Exploatare sexuală, trafic de ființe vii, rețele de prostituție, iată o tematica socială care pune întrebări sociologilor, dar și clasei politice, care trebuie să statueze asupra acestei practici sociale.

Sociologic vorbind, semnificativă ni se pare ideologia și mitologia, asociate acestei practici sociale. Ele sunt dealtfel legate. Două mituri alimentează polemica despre statutul prostituției: mitul prostituatei fericite, instrumentalizat de liberalizarea prostituției și mitul prostituatei exploatate, folosit de ideologia aboliționistă.  

Să începem cu ideologia  

Despre prostituție se spune că este un rău necesar. Gândire paradoxală. Este un rău impus femeilor intrate în rețele de prostituție, dar și o necesitate socială pentru acele femei care își fac o meserie din asta.

 Elisabeth Badinther, în cartea Un drum greșit, pledează pentru libertatea sexuală a femeilor, pentru dreptul de a dispune de corpul lor. Françoise Héritier,în cartea Masculin/Femenin, descrie prostituția ca o probă evidentă de exploatare a corpului femeii de către bărbați. În timp ce Badinther pune accent pe ideea de libertatea de a alege, Héritier evocă exploatarea și insecuritatea femeilor. Să vedem mai îndeaproape cum se construiesc cele două idologii.

Pentru ideologia liberalizării, prostituția este o alegere voluntară, este un loc de muncă care permite independența financiară. Reglementarea prostituției ar implica așadar, recunoașterea meseriei ca o activitate profesională,  asociată cu impozite și avantaje sociale.

În Olanda profesionistele sexului plătesc impozite și au acces la asigurări sociale. Raționamentul este simplu; atîta vreme cît clientul plătește se poate vorbi de o formă de contract social. Iată un scurt extras dintr-o relatare a lui Felicia, care „lucrează în Olanda”; relatarea ei a fost  postata pe blogul lui Felicia și a fost difuzată pe net, unde am descoperito și noi :  „Nu ma forțat nimeni să fac munca asta; alegerea a fost personală; am ales un job cu salariu bun. Dar oamenii nu vor să vadă sexul ca o marfă ce o pot cumpăra, pentru că asta știrbește romantismul sexului. Motivul pentru care multe femei esteuropene devin lucrătoare sexuale în alte țări este, pur și simplu, diferența uriașă de salariu. Prețul cerut clienților este standardizat: 50 de euro pentru 15 minute. Contabilitate esteb ușor de controlat. Aici pot câștiga de 30 ori mai mult decât aș putea avea în țară cu un job normal. Și asta e sumă minimă. Au existat momente când am câștigat de o sută de ori mai mult decât un salariu normal în țara mea. Este un job bun pentru că pot scoate mulți bani”.

În această mărturie, liberalizarea se traduce cu perceperea prostituției ca o economie de piață. Partea ascunsă , partea invizibilă a acestei viziuni este mecanismul economic al randamentului. Studii efectuate în Australia spun că branșa de activități sexuale reprezintă garanția unei adevărate performanțe financiare, care depășește câștigurile aduse de traficul cu droguri și arme.  Întro „gestiune bună” a unei întreprinderi de sex, o singură femeie care se prostituează poate aduce investitorului cam 100.000 de dolari câștig net pe an. De curând, în Germania, unde fetele din fostele țări socialiste constituie o forță de muncă mai ieftină și mai „performantă”, cifra de afaceri a fost evaluată la 15 miliarde pe an. În mod evident, liberalizarea pieții sexului este anexată la logica cererii și ofertei.

Ideologia aboliționistă criminalizează proxeneții și clienții care exploatează femeile. Premiza ideologică este că femeile care se prostituează fac parte dintro categorie socială fragilă și vulnerabilă, abuzată de clienți și de patronii proxeneți. Dacă alegerea profesiei poate apărea ca un act voluntar, ea rămâne „determinată social”. Este o alegere indusă de marginalitate, de sărăcie și de naivitate socială;  alteori de un viol trăit în copilărie. A aboli se traduce prin criminalizarea clienților prin amenzi asortate în funcție de venituri.  Este modelul nordic, apărut în 1990 în Suedia, reluat în Norvegia.  Québecul și Canada se inspiră din acest model.

O mică cartografie a reglementării prostituției în țările din Europa ne permite să înțelegem nodul problematic al acestui comerț lucrativ. În Germania și în Turcia, prostituția este legalizată și reglementată. În Spania, Cipru, Anglia, Italia, Polonia și Finlanda prostituția este legală. În Franța, Norvegia, Suedia, recursul la prostituție este ilegal și sunt penalizați clienții.

În România, Rusia, Moldova, Serbia și Ucraina, prostituția este considerată ilegală și sunt penalizați și clienții și prostituatele ; dar tot felul de înțelegeri și negocieri apar posibile cu agenții de supraveghere, așa  cum s-a întîmplat dealtfel în Romania în 2019, în cazul Caracal.   

Mitologia prostituței. 

În celebrul film a lui Buñuel, Frumoasa zilei, o tânără burgheză se prostituează din plictiseală și   dorință de a-și satisface plăcerea sexuală, pierdută în cuplu burghezș se știe ca acest gen de cuplu nu duce lipsă de nimic, înafara de apetit conjugal.  Întrun film recent, Tânără și frumoasă, regizorul francez François Ozon revizitează  această fantasmă. O tânără din zilele noastre, frumoasă, educată și fără griji materiale se prostituează pentru „descoperirea de sine”. De altfel, Ozon a lansat o întreagă controversă când a declarat că ar exista o fantasmă a femeii, care ar visa în secret să fie violată sau să joace întrun film pornografic, sau să fie implicată întrun gangbang, o rundă cu o echipă de fotbal. Unii jurnaliști mai imaginativi au și evocat povestea Albă ca zăpada și cei 7 pitici ca o fantasmă sexuală a femeii care se vede în pat cu cei 7 pitici. Să fie oare o fantasmă feminină sau mai degrabă un simptom de „conformitate a femeii la dorința bărbatului”?

Orizontala, cocota, femeia de moravuri ușoare, escort girl, curva, profesionista sexului, iată doar câteva expresii care traduc reprezentările sociale despre prostituție. Reprezentările sociale se hrănesc cu imaginile vehiculate de realizatori de film, de jurnaliștiș evident și de imaginile vehiculate de oamenii de rând, în viața lor cotidiană. În ultima vreme, în Romania toată lumea vorbește de fetele din Caracal și își exprima opinia personală, celor dispuși să îi asculte. Eu îi ascult îndeosebi pe taximetriști, pe care, în dicționarul meu personal, i-am numit „sociologi de gradul întîi”. Ei sunt, să spunem așa ,  „la volanul imaginarului colectiv”. Reprezentările sociale hrănesc imaginarul colectiv și sunt „construcții  sociale” care evoluează. Nu întîmplător, azi, când prostituția devine un comerț lucrativ prin comercializarea corpului, a apărut expresia „lucrătoare a sexului”.

Vorbind de mitologia prostituției , glorificată sau mistificată prin productiile mediatice, să ne amintim de celebrul film distribuit în toată lumea, Pretty Woman, cu celebrii actorii Julia Roberts și Richard Gere. De ce? Filmul alimentează un fals imaginar al prostituției fericite.

Edward este un om de afaceri plin de bani.  Vivian este o frumoasă tânără care se prostituează pe bulevardul Hollywood, nume predestinat în Los Angeles. Cei doi se încrucișează din întâmplare pe stradă; omul de afaceri căuta un hotel de lux și cum Vivian „cunoște zona”, îi va propune acestuia săl conducă până la hotel. După prima noapte în luxoasa camera de hotel, în care nu se întâmplă nimic, Edward îi propune lui Vivian, frumoasa cu aparență naivă și proaspătă, să îl acompanieze în lumea bună, timp de o săptămână.  Edward a angajato ca escort girl. Toată săptămâna, Vivian  va alerga prin magazinele de lux, pentru a căuta haine frumoase și aș construi o alură de doamna din lumea bună. Ea va învață repede rețetele succesului social. Va purta ținute elegante, va afișa  maniere alese, imitând lumea bogaților. Edward este surprins de metamorfoza și farmecul fetei. Îi descoperă chiar un fel de noblețe sufletească. Sunt tandre și naive scenele care răspund fantasmei acestei prostituate, proiectată în ochiul frumosului și bogatului Edward, ca o femeie sortită succesului social. Fiecare din cei doi își face bilanțul vieții și își imaginează proiecte de viitor. Vivian crede că valorează mai mult decât o biată prostituată de stradă; pusă în valoare cu alte haine și o altă identitate, ea se vede ca o prințesă, admirată în lumea bună. Edward descoperă că îi place să joace rolul de Pygmalion și că banii nu înseamnă chiar tot. Cele două personaje vor să fie ce nu sunt, adică doi îndrăgostiți naivi și inocenți. De fapt, fiecare joacă jocul succesului.

Pretty Woman este un fel de revizitare a mitului cenușăresei, transpusă în somptuoasele cartiere din Beverly Hills, pentru celebrarea mitologicului Hollywood. Și ce altceva sunt miturile decât povești frumoase, pe care toată lumea vrea să le creadă, nu pentru adevărul lor, ci pentru forța lor simbolică. Un Prinț seducător și o frumoasă prostituată, metamorfozați în personaje ale burgheziei luxoase și indiferente. Filmul reconfortează visul după care o prostituată ar putea descoperi întro zi un milionar, sau un om bogat care să o scape de mizeria socială. Bogăția are  o extraordinară capacitate de a imacula personajele.

Dacă în mituri, prințul șarmant transformă prostituata sau cenusăreasa în prințesă, în realitate, Organizația internațională de muncă plasează constant prostituția pe locul trei în categoria de comerț lucrativ al crimei organizate, după comerțul cu arme și comerțul cu droguri. În contextul pieței libere, prostituția face obiectul unui trafic de ființe umane. Așa cum există trafic de drog, trafic de arme, există și trafic de fete destinate prostituției. Și dacă o armă, un drog sunt vândute o singură dată, o femeie care se prostituează poate fi vândută și rentabilizată de nenumărate ori.