Nimeni nu ar accepta o viață lipsită de 

prieteni, chiar dacă ar fi să posede toate

celelalte bunuri la un loc.

                                   (Aristotel, Etica Nicomahică)

Când trenul vieții se apropie de „Stația Terminus”, rămânem în compartiment doar cu doi, trei prieteni; ceilalți s-au mutat în alte vagoane sau au coborât definitiv. Din gările care s-au îndepărtat în trecut s-au urcat în trenul vieții tale noi prieteni. Ajunși la vârsta a treia (65 de ani și peste) facem un bilanț: Avem acum mai mulți prieteni decât în copilărie, decât în tinerețe sau la maturitate? De ce s-au despărțit de noi unii prieteni sau, cum spunea un elev din clasele mici, „De ce s-au desprietenit”? Prietenia este universală sau îmbracă forme diferite în funcție de factorii de personalitate și de tipurile de cultură (individualistă versus colectivistă)? Este prietenia seniorilor calitativ diferită de prieteniile legate în alte etape ale vieții? Unor astfel de întrebări încerc să schițez răspunsuri în rândurile ce urmează.

Ce este prietenia?

Pare o întrebare banală. Toți știm că prietenia este o relație, o legătură afectivă între persoane. Acest răspuns este oarecum corect, dar parțial. Pentru a înțelege mai deplin ce este prietenia, să urmărim analiza pe care o face Aristotel în Etica Nicomahică, lucrare scrisă în jurul anului 350 î.H.

1. „Prietenia este un sentiment nu numai necesar, ci şi nobil; îi lăudăm pe cei ce au vocaţia prieteniei şi faptul de a avea un număr mare de prieteni este privit ca un lucru frumos, iar unii sunt de părere că aceiaşi oameni care sunt capabili de virtute sunt şi cei capabili de prietenie” (p. 166).

2. „Prietenia presupune o bunăvoinţă reciprocă, fiecare dorind binele celuilalt, bunăvoinţă ce nu trebuie să rămână ignorată de nici unul dintre cei doi” (p. 167).

3. În prietenie, „se bucură fiecare de prezenţa celuilalt şi-şi aduc reciproc servicii” (p. 171).

Aceste trei caracteristici sunt reținute în analiza modernă a prieteniei. Spre exemplu, William K. Rawlins, profesor de comunicare interpersonală și relațională la Universitatea din Ohio, SUA, autor al unor cărți de referință în domeniu (Friendship Matters: Communication, Dialectics, and the Life Course, 1992; The Compass of Friendship: Narratives, Identities, and Dialogues, 2009), consideră că „Prietenia se definește prin cinci caracteristici: este voluntară, personală, egalitară, reciprocă și afectivă” (Rawlins, 2017, pp. 1789).

1) Prietenia este voluntară. Ne alegem persoanele cu care să fim prieteni. Caracterul voluntar al prieteniei contrastează cu relațiile de rudenie și de parteneriat economic sau de alt tip. În popor, se și spune: „Prietenii îi alegi singur, rudele ți le dă Dumnezeu”.

2) Prietenia este o relație personală. Suntem prieteni nu pentru că face parte dintr-o anumită clasă sau categorie socială, ci pentru calitățile acelei persoane, pe care și noi le împărtășim.

3) Prietenia tinde spre a fi o relație de egalitate. Persoanele aflate în relația de prietenie pot avea caracteristici psihologice diferite și situații eonomice inegale, dar ca prieteni sunt tratate ca fiind egale.

4) Prietenia este o relație reciprocă. Relația de prietenie se caracterizează prin respectul unuia pentru celălalt. Prietenia durează atâta timp cât prietenii continuă să îndeplinească așteptările și standardele comportamentale împărtășite reciproc.

5) Prietenia este o legătură afectivă. Prietenului îi pasă de viața și de starea de bine a prietenului, dorește și acționează pentru binele acestuia. Uneori, iubirea pentru celălalt ajunge până la sacrificial de sine.

Tipuri și forme de prietenie

Prietenia nu are o structură internă unică; se manifestă în diferite forme sau tipuri. Încă Aristotel, deschizătorul de drumuri în știință, filozofie și etică, vorbea în Etica Nicomahică (Cartea a VIII-a) despre trei tipuri de prietenie, în funcție de rațiunile ce stau la baza ei: binele, utilitatea și virtutea. În concepția Stagiritului (Aristotel s-a născut în anul 384 î.H. în Stagira, oraș în Nordul Mării Egee), prietenia care are ca obiect plăcutul, precum și prietenia care are ca obiect utilul au un caracter accidental; adevărata prietenie este cea care izvorăște din virtute.

A dori binele prietenului pentru prietenul însuşi înseamnă a fi prieten în sensul cel mai înalt (pentru că o astfel de prietenie se datorează structurii interioare a celor ce o resimt şi nu unei stări accidentale). Prietenia lor durează atâta timp cât dau dovadă de virtute, iar virtutea este durabilă.

(Aristotel, 350 î.H./1998, p. 169)

În studiile teoretice și în cercetările empirice se face distincție între prietenia la copii, la tineri, la maturitate și la bâtrânețe, distincție justificată de deosebirile structurale ale acestor tipuri de prietenii. De asemenea, se are în vedere că prietenia ia forme diferite în statele din zona culturii individualiste (Amedica de Nord, Europa de Vest), comparativ cu statele din Asia, Africa, America de Sud, în care predomină cultura colectivistă (Adams, Plaut, 2003, p. 333).

Prietenia la bătrânețe

Numeroase studii au arătat că relațiile de prietenie sunt un predictor al stării de bine la bătrânețe, la fel de important ca relațiile familiale (Blieszner, Rosemary et al. (2019, p. 3). Rețeaua de prieteni înlătură sau cel puțin atenuează singurătatea, prietenii împărtășind în comun interese, preocupări și activități. „Încrederea, loialitatea, angajamentul, toleranța, respectul, considerația, afecțiunea, dezvăluirea de sine și asistența nu numai că sunt componente ale definiției prieteniei, ci sunt și norme pentru prietenie puternic susținute de adulții în vârstă” (Adams, Hahmann,  Blieszner, 2017, p. 45). Mult timp, s-a acceptat ideea lui Aristotel că bătrânii au un cerc de prieteni redus ca număr: 

La persoanele ursuze şi la cele în vârstă, prietenia este cu atât mai rară cu cât au un caracter mai dificil şi sunt mai puţin dispuse să întreţină relaţii; or, tocmai intimitatea relaţiilor este considerată semnul cel mai caracteristic al prieteniei şi care-i favorizează cel mai mult apariţia. Aşa se explică de ce tinerii se împrietenesc repede, în timp ce bătrânii nu; căci nu te împrieteneşti cu oameni a căror prezenţă nu te bucură, ceea ce se poate afirma referitor la oamenii ursuzi.

(Aristotel, 350 î.H./1998, p. 172)

Cercetările recente au arătat însă că cercul de prieteni al persoanelor în vârstă se restrânge sau se lărgește în funcție de caracteristicile de personalitate ale vârstnicilor și de contextul social în care își duc viața (Adams, 2007, p. 1787). Nu toți bătrânii sunt ursuzi. Dimpotrivă, cred că cei mai mulți sunt blajini, dispuși să treacă peste micile defecte ale prietenilor pentru a-și păstra relația cu ei. Păstrez în minte din anii de școală chipul bătrânului zugrăvit de Barbu Ștefănescu Delavrancea în povestirea „Bunicul”: „Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprâncenele, mustăţile, barba… peste toate au nins anii mulţi şi grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori”.

Rebecca G. Adams, profesoară de sociologie la Universitatea din Carolina de Nord, a atras atenția asupra faptului că cercetările concrete au evidențiat schimbări interesante în ceea ce privește numărul de prieteni la vârsta a treia în funcție de apartenența la gen: la maturitate, bărbații au mai mulți prieteni (de ambele sexe) decât femeile; la bătrânețe, femeile au mai mulți prieteni (de asemenea, de ambele sexe) decât bărbații, iar acest decalaj tinde să se mărească pe măsură ce se înaintează în vârstă (Adams, 2007, p. 1787). Se întâmplă acest lucru în SUA.

Dar în România? Nu s-au realizat încă anchete sociologice pentru a aproxima cercurile de prieteni la vârsta a treia. Ar merita acest efort de cercetare, știut fiind că prietenia la această vârstă este un suport social important, promovează stima de sine și contribuie la sănătatea fizică și mentală, fiind și un factor al longevității. „Prietenia le oferă bătrânilor compensaţie pentru actele pe care slăbiciunea îi împiedică să le mai îndeplinească” (Aristotel,  idem, p. 165).

În România, conform datelor Institutului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2021, numărul persoanelor în vârstă de 65 de ani și peste era de 3 704 996, reprezentând 19,3% din                                                      

populația rezidentă a țării (19 201 662). Probabil, multe dintre aceste persoane sunt văduvite de relații de prietenie: nu au știut să le păstreze sau nu și-au ales cu chibzuință prietenii din etapele trecute ale vieții? Oricum, nu ar trebui să uităm că „Încrederea, loialitatea, angajamentul, toleranța, respectul, considerația, afecțiunea, dezvăluirea de sine și asistența nu numai că sunt componente ale definiției prieteniei, ci sunt și norme pentru prietenie puternic susținute de adulții în vârstă” (Adams,  Hahmann,  Blieszner, 2017, p. 45).

Bibliografie

Adams, Glenn, Plaut, Victoria C. (2003), „The cultural grounding of personal relationship: Friendship in North American and West African worlds”, Personal Relationships, 10, 3, pp. 333-347.

Adams, Rebecca G. (2007). „Friendship: Structure and context”, în G. Rietzer (ed.). The Encyclopedia of Sociology (pp. 1795-1799). Malden, MA, Blackwell.

Adams, Rebecca G. (2007). „Friendship during the later years”, în G. Rietzer (ed.). The Encyclopedia of Sociology (pp. 1787-1788). Malden, MA, Blackwell.

Adams, Rebecca G., Hahmann, Julia, Blieszner, Rosemary (2017). „Interactive motifs and processes in old age friendship”, în M. Hojjat, A. Moyer (eds.). The Psychology of Friendship (pp. 39-55). Oxford, Oxford University Press.

Aristotel [350 î.H.] (1998). Etica Nicomahică. București, Editura IRI.

Blieszner, Rosemary et al. (2019. „Friendship in later life: A research agenda”, Innovation in Aging, 2019, 3, 1, pp. 1-18.

Rawlins, William K. (2017). „Friendship: interpersonal aspects”, în G. Rietzer (ed.). The Encyclopedia of Sociology (pp. 1788-1791). Malden, MA, Blackwell.