Este un număr special: pe de o parte marchează zece ani de la trecerea în neființă a profesorului Adrian Neculau, fondatorul ei, în anul 1998, și redactorul șef al revistei vreme de 14 ani (1998 – 2012), pe de altă parte prezintă bilanțul contribuțiilor științifice ale studiilor publicate de-a lungul celor 24 de ani de la înființare
În grupajul In memoriam Adrian Neculau, 24 de cercetători publică studii teoretice și cercetări psihosociologice concrete pe teme de actualitate științifică și cu valențe aplicative. Grupajul este deschis de studiulprofesorului Ştefan Boncu „Psihologia socială ieşeană. Deceniul efervescent 1995-2005” (pp. 19-27). Este deceniul în care, prin „activitatea prodigioasă a ilustrului intelectual Adrian Neculau” (p. 25) și prin efortul tinerilor membri ai Laboratorului de Psihologia Câmpului Social, „psihologia socială ieșeană a ajuns să strălucească” (p. 19). Ștefan Boncu notează: „În 2003, profesorul Neculau a împlinit vârsta de 65 de ani. Nu s-a pensionat, pentru că avea multe proiecte în desfăşurare sau numai întrevăzute şi mulţi doctoranzi. Calitatea de titular al Departamentului de Psihologie i-a fost reconfirmată în fiecare an de către Senatul Universităţii până în 2008, când s-a retras, devenind profesor emerit şi cadru didactic asociat. Vreau să subliniez că Adrian Neculau nu s-a pensionat niciodată ca intelectual. Realizările lui din perioada 2003-2012 le depăşesc cu mult pe cele ale majorităţii psihologilor universitari mai tineri” (p. 23).
În continuarea relevării activității lui Adrian Neculau ca profesor emerit, profesorul Corneliu Bîlbă comentează conferinţa „Universităţile din Universitate. Construcţie şi ruptură identitară în câmpul universitar”, ținută de Adrian Neculau în Aula Magna a Universităţii „Al. l. Cuza” din Iaşi cu prilejul deschiderii anului universitar 2011-2012. Corneliu Bîlbă demonstrează că în această conferință Adrian Neculau pune problema definirii identităţii colective în raport cu exigenţele dreptăţii de tranziţie, pentru vindecarea memoriei.
Menționez temele câtorva studii cuprinse în grupajul amintit: modelele teoretice și implicațiile sociale ale onoarei (Mihai Curelaru), resursele regenerative ale interacțiunilor sociale (Alin Gavreliuc), efectele sociale ale pandemiei COVID-19 (Lilian Negura, Nathalie Plante, Yannick Masse), culpabilizarea și reconcilierea intergrupuri (Natalia Cojocaru), substratul etiologic al didactogeniei (Mihai Șleahtiţchi), prezentarea sinelui (Octavian Onici), reprezentările sociale (Radu Neculau), climatul carceral (Ioana Florina Marina, Andrei C. Holman). Toate aceste studii îndeamnă la reflecție.
În acest sens, studiul „Onoarea – modele teoretice şi implicaţii sociale” de Mihai Curelaru este cu deosebire incitant intelectual în climatul social de azi, când se discută despre onoare în mass-media, pe rețelele de socializare și în Parlament (în ședința din 6.10.2023, partidele din opoziție au cerut demisia de onoare a ministrului de interne Lucian Bode, dovedit că a plagiat în teza sa de doctorat). Ce este onoarea, care sunt modelele teoretice și cum poate fi măsurată onoarea și care este reprezintarea socială a onoarei la români comparativ cu alte popoare sunt subiectele cheie în acest studiu. Pe baza literaturii de specialitate, profesorul Mihai Curelaru consideră că la nivel individual, „onoarea reprezintă un set de valori transpuse în acţiune, pe care le vom plasa la două niveluri. La primul dintre acestea, onoarea ne apare ca tărie de caracter care indică gradul de aderenţă a unei persoane la anumite principii etice”, iar la nivelul relaţiilor interpersonale, de grup şi comunitare „onoarea se înfăţişează ca un set de norme sau standarde care construiesc, menţin şi reglează interacţiunile umane şi care prevăd implicaţiile încălcării acestora (p. 42). Imaginea românilor despre onoare „a evidenţiat un set de patru termeni (sau valori) care joacă rolul de elemente centrale ale reprezentării sociale pe care românii o au despre onoare: cinste, respect, demnitate şi corectitudine” (p. 48).
Acest număr al revistei este special, cum am afirmat, și pentru că prezintă un bilanț al contribuțiilor științifice aduse de studiile publicate de-a lungul celor 24 de ani de la înființare, dar și pentru că marchează 10 ani de când revista este condusă de Mihai Dinu Gheorghiu, profesor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iași. Sub titlul „Psihologia socială, încotro?”, Mihai Dinu Gheorghiu analizează strategia revistei, un adevărat „aisberg al cercetării și acțiunii în domeniul psihologiei sociale” – cum aprecia Adrian Neculau revista – și arată continuitatea, dar și schimbările survenite, în acord cu transformările social-politice din România și cu modificările petrecute atât în ce priveşte statutul, condiţiile de exercitare a profesiei de psiholog, cât şi recunoaşterea ei publică.
În ultimul deceniu, revista s-a descis larg spre prezentarea condiţiei ştiinţelor sociale (inclusiv psihologia socială) în alte țări: au fost realizate numerele dedicate situației din Brazilia, Bulgaria şi Ungaria, însoţite de dialoguri cu personalităţi ale lumii ştiinţifice din aceste ţări (p. 12). Revenind la întrebarea încotro se îndreaptă psihologia socială azi, Mihai Dinu Gheorghiu constată, pe baza examinării experienței sale editorial, că „psihologia socială urmăreşte un dublu scop, propriu-zis ştiinţific, de cunoaştere şi de afirmare a cadrelor teoretice şi instrumentelor metodologice de producere a cunoştinţelor omologate ca ştiinţifice; şi un obiectiv propriu-zis politic, de recunoaştere a legitimităţii acestui demers” (p. 14). În ce privește Revista Psihologia Socială, Mihai Dinu Gheorghiu apreciază că aceasta a „demonstrat că e capabilă să se menţină în spaţiul academic naţional şi internaţional, onorându-şi obiectivele iniţiale” (p. 14).
Subscriem acestei aprecieri și urăm mulți ani Revistei Psihologia Socială și profesorului emerit Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog de anvergură internatională, care nu demult a împlinit 70 de ani. CV-ul său este impresionant: 17 cărţi în calitate de autor, co-autor și coordonator, publicate în limbile română şi franceză, peste 20 de traduceri şi prefeţe la lucrări semnate de autori români și străini, zeci de studii scrise în română, franceză, germană și engleză în volume colective, 57 de studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice, zeci de recenzii, cursuri universitare, rapoarte şi proiecte de cercetare.
