Romania Sociala logo
Menu

România deleuziană: fragmentul III, despre drama romă (II)

autor:   15 May 2016  

Stefan Ungurean

La gura căminului, un străin are adesea prilejul de a afla de la gazda sa adevăruri însemnate pe care aceasta le-ar tăinui, poate, prietenilor. Destăinuindu-te unui străin te despovărezi de o tăcere obligatorie; şi nu te temi de indiscreţia lui pentru că el este în trecere” spune Tocqueville în „Despre democraţie în America”. Faptul că uneori asemenea *inhibiţii* nu sunt folositoare este demonstrabil prin „Sonata Kreutzer” a lui Tolstoi, care nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi existat o mărturisire făcută noaptea, în tren.

Sunt singur în compartiment, e ora două şi cum locurile de pe banchetă s-au eliberat, mă întind pe canapea şi vreau să adorm. Ghinion. La Oneşti intră doi romi. Prima reacţie este de a o şterge în alt compartiment. Apoi mă răzgâdesc, ,,ce o să păţesc?”. Nu au bilete, tratează direct cu „naşu”. Au chef de vorbă. Nu trece mult timp şi sunt întrebat cu ce mă ocup. Am fost surprins că întrebarea a venit atât de devreme şi atât de direct. Trebuia să iau rapid o decizie, așa că, surprins, am spus adevărul. Nu au părut a fi mirați, ba dimpotrivă. Gura li s-a deschis şi mai tare. În cele din urmă doar unul vorbea. Mi-a spus că merg la bazar, la Suceava, cumpără marfă pe care o vând apoi în zona Oneştiului. Şi că le are cu vioara, că ar vrea să se lipească de un unchi ce cântă pe vapor şi care e milionar, dar nu vrea ăla să-l ia şi pe el şi de aceea a ajuns să facă comerţul ăsta. Dacă ar putea pleca pe vapor, toate s-ar aranja în viaţa lui.

Era însurat. Nu mai ţin minte câţi copii a spus că are, am reţinut că există o fată de cinsprezece ani. Arata foarte tânăr şi informaţia asta m-a dat peste cap. L-am întrebat de vârstă. „Treizeci şi unu”. ,,Cum aşa?”. ,,Păi m-am însurat la paişpe ani, nevastă-mea avea treişpe”. Auzisem că aşa ceva se mai întâmplă la romi, dar nu-mi fusese dat să întâlnesc un asemenea familist. Acum mai bine de o sută de ani, străbunica mea şi-a strigat fiul: ,,Ilarioane, vină să- ţi vezi nevasta cum sare coarda!”. Nu împlinise paisprezece ani. Asta o spun aşa, pentru a arăta că romii nu deţin, istoric vorbind, monopolul asupra fenomenului.

Mi-am stors mintea să găsesc răspunsul la întrebarea: „cum eram eu la paişpe ani?”. Mergeam la şcoală, făceam piaţa, ceva curăţenie şi jucam fotbal. Nu sărutasem nici o fată, iar despre sex ştiam ce vedeam prin manualele de anatomie, iar ăsta era deja soţ. ,,După nuntă am plecat în Germania unde am stat trei ani şi m-am întors cu 40.000 de mărci. Nu mă întreba profesore cum i-am făcut”. Nu l-am întrebat. Eram uluit. Pentru mine banii erau niște hârtiuţe pe care le primeam de la părinţi să fac cumpărături. Nu făcusem din munca mea nici măcar un leu şi aveau să treacă ani buni până să mă laud cu aşa ceva. În pofida a tot şi a toate, cel din faţa mea dispunea de un exerciţiu al vieţii pe care eu, la acel moment, nu-l aveam. Nu sunt foarte sigur că astăzi îl posed.

Mi-a declarat că acum a găsit o fată care-l iubește. Este fostă colegă de clasă a fiicei. O ştie de mică, că se juca cu fii-sa. Se gândeşte să o lase pe nevastă-sa. Nu mai simte nimic pentru ea. „Eu am fost tatăl ei, ea a fost mama mea, noi pe noi ne-am crescut! Când ea plângea o ogoiam eu, când plângeam eu, ea mă mângâia. Ne-am mai şi cotonogit. La început, dacă o loveam, ea nu se lăsa, dădea şi ea. Dar toate au trecut”. Acum vrea să o ia pe asta mică. Nu cred că decizia ar fi urmarea unei schimbări profunde în modul în care vede viața. Nu întâmplător râde când afirmă: ,,poate o să fac nunta împreună cu fii-mea. Ce zici profesore de asta? ”. Bănuiesc că are ceva remuşcări. Sunt în cazul străinului descris de Simmel: „cel ce vine azi şi pleacă mâine”, apropiere-distanţă, obiectivitate-subiectivitate. Caut un sprijin undeva, mă plasez la înălţimea eticii kantiene şi-mi vine să-i spun: „nu-ţi părăsi soţia, căci dacă aşa ceva ar deveni un principiu unic de conduită universală, valoarea vieţii tuturor va scădea !”. Mă pun apoi în pielea lui şi-mi stă pe limbă să-i zic: „gata, nu mai eşti copil, trăieşte-ţi clipa, ieși din fetișismul prin care nevastă-ta îți apare drept mamă!” Până la urmă aleg să tac. Weber mă salvează: e vorba de întâietatea afectivităţii asupra acţiunii raţionale. Conjectură: nu cumva faptul este o trăsătură a modului lor de viață și el este cauzat de întârzierea intrării romilor în modelul disciplinar impus de modernitate?

Mă gândesc: oare ce ar fi zis Erich Berne şi toţi specialiştii în analiză tranzacţională la toată această poveste, la aceste schimbări atât de rapide ale sufletului, când copil, când părinte. Ce se întâmplă dacă lucrul acesta se petrece de sute de ani, cum arată individul filosofic-juridic care iese din această maşinărie? Nu cumva ceea ce interlocutorul meu vroia să facă reprezenta o ,,linie de fugă”, cum ar spune Deleuze, o încercare de eliberare de schemele pe care le-a dobândit ca să *funcţioneze* ca soţ și ca părinte? Şi nu cumva la romi ,,liniile de fugă” ale unora devin maşini generatoare de captivităţi pentru alţii, într-o proporţie ce nu suferă comparaţie? Romul nu se simte responsabil faţă de trecut, la modul în care Walter Benjamin leagă această responsabilitate de visele neîmplinite ale părinţilor și nici nu are privirea ațintită spre viitor, cu mintea la destinul copilului.

Eu nu cred în *excepţionalismul* rom. Exista în viaţa cotidiană a iobagilor români practica a ceea ce grecii numeau „epimeleia heatou”, a avea grijă de sufletul tău, ca mod de a veghea asupra ceea ce gândim, asupra a ceea ce se petrece în gândire, adică o atitudine faţă de sine legată de capacitatea de autoguvernare ca premisă a capacităţii de a-i guverna pe ceilalţi? Ştim că „epimeleia heatou” reprezintă o practică a subiectivităţii pe care se edifică ideea creştină a mărturisirii şi a vinovăţiei. Aveau iobagii români ideea profeţiei, adică ceva ce ar viza controlul viitorului? Erau ei marcaţi de problema mântuirii şi a vocaţiei mesianice? Absenţa puterii disciplinare atât în ceea ce priveşte controlul mediului, cât şi a subiectivităţii, se regăseşte şi la iobagul român. Ca şi în cazul căsătoriei timpurii, absenţele enumerate mai sus nu reprezintă monopolul exclusivist al romilor.

Una din consecinţele interferenţelor şi suprapuneri de spirit grec, spirit iudaic şi spirit creştin ar fi producerea demnităţii, ca o formă de coerciţie a sinelui. Demnitatea vizează relaţia sinelui cu sinele, mândria, relaţia cu celălalt. Romul îmi pare a avea, cu predilecţie, doar mândrie. Cum să se fundamenteze o conştiinţă morală în afara sentimentului de vinovăţie? Dar cum să ajungă cel din faţa mea la aşa ceva când el are din plin gustul nedreptăţii care i s-a făcut în viaţă, fiind introdus cu forţa într-o maşinărie. Faptul că unchiul nu i-a întins o mână de ajutor îl constrânge nu să caute libertatea, ci să găsească o cale de ieșire să scape de povara de a juca mereu dublu, când părinte, când copil, când terorist, când ostatic, cum ar spune Baudrillard. Iar calea de ieșire găsită este aceea de iubit și părinte impunător și salvator totodată. Teroristul etern, iniţiator al unei noi maşinării ce o va face captivă pe viitoarea parteneră și care va rata astfel şansa de a deveni, la rândul ei, un om adult.

România deleuziană în care există copii ce sunt supuşi unui proces rapid de transformare în părinte, (,,devenirea-părinte a copilului”), neajungând niciodată adulți, visând la autoritatea pură a teroristului, adică la dorința de a fi iubit de ostatic.

(Sursă Foto: www. pixabay.com)



Facebook

Un test pentru viziunea politică a celor doi candidaţi pentru preşedinţie

Peste 10 zile vor fi alegerile prezidenţiale. Alegătorii se aşteaptă ca cei doi candidaţi din turul doi să-şi clarifice viziunile politice pe care vor să le promoveze. Constituţia cere ca preşedintele să nu aibă angajare politică, dar e normal să aibă o viziune politică. Noi, alegătorii, suntem îndreptăţiţi să ştim ce viziuni politice au ...

„Decalogul lui Chomsky” în actualitate

Lingvistul şi filozoful american, unul dintre fondatorii ştiinţelor cognitive, Avram Noam Chomsky (n. 1924) este cunoscut pe plan internaţional şi ca un percutant critic social şi activist politic. Este professor emeritus al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). A publicat peste 100 de cărţi, în limba română fiind traduse următoarele: Teorii ale limbajului. Teorii ...

Gina Stoiciu, Exilul : Viața în fragmente, Polirom , 2014.

De ce scriu exilul? Poate pentru că vreau să îl ințeleg. Poate pentru că vreau să las o dovadă a existenței exilului și a existenței mele . Sunt cuvintele testament ale autoarei, Gina Stoiciu, care pune exilul canadian în cuvinte, 30 de ani mai târziu. Exilul ca și emigrația se povestesc ...

De ce să ne implicăm activ prin participare și vot la alegerile prezidențiale

Orice alegere este importantă, mai ales acele alegeri care implică și destinele celorlalți, al familiei sau al comunității din care facem parte. Alegerile prezidențiale sunt o formă concretă de iubire față de aproapele nostru, prin civismul activ și prin efortul care nu așteaptă o răsplată personală. Vocile se fac auzite, ...

Cu cine să votez pe 10 noiembrie? Hai să vedem

Peste câteva zile vor fi alegeri pentru Președinte. Sunt mai mulți candidați. Ca sociolog, neafiliat politic, sunt obișnuit mai întâi să analizez. Nu am citit cu atenție discursurile candidaților, dar cred că, în virtutea poziției lor, ei vor tinde să prefere un discurs electoral destul de predictibil. Primul lucru care trebuie examinat: relația candidaților cu ...

Jocul politic

Dacă regii moșteneau tronul, în democrație puterea se obține și se păstrează prin rivalitate, confruntare politică și campanii electorale. Dincolo de aceste aspecte vizibile ale jocului politic, există și aspecte opace,  invizibile în exersarea puterii; ne referim la dispozitivul politic, la construirea secretului, la marketingul comunicării politice și de ce nu, la democrația numerică.   1. Rivalitatea ...

România deleuziană. Fragmentul XXXIII, despre păsări și animale (IV)

Preambul: Lecturile sunt de două feluri, cele care produc iluminare și celelalte. „Gândirea trebuie să fie lansată ca o piatră de către o mașină de război” afirmă Deleuze. De aici și rostul scrierii: „A scrie ceva ce trebuie să producă viteză”. Aici vedem rostul metaforelor, acela de a fi producătoare de iluminare. De altfel, nu ...

Cu cortul `la noi`, pe un mal de Dunăre: raiul peștelui și raiul…la propriu – pescuitul, prin ochi de sociolog

În vara aceasta, în concediu, (asa cum merge omul de rând an de an), am cunoscut o microcomunitate, microregiune din țara noastră, una dintre cele, îmi închipui, foarte multe . Am fost pe malul Dunării, în apropiere de Fetești, cineva m-a invitat să-mi petrec câteva zile acolo cu cortul (altă poveste și aceasta, ...