Articol pulicat initial in revista qmagazin.ro sub semnatura doamnei Ramona Vintila
Profesor doctor Elena Zamfir, cercetător principal în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române împlinește mâine 74 de ani. În exclusivitate pentru Q Magazine, domnia sa vorbește despre politizarea învățământului, despre comunicarea problematică între cercetători și decidenții politici, dar și despre ce înseamnă carieră universitară și cercetare științifică în România.
În continuare este preocupată de activitatea de cercetare științifică în domeniile în care s-a format constant, fără întrerupere, timp de 56 de ani: “politici sociale, politici pentru copil și familie, politici de gen, asistență socială, strategii antisărăcie și incluziune socială, dezvoltare comunitară, bunăstare socială, grupuri etnice etc.
Am încheiat de curând câteva proiecte importante de cercetare, activități ce-mi revin în calitate de cercetător principal la ICCV al Academiei Române. Mă gândesc acum la unele teme de cercetare viitoare. În ultimii doi ani, am coordonat o carte de studii colective Asistența socială în România după 25 de ani. Răspuns la problemele tranziției (2015) care trasează parcursul sinuos, contradictoriu al asistenței sociale în România și starea ei după 25 de ani, cu răspunsuri punctuale la provocările tranziției. Am fost autor în 2015 la o lucrare colectivă de mari proporții, Sociologia românească-1900-2000, O istorie socială, referitoare la istoria socială a sociologiei pe parcursul a 100 de ani, unde numai pregătirea bazei de date a durat mai mult de trei ani. Cartea a fost revăzută și pentru o ediție nouă în limba engleză și a apărut în 2016 la o editură din străinătate. Am participat timp de doi ani, 2015-2017, alături de colegii mei, la elaborarea volumelor privind Strategia Academiei Române în următorii 20 de ani ( 4 volume), opțiune pentru un viitor proiect/model de țară pe capitolul Economia și calitatea vieții. Am publicat studii în reviste de cercetare în țară și în străinătate. Acum coordonez o temă de cercetare din planul institutului nostru pe politici sociale integrate pentru familie și copil, cu finalizare într-o propunere legislativă pentru o nouă lege a familiei în România. Anual, am avut comunicări la Conferințe Internaționale finalizate prin studii apărute în reviste de specialitate. Am fost pe o perioadă mare (2004-2010) expert de țară în Reţeaua Universitară Europeană – 30 universităţi in Programul Egalitatea de şanse şi incluziunea socială în ţările europene proiecte ale Comisiei europene, (Directoratul Afaceri sociale şi incluziune socială).”
56 de ani dedicați învățământului superior și cercetării academice
“Menționând doar o mică parte din ce am făcut în ultimii ani, îmi dau seama că timpul a fost mereu pentru mine un factor presant și niciodată suficient. De când mă știu aveam impresia că nu-mi ajunge timpul pentru tot ce mi-am propus să fac, iar uneori este chiar zgârcit în a-mi da posibilitatea să mă bucur în liniște de ce am realizat. Când eram copil, și apoi studentă, mă întrebam de ce unii se plictisesc, iar eu niciodată. Niciodată nu știu să fi fost în lipsă de proiecte, activități, aspirații. Poate este și o deformare profesională. Cei 56 de ani, petrecuți fără întrerupere în învățământul superior și în domeniul universitar, m-au pus să fiu mereu contra cronometru, să am un program foarte strict organizat și bine planificat, să rezolv fără amânare tot ce mi-am propus. De când am intrat la Facultatea de Filozofie, Universitatea București, din 1961 și până în prezent, disciplina universitară m-a învățat să-mi găsesc o metodă cât mai avantajoasă în a folosi eficient timpul, să găsesc un echilibru între timpul acordat pregătirii mele profesional-științifice, timpul destinat predării, cel dedicat evaluării și discuțiilor de formare a deprinderilor de cercetare cu studenții, dar să nu mă lipsesc totuși și de plăcerea de a petrece alături de cei dragi din jurul meu.
Dacă acum aș lua fiecare etapă în parte, aș observa că tot ce am realizat profesional și științific se datorează unui efort intelectual imens, susținut de o motivație constantă de pregătire pentru o carieră universitară și științifică de cercetare. Consolidarea formării mele intelectuale a urmat pas cu pas, toate etapele promovării sistemului de învățământ superior (preparator, asistent, lector, conferențiar, profesor) fără a sări însă peste trepte, așa cum se mai întâmplă acum. Aceasta a însemnat un consum mare de energie și de timp. Dar a fost și un câștig pentru viața mea profesional-științifică care s-a bazat pe seriozitatea, responsabilitatea și răbdarea necesară pregătirii unei cariere didactice universitare și de cercetare.”, povestește prof dr Elena Zamfir pentru Q Magazine.
Din dispozițiile „tovarășei” Ceaușescu, a fost nevoită să aștepte timp de 17 ani promovarea de la lector la conferențiar universitar
„E drept că, pe parcurs, am avut și unele mici nemulțumiri de moment legate de perioadele lungi de așteptare nejustificate pentru promovare datorită unor considerente strict birocratice sau schemei piramidale. Pe atunci avansările în învățământul superior se făceau foarte greu și erau condiționate de rezultate vizibile (doctorat, cărți publicate, studii și cercetări proiectate). La poziții mai înalte, de conferențiar și profesor, se adăugau și restricții de vechime obligatorie în învățământul superior sau cercetare științifică, precum și condiționări ale unei politici salariale puternic ideologizate.
Îmi amintesc că, în 1972, deși eu îndeplineam toate condițiile promovării de la lector la conferențiar, a fost o perioadă mare de blocare a posturilor de conferențiar din dispozițiile tovarășei Ceaușescu, fiind nevoită să aștept timp de 17 ani (1972-1989). Dar acum, privind în liniște înapoi, pot spune că mi-a dat și satisfacția muncii bine împlinite pe care o fac și acum cu multă plăcere și dăruire. Poate, de aceea, nu mi s-a părut că efortul așteptării a fost prea mare. E greu de presupus că acum cineva ar avea aceeași răbdare. Sunt unii tineri prea grăbiți, zgomotoși pentru revendicarea drepturilor lor și ce este poate mai grav nu au răbdarea pregătirii serioase în cercetare.”
„Mi-e teamă că a sări peste etapele formării profesional-științifice în învățământul superior sau cercetare va deveni în viitor o regulă și nu o excepție în România care se grăbește să ajungă nici nu știe precis unde.”
„Oricum, pentru o carieră de cercetare universitară și academică, 56 de ani ai mei de pregătire în liniște nu este deloc mult. Această perioadă s-ar putea măsura desigur după câte generații de tineri studenți, masteranzi, doctoranzi am format și care au fost destinele lor profesionale. Oricum, satisfacția muncii mele ca dascăl și cercetător a fost și este una mare. Am întâlnit și am lucrat în cercetare cu tineri minunați, de excepție, care s-au aplecat cu răbdarea și disciplina muncii să-și construiască în timp o carieră serioasă pentru cercetare sau pentru învățământ superior. Competența lor este apreciată aici în România dar și în străinătate. De fiecare dată, reîntâlnirea cu ei sau cu produsele/rezultatele lor științifice din cercetare reprezintă pentru mine momente sincere de bucurie și adevărată satisfacție profesională. Realizez din nou că ei și-au înțeles misiunea socială și reponsabilitatea pregătirii centrate pe performanță. Iar investiția făcută în educația lor a meritat.
De aceea, adesea mă întreb ce aș putea să fac dacă nu aș mai fi antrenată în dezvoltarea carierei celor tineri, în cercetări, în elaborare de studii, cărți, rapoarte sociale de cercetare academică. Acum, mi-ar fi greu să-mi imaginez o zi fără preocupări profesional-științifice, fără dialog în comunitatea academică, fără lecturi în domeniu de specialitate. M-aș simți poate nepregătită penru altceva și poate fără motivația necesară de a mă reinventa profesional. continuarea articolului poate fi citita in revista qmagazin (click aici)
