Romania Sociala logo
Menu

Repetabila …zaveră

autor:   2 March 2017  

Ștefan Buzărnescu

Afirmat ca depozitar al tuturor frustrărilor specifice politicienilor  și O.N.G.-iștilor care au reușit de  peste un sfert de veac să mențină cele mai mici salarii în  România ”postrevoluționară ” , Prezidentul nostru a părăsit opereta ideologică a ”demonstrațiilor pașnice” din spațiul  național, pentru a exprima augusta indignare a  Domniei-Sale la nivel internațional tocmai la Malta, unde s-a  întreținut cu cei care au avut disponibilitatea să-l asculte. (Papa, cu ”cele trei coroane/Puse una peste alta”, cum zicea Marele Eminescu, nu a fost de găsit pe acolo… ; altfel, l-ar fi denunțat facebook-ul!).

Piețarii , ca veritabili rebeli fără cauză[1], lucrează cu sârg la noi tipuri de lozinci bine simțite, focalizate maternal cu trimiteri în …Portul Marsiliei, fără pașaport!,  și la diversiuni cu potențial de conflict în scopul reaprinderii telefoanelor mobile când se va întruni masa critică a ”interesului    național” . În timpul  excursiei prezidențiale, autoritățile responsabile de ”mersul țării” au reușit să plătească pensiile mărite și să majoreze salariul minim pe  economie, spre disperarea multinaționalelor și a oamenilor ”de bine” din seminaționalele ”investitorilor” români . Totuși, spectacolul Străzii, susținut mediatic (și) de  Străinezia și de Tanti Diaspora, continuă în  sincronie cu opereta ideologică îndrăgită de Administrația prezidențială, chiar dacă acum a intervenit un nou parametru, care i-a depășit pe cei care au proiectat prelungirea  propagandei electorale dincolo de perioada legală a campaniei cu pricina : anume, ridicarea vocii celor care-și apără votul nesocotit de piețari !

Ca simplu ins, venit cu diverse treburi domestice prin capitala Eternei și fascinantei noastre Românii, nu am rezistat tentației de a trece pe Acolo…,  pe unde se naște democrația cu forcepsul de import chiar pe caldarâm, în speranța că multe din curiozitățile mele de provincial se vor  mai ostoi… Nu m-am așteptat să pot intra în dialog cu cineva, deoarece acolo firbea o mare mânie proletară chiar printre preșcolarii aduși să asiste la o lecție despre … civism; evident, în pauza dintre  lozinci, huiduieli și vorbe care nu încap în dicționar. Câinii de companie, chiar dacă aveau lozinci agățate de gât, erau mai pașnici ca europarlamentarii… Aceasta este realitatea, chiar dacă s-a mediatizat prezența copiilor  la proteste ca exerciții de  civism și  contexte de formare a unui ”altfel„ de curaj pentru viitoarele generații ale noului capitalism românesc; nu am identificat nici cele mai vagi urme de investiție pedagogică, deși am 37 de ani ”petrecuți” la catedră ca profesor titular… Dincolo de activiștii partidelor, de cei veniți cu varii ”teme de casă” pe la ceas de seară…, am observat mulți dezamăgiți de toate formulele guvernamentale care  s-au  succedat la putere după Decembrie 1989. Adică de actorii politici ajunși la putere pentru a face promisiuni ”mobilizatoare” în scopul reconstrucției țării pe bazele capitalismului prosper din viitor, în care bieții  ”protestatari” încă mai speră că vor putea trăi tinerii din prezentul capitalism românesc, la nivel occidental, chiar fără capital și fără loc de muncă . De aici am înțeles că începe manipularea : mulțimea, fără  prea multă cultură socială, acaparată de  profesioniști ai diversiunii și manipulării  nu realizează că grava polarizare socială din prezent este tocmai rezultatul ”implementării” modelului capitalist occidental, în care numai cei care dețin capital  se pot situa în zona prosperității. În acest context, mulțimea pune, paușal,  precaritatea lor existențială pe seama socialismului, din vechiul regim, pe care-l resping funciar.

Ca individ ajuns la vârsta senectuții, îmi aduc  aminte că același episod l-am trăit, pe cord deschis,  și eu, când mi se spunea că precaritatea existențială a copilăriei și maturității mele este cauzată de ”greaua moștenire a trecutului” capitalist, în care numai un segment al populației (proprietarii) puteau duce o viață decentă. Dar tot din acea perioadă mi-aduc aminte de o lecție de geografie, în care profesoara ne-a explicat cum pot reuși expedițiile din  Alasca , cu sănii trase de câini, să înfrunte zăpezile depuse pe drumurile impracticabile toată perioada anului : când câinii obosesc și dau semne că nu mai vor să alerge, cineva din componenta umană a echipajului, scoate din  sacii cu provizii un cârnaț pe  care-l încinge la flacăra unei lămpi de spirt. Mirosul puternic de carne prăjită agresează sucurile gastrice ale bietelor patrupede, în timp ce la un metru înaintea cîinilor merge unul din membri echipajului. Bieții câini încep să alerge cu speranța că fiecare dintre ei vor ajunge cârnațul respectiv, iar operația asta se repetă de oricâte ori este nevoie până ce  echipajul ajunge la destinația finală a expediției. Similar, cu noi, în socialism, dar și în acest capitalism se-ntâmplă același lucru cu generația care nu are, încă, putere de discernământ și  vituperează la noi, cei mai în vărstă, care nu vrem să mai fim păcăliți a doua oară (cu raiul capitalist) , după ce am fost păcăliți prima dată (cu raiul socialist) ; viața este prea scurtă pentru a accepta să  fii păcălit de prea multe ori !

Iată cum se adeverește  o aserțiune prezidențială,  auzită într-un alt context, pe care o parafrazăm astfel :  lângă noi, dar și în întregul spațiu social românesc, este un elefant, dar nu-l vede nimeni… Acesta este capitalismul în integralitatea formelor sale de manifestare : un segment din cei bogați care se vor îmbogăți și mai mult, deoarece au capital să investească în permanență, și  segmentul celor lipsiți de capital care visează să-și vândă, cât mai convenabil, forța de muncă . Teoretic, cei mai valoroși vor reuși, dar practic nimeni nu poate garanta că nu mai intervin și alți ”coeficienți de ceață”, iar discuția poate  înregistra derapaje către libertatea de inițiativă, concurență și alte principii incontestabile doctrinar, dar greu de generalizat în managementul social real… Ni se vinde, iarăși, blana  unui urs chiar și acum, când în numele noului tip de democrație (capitalistă, desigur!) am fost deposedați de o mare parte a pădurilor pentru a vedea cu ochiul liber că  ipoteticul urs nu mai este în bătaia… capitalului ; dacă vreodată o fi existat cu adevărat! Celor foarte sagace în a scormoni în gunoaiele istoriei, le mărturisesc faptul că nu sunt activist în nicio formațiune politică, dar că eu , după ce am trăit falimentul socialismului de tip bolșevic, sunt mai convins ca  ”tinerii frumoși și liberi” că socialismul , așa cum l-a trăit generația mea nu  va mai reveni ; este un capitol închis definitiv și un experiment social falimentar la scara istoriei.

În replică nici capitalismul de tip occidental, care nu-și  mai poate face proiecte de dezvoltare decât prin creșterea plafonului propriu de îndatorare, nu poate fi un exemplu pentru viitor. Diagnosticul social este clar : socialismul de tip bolșevic a murit, dar nici capitalismul de tip occidental nu se simte prea bine , dar pentru a se menține deficitul  bugetar la cote, statistic rezonabile la scară comunitară, cei noi aderați la UE (est europenii, deci și România) sunt obligați să nu depășească 3% pentru ca toți cei dezvoltați să  poată conținua să se dezvolte (și) pe datorie (deci cu deficit peste 3%) depășind liniștit acest indicator: iată, imaginea unei ”Europe cu două viteze”, pentru care ar merita să dezvoltăm poteste centrate tocmai pe  astfel de discriminări…

Generația pensionarilor de astăzi, a militat (zavera post august 1944) pentru egalitate și solidaritate socială traversând felurite conflicte sociale, dar a lichidat și analfabetismul și a scos țara din  situația de simplu  izvor de materii prime pentru străini prin  construirea unei industrii de prelucrare în corelație cu trebuințele ”multilaterale” ale populației României, : de la reminiscențele  de ev mediu din anii 50 ai secolului trecut (carul cu boi și munca exclusiv manuală) la ramuri prelucrătoare (fabrici de  tractoare și mașini agricole— toate tipodimensiunile, autoturisme, autobuze, metroul, electricitatea, televiziunea, construcții și arhitectură, ș.a.m.d.) și un sistem de învățământ ”legat cu cercetarea și producția”, din anii 90 ai aceluiași secol . Toate încercările de scoatere din sărăcie a întregii Românii (pe care nu trebuie nici să la idolatrizăm, dar nici să le plasăm în derizoriu!), se cuvine mai întâi să fie comparate cu starea României de până în anii ”democrației populare ” , și numai apoi cu standardele occidentale de astăzi. Faptul că acest tip de ”democrație” , post 1944, s-a manifestat ca ”dictatură a proletariatului”, este un aspect care merită toată respingerea categorică, dar același comportament  este recomandabil și celor care resping de plano orice realizare, acreditând că generația pensionarilor de astăzi ar fi fost niște lași și leneși care trebuie trași la răspundere pentru toate asimetriile de dezvoltare dintre  noi și Vestul Europei. Nu se poate accepta o atare abordare de către indivizi care au produs și produc numai… vocalize ideologice !

Din decembrie 1989, demantelizarea industriei prin vânzarea ei la fier vechi, a plasat țara în ”tradiționala„ situație de izvor de materii prime și piață de desfacere pentru produsele comunitare, România întorcându-se la stadiul acumulării primitive a capitalului , secvență istorică pe care Europa occidentală a  parcurs-o în urmă cu trei sute de ani ! … De cercetare științifică (existentă pe lângă fiecare mare întreprindere, inclusiv în agricultură , până în anul 1989) nu se mai poate vorbi , la modul serios, iar tinerii părăsesc  meleagurile natale invocând lipsurile socialismului românesc, pe care nu l-au cunoscut, deoarece s-au născut după 1989…

Invocarea , obsesivă, a stafiei comunismului și a  socialismului de tip bolșevic este o mare diversiune și iată de ce : în prezent nu mai poate fi vorba de socialism în România atâta timp cât  proprietatea este particulară/capitalistă, nu a statului/socială și nici dependentă de puterea partidelor, fie ele chiar declarat social-democrate[2]; resursele României sunt în gestionarea multinaționalelor!. Permanenta confruntare  din spațiul public  este doar un pretext pentru comutarea  accentulului de la fondul problemelor (economie, geopolitică), la supralicitarea  profilului civic al unor indivizi, altminteri banali, transformați în vedete politice implicate în telenovela Cătușiadei regizată de DNA… Cu aerul de amazoană pur sânge,  Zeitatea păgână a acestei instituții, a ordonat anchetarea Guvernului (!), reușind o antologică facere de râs prin încălcarea gravă a Constituției și  dând un prost exemplu de cum ar trebui să respectăm noi, amărăștenii, statul de drept ! Acest gest a marcat o prioritate mondială; prioritate pe care toți românașii o așteptau să fie de ordin economic. Urmărind, la una din emisiunile tv concluziile  CCR, mi-am adus aminte de un episod din timpul stagiului militar când, unui soldat aparținător a ceea ce acum i se spune  rroma community, i s-a dat bilet de voie să meargă acasă pentru a participa la un deces din familia sa. La întoarcere, niște  curioși, i-au adresat o întrebare absolut inutilă : ”cum a fost, măi țigane, acasă ?”. Fără să clipească, acesta a răspuns nonșalant :”Nasol moment , mișto colivă !”. Cam la același calibru de signifianță s-a situat și una din curiozitățile, deloc  carteziene, ale unor ziariști care întrebau dacă o încălcare a  Constituției este , sau nu, abuz în serviciu…

Dumneavoastră ce credeți ?

Eu… cel fără prieteni printre protestatari, mă abțin ; mi-e teamă să nu pornească, din nou, zavera, deoarece am auzit un zvon tulburător: a apărut o nouă profesie , aceea de mitingist cu ora !

Un cetățean DeNeAm românesc,

Pentru conformitate, Ștefan    Buzărnescu

[1] Nefericita  de Ordonanță de Urgență, a fost abrogată la imperativele ”democratice” ale  Străzii…

[2] Din toate țările, numai  China mai recunoaște că se află în procesul de construcție a societății socialiste, dar în cadrul unui model de dezvoltare diferit de ceea ce știn moi despre socialism, este voeba de o economie socialistă de piață.



Facebook

Cultură şi calitatea vieţii 1918-2018. Câteva reflecţii

Cultura, alături de economie şi politică, este parte a condiţiilor de viaţă din societate. Valorile modelează aspiraţiile oamenilor pentru o viaţă (mai) bună, ceea ce este o sursă a variaţiei calităţii vieţii în spaţiu şi timp. Cultura creează nevoi pe care comunitatea le consideră esenţiale pentru bunăstarea ei. Lectura, vizionarea spectacolelor de teatru sau film, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Soluţia de ultimă instanţă

Dacă analizăm datele din tabelul de mai sus, vom observa că finanţarea pierderilor acumulate în băncile „too big to fail” prin majorarea nesustenabilă a datoriilor guvernamentale a reprezentat soluţia de ultimă instanţă utilizată de Fed, BCE şi BCJ după aproape două decenii de „altruism monetar”. Evident, aceste „naţionalizări” de credite putrede, practicate în mod sistematic ...

Alin Gavreliuc, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspectve, Iași, Editura Polirom, 2019 (519 p.)

Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Două decenii pierdute

După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu ...

Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc

În luna decembrie 2018 a apărut cartea lui Sebastian Țoc, cercetător ICCV, Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc, București, Editura Pro Universitaria. Cartea își propune să explice cum factorii socio-familiali și cei școlari influențează în diverse contexte rezultatele educaționale ale elevilor. Fiind compusă din cinci capitole, introducere și concluzii, lucrarea ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Studiu de caz: datoria publică a Franţei

Dar cum poate fi validată afirmaţia că guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de asemenea, că Franţa va înregistra ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 6. Salariaţii din sectorul public: de la percepţia falsă la realitatea statului minimal

Creşterea numărului de salariaţi din sectorul public al economiei reprezintă o problemă crucială în cazul ţării noastre. Deşi foarte mulţi compatrioţi cred că numărul de salariaţi din învăţământ, sănătate, apărare şi administraţia publică este mult prea mare, această percepţie, indusă în mod sistematic de anumiţi lideri de opinie, este complet falsă, întrucât locuitorii ţării noastre beneficiază ...