Romania Sociala logo
Menu

Propaganda: spre o abordare neutră

autor:   11 October 2019   

Septimiu Chelcea



Dacă în comunism au bătut toba dracii,



nu înseamnă că în capitalism cântă suav îngerii.



Din toate timpurile, în toate sistemele de guvernare s-a făcut propagandă, chiar înainte de a fi fost folosit acest termen, „Cu toate acestea, în lumea noastră globalizată, propaganda a depășit granițele naționale sau audiențele definibile. Răspândirea crescândă a Internetului și enorma sa mobilizare îl fac instrumentul perfect pentru difuzarea mesaje la nivel mondial, fără restricții temporale sau geografice. Pe net mesajele pot fi citite la celălalt capăt al lumii, cât ai clipi. Mai mult, Internetul permite utilizarea combinată a diferitelor mijloace de propagandă, care până acum se utilizau separat (texte, videoclipuri și forumuri de discuții) și permite maselor să-și exprime activ propriile opțiuni” (Rieger et al., 2013, p. 1).

 Profesorul Christian Boix de la Universitatea din Bourgonge (Dijon, Franța) a analizat traiectoria semantică a cuvintelor „publicitate” și „propagandă”, arătând că la origine expresia din limba latină pro pa(n)go avea un referențial concret în practicile agricole: o plantație (pango) care se răspândește prin butași, care cresc și se multiplică prin (pro), ocupând un spațiu din ce în ce mai extins (Boix, 1998, p. 3). Semnificația cuvântului „propagandă” s-a păstrat până în prezent: în sens figurat, a face propagandă înseamnă a sădi idei care să se răspândească. Semințele (ideile) pot fi de bună sau de proastă calitate, pot prinde rădăcini și câștiga teren dacă sunt atent îngrijite. Sigur, contează și calitatea solului. Și el trebuie pregătit. Să trecem însă de la metaforă la definiția formală a propagandei.

Câteva definiții ale propagandei

Prima definiție riguroasă a propagandei se întâlnește în lucrarea Propaganda Technique in the World War (1927) a profesorului de științe politice de la Universitatea Yale (SUA) Harold D. Lasswell (1903 – 1978). Propaganda „se referă la controlul opiniei prin simboluri semnificative sau, ca să vorbim mai concret și mai precis, prin relatări, zvonuri, rapoarte, fotografii și la alte forme de comunicare socială” (Lasswell, 1927, p. 627). Atrage atenția în această definiție precizarea „prin simboluri semnificative”: pumnul ridicat, timbrul vocii, punctarea frazelor, mimica etc. sunt simboluri semnificative prin care se transmite paralingvistic semnale care indică atitudinea propagandistului. Harold D. Lasswell detaliază: „Propaganda, în cel mai larg sens, este tehnica de influențare a acțiunilor omului prin manipularea reprezentărilor”, care pot fi de natură verbală, scrisă sau orală, picturală sau muzicală (ibidem). Pe bună dreptate, s-a reproșat că astfel înțeleasă propaganda nu se mai distinge de alte forme de influențare socială, de exemplu de educație, de publicitate sau de relațiile publice.

Adoptarea unei perspective largi, nediferențiate asupra propagandei ar putea fi consecința inventării relațiilor publice ca activitate practică. Edward L. Bernays (1891 – 1995), părintele profesiei de consilier de relații publice, definea propaganda tocmai raportând-o la relațiile publice: „Propaganda modernă este un efort consistent și de durată cu scopul de a crea sau de a forma evenimente pentru a influența, prin intermediul lor, modul cum pubicul se raportează la o anumită inițiativă, idee sau grup” (Bernays, 1928/2017, p. 76).

Propaganda este o formă de activitate umană perfect legitimă. Orice organizație, fie că este vorba despre una socială, politică sau religioasă, care se întemeiază pe anumite principii pe care intenționează să le aducă la cunoștința unui public, transmițându-le pe cale orală sau scrisă, practică propaganda.

Adevărul nu poate fi ignorat, el trebuie transmis. Dacă cineva a descoperit un adevăr valoros, el nu are doar meritul de a-l fi decoperit, dar și datoria de a-l face cunoscut. Și dacă își dă seama – așa cum ar trebui să se întâmple fără întârziere – că pentru propagarea lui eficientă și pe scară întinsă este nevoie de un efort organizat, va folosi presa sau tribuna drept cele mai bune căi pentru transmiterea acelui adevăr unui număr cât mai mare de oameni.

Propaganda devine o acțiune imorală și reprobabilă doar atunci când autorii ei difuzează în mod conștient și deliberat informații false sau atunci când sunt conștienți că efectele pe care le urmăresc prin propagandă sunt în dauna binelui comun. Edward L. Bernays (1928/2017, pp. 73-74). 

În acest sens, propaganda este menită să creeze imagini în mintea milioanelor de persoane, adică stereotipuri. Ea este o armă – așa cum își intitula militantul comunist german Willi Münzenberg cartea sa de teorie a propagandei: „Spre deosebire de evaluarea disprețuitoare a burgheziei, în terminologia socialistă cuvântul propagandă înseamnă ceva măreț, valoros, spiritual, științific” (Münzenberg, 1937, p. 10 ). Ascuțișul ei se vede în confruntările politice, dar cel mai bine în timp de război. În toate conflictele armate, dezinformarea prin toate mijloacele propagandei și-a spus cuvântul. Războiul din Irak a marcat din acest punct de vedere „o nouă calitate”, devenind o parte integrantă a planurilor militare (Bussemer, 2005, p. 27).

Reevaluarea propagandei

În ultimele decenii este evidentă preocuparea psihosociologilor, dar nu numai a lor, de a reconsidera propaganda. În The World Book Enciclopedia (1992/1996, 15, p. 803), propaganda este definită ca „o comunicare unilaterală care urmărește influențarea gândirii și acțiunilor oamenilor”. O astfel de comunicare este propagandă sau nu în funcție de metodele de persuasiune. Nu orice proces de persuadare echivalează cu acțiunea de propagandă. Sunt de acord cu această aserțiune, ca și cu aprecierea că „propaganda ne arată ce să gândim, nu cum să gândim”.

Profesorii Garth S. Jowett și Victoria O’Donnell definesc propaganda într-un sens neutru: „Propaganda este încercarea sistematică și conștientă de influențare a percepțiilor, de manipulare a cognițiilor și de orientare a comportamentelor spre un răspuns care să susțină scopul dorit de propagandist” (Jowett, O’Donnell, 1986/2015, p. 7).  În același sens al neutralității propagandei se pronunță și Philip M. Taylor, profesor de comunicare internațională la Universitatea din  Leeds (Marea Britanie): „Propaganda este încercarea deliberată de a convinge oamenii, prin orice media disponibilă, să gândească și apoi să se comporte în maniera dorită de sursă, ea este un mijloc pentru un scop” (Taylor, 1990/2002, p. 7). 

Așadar, în sine, propaganda nu este nici bună, nici rea. Ea capătă conotație negativă în funcție de metodele la care se recurge, de scopurile pe care agentul persuasiv le urmărește, precum și de contextul social în care se desfășoară. De ce ar avea un caracter nagativ propaganda deschisă împotriva terorismului sau a corupției?! Oare propaganda culturală oficială în țările democratice nu aduce beneficii statului și cetățenilor?

Contribuții la damnarea propagandei

Cariera internațională a termenului de „propagandă” în domeniul comunicării a început prin Bulla din 6 iunie 1622, când Papa Grigore al XV-lea a înființat instituția Sacra Congregatio de Propaganda Fide (Sfânta Comunitate pentru Propagarea Credinței), din care făceau parte la început 29 de cardinali. Anterior, Sfântul Părinte însărcinase 13 cardinali să se ocupe de problemele răspândirii religiei catolice (Ellul, 1967, p. 58). „Sacra Congregatio” făcea parte din contrareforma Bisericii Catolice menită să combată nu numai protestantismul, ci și știința, în general, și în special concepția heliocentrică a fizicianului și filozofului italian Galileo Galilei (1564 – 1642). În 1633, Galileo Galilei a fost condamnat de Inchiziție și obligat să abjure. Peste aproape patru secole, în 1979, Ioan Paul al II-lea (1920 – 2005), ales la 16 octombrie 1978 Papă al Bisericii Catolice și Episcop al Romei, a recunoscut că Galileo Galilei fusese „supus la prea multă suferinţă [. . .] de către oamenii şi organizaţiile Bisericii”. În 1982, Papa Ioan Paul al II-lea a schimbat numele „Sfântei Comunități pentru Propagarea Credinței” în „Comunitatea pentru Propagarea Credinței (Congregatio pro Gentium Evangelizatione).

După acest episod nefericit al opoziției dintre religie și știință, dar mai ales după coșmarul hitlerismului (ministrul propagandei din Germania nazistă, Joseph Goebbels, recunoștea cu cinism că „o sabie ascuțită trebuie să stea în spatele propagandei pentru ca aceasta să fie în realitate eficace”) și al totalitarismului comunisto-stalinist, „propaganda” reprezintă aproape un cuvânt damnat. În țările cu democrație liberal, cuvântul „propagandă” este înlocuit cu eufemismele „operțiuni speciale”, „managementul atitudinilor colective”, „operațiuni psihologice” etc. Nu este de mirare că, la nivelul simțului comun, mulți echivalează propaganda cu minciuna, cu distorsiunea informației, dezinformarea, manipularea, înșelătoria, pălăvrăgeala, spălarea creierului, controlul minții, război psihologic, fake news etc. La această stare de lucruri au contribuit și unele lucrări sau acte oficiale în care s-a echivalat propaganda cu manipularea și cu tehnicile ilicite de influențare a opiniilor, atitudinilor și comportamentelor. Iată câteva exemple.

În 1985, Departamentul de Stat al SUA și CIA, analizând propaganda sovietică și dezinformarea, au dat următoarea definiție: „Propaganda este diseminarea prin mass-media a unor zvonuri, jumătăți de adevăr sau minciuni fără a fi însă neapărat înșelătoare, în timp ce dezinformarea reprezintă efortul statului inamic de a induce în eroare indivizii, grupurile sau guvernele, cu scopul de a influența elitele sau opinia pubică străină” (apud Voicu, 2018, p. 71). Acestă definiție din timpul Războiului Rece își păstrează valabilitatea și în prezent, în cadrul războaielor hibride.

Michael Billig, profesor la Universitatea Loughborough (Marea Britanie), consideră că termenul de „propagandă” se referă la „mesajele suprasimplificate și distorsionate prin care se susține o politică partizană sau o poziție doctrinară” (Billig, 1996, p. 458). Stanley B. Cunningham, profesor de comunicare intrapersonală la Universitatea din Windsor (Marea Britanie), apreciază că mulți teoreticieni descriu propaganda ca „manipulare a percepțiilor și credințelor (beliefs) în care, în general, mesajul comunicat este fals sau distorsionat” (Cunningham, 2002, p. 99). Istoricul american Trudi Tate (2013, p. 58) spune deschis că propaganda este asemenea unei înșelătorii (apud Houston, 2018, p. 34).

În literatura de specialitate de la noi, recent, Călin Hentea, propunând o „definiție proprie” a propagandei, include între elementele definitorii și faptul că „Propaganda este indisolubil legată de minciună, fals, adevăr spus pe jumătate, denaturare sau adevăr scos din context” (Hentea, 2015, p. 192). În continuare, autorul citat comentează: „O propagandă bazată pe argument și pe informații adevărate, curate, cinstite, complete, adică în conformitate cu parametrii unei morale de primă instanță, nu ar mai fi propagandă, ci persuasiune liber consimțită” (ibidem).

Concluzie

În Munitions of the Mind. A History of Propaganda from the Ancient World to the Present Era, profesorul Philip M. Taylor (1990/2003) descrie rolul și efectele propagandei în conflictele militare începând cu Războiul de treizeci de ani (1618-1648), trecând prin Primul și Al doilea Război Mondial, prin Războiul Rece, până la conflictele militare din era post-Război Rece. În „Epilog” se spune: „Nu există motive pentru democrație să se teamă de proeminența propagandei sau de necesitatea managementului ei în numele valorilor democratice” (Taylor, 1990/2003, p.  320).

În ce mă privește, mă disociez de echivalarea propagandei cu falsul și minciuna.  Apreciez că este împotriva logicii să transferăm caracteristicile unei părți asupra întregului: da, propaganda neagră este „indisolubil legată de minciună”, dar nu propaganda în întregul ei. Fără a fi original, voi considera și eu că propaganda constă în transmiterea deliberată și organizată de idei, doctrine poilitice și sociale prin orice mijloc de comunicare, cu scopul de a influența opiniile, atitudinile și comportamentele persoanelor și grupurilor umane în sensul dorit de emițătorul mesajelor.

Bibliografie

Bernays, Edward L. [1928] (2017). Propaganda (ediția a II-a). Suceava, Editura Alexandria Publishing House.

Billig, Michael (1996). Arguing and Thinking: a rhetorical approach to social psychology, revised edition. Cambridge, Cambridge University Press.

Boix, Christian (1998). Publicité et propaganda. Trajectoire sémantique de deux mots. Hispanistica XX, Université de Bourgogne.

Bussemer, Thymian (2005). Propaganda: Konzepte und Theorien. Wiesbaden, VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Cunningham, Stanley B. (2002). The Idea of Propaganda: A Reconstruction. Westport, Praeger.

Ellul, Jaques (1967). Histoire de la propagande. Paris, PUF.  

Hentea, Călin (2015). Propaganda și rudele sale. Mic dictionar enciclopedic. București, Editura Militară.

Houston, Fiona (2018). „Seducers of the people: Mapping the linguistic shift”, Alicante Journal of English Studies, 31, pp. 33-52.

Jowett, Garth S., O’Donnell, Victoria (1992). Propaganda and Persuasion. Newbury Park, Sage Publications, Inc.

Lasswell, Harold D. (1927) Propaganda Technique in the World War. New York, Peter Smith.

Münzenberg, Willi ( 1937). Propaganda als Waffe, Paris.

Rieger, Diana,  Frischlich,  Lena,  Bente, Gary (2013). Psychological Effects of Right-Wing and Islamic Extremist Internet Videos. Köln, Luchterhand Verlag.

Tate, Trudi (2013). Modernism, History and the First World War. Penrith, Humanities-Ebooks.

Taylor, Philip M. [ 1990 ] (2003). Munitions of the Mind. A History of Propaganda from the Ancient World to the Present Era (ediția a III-a). Manchester, Manchester University Press.

Voicu, Marian (2018). Fake News, manipulare, populism. București, Editura Humanitas.

________________________________________________________________________________________

Din volumul „Opinia publică. Persuasiune, propagandă, manipulare”, în curs de apariţie la Alexandria Publishing House.



Facebook

Anarho-tirania

Miracolul conceptelor Cred că metaforele și conceptele sunt veritabilii stâlpi de susținere în cercetările din științele sociale și umane. Vitalitatea limbajului este uimitoare; dovada cea mai bună este viteza cu care se regenerează limbajul, la toate nivelele: limbaj cotidian, limbaj ideologic și limbaj savant.  Cert este că dacă unele cuvinte așteaptă ani ...

Apariție editorială/ Interviu in honorem Sanda Golopenția, volum editat de Zoltán Rostás și Theodora-Eliza Văcărescu

Apariție editorială/ Interviu in honorem Sanda Golopenția, volum editat de Zoltán Rostás și Theodora-Eliza Văcărescu, București, Editura Spandugino, 2020, 664 de pagini și 8 planșe. Simona Stănescu: – Fiindcă asemenea omagii nu sunt dese în lumea academică, este justificată întrebarea: cine a propus și de ce a fost propusă această culegere? Theodora-Eliza ...

Puterea Big Tech de a influența politica și cultura: considerente etice

Știrile false de pe internet și contracararea lor este un subiect frecvent dezbătut în ultimii ani. Majoritatea strategiilor guvernamentale implică cooperarea guvernelor cu platformele de socializare pentru a opri răspândirea știrilor false și dezinformarea. Nu este întotdeauna clar ce presupune această cooperare, având în vedere că algoritmii specifici utilizați de ...

România, UE, flagelul demografic şi politica struţului

Studiul de caz prezentat în continuare reflectă cu claritate impactul devastator al actualei pandemii asupra situaţiei demografice a României. Astfel, în anul trecut, România a înregistrat o diminuare semnificativă a numărului de naşteri, respectiv creşteri fără precedent în ceea ce priveşte numărul deceselor şi a sporului natural negativ. (1)  AR = ...

Unde începe și unde se termină fericirea la actori

Experiența 3 – Observatorul. Nu de multe ori accesul în „laboratorul de teatru” este interzis celor din afară. Și nu pentru că se întâmplă lucruri care nu trebuiesc văzute ci dimpotrivă, există lucruri excepționale care, din păcate nu reușesc să ajungă în fața publicului din diverse motive. Actorii, atunci când se ...

Postfaţă la cartea despre mine

Am fost impresionat când am aflat de iniţiativa unor colegi de a aduna gândurile lor despre mine într-o carte. Acum am cartea în faţă. Este foarte frumoasă. Mărturisesc însă că prima reacţie a fost să pun cartea deoparte. Apreciam gestul, dar mă aşteptam la vorbe frumoase, multe dintre ele convenţionale. Am ...

Știința va produce o lume mai prosperă și mai egală sau mai polarizată?

Vladimir Putin, președintele Rusiei, una dintre cele mai puternice țări ale lumii, estimează rolul științei în lumea actuală: ”cele mai avansate țări ale lumii definesc știința drept una din prioritățile strategice și cine va fi primul, acela conduce omenirea” [1]. Afirmația m-a șocat. Nu știu ce gândește Putin despre organizarea ...

Contribuția domnului Academician Cătălin Zamfir la dezvoltarea domeniului calității vieții – o perspectivă subiectivă

Prima mea discuție cu domnul Academician Cătălin Zamfir, ca în cazul multor sociologi colegi de generație de la Universitatea din București, a fost de fapt cu Profesorul Cătălin Zamfir. S-a întâmplat la seminarul de Paradigme ale gândirii sociologice. Și astăzi când predau același curs la Universitatea din Oradea – în ...