu dorește să fie malițios bârfit, cu toate că prin aceasta se arată că este o persoană semnificativă cel puțin pentru persoana care transmite altora informația moralizatoare.

Bârfa ca femomen psihosocial

În Enciclopedie de psihosociologie, am definit bârfa ca „informație dezaprobatoare despre viața persoanală a altora, transmisă în relațiile interpersoanale informale sau prin intermediul mass-media” (Chelcea, 2006, p. 59). Fără a fi cu totul de neglijat, recunosc faptul că această definiție nu mă mai mulțumește nici pe mine și, cu atât mai mult, pe profesioniștii de azi din domeniul științelor socio-umaniste. Definiția propusă de Mihai S. Rusu, profesor de psihologie socială la Universitatea „Lucian Blaga din Sibiu, aduce un plus de cunoaștere: „bârfa este acea interacțiune socială triadică în cadrul căreia două părți sunt angajate în procesul de moralizare negativă a terțului absent, cu condiția ca judecata morală să aibă ca temeiuri probe demne de încredere, iar evaluatorii morali să fie animați de intenția sinceră de a spune adevărul” (Rusu, 2020, p. 83).

Spuneam că uneori bârfa se confundă, la nivelul simțului comun, cu pălăvrăgeala și zvonul. Să comparăm aceste moduri de comunicare, luând în considerare următoarele: ținta judecății morale, actanții (persoanele implicate în bârfire), numărul actanților, scopul principal al celor care comunică, gravitatea faptelor atribuite țintei, modul de comunicare a judecăților morale. (Tabelul 1)

       Tabelul 1.  Distingerea bârfei față de pălăvrăgeală și zvon

 BârfaPălăvrăgealaZvonul
Ținta judecății moralePersonalizată            –Personalizată/Nepersona-lizată
ActanțiiSe cunosc direct între eiSe cunosc direct între eiNu se cunosc direct între ei
Numărul actanțilorTreiDoi, maximum doisprezeceNelimitat
Scopul fundamentalTransmiterea de informații despre reguli și normeÎntărirea coeziunii grupuluiSancționarea țintei
Gravitatea faptelor Minoră/MedieMajoră
Consecințe asupra ținteiNeînsemnateSemnificative
Modul de comunicareInterpersonală/Mass-mediaInterpersonalăMass-media/Interpersonală

Înțelegerea deplină a comparării celor trei fenomene psihosociale impune câteva precizări. Am avut în vedere bârfa bună, care se deosebește de bârfa rea prin aceea că aceasta corespunde adevărului și nu este malițioasă. Bârfa rea nu este altceva decât difuzarea de minciuni. Fără doar și poate, elogiem bârfa bună și condamnăm bârfa rea. Referitor la ținta judecăților morale, trebuie spus că în cazul bârfei ținta este totdeauna o persoană, nu un animal, un lucru sau o organizație. Nu bârfim urșii că atacă oamenii, nici cuțitul că are lama tocită. În discuțiile informale criticăm guvernul, dezaprobăm unele acțiuni ale altor state (de exemplu, invazia Ucrainei de către armata lui Putin, decizia guvernului Austriei de a se opune intrării României și Bulgariei în spatial Schengen), ceea ce nu înseamnă că bârfim. Când este vorba despre zvonuri, ținta poate fi deopotrivă o persoană și o instituție (exemplific: circulă informația că Președintele României ar renunța la funcția de șef al statului pentru a ocupa o poziție înaltă în NATO, dar și informația că înainte de 24 mai a.c., când va avea loc rotirea la guvernare, coaliția PSD, PNL, UDMR se va rupe. În ambele cazuri, avem de-a face cu zvonuri, nu cu bârfe. Astfel de informații informale sunt creații colective, spre deosebire de bârfe, care de regulă, pornesc de la o persoană cunoscută.

Precizez și faptul că acțiunile noastre au totdeauna un scop, care poate fi conștientizat sau nu. În transmiterea de reguli și norme culturale, scopul fundamental al bârfei nu este de cele mai multe ori conștientizat de către actanți, care discută despre faptele altuia în absența acestuia pur și simplu pentru a alunga plictiseala sau pentru a se amuza. Nu întâmplător se spune că bârfirea este o „plăcere vinovată”. De ce plăcere? Pentru că bârfind: a) trăim acea plăcere răutăcioasă, bucurându-ne de eșecurile sau nenorocirile altuia (în limba germă SchadenfreudeSchaden, rău, pagubă + Freude, bucurie); b) ne simțim superiori persoanei bârfite în ce privește abilitățile, înțelepciunea sau virtuțile morale; c) ne sporim sentimentul de putere, care este cu atât mai intens cu cât audiența știrilor pe care le difuzăm este mai numeroasă; d) ne amintim de obiectul judecății morale, acesta fiind de multe ori sexul, banii, dominația socială (Westacott, 2000, p. 82).  

În fine, bârfa se deosebește de zvon și prin gravitatea faptelor judecate moral, ca și prin consecințele aupra persoanei-țintă. Gravitatea faptelor atribuite țintei fiind redusă sau cel mult moderată în cazul bârfei, prejudiciul de imagine al persoanei pusă în discuție este oarecum neînsemnat (pierderea admirației altora, tratamentul lor lipsit de respect ș.a.),  spre deosebire de zvon, în care caz consecințele pot fi semnificative (pierderea locului de muncă, pierderea unor privilegii ș.a.). Pe de altă parte, bârfa – atât cea pozitivă, cât și cea negativă  –  se particularizează, în raport de pălăvrăgeală și de zvon, și prin funcțiile sale sociale, inventariate de K. Fox (2001) : a) inițierea, dezvoltarea și menținerea relațiilor cu ceilalți; b) consolidarea coeziunii grupului; c) definirea propriului statut în cadrul grupului; d) evaluează și gestionează reputația persoanelor; e) rezolvă conflictele interpersonale; f) influențează comportamentul persoanei bârfite. Mai analitic, Mihai S. Rusu găsește și prezentă 14 funcții ale bârfei: hermeneutică, comunicativă, educativă, devoalantă, conectivă, de solidarizare a grupului, de prevenire a conflictelor deschise, lubrifiantă, umanizantă, recreațional-distractivă, axiologică, de control social, de detectare a blatiștilor sociali (free-riders), de management reputațional (Rusu, 2020, pp. 118-140).

Bârfa online

Progresul tehnologiei a schimbat modul în care oamenii își trimit mesaje unii altora și odată cu aceasta se schimbă și parametrii bârfei. Până la jumătatea secolului al XX-lea, în România se trimiteau cărți poștale cu timbru imprimat. Spațiul pentru scris de pe versoul acestora, limitat la 40-50 cm2, nu era sacrificat în favoarea povestioarelor moralizatoare.

Odată cu accesul la telefon al tot mai multor categorii de populație, bârfa a prins aripi, care au devenit uriașe când telefoanele mobile au ajuns la îndemâna celor mulți. Se pare că tinerii nici nu mai concept că ar putea trăi fără Smartphone. Conform datelor statistice difuzate de Agenția Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în 2021 erau înregistrate în țara noastră 22,9 milioane de cartele SIM active de telefonie mobilă, dintre care 62% pe bază de abonament și 38% pe bază de cartele preplătite. Din păcate, ANCOM nu și-a depăsit atribuțiile legale și nu a raportat câți dintre utilizatorii de telefonie mobilă și-au transmis bârfe.

Astăzi, în era digitală,  avem la dispoziție noi și numeroase modalități de comunicare pe Internet: WhatsApp, blog, wikis, chat rooms. Prin căi variate (e-mail, chat, blogging, instant messaging, photo sharing, news feeds) se transmit instantaneu informații utile pentru muncă, dar și pentru divertisment (și bârfa este distractivă). Câți cetățeni din România folosesc Internetul? 15,35 milioane, conform Hootsuite and WeAreSocial Raport (publicat la 4 martie 2020). Datele statistice din acest raport arată că în întreaga lume 4,5 miliarde de persoane utilizează internetul, în timp ce 3,8 miliarde folosesc rețelele sociale. În România sunt 11 milioane de utilizatori activi pe social media, un român petrecând pe Internet, în medie, 7 ore și 21 de minute  (telefon mobil, televizor) și 2 ore 12 minute utilizând social media.

Cercetările centrate pe bârfa online nu sunt numeroase nici pe plan international și nici la noi. În această situație nu pot decât să presupun că numărul celor care transmit bârfe pe internet (bârfe online) este mai mare decât numărul celor care le transmit direct, „de la gură la ureche”. De asemenea, opinez că și efectul bârfelor online este mai redus decât cel al bârfelor „tradiționale”. Povestirile moralizatoare, în cazul e-mail-urilor,au șanse să-și atingă scopul numai prin obiectul lor, cel care transmite informația nefiind de regulă vizual prezent. Cel care primește informația nu-i poate vedea mimica, gestica, postura, nu-l poate privi în ochi, așa cum se întâmplă în cazul comunicării interpersonale directe, știut fiind că efectul unei bârfe este dat și de harul de povestitor al celui care comunică, dar și de cel care o ascultă, care prin comportamentul lui verbal și nonverbal poate stimula sau inhiba povestitorul.

*

Fiind un element al culturii, este în logica lucrurilor ca bârfa să varieze ca frecvență, caracteristici ale actanților și conținut de la o țară la alta, în funcție de cultura dominantă individualistă sau colectivistă. Referitor la România, care aparține zonei intermediare, mai apropiată de zona culturii individualiste (America de Nord, Europa de Vest) decât zonei culturii colectiviste (Asia, America de Sud), nu se poate afirma pe baza cercetărilor concrete din SUA sau din China cine, cât și ce anume se bârfește.

Dacă luăm în considerare că „Bârfeala are un caracter cathartic” – cum remarca Vasile Pavelcu – și că „înflorește în epocile de nemulțumiri sociale și este practicată de persoanele nemulțumite” (Pavelcu, 1945/1999, p. 317), putem totuși bănui câte ceva despre „plăcerea vinovată” românească. Pentru a ieși totuși din umbra anecdoticii despre bârfă, sunt necesare cercetări științifice concrete pe această temă, care ar ajuta la mai buna cunoaștere a identității noastre naționale. Rezultatele unor astfel de cercetări au și aplicații practice: în organizații, bârfele legate de locul de muncă pot avea atât urmări pozitive, cât și consecinșe negative: contribuie la  diminuarea stresului muncii (Farley et al., 2010), normalizează relațiile cu șefii abuzivi (Yang et al, 2014) și duc la sporirea performanțelor individuale (Irvine, Blessing, 2019), iar restricționarea conversațiilor evaluative informale ar putea provoca o creștere a fluctuației personalului și demisia angajaților competenți (Gobind, Ukpere, 2013).

Bibliografie

Baumeister, Roy, Vohs, Kathleen, Zhang, Liqing. (2004). „Gossip as cultural learning”, Review of General Psychology, 8, 2, pp. 111-121.

Benvenuto, Sergio (2001). „Bârfa”, Lettre international, 38, pp. 3-7 (ediția în limba română).

Chelcea, Septimiu (2006). „Bârfa”, în S. Chelcea, P. Iluț (coord.). Enciclopedie de psihosociologie (pp. 59-60). București, Editura Economică.

Dunbar, Robin (2004). „Gossip in evolutionary perspective”, Review of General Psychology, 8, 2, pp. 100-110.

Dunbar, Robin et al. (1997). „Human conversational behavior”, Human Nature, 8, 3, pp. 231-246.

Farley, Sally D., Timme, Diane R., Hart, Jason W. (2010). „On coffee talk and break-room chatter. Perceptions of women who gossip in the workplace”, The Journal of Social Psychology, 150, 4, 3, pp. 361-368.

Fox, K. (2001). Evolution, Alienation and Gossip. The Role of Mobile Telecommunications in the 21st Century, Oxford, Social Issues Research Center.

Gobind, Jenni,  Ukpere, Wifred (2013). „ Labour pains. Lessons from South Africa for women employees and their employers”, African Journal of Business Management, 6, 46, pp. 11549-11557.

Heilman, Samuel C. (1998). Synagogue Life. A Study in Symbolic Interaction. New York, Routledge.

Iorga, Nicolae (1929). Istoria literaturii românești. Introducere sintetică. București, Editura Pavel Suru.

Irvine, Dlamini P.,  Blessing, Mdletshe B. (2019). „Employee’s perception on workplace gossip in the South African public sectors. The implication on job performance”, Journal of Management and Strategy ,10, 3, pp. 48-56.

Martinescu, Elena, Janssen, Onne, Nijstad, Bernard (2014). „Tell me the gossip: The selfevaluative function of receiving gossip about others”, Personality and Social Psychology Bulletin, 40, 12, 1668-1680.

McAndrew, Francis T. (2014). „How ‘the gossip’ became a woman and how ‘gossip’ became her weapon of choice”, în M. L. Fisher (ed.). The Oxford Handbook of Women and Competition (pp.1-18). Oxford, Oxford University Press.

Pavelcu, Vasile [1945] (1999). „Elogiu bârfelii”, în V. Pavelcu. Elogiul prostiei. Psihologie aplicată la viața cotidiană (pp. 315-318). Iași, Editura Polirom.

Rusu, Mihai S. (2020). Delicii prozaice. Bârfa ca practică socială a vieții cotidiene. Iași, Editura Institutul European.

Westacott, Emrys (2012). The Virtues of Our Vices. A Modest Defense of Gossip, Rudeness, and Other Bad Habits. Princeton, Princeton University Press.

Westacott, Emrys (2000). „The ethics of gossiping”, International Journal of Applied Philosophy, 14, 1, pp. 65-90.

Yang, Chulguen et al. (2014). „Gossip in organizations. From an evolutionary psychological perspective”. Paper presented at the Academy of Management Proceedings.



Facebook

Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024

Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of Work and Family Life. A Secondary Descriptive Analysis in the Romanian ContextMaria Simionescu (Vlăsceanu) Răspunsuri la criza ocupării. Transformări ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...