Romania Sociala logo
Menu

Propaganda: spre o abordare neutră

autor:   11 October 2019   

Septimiu Chelcea



Dacă în comunism au bătut toba dracii,



nu înseamnă că în capitalism cântă suav îngerii.



Din toate timpurile, în toate sistemele de guvernare s-a făcut propagandă, chiar înainte de a fi fost folosit acest termen, „Cu toate acestea, în lumea noastră globalizată, propaganda a depășit granițele naționale sau audiențele definibile. Răspândirea crescândă a Internetului și enorma sa mobilizare îl fac instrumentul perfect pentru difuzarea mesaje la nivel mondial, fără restricții temporale sau geografice. Pe net mesajele pot fi citite la celălalt capăt al lumii, cât ai clipi. Mai mult, Internetul permite utilizarea combinată a diferitelor mijloace de propagandă, care până acum se utilizau separat (texte, videoclipuri și forumuri de discuții) și permite maselor să-și exprime activ propriile opțiuni” (Rieger et al., 2013, p. 1).

 Profesorul Christian Boix de la Universitatea din Bourgonge (Dijon, Franța) a analizat traiectoria semantică a cuvintelor „publicitate” și „propagandă”, arătând că la origine expresia din limba latină pro pa(n)go avea un referențial concret în practicile agricole: o plantație (pango) care se răspândește prin butași, care cresc și se multiplică prin (pro), ocupând un spațiu din ce în ce mai extins (Boix, 1998, p. 3). Semnificația cuvântului „propagandă” s-a păstrat până în prezent: în sens figurat, a face propagandă înseamnă a sădi idei care să se răspândească. Semințele (ideile) pot fi de bună sau de proastă calitate, pot prinde rădăcini și câștiga teren dacă sunt atent îngrijite. Sigur, contează și calitatea solului. Și el trebuie pregătit. Să trecem însă de la metaforă la definiția formală a propagandei.

Câteva definiții ale propagandei

Prima definiție riguroasă a propagandei se întâlnește în lucrarea Propaganda Technique in the World War (1927) a profesorului de științe politice de la Universitatea Yale (SUA) Harold D. Lasswell (1903 – 1978). Propaganda „se referă la controlul opiniei prin simboluri semnificative sau, ca să vorbim mai concret și mai precis, prin relatări, zvonuri, rapoarte, fotografii și la alte forme de comunicare socială” (Lasswell, 1927, p. 627). Atrage atenția în această definiție precizarea „prin simboluri semnificative”: pumnul ridicat, timbrul vocii, punctarea frazelor, mimica etc. sunt simboluri semnificative prin care se transmite paralingvistic semnale care indică atitudinea propagandistului. Harold D. Lasswell detaliază: „Propaganda, în cel mai larg sens, este tehnica de influențare a acțiunilor omului prin manipularea reprezentărilor”, care pot fi de natură verbală, scrisă sau orală, picturală sau muzicală (ibidem). Pe bună dreptate, s-a reproșat că astfel înțeleasă propaganda nu se mai distinge de alte forme de influențare socială, de exemplu de educație, de publicitate sau de relațiile publice.

Adoptarea unei perspective largi, nediferențiate asupra propagandei ar putea fi consecința inventării relațiilor publice ca activitate practică. Edward L. Bernays (1891 – 1995), părintele profesiei de consilier de relații publice, definea propaganda tocmai raportând-o la relațiile publice: „Propaganda modernă este un efort consistent și de durată cu scopul de a crea sau de a forma evenimente pentru a influența, prin intermediul lor, modul cum pubicul se raportează la o anumită inițiativă, idee sau grup” (Bernays, 1928/2017, p. 76).

Propaganda este o formă de activitate umană perfect legitimă. Orice organizație, fie că este vorba despre una socială, politică sau religioasă, care se întemeiază pe anumite principii pe care intenționează să le aducă la cunoștința unui public, transmițându-le pe cale orală sau scrisă, practică propaganda.

Adevărul nu poate fi ignorat, el trebuie transmis. Dacă cineva a descoperit un adevăr valoros, el nu are doar meritul de a-l fi decoperit, dar și datoria de a-l face cunoscut. Și dacă își dă seama – așa cum ar trebui să se întâmple fără întârziere – că pentru propagarea lui eficientă și pe scară întinsă este nevoie de un efort organizat, va folosi presa sau tribuna drept cele mai bune căi pentru transmiterea acelui adevăr unui număr cât mai mare de oameni.

Propaganda devine o acțiune imorală și reprobabilă doar atunci când autorii ei difuzează în mod conștient și deliberat informații false sau atunci când sunt conștienți că efectele pe care le urmăresc prin propagandă sunt în dauna binelui comun. Edward L. Bernays (1928/2017, pp. 73-74). 

În acest sens, propaganda este menită să creeze imagini în mintea milioanelor de persoane, adică stereotipuri. Ea este o armă – așa cum își intitula militantul comunist german Willi Münzenberg cartea sa de teorie a propagandei: „Spre deosebire de evaluarea disprețuitoare a burgheziei, în terminologia socialistă cuvântul propagandă înseamnă ceva măreț, valoros, spiritual, științific” (Münzenberg, 1937, p. 10 ). Ascuțișul ei se vede în confruntările politice, dar cel mai bine în timp de război. În toate conflictele armate, dezinformarea prin toate mijloacele propagandei și-a spus cuvântul. Războiul din Irak a marcat din acest punct de vedere „o nouă calitate”, devenind o parte integrantă a planurilor militare (Bussemer, 2005, p. 27).

Reevaluarea propagandei

În ultimele decenii este evidentă preocuparea psihosociologilor, dar nu numai a lor, de a reconsidera propaganda. În The World Book Enciclopedia (1992/1996, 15, p. 803), propaganda este definită ca „o comunicare unilaterală care urmărește influențarea gândirii și acțiunilor oamenilor”. O astfel de comunicare este propagandă sau nu în funcție de metodele de persuasiune. Nu orice proces de persuadare echivalează cu acțiunea de propagandă. Sunt de acord cu această aserțiune, ca și cu aprecierea că „propaganda ne arată ce să gândim, nu cum să gândim”.

Profesorii Garth S. Jowett și Victoria O’Donnell definesc propaganda într-un sens neutru: „Propaganda este încercarea sistematică și conștientă de influențare a percepțiilor, de manipulare a cognițiilor și de orientare a comportamentelor spre un răspuns care să susțină scopul dorit de propagandist” (Jowett, O’Donnell, 1986/2015, p. 7).  În același sens al neutralității propagandei se pronunță și Philip M. Taylor, profesor de comunicare internațională la Universitatea din  Leeds (Marea Britanie): „Propaganda este încercarea deliberată de a convinge oamenii, prin orice media disponibilă, să gândească și apoi să se comporte în maniera dorită de sursă, ea este un mijloc pentru un scop” (Taylor, 1990/2002, p. 7). 

Așadar, în sine, propaganda nu este nici bună, nici rea. Ea capătă conotație negativă în funcție de metodele la care se recurge, de scopurile pe care agentul persuasiv le urmărește, precum și de contextul social în care se desfășoară. De ce ar avea un caracter nagativ propaganda deschisă împotriva terorismului sau a corupției?! Oare propaganda culturală oficială în țările democratice nu aduce beneficii statului și cetățenilor?

Contribuții la damnarea propagandei

Cariera internațională a termenului de „propagandă” în domeniul comunicării a început prin Bulla din 6 iunie 1622, când Papa Grigore al XV-lea a înființat instituția Sacra Congregatio de Propaganda Fide (Sfânta Comunitate pentru Propagarea Credinței), din care făceau parte la început 29 de cardinali. Anterior, Sfântul Părinte însărcinase 13 cardinali să se ocupe de problemele răspândirii religiei catolice (Ellul, 1967, p. 58). „Sacra Congregatio” făcea parte din contrareforma Bisericii Catolice menită să combată nu numai protestantismul, ci și știința, în general, și în special concepția heliocentrică a fizicianului și filozofului italian Galileo Galilei (1564 – 1642). În 1633, Galileo Galilei a fost condamnat de Inchiziție și obligat să abjure. Peste aproape patru secole, în 1979, Ioan Paul al II-lea (1920 – 2005), ales la 16 octombrie 1978 Papă al Bisericii Catolice și Episcop al Romei, a recunoscut că Galileo Galilei fusese „supus la prea multă suferinţă [. . .] de către oamenii şi organizaţiile Bisericii”. În 1982, Papa Ioan Paul al II-lea a schimbat numele „Sfântei Comunități pentru Propagarea Credinței” în „Comunitatea pentru Propagarea Credinței (Congregatio pro Gentium Evangelizatione).

După acest episod nefericit al opoziției dintre religie și știință, dar mai ales după coșmarul hitlerismului (ministrul propagandei din Germania nazistă, Joseph Goebbels, recunoștea cu cinism că „o sabie ascuțită trebuie să stea în spatele propagandei pentru ca aceasta să fie în realitate eficace”) și al totalitarismului comunisto-stalinist, „propaganda” reprezintă aproape un cuvânt damnat. În țările cu democrație liberal, cuvântul „propagandă” este înlocuit cu eufemismele „operțiuni speciale”, „managementul atitudinilor colective”, „operațiuni psihologice” etc. Nu este de mirare că, la nivelul simțului comun, mulți echivalează propaganda cu minciuna, cu distorsiunea informației, dezinformarea, manipularea, înșelătoria, pălăvrăgeala, spălarea creierului, controlul minții, război psihologic, fake news etc. La această stare de lucruri au contribuit și unele lucrări sau acte oficiale în care s-a echivalat propaganda cu manipularea și cu tehnicile ilicite de influențare a opiniilor, atitudinilor și comportamentelor. Iată câteva exemple.

În 1985, Departamentul de Stat al SUA și CIA, analizând propaganda sovietică și dezinformarea, au dat următoarea definiție: „Propaganda este diseminarea prin mass-media a unor zvonuri, jumătăți de adevăr sau minciuni fără a fi însă neapărat înșelătoare, în timp ce dezinformarea reprezintă efortul statului inamic de a induce în eroare indivizii, grupurile sau guvernele, cu scopul de a influența elitele sau opinia pubică străină” (apud Voicu, 2018, p. 71). Acestă definiție din timpul Războiului Rece își păstrează valabilitatea și în prezent, în cadrul războaielor hibride.

Michael Billig, profesor la Universitatea Loughborough (Marea Britanie), consideră că termenul de „propagandă” se referă la „mesajele suprasimplificate și distorsionate prin care se susține o politică partizană sau o poziție doctrinară” (Billig, 1996, p. 458). Stanley B. Cunningham, profesor de comunicare intrapersonală la Universitatea din Windsor (Marea Britanie), apreciază că mulți teoreticieni descriu propaganda ca „manipulare a percepțiilor și credințelor (beliefs) în care, în general, mesajul comunicat este fals sau distorsionat” (Cunningham, 2002, p. 99). Istoricul american Trudi Tate (2013, p. 58) spune deschis că propaganda este asemenea unei înșelătorii (apud Houston, 2018, p. 34).

În literatura de specialitate de la noi, recent, Călin Hentea, propunând o „definiție proprie” a propagandei, include între elementele definitorii și faptul că „Propaganda este indisolubil legată de minciună, fals, adevăr spus pe jumătate, denaturare sau adevăr scos din context” (Hentea, 2015, p. 192). În continuare, autorul citat comentează: „O propagandă bazată pe argument și pe informații adevărate, curate, cinstite, complete, adică în conformitate cu parametrii unei morale de primă instanță, nu ar mai fi propagandă, ci persuasiune liber consimțită” (ibidem).

Concluzie

În Munitions of the Mind. A History of Propaganda from the Ancient World to the Present Era, profesorul Philip M. Taylor (1990/2003) descrie rolul și efectele propagandei în conflictele militare începând cu Războiul de treizeci de ani (1618-1648), trecând prin Primul și Al doilea Război Mondial, prin Războiul Rece, până la conflictele militare din era post-Război Rece. În „Epilog” se spune: „Nu există motive pentru democrație să se teamă de proeminența propagandei sau de necesitatea managementului ei în numele valorilor democratice” (Taylor, 1990/2003, p.  320).

În ce mă privește, mă disociez de echivalarea propagandei cu falsul și minciuna.  Apreciez că este împotriva logicii să transferăm caracteristicile unei părți asupra întregului: da, propaganda neagră este „indisolubil legată de minciună”, dar nu propaganda în întregul ei. Fără a fi original, voi considera și eu că propaganda constă în transmiterea deliberată și organizată de idei, doctrine poilitice și sociale prin orice mijloc de comunicare, cu scopul de a influența opiniile, atitudinile și comportamentele persoanelor și grupurilor umane în sensul dorit de emițătorul mesajelor.

Bibliografie

Bernays, Edward L. [1928] (2017). Propaganda (ediția a II-a). Suceava, Editura Alexandria Publishing House.

Billig, Michael (1996). Arguing and Thinking: a rhetorical approach to social psychology, revised edition. Cambridge, Cambridge University Press.

Boix, Christian (1998). Publicité et propaganda. Trajectoire sémantique de deux mots. Hispanistica XX, Université de Bourgogne.

Bussemer, Thymian (2005). Propaganda: Konzepte und Theorien. Wiesbaden, VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Cunningham, Stanley B. (2002). The Idea of Propaganda: A Reconstruction. Westport, Praeger.

Ellul, Jaques (1967). Histoire de la propagande. Paris, PUF.  

Hentea, Călin (2015). Propaganda și rudele sale. Mic dictionar enciclopedic. București, Editura Militară.

Houston, Fiona (2018). „Seducers of the people: Mapping the linguistic shift”, Alicante Journal of English Studies, 31, pp. 33-52.

Jowett, Garth S., O’Donnell, Victoria (1992). Propaganda and Persuasion. Newbury Park, Sage Publications, Inc.

Lasswell, Harold D. (1927) Propaganda Technique in the World War. New York, Peter Smith.

Münzenberg, Willi ( 1937). Propaganda als Waffe, Paris.

Rieger, Diana,  Frischlich,  Lena,  Bente, Gary (2013). Psychological Effects of Right-Wing and Islamic Extremist Internet Videos. Köln, Luchterhand Verlag.

Tate, Trudi (2013). Modernism, History and the First World War. Penrith, Humanities-Ebooks.

Taylor, Philip M. [ 1990 ] (2003). Munitions of the Mind. A History of Propaganda from the Ancient World to the Present Era (ediția a III-a). Manchester, Manchester University Press.

Voicu, Marian (2018). Fake News, manipulare, populism. București, Editura Humanitas.

________________________________________________________________________________________

Din volumul „Opinia publică. Persuasiune, propagandă, manipulare”, în curs de apariţie la Alexandria Publishing House.



Facebook

Prostituția. Între ideologie și mitologie

Exploatare sexuală, trafic de ființe vii, rețele de prostituție, iată o tematica socială care pune întrebări sociologilor, dar și clasei politice, care trebuie să statueze asupra acestei practici sociale. Sociologic vorbind, semnificativă ni se pare ideologia și mitologia, asociate acestei practici sociale. Ele sunt dealtfel legate. Două mituri alimentează polemica despre statutul prostituției: ...

Împreună cu ministrul Marin Sorescu în Slovacia

În perioada 13 iulie-16 iulie 1994 l-am însoțit, în calitate de director al Direcției Biblioteci, pe Ministrul  Culturii  Marin Sorescu în Slovacia. Pe 13 iulie, am aterizat la Viena pe aeroportul Schwechat la 15,50 și de aici  am plecat spre Bratislava cu mașina pe o distanță de aproape 80 km parcursă în o oră. ...

Note de lectură: „Lumea în care trăim. Individul contemporan” de Gina Stoiciu

Dupa cartea "Exilul, viata in fragmente", Gina Stoiciu publica cea de-a doua carte in limba romana: "Lumea in care traim. Individul contemporan". O citesc acum. Lectura este provocatoare. Individul contemporan, adica noi, ne regaseste pe fiecare. Intrebari mari , existentiale isi gasesc raspunsuri sau invita la reflectii profunde. Gina scrie ...

Cătălin Zamfir – membru titular al Academiei Române

Anunțăm cu bucurie că sociologul Cătălin Zamfir (n. 1941) a devenit membru titular al Academiei Române. Decizia a fost luată prin vot secret de Adunarea Generală a Academiei Române din data de 27 septembrie 2019. Academia Română reprezintă cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală a țării, iar ...

Zona gri a consimțământului Cultura violului

Începând cu anii 2017 am asistat cu toții pe rețelele sociale la un val de denunțuri de agresiune sexuală. Evenimentul care a declanșat interesul pentru această temă socială a fost contextul scandalului Weinstein, marele producător de la Hollywood, acuzat de abuz de putere, agresiune și hărțuire sexuală, de mai mult de 100 de femei. Wienstein ...

Muzica folk și Calitatea vieții sau despre o excepțională prestație artistică: Socaciu, Bertzi și Șeicaru

Sunt încă sub impresia puternică și plăcută a unui spectacol de muzică folk la care am participat luni seara, săptămâna aceasta. De aceea m-ar bucura dacă rândurile de mai jos ar fi scutite de critica spontană a celor care vor desluși mai întâi subiectivitatea gândurilor mele, mai degrabă decât obiectivitatea ...

“Dincolo de gard” expoziţie de sociologie vizuală – Braşov, 1.10-15.10.2019

Dacă sunteţi în Braşov sau în trecere prin Braşov aveţi posibilitatea să vizionaţi expoziţia "Dincolo de gard", aflată la a patra ediţie în aer liber,  ce are drept fundament proiectele de sociologie vizuală realizate de studenţii anului I, de la secţiile de Asistenţă Socială şi Sociologie, din cadrul Facultăţii de ...

PUNCTUL CRITIC. Trimestrial de diagnoză socială, politică și cultură, nr. 2 (28), 2019, București, Editor: Fundația Culturală „Ideea Europeană”

Analiza situației social-politice din România, a evenimentelor istorice și culturale din țara noastră în context european constituie o constantă a revistei trimestriale „Punctul Critic”. Numărul 28/2019 al revistei cheamă la reflecție: „Uniunea Europeană – o ecuație cu multe necunoscute”. Editorialul, semnat de Mihai Milca, directorul revistei, rezumă starea comunității europene: ...