Romania Sociala logo
Menu

România deleuziană: fragmentul III, despre drama romă (II)

autor:   15 May 2016  

Stefan Ungurean

La gura căminului, un străin are adesea prilejul de a afla de la gazda sa adevăruri însemnate pe care aceasta le-ar tăinui, poate, prietenilor. Destăinuindu-te unui străin te despovărezi de o tăcere obligatorie; şi nu te temi de indiscreţia lui pentru că el este în trecere” spune Tocqueville în „Despre democraţie în America”. Faptul că uneori asemenea *inhibiţii* nu sunt folositoare este demonstrabil prin „Sonata Kreutzer” a lui Tolstoi, care nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi existat o mărturisire făcută noaptea, în tren.

Sunt singur în compartiment, e ora două şi cum locurile de pe banchetă s-au eliberat, mă întind pe canapea şi vreau să adorm. Ghinion. La Oneşti intră doi romi. Prima reacţie este de a o şterge în alt compartiment. Apoi mă răzgâdesc, ,,ce o să păţesc?”. Nu au bilete, tratează direct cu „naşu”. Au chef de vorbă. Nu trece mult timp şi sunt întrebat cu ce mă ocup. Am fost surprins că întrebarea a venit atât de devreme şi atât de direct. Trebuia să iau rapid o decizie, așa că, surprins, am spus adevărul. Nu au părut a fi mirați, ba dimpotrivă. Gura li s-a deschis şi mai tare. În cele din urmă doar unul vorbea. Mi-a spus că merg la bazar, la Suceava, cumpără marfă pe care o vând apoi în zona Oneştiului. Şi că le are cu vioara, că ar vrea să se lipească de un unchi ce cântă pe vapor şi care e milionar, dar nu vrea ăla să-l ia şi pe el şi de aceea a ajuns să facă comerţul ăsta. Dacă ar putea pleca pe vapor, toate s-ar aranja în viaţa lui.

Era însurat. Nu mai ţin minte câţi copii a spus că are, am reţinut că există o fată de cinsprezece ani. Arata foarte tânăr şi informaţia asta m-a dat peste cap. L-am întrebat de vârstă. „Treizeci şi unu”. ,,Cum aşa?”. ,,Păi m-am însurat la paişpe ani, nevastă-mea avea treişpe”. Auzisem că aşa ceva se mai întâmplă la romi, dar nu-mi fusese dat să întâlnesc un asemenea familist. Acum mai bine de o sută de ani, străbunica mea şi-a strigat fiul: ,,Ilarioane, vină să- ţi vezi nevasta cum sare coarda!”. Nu împlinise paisprezece ani. Asta o spun aşa, pentru a arăta că romii nu deţin, istoric vorbind, monopolul asupra fenomenului.

Mi-am stors mintea să găsesc răspunsul la întrebarea: „cum eram eu la paişpe ani?”. Mergeam la şcoală, făceam piaţa, ceva curăţenie şi jucam fotbal. Nu sărutasem nici o fată, iar despre sex ştiam ce vedeam prin manualele de anatomie, iar ăsta era deja soţ. ,,După nuntă am plecat în Germania unde am stat trei ani şi m-am întors cu 40.000 de mărci. Nu mă întreba profesore cum i-am făcut”. Nu l-am întrebat. Eram uluit. Pentru mine banii erau niște hârtiuţe pe care le primeam de la părinţi să fac cumpărături. Nu făcusem din munca mea nici măcar un leu şi aveau să treacă ani buni până să mă laud cu aşa ceva. În pofida a tot şi a toate, cel din faţa mea dispunea de un exerciţiu al vieţii pe care eu, la acel moment, nu-l aveam. Nu sunt foarte sigur că astăzi îl posed.

Mi-a declarat că acum a găsit o fată care-l iubește. Este fostă colegă de clasă a fiicei. O ştie de mică, că se juca cu fii-sa. Se gândeşte să o lase pe nevastă-sa. Nu mai simte nimic pentru ea. „Eu am fost tatăl ei, ea a fost mama mea, noi pe noi ne-am crescut! Când ea plângea o ogoiam eu, când plângeam eu, ea mă mângâia. Ne-am mai şi cotonogit. La început, dacă o loveam, ea nu se lăsa, dădea şi ea. Dar toate au trecut”. Acum vrea să o ia pe asta mică. Nu cred că decizia ar fi urmarea unei schimbări profunde în modul în care vede viața. Nu întâmplător râde când afirmă: ,,poate o să fac nunta împreună cu fii-mea. Ce zici profesore de asta? ”. Bănuiesc că are ceva remuşcări. Sunt în cazul străinului descris de Simmel: „cel ce vine azi şi pleacă mâine”, apropiere-distanţă, obiectivitate-subiectivitate. Caut un sprijin undeva, mă plasez la înălţimea eticii kantiene şi-mi vine să-i spun: „nu-ţi părăsi soţia, căci dacă aşa ceva ar deveni un principiu unic de conduită universală, valoarea vieţii tuturor va scădea !”. Mă pun apoi în pielea lui şi-mi stă pe limbă să-i zic: „gata, nu mai eşti copil, trăieşte-ţi clipa, ieși din fetișismul prin care nevastă-ta îți apare drept mamă!” Până la urmă aleg să tac. Weber mă salvează: e vorba de întâietatea afectivităţii asupra acţiunii raţionale. Conjectură: nu cumva faptul este o trăsătură a modului lor de viață și el este cauzat de întârzierea intrării romilor în modelul disciplinar impus de modernitate?

Mă gândesc: oare ce ar fi zis Erich Berne şi toţi specialiştii în analiză tranzacţională la toată această poveste, la aceste schimbări atât de rapide ale sufletului, când copil, când părinte. Ce se întâmplă dacă lucrul acesta se petrece de sute de ani, cum arată individul filosofic-juridic care iese din această maşinărie? Nu cumva ceea ce interlocutorul meu vroia să facă reprezenta o ,,linie de fugă”, cum ar spune Deleuze, o încercare de eliberare de schemele pe care le-a dobândit ca să *funcţioneze* ca soţ și ca părinte? Şi nu cumva la romi ,,liniile de fugă” ale unora devin maşini generatoare de captivităţi pentru alţii, într-o proporţie ce nu suferă comparaţie? Romul nu se simte responsabil faţă de trecut, la modul în care Walter Benjamin leagă această responsabilitate de visele neîmplinite ale părinţilor și nici nu are privirea ațintită spre viitor, cu mintea la destinul copilului.

Eu nu cred în *excepţionalismul* rom. Exista în viaţa cotidiană a iobagilor români practica a ceea ce grecii numeau „epimeleia heatou”, a avea grijă de sufletul tău, ca mod de a veghea asupra ceea ce gândim, asupra a ceea ce se petrece în gândire, adică o atitudine faţă de sine legată de capacitatea de autoguvernare ca premisă a capacităţii de a-i guverna pe ceilalţi? Ştim că „epimeleia heatou” reprezintă o practică a subiectivităţii pe care se edifică ideea creştină a mărturisirii şi a vinovăţiei. Aveau iobagii români ideea profeţiei, adică ceva ce ar viza controlul viitorului? Erau ei marcaţi de problema mântuirii şi a vocaţiei mesianice? Absenţa puterii disciplinare atât în ceea ce priveşte controlul mediului, cât şi a subiectivităţii, se regăseşte şi la iobagul român. Ca şi în cazul căsătoriei timpurii, absenţele enumerate mai sus nu reprezintă monopolul exclusivist al romilor.

Una din consecinţele interferenţelor şi suprapuneri de spirit grec, spirit iudaic şi spirit creştin ar fi producerea demnităţii, ca o formă de coerciţie a sinelui. Demnitatea vizează relaţia sinelui cu sinele, mândria, relaţia cu celălalt. Romul îmi pare a avea, cu predilecţie, doar mândrie. Cum să se fundamenteze o conştiinţă morală în afara sentimentului de vinovăţie? Dar cum să ajungă cel din faţa mea la aşa ceva când el are din plin gustul nedreptăţii care i s-a făcut în viaţă, fiind introdus cu forţa într-o maşinărie. Faptul că unchiul nu i-a întins o mână de ajutor îl constrânge nu să caute libertatea, ci să găsească o cale de ieșire să scape de povara de a juca mereu dublu, când părinte, când copil, când terorist, când ostatic, cum ar spune Baudrillard. Iar calea de ieșire găsită este aceea de iubit și părinte impunător și salvator totodată. Teroristul etern, iniţiator al unei noi maşinării ce o va face captivă pe viitoarea parteneră și care va rata astfel şansa de a deveni, la rândul ei, un om adult.

România deleuziană în care există copii ce sunt supuşi unui proces rapid de transformare în părinte, (,,devenirea-părinte a copilului”), neajungând niciodată adulți, visând la autoritatea pură a teroristului, adică la dorința de a fi iubit de ostatic.

(Sursă Foto: www. pixabay.com)



Facebook

Cum am vazut eu “la țară și în provincie” în Romania 2019. O privire de orășean, curioasă ca a unui sociolog

Un sat din România. Nimic mai simplu, aparent. Un sat din România, Oltenia, spre Târgu Jiu. Oltenia de sub munte, cum mi-a placut mie să dau o denumire zonei. De altfel, superbă. O zonă bogată, cu tot ce-i trebuie, aș putea spune: pășuni, păduri, ape, luncă, munți, obiective turistice spectaculoase, șosea, drumuri laterale ...

Independența va trebui recucerită ?

Contaminat de frenezia mass-media focalizată pe Summit-ul de la Sibiu, unde Guvernul a alocat toate sumele la concurenţa cererii de finanţare, am constatat că vechile mele temeri eurosceptice nu mai au nici un suport: România s-a europenizat complet, din moment ce, în numele pluralismului social postdecembrist, s-au diversificat şi nostalgicii, în nostalgici după sărbătorirea Independenţei ...

Restricţionarea publicării rezultatelor sondajelor preelectorale şi ale sondajelor la ieşirea de la urne: de ce?

La 26 mai a.c., electoratul din România este chemat la urne pentru alegerea europarlamentarilor. Tot la 26 mai, persoanele cu drept de vot au posibilitatea să se pronunţe dacă sunt de acord sau nu sunt de acord cu cele două întrebări ale referendumului:  1) Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni ...

Inaugurarea Centrului cultural „Dimitrie Gusti” la Cornova, Republica Moldova

Azi, 6 mai, la Cornova, în „cel mai cercetat sat de la Atlantic până la Pacific”, a fost inaugurat oficial noul Centru cultural ”Dimitrie Gusti”. Construcția lui a început pe timpul Guvernului Filat și s-a terminat acum două săptămâini, pe timpul Guvernului Filip. Finisarea acestui lăcaș cultural este una din ...

Mass-media şi sondajele de opinie publică: derapaje

Profesorul de mass-media şi comunicare Jesper Strömbäck de la Mittuniversitet (Suedia) a puns o întrebare de interes teoretic: când publică rezultatele sondajelor de opinie publică, mass-media reflectă sau influenţează opinia publică? Analizând numeroase studii din literatura de specialitate, Jesper Strömbäck a ajuns la următoarele concluzii: 1) Termenul de „opinie publică”, fiind un concept ...

Mărturii: Laboratorul de sociologie al Universităţii din Bucureşti

În anul 1970, eu şi Maria Voinea am fost repartizaţi la Laborator; comisia de repartiţii l-a avut ca preşedinte pe H. H. Stahl. Tot cu noi, în 1970, a venit la această unitate de cercetare, Ion Mihail Popescu, licenţiat în drept şi în filosofie, fost deţinut politic. El ne povestea, ...

Un film nu despre România

Week-end. Aleg să mă uit la un film. Din întâmplare: Ziarul. O atmosferă de redacţie. Un ziar independent, pe cât se poate. Redactori de toate felurile. Unii vor să-şi facă meseria. Alţii au afacerile lor. Dar toţi beau de sting. Femeile întrec pe bărbaţi. Explodează o afacere. Implicat un mare om de afaceri, un tip ...

România: marea dezbinare

Sunt dezbinați românii sau oamenii politici? Circulă ideea că trăim într-o societate paranoică: nu mai putem discuta raţional şi cu o anumită detaşare; preferăm invective în locul argumentelor. Se spune tot mai insistent: noi românii suntem dezbinaţi. Aceasta e marea noastră problemă. Deci, românii sunt scindaţi în două „jumătăţi” între care ...