După o criză sanitară care i-a ţinut în case, distanţaţi fizic de prieteni, colegi, profesori, tinerii s-au reunit în sălile de curs, la birouri, în locurile preferate pentru petrecerea timpului liber. Sfârşitul pandemiei, aşa cum a fost declarat de autorităţi, a coincis cu declanşarea unei crize geopolitic: războiul declanşat de Rusia lui Putin. Economia europeană tremură din toate încheieturile, ameninţată de restricţionarea alimentării cu gaz dinspre Rusia, flagelul preţurilor tot mai mari la energie, inflaţie galopantă. Frica de boală este urmată de frica de război, apoi de frica de sărăcie. O creştere a inflaţiei peste 3% descurajează consumul, afectează producţia, şubrezeşte nivelul de trai. Acum, în România, inflaţia depăşeşte 15%. Oamenii asistă neputincioşi la devalorizarea activelor, ajustează cheltuielile urmărind cu prioritate achitarea facturilor la întreţinere, utilităţi şi achiziţionarea de bunuri esenţiale.
Anul 2022 este declarat de Uniunea Europeană ca fiind „anul european al tineretului”, Comisia Europeană propunând ca obiectiv prioritar „includerea tinerilor şi priorităţilor acestora în elaborarea politicilor viitoare, precum şi organizarea de activităţi dedicate tinerilor în întreaga UE”. Potrivit statisticilor oficiale, un european din şase se încadrează în segmentul de vârstă 15-29 ani. Cercetările sociologice la nivel european relevă faptul că un tânăr din trei s-a confruntat cu dificultăţi în perioada crizei sanitare COVID-19, 40% din tinerii europeni se tem pentru propria sănătate, şomajul în rândul tinerilor din UE a crescut de la 11,9% în anul 2019 la 13,3% în anul 2020.
Eurostat arată că, în perioada 2015-2019, rata deprivării materiale severe pentru tinerii din UE cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani a scăzut de la 8,4% la 5,4%, dar a crescut la 6,5% în anul pandemic 2020. Cu toate problemele lor, tinerii din UE rămân ataşaţi de ideea europeană, 75% dintre ei având o imagine pozitivă legată de Uniunea Europeană şi de democraţie. Din perspectiva Comisiei Europene, cea mai presantă problemă legată de tineri este tranziţia de la şcoală/învăţământ la locul de muncă. Tinerii sunt cei mai afectaţi de inactivitate economică, subocupare, şomaj, sărăcie. Din ce în ce mai des cad pradă consumului de droguri şi alcool, jocurilor de noroc, videochat-ului, prostituţiei, anxietăţii, depresiei. România este țara europeană cu cei mai mulți copii și tineri (cu vârste până în 18 ani) aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială (41,5%).

(sursa datelor: Eurostat)
Tinerii sunt afectaţi de şomaj într-o măsură mai mare decât adulţii deoarece nu întotdeauna pregătirea lor şcolară are corespondent cu ceea ce se cere pe piaţa muncii; mulţi dintre tineri se află la prima experienţă a angajării având experienţă de muncă limitată; de multe ori sunt angajaţi în baza unor contracte de muncă cu normă parţială, pe perioadă determinată, fiind uşor de concediat atunci când economia dă semne de slăbiciune. Însă, sunt şi tineri care îşi găsesc de muncă încă din timpul studiilor la şcolile profesionale şi postliceale sau din timpul studiilor universitare.
Rata șomajului în rândul tinerilor (persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani) în UE a scăzut la 13,0% în 2021, de la 13,3% în 2020. Criza COVID-19 și măsurile asociate acesteia au afectat în mod disproporționat tinerii în ceea ce privește șomajul, în special în 2020, când rata șomajului în rândul tinerilor a crescut cu 1,4 puncte procentuale (pp) în timp ce rata șomajului global a crescut cu 0,4 pp, dar apoi șomajul în rândul tinerilor a scăzut puțin mai mult în 2021 (-0,3 pp față de 2020) decât rata generală a șomajului (-0,1 pp, de la 7,1% în 2020 până la 7,0% în 2021).
Ratele ridicate ale șomajului în rândul tinerilor au fost concentrate în sudul Europei. Au existat 23 de regiuni în care 30,0% sau mai mult din forța de muncă cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani era șomer. La capătul superior al intervalului, existau 6 regiuni, în mare parte periferice sau îndepărtate, în care rata șomajului în rândul tinerilor era mai mare de 40%: Ciudade Autónoma de Ceuta (56,0%) și Ciudade Autónoma de Melilla (41,9%) (ambele în Spania), Anatoliki Makedonia, Thraki (45,1%) și Dytiki Makedonia (42,3%) (toate în Grecia), Mayotte (43,0%) în Franța și Sicilia (40,1%) în Italia.
În regiunea de Nord-Est a României, rata șomajului în rândul tinerilor (persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani) a fost de 13,4% în anul 2021. În regiunea Sud-Est Oltenia s-a înregistrat cea mai mare rată a șomajului în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani (21,6%).

Eurostat a diseminat recent o serie de date referitoare la participarea tinerilor studenţi şi ucenici pe piaţa muncii. România se încadrează iarăşi în categoria „performanţa de a fi ultimii”: doar 2% dintre studenţii şi ucenicii din România participau în 2021 la piaţa forţei de muncă (inclusiv joburi part-time, de weekend etc.), cel mai redus nivel din Uniunea Europeană şi de peste zece ori sub media de 23%. Cel mai mare procent de participare pe piaţa muncii a studenţilor şi ucenicilor din segmentul de vârstă 15-29 de ani a fost înregistrat de Olanda cu 70%. Ţările din nordul UE se plasează cel mai bine la acest indicator, în timp ce sudul mediteranean rămâne cu probleme.
Pentru unii tineri din România, studenţia înseamnă o prelungire a liceului condimentată printre altele cu participarea la cursuri şi distracţie. Prin urmare,tinerii din România, nu se anhajează deoarece primesc bani de cheltuială de la părinţi, preferă să se distreze, sunt antrenaţi în activităţi aducătoare de bani la limita licitului, nu au deprinderea de a munci, nu au fost socializaţi în cultura muncii. Alţii, de obicei, o minoritate, sunt preocupaţi de acumularea unor cunoştinţe şi competenţe care să le faciliteze tranziţia de la şcoală la muncă.
Cu excepţia studenţilor de la ştiinţe tehnice (Politehnică) care au mai multe oferte de a lucra cu normă parţială în domeniul în care se pregătesc, ceilalţi studenţi au doar alternativa angajării în servicii care nu necesită o pregătire specializată: HORECA, comerţ cu amănuntul, call-center şi alte asemenea. Studenţii care lucreză cu normă întreagă au dificultăţi în parcurgerea cursurilor, lucrărilor de la seminarii şi laboratoare, la examene.
Ponderea persoanelor de 25-34 ani cu studii superioare în România este de 23,3%, mult inferioară nivelului mediu din Uniunea Europeană de 41,2%. Luxemburg deţine cea mai mare pondere cu o valoare de 62,6%. Până în anul 2030, ţările din Uniunea Europeană au ca obiectiv creşterea ponderii populaţiei în vârstă de 25-34 de ani care să finalizeze învăţământul superior la 45%, datorită importanţei acestuia pentru o piaţă a muncii cât mai dezvoltată. In anul 2021, 14 state nu au ajuns înca la nivelul de 45%.

(prelucrare proprie pe baza datelor Eurostat).
Deşi reclamă lipsa forţei de muncă, România are probleme şi cu tinerii care nu învaţă, nu muncesc, nu urmează vreo formă de pregătire profesională (NEET). Potrivit Eurostat, în anul 2021, ponderea tinerilor cu vârsta între 15 şi 29 ani din România care nu muncesc, nici nu învaţă este de 32,7%.
Ratele NEET în statele membre ale UE pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani cu un nivel scăzut de educaţie au variat între 6,4% în Suedia şi 32,7% în România în 2021. Privind mai atent aceste cifre, şase ţări au avut rate NEET mai mari decât media pentru UE şi aceste ţări au fost: Slovacia (16,6%), Spania (18,4%), Malta (20,3%), Italia (23,0%), Bulgaria (24,4%) şi România (32,7%).

în populația totală de tineri cu vârste între 15 și 29 de ani (sursa datelor: Eurostat).
Finalizarea studiilor de licenţă nu înseamnă pentru toţi tinerii confruntarea cu piaţa muncii. Studiile postuniversitare (masteratul şi doctoratul) au reprezentat multă vreme o perioadă de tranziţie de la şcoală la muncă, o atenuare a ceea ce, de pildă în anii 90, era un „şoc biografic”. Amânarea angajării se resfrânge şi în părăsirea târzie a casei părinteşti. În 2021, în întreaga UE, tinerii au părăsit casa părintească în medie la vârsta de 26,5 ani. Tinerii din România părăsesc casa părintească în medie pe la 28 de ani, bărbaţii pe la 30 de ani, iar femeile mai repede, pe la 26 de ani. În majoritatea ţărilor UE din nord şi vest, tinerii au părăsit casa părintească în medie la începutul până la mijlocul vârstei de douăzeci de ani, în timp ce în ţările sudice şi de est, vârsta medie era la începutul anilor treizeci.
Un indicator important care reflectă participarea la educatie îl reprezintă rata de părăsire timpurie al sistemului educaţional de către tineri (18-24 ani). In anul 2021, rata în Romania a fost de 15,3%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Acest procent ridicat este determinat de factori precum sărăcia, nivelul scăzut de sprijin din partea părinţilor, familiei, accesibilitatea redusă la servicii de educaţie, lipsa infrastructurii (în special în mediul rural). În ţări precum Croaţia, Slovenia, Irlanda, Grecia, indicatorul prezintă cele mai scăzute valori (aproximativ 3% din tinerii cu vârste între 18-24 de ani au părăsit timpuriu sistemul educaţional). Factorii care determină părăsirea timpurie a școlii sunt sărăcia familiilor, munca sezonieră prestată mai ales de copiii din mediul rural, educația precară a părinților, costurile ridicate cu întreținerea copiilor la școală, accesibilitatea redusă a copiilor din mediul rural la școlile de prestigiu din mediul urban.

Conform Eurostat, în anul 2020, la nivelul UE, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani care nu locuiau cu părinţii erau mai expuşi riscului de sărăcie (25,9%) decât cei care locuiau cu părinţii (17,8%). În România, vârsta medie de părăsire a casei părintești de către tineri este de 28 de ani. Se remarcă şi faptul că în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, bărbaţii decid să părăsească locuinţa părintească mai tarziu decât femeile, în România decalajul fiind unul semnificativ (25,7 ani pentru femei comparativ cu 30,3 ani pentru bărbaţi).

Populația Europei este în plină îmbătrânire demografică. Ponderea tinerilor în totalul populaţiei scade în fiecare an din cauza scăderii natalităţii şi a fertilităţii, dar şi a creşterii speranţei de viaţă. Unele țări din est, precum România, sunt afectate de îmbătrânirea demografică din cauza migrației externe a tinerilor și a adulților tineri.Tinerii sunt din ce în ce mai puțini și mai afectați de sărăcie. Din perspectiva educației și angajării pe piața muncii, tinerii europeni reprezintă un grup aflat în situație de risc sau vulnerabilitate. Statisticile oficiale arată că tinerii sunt afectați de sărăcie mai mult decât adulții sau persoanele în vârstă.
Țările dezvoltate din Europa de Vest și-au rezolvat parțial cererea de muncă prin migrația din țările de est ale continentului. Între timp, țările mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic care se confruntă cu deficit de forță de muncă au probleme cu modul în care funcționează sistemul de educație și formare. În 2021, rata de părăsire timpurie a școlii în România era de 15,3%, cea mai mare din Uniunea Europeană. În țări precum Croația, Slovenia, Irlanda, Grecia, indicatorul arată cele mai scăzute valori (aproximativ 3% dintre tinerii cu vârsta între 18-24 de ani au părăsit devreme studiile).
Ponderea persoanelor de 25-34 de ani cu studii superioare în România este de 23,3%, cu mult sub media UE de 41,2%, deși, absolvenții de învățământ superior din România își găsesc relativ ușor de lucru, chiar dacă nu întotdeauna în domeniul în care s-au pregătit. . Luxemburg are cea mai mare pondere, cu 62,6% cu studii superioare, în totalul populației.
Rata șomajului în rândul tinerilor din România în 2021 la grupa de vârstă 25-29 de ani este de 7,5%, sub media UE. În grupa de vârstă 20-24 de ani, rata șomajului este de 17,4%, cu 2,2 puncte procentuale peste media UE. Valori ridicate se înregistrează în țări precum Grecia și Spania, unde peste 30% din segmentul de vârstă 20-24 de ani sunt șomeri. Șomajul este cel mai mare în rândul absolvenților cu niveluri de educație inferioare (medie și scăzută).
Tinerii amână părăsirea gospodăriei părintești pentru că întâmpină probleme în găsirea unui loc de muncă, situație reflectată în ratele ridicate ale șomajului în rândul tinerilor din unele state europene (Italia și Spania). Părăsirea târzie a casei părinteşti reprezintă o formă de autoprotecţie socială a tinerilor.
În România există cerere de forţă de muncă, dar multe locuri vacante sunt salarizate precar, mai ales cele din aşa-numita „industrie a ospitalităţii”. Salarizarea în construcţii, industrie şi agricultură a devenit ceva mai atractivă, dar munca grea nu încântă pe nimeni. În aceste domenii, tinerii muncesc de nevoie, nu de plăcere. Şi dacă tot trebuie să muncească mult şi greu, tinerii preferă să o facă în străinătate. În lipsa suportului financiar al părinţilor, fără „pile, cunoştinţe şi relaţii”, fără o pregătire axată pe competenţele digitale şi în utilizarea limbilor străine, fără disponibilitatea de a munci, viitorul tinerilor pe piaţa muncii devine complicat.
Notă: lucrarea de față a fost prezentată la ședința Comisiei de Dialog Social Iași din 16 decembrie 2022, având ca punct de pornire articolul cu tema „Tinerii în statisticile oficiale” publicat de autor în Ziarul de Iași (5 septembrie 2022). Ulterior, în co-autorat cu I.-C. Baciu și R.-V. Gabor, am elaborat studiul „Statistical Coordinates of Youth’s Living Standards in Romania. A Comparative Analysis in EU-27”, în Romanian Statistical Review no. 4/ 2022.
