Am fost invitată să evoc pe scurt experiența mea canadiană pe această temă. Intervin așadar în calitate de profesor (Departamentul de comunicare socială și publică/UQAM. De cercetător în diferite grupuri de cercetare. De evaluator de texte academice (masterat, doctorat), articole la diferite reviste, sau membru al unor colegii de redacție. Dacă experiența livrată aici poate sau nu fi de folos în contextul academic din domeniul științelor sociale, din București și țară, este o discuție care mă depășește.

1. Proceduri și norme : construcția de jos în sus

Procedurile și normele se construiesc printr-o dinamică ascendentă ; ele nu vin de la minister, ele merg la minister. Ele pleacă de jos in sus : departament/ facultate/universitate/minister.

În cazul revistelor, decid colegiile de redacție. 

2. Proceduri și norme de evaluare a activităților profesorilor

Departamentele unei facultăți sunt foarte atente să-și apere autonomia. Ele își păstrează dreptul de a defini și aplica criteriile de evaluare ale profesorilor.

Evaluarea activităților  profesorilor este anuală. Ea se face de către colegii din departament, numiți în fiecare an, alții și pe principiul democrație participativă (nu reprezentativă).  

Evaluarea include trei criterii : invățămînt, cercetare/publicații, servicii pentru colectivitate.

Evaluarea are ca punct de plecare planul de activități depus de fiecare profesor, la începutul fiecărui an universitar . În acest plan, profesorul anunță modularea activităților sale în funcție de aceste trei axe. Evaluarea sa anuală apreciază raportul promisiuni/angajamente/rezultate.

La capitolul învățământ se ține seama de diversificarea cursurilor, de reînoirea descriptorilor de curs și de evaluările pentru fiecare curs, făcute de studenții care au frecventat cursurile.

La capitolul cercetare și publicații se ține seama de numărul și calitatea lor.  Dacă este o carte de autor, pe ce temă și unde a fost ea publicată ? Dacă este un articol în ce revistă a fost publicat ?  UQAM are o editură academică care primește manuscrise de carte și selectează cele mai bune contribuții pentru învățământul dispensat în cadrul universității și pentru specialitatea respectivă. Este editura PUQ : Presses universitaires du Quebec. Dar cărțile pot fi publicate la diferite edituri.   

La capitolul servicii pentru colectivitate este vorba de implicația în proiecte care sporesc vizibilitatea instituțională a Departamentului. De exemplu ; supervizezi stagii ale studenților,  conduci un grup de cercetare, te implici în operația de organizare admiterii la nivel bac/master/  doctorat, ții conferințe în afara universității. Sau te implici în proiecte externe ca de exemplu proiecte de colaborare cu alte universități din țară și străinătate.    

3. Proceduri și norme de evaluare la reviste

Revistele au desigur colegiul lor de redacție. Și revistele sunt atente la autonomia lor. De criteriile pe care le instituie, controlează și modifică, depinde cotarea calității revistei. Vizibilitatea revistei și cotarea ei pe piața academică, trebuie să fie în creștere. A apărut desigur și criteriul indexării revistei pe o serie de platforme on line de prestigiu (mai mare sau mai mic). 

Uneori, departamentele reușesc să-și creeze propria revistă ; este un plus pentru evaluarea instituțională a departamentului. Când vorbesc de evaluarea instituțională, vreau să spun că departamentele, facultățile, universitățile sunt la rîndul lor evaluate de forul imediat superior. Cota lor bună le poate aduce subvenții mai mari, mai multe locuri de profesori și o bază mai largă la admiterea de studenți.

Departamentul nostru și-a creat propria sa revistă deschisă profesorilor și cercetătorilor dinăuntru dar și celor dinafara departamentului. Fondată în 2009 ea se numea Communiquer. Revue de communication sociale et publique. Astăzi ea se numește Revue internationale de communication sociale et publique (RICSP). Cotată la bursa academică, ea este acum deschisă pe plan internațional și astfel prestigiul ei a crescut pe piața academică.

Pentru un cercetător sau profesor, obiceiul este să trimită articole la diferite reviste. Apogeul recunoașterii este când el este invitat (rugat) de reviste prestigioase să le trimite cîte un articol. Probă că a devenit un fel de grande pointure, adică joacă pe picior mare, numele său circulă. 

4. Autonomia universitară

Autonomia universității presupune un Consiliu de administrație compus din profesori din diferitele departamente ale instituției. Discuția despre normarea procedurilor de evaluare a calității diferitelor practici academice (învățămînt, cercetare, cărți, articole, eseuri, comunicări, colocvii, congrese) se face periodic. Normele evoluează. Nici realitatea, nici practicile academice și nici normele nu stau pe loc. Repet, normarea este ascendentă ; ea pleacă de jos in sus : profesori/departament/ facultate/universitate/minister.

Există concurență între universități. Cotarea universităților este la baza subvențiilor primite de la stat și a unor comenzi de cercetare care vin de la diferite entități publice și private, și care aduc bani mai multi la bugetul adminstrativ. Da, putem vorbi de o piață academică, pentru că totul este o piață.  Mai ales că este vorba de finanțare, subvenții și alte recompense.

5. Cotarea și autonomia revistelor

Cotarea unui articol publicat ține în primul rînd de calitatea articolului, dar și de cotarea revistei în care publici. Așadar, apare firesc ca atunci când vorbim de calitatea articolului, ea să fie garantată și de  prestigiul revistei. În fiecare specialitate există cîteva reviste în topul international. De exemplu în comunicare avem Europeen Journal of Communication, International Journal of Communication. Urmează apoi revistele cotate în topul national. Și apoi reviste mai locale. 

Din experiența mea, calitatea academică unui articol are criterii inconturnabile : originalitatea tematicii, și calitatea problematizării. Claritatea demersului metodologic. Stăpânirii operației de specificare conceptuală și de integrare teoretică. Coerența de la cap la coadă.

Stilul personal ar trebui să fie o marcă  în plus. Academismul greoi împănat cu citații decorative , nu este totdeauna un plus. E de preferat un text care amestecă concepte și imagini metaforice și care curge ca un râu,  nu ca o șuviță de apă care își face cu greu drum printre pietre, pietricele și bolovani bibliografici. Cunoaștem acel obicei de a anexa o biografie uriașă, ca alibi academic.

Un articol trebuie să-și cîstige cititorii prin mica/marea sa originalitate. Pentru asta, inconturnabilă este și reflecția epistemologică. Un criteriu fundamental al unui text academic, o dimensiune obligatorie de integrat. La capătul drumului, semnatarul trebuie să-și evalueze critic demersul, «  produsul » și originalitatea.

6. Nu în ultimul timp chestiunea de format

În departamentul nostru, la masterat, dincolo de formula clasică, există formula posibilă de trei eseuri pe aceeași temă. Pot fi trei eseuri contrastante pentru că autorii aleși se înscriu în paradigme diferite. Pot fi trei eseuri complementare, cu o mare tematică cu trei tematici particulare. Sau o altă formulă propusă. Ca de exemplu un amestec de teorie și metafore. Cartea lui Gareth Morgan, Imagini ale organizației este un reper în acest sens. Organizația poate fi tratată cu ajutorul unor metafore : o mașină birocratică, un organism viu, un creier, o cultură, un sistem politic, o închisoare de  psihism, un flux de transformări, un instrument de dominație. Și metaforele pot deveni un serial de paradigme.

Este vorba și de un antrenament pentru libertatea academică și structurarea gândirii,  într-o perspectivă de originalitate.

Cuvintele cheie pe care aș dori să le subliniez  în încheiere.

Autonomia entităților academice. Evaluări periodice. Schimbări de proceduri printr-o logică ascendentă. Originalitatea ca semnătură mai personală.  Concurența pe piața academică.