Romania Sociala logo
Menu

România deleuziană: fragmentul III, despre drama romă (II)

autor:   15 May 2016  

Stefan Ungurean

La gura căminului, un străin are adesea prilejul de a afla de la gazda sa adevăruri însemnate pe care aceasta le-ar tăinui, poate, prietenilor. Destăinuindu-te unui străin te despovărezi de o tăcere obligatorie; şi nu te temi de indiscreţia lui pentru că el este în trecere” spune Tocqueville în „Despre democraţie în America”. Faptul că uneori asemenea *inhibiţii* nu sunt folositoare este demonstrabil prin „Sonata Kreutzer” a lui Tolstoi, care nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi existat o mărturisire făcută noaptea, în tren.

Sunt singur în compartiment, e ora două şi cum locurile de pe banchetă s-au eliberat, mă întind pe canapea şi vreau să adorm. Ghinion. La Oneşti intră doi romi. Prima reacţie este de a o şterge în alt compartiment. Apoi mă răzgâdesc, ,,ce o să păţesc?”. Nu au bilete, tratează direct cu „naşu”. Au chef de vorbă. Nu trece mult timp şi sunt întrebat cu ce mă ocup. Am fost surprins că întrebarea a venit atât de devreme şi atât de direct. Trebuia să iau rapid o decizie, așa că, surprins, am spus adevărul. Nu au părut a fi mirați, ba dimpotrivă. Gura li s-a deschis şi mai tare. În cele din urmă doar unul vorbea. Mi-a spus că merg la bazar, la Suceava, cumpără marfă pe care o vând apoi în zona Oneştiului. Şi că le are cu vioara, că ar vrea să se lipească de un unchi ce cântă pe vapor şi care e milionar, dar nu vrea ăla să-l ia şi pe el şi de aceea a ajuns să facă comerţul ăsta. Dacă ar putea pleca pe vapor, toate s-ar aranja în viaţa lui.

Era însurat. Nu mai ţin minte câţi copii a spus că are, am reţinut că există o fată de cinsprezece ani. Arata foarte tânăr şi informaţia asta m-a dat peste cap. L-am întrebat de vârstă. „Treizeci şi unu”. ,,Cum aşa?”. ,,Păi m-am însurat la paişpe ani, nevastă-mea avea treişpe”. Auzisem că aşa ceva se mai întâmplă la romi, dar nu-mi fusese dat să întâlnesc un asemenea familist. Acum mai bine de o sută de ani, străbunica mea şi-a strigat fiul: ,,Ilarioane, vină să- ţi vezi nevasta cum sare coarda!”. Nu împlinise paisprezece ani. Asta o spun aşa, pentru a arăta că romii nu deţin, istoric vorbind, monopolul asupra fenomenului.

Mi-am stors mintea să găsesc răspunsul la întrebarea: „cum eram eu la paişpe ani?”. Mergeam la şcoală, făceam piaţa, ceva curăţenie şi jucam fotbal. Nu sărutasem nici o fată, iar despre sex ştiam ce vedeam prin manualele de anatomie, iar ăsta era deja soţ. ,,După nuntă am plecat în Germania unde am stat trei ani şi m-am întors cu 40.000 de mărci. Nu mă întreba profesore cum i-am făcut”. Nu l-am întrebat. Eram uluit. Pentru mine banii erau niște hârtiuţe pe care le primeam de la părinţi să fac cumpărături. Nu făcusem din munca mea nici măcar un leu şi aveau să treacă ani buni până să mă laud cu aşa ceva. În pofida a tot şi a toate, cel din faţa mea dispunea de un exerciţiu al vieţii pe care eu, la acel moment, nu-l aveam. Nu sunt foarte sigur că astăzi îl posed.

Mi-a declarat că acum a găsit o fată care-l iubește. Este fostă colegă de clasă a fiicei. O ştie de mică, că se juca cu fii-sa. Se gândeşte să o lase pe nevastă-sa. Nu mai simte nimic pentru ea. „Eu am fost tatăl ei, ea a fost mama mea, noi pe noi ne-am crescut! Când ea plângea o ogoiam eu, când plângeam eu, ea mă mângâia. Ne-am mai şi cotonogit. La început, dacă o loveam, ea nu se lăsa, dădea şi ea. Dar toate au trecut”. Acum vrea să o ia pe asta mică. Nu cred că decizia ar fi urmarea unei schimbări profunde în modul în care vede viața. Nu întâmplător râde când afirmă: ,,poate o să fac nunta împreună cu fii-mea. Ce zici profesore de asta? ”. Bănuiesc că are ceva remuşcări. Sunt în cazul străinului descris de Simmel: „cel ce vine azi şi pleacă mâine”, apropiere-distanţă, obiectivitate-subiectivitate. Caut un sprijin undeva, mă plasez la înălţimea eticii kantiene şi-mi vine să-i spun: „nu-ţi părăsi soţia, căci dacă aşa ceva ar deveni un principiu unic de conduită universală, valoarea vieţii tuturor va scădea !”. Mă pun apoi în pielea lui şi-mi stă pe limbă să-i zic: „gata, nu mai eşti copil, trăieşte-ţi clipa, ieși din fetișismul prin care nevastă-ta îți apare drept mamă!” Până la urmă aleg să tac. Weber mă salvează: e vorba de întâietatea afectivităţii asupra acţiunii raţionale. Conjectură: nu cumva faptul este o trăsătură a modului lor de viață și el este cauzat de întârzierea intrării romilor în modelul disciplinar impus de modernitate?

Mă gândesc: oare ce ar fi zis Erich Berne şi toţi specialiştii în analiză tranzacţională la toată această poveste, la aceste schimbări atât de rapide ale sufletului, când copil, când părinte. Ce se întâmplă dacă lucrul acesta se petrece de sute de ani, cum arată individul filosofic-juridic care iese din această maşinărie? Nu cumva ceea ce interlocutorul meu vroia să facă reprezenta o ,,linie de fugă”, cum ar spune Deleuze, o încercare de eliberare de schemele pe care le-a dobândit ca să *funcţioneze* ca soţ și ca părinte? Şi nu cumva la romi ,,liniile de fugă” ale unora devin maşini generatoare de captivităţi pentru alţii, într-o proporţie ce nu suferă comparaţie? Romul nu se simte responsabil faţă de trecut, la modul în care Walter Benjamin leagă această responsabilitate de visele neîmplinite ale părinţilor și nici nu are privirea ațintită spre viitor, cu mintea la destinul copilului.

Eu nu cred în *excepţionalismul* rom. Exista în viaţa cotidiană a iobagilor români practica a ceea ce grecii numeau „epimeleia heatou”, a avea grijă de sufletul tău, ca mod de a veghea asupra ceea ce gândim, asupra a ceea ce se petrece în gândire, adică o atitudine faţă de sine legată de capacitatea de autoguvernare ca premisă a capacităţii de a-i guverna pe ceilalţi? Ştim că „epimeleia heatou” reprezintă o practică a subiectivităţii pe care se edifică ideea creştină a mărturisirii şi a vinovăţiei. Aveau iobagii români ideea profeţiei, adică ceva ce ar viza controlul viitorului? Erau ei marcaţi de problema mântuirii şi a vocaţiei mesianice? Absenţa puterii disciplinare atât în ceea ce priveşte controlul mediului, cât şi a subiectivităţii, se regăseşte şi la iobagul român. Ca şi în cazul căsătoriei timpurii, absenţele enumerate mai sus nu reprezintă monopolul exclusivist al romilor.

Una din consecinţele interferenţelor şi suprapuneri de spirit grec, spirit iudaic şi spirit creştin ar fi producerea demnităţii, ca o formă de coerciţie a sinelui. Demnitatea vizează relaţia sinelui cu sinele, mândria, relaţia cu celălalt. Romul îmi pare a avea, cu predilecţie, doar mândrie. Cum să se fundamenteze o conştiinţă morală în afara sentimentului de vinovăţie? Dar cum să ajungă cel din faţa mea la aşa ceva când el are din plin gustul nedreptăţii care i s-a făcut în viaţă, fiind introdus cu forţa într-o maşinărie. Faptul că unchiul nu i-a întins o mână de ajutor îl constrânge nu să caute libertatea, ci să găsească o cale de ieșire să scape de povara de a juca mereu dublu, când părinte, când copil, când terorist, când ostatic, cum ar spune Baudrillard. Iar calea de ieșire găsită este aceea de iubit și părinte impunător și salvator totodată. Teroristul etern, iniţiator al unei noi maşinării ce o va face captivă pe viitoarea parteneră și care va rata astfel şansa de a deveni, la rândul ei, un om adult.

România deleuziană în care există copii ce sunt supuşi unui proces rapid de transformare în părinte, (,,devenirea-părinte a copilului”), neajungând niciodată adulți, visând la autoritatea pură a teroristului, adică la dorința de a fi iubit de ostatic.

(Sursă Foto: www. pixabay.com)



Facebook

Apariții editoriale: Filip Alexandrescu – Social conflict and the making of a globalized place at Roșia Montană

După cartea de autor „The Midas Touch: Theoretical Essays in Environmental Sociology”[1] (2016), Filip Alexandrescu revine cu a doua carte de autor intitulată „Social conflict and the making of a globalized place at Roșia Montană”[2] (2020). Apărută în colecția de științe psiho-sociale a Editurii ProUniversitaria, volumul aduce o perspectivă nouă ...

O nenorocire nu vine niciodată singură

În condiţiile în care presa autohtonă şi străină popularizează în mod obsesiv şi semidoct doar efectele nocive ale actualei pandemii, liderii politici, liderii de opinie şi ziariştii din ţara noastră par să nu conştientizeze două riscuri „colaterale” care vor afecta în mod dramatic viitorul României. În primul rând, nivelul datoriei guvernamentale ...

Invitație la dezbatere

Stimați colegi, Se pregătește publicarea Vol. X al Istoriei României dedicat perioadei de după al doilea Război Mondial, coordonat de Prof. Vasile Pușcaș. Volumul este dedicat perioadei socialiste și perioadei „tranziției”. Am fost solicitat să elaborez capitolele dedicate proceselor sociale din această perioadă. Capitolele utilizează contribuțiile mai multor colegi din ICCV.   Cu acceptul domnului Vasile ...

Stânga și gândirea critică

Nu abordăm aici social democrația din țările nordice, ca stat protectionist reper. Nu abordăm nici statutul PSD, Partidului Social Democrat din Romania, asociat de opoziție cu ciuma roșie, printr-o tactică de discreditare politică radicală. Ne întrebăm care sunt noile idei de stânga? Ce forme ia gândirea critică a intelectualului din ...

Interviu cu câștigătorul premiului Academiei Române „Henry H. Stahl” în sociologie 2019

Interviu cu Adrian Majuru, căștigătorul premiului Academiei Române, „Henri H. Stahl” în sociologie, pentru cartea „Francisc Iosif Rainer. Biografia unui proiect de viață (1874-1944), 2018, Editura Oscar Print. SS: Bună dimineața și felicitări pentru premiu! Ce înseamnă acest premiu pentru cariera dvs.? A.M.: Înseamnă obligația de a construi pozitiv și mai ales ...

Romii: între ONG-uri și Uniunea Europeană

Ieri a explodat o problemă gravă: șeful unui important clan mafiot a fost asasinat. Îngrijorarea vine din reacția predictibilă: se anunță un adevărat război între grupurile mafiote. Mafioți din diaspora declară că se vor întoarce în România pentru a participa la războiul dintre clanuri. Cele mai multe clanuri sunt ale ...

Explozia reacțiilor complotiste în 2020

Care sunt cele mai răspândite teorii ale complotului ? O anchetă de opinie efectuată de IFOP, pentru Fundația Jean-Jaurès și Conspiracy Watch, în primăvara 2020 și editată de l'Observatoire du conspirationnisme et des théories du complot (site fondat în 2007 de Rudy Reichstadt), a revelat că 26% dintre francezi cred despre ...

Cuvinte noi Ce ne spun ele despre epocă?

Noi și vocabularul Limba este un organism viu care se reinventează în contact cu realitatea ; ea semnifică și interpretează lumea în care trăim. Este fascinant să descoperim într-un dicționar, cum fiecare cuvînt își are propria sa poveste; fiecare cuvânt are o istorie și o arheologie cu straturi suprapuse de sensuri. ...