Romania Sociala logo
Menu

România deleuziană. Fragmentul XXX, despre păsări și animale (III)

autor:   15 April 2019   

Stefan Ungurean

Motto: ,,Nu există două inimi, una pentru om și alta pentru animal”

(Lamartine)

xxx

Animalul și împărăția mesianică.Problema apare în ,,Isaia”, în două locuri.  Prima dată în capitolul II, 6: ,,Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paste.” A doua oară, în capitolul 25, 65: ,, Lupul va paşte la un loc cu mielul, leul va mânca paie ca boul şi şarpele cu ţărână se va hrăni. Nimic rău şi vătămător nu va fi în muntele Meu cel sfânt”, zice Domnul.”.

Cele două texte leagă împărăția mesianică de schimbarea naturii animalului, carnivorul devenind  ierbivor. Prin această schimbare, nici un animal nu se va mai simți amenințat. În împărăția mesianică lupta pentru supraviețuire prin distrugerea celuilalt ca hrană nu va mai fi necesară, toate animalele beneficiind de resurse nelimitate, de ordin vegetal.

xxx

Animalul, ca natură secretă a omului: ,, În gândirea Evului mediu, legiunile de animale, numite odată pentru totdeauna de Adam, purtau în mod simbolic valorile umanităţii. Dar la începuturile Renaşterii, raporturile cu animalitatea sunt răsturnate; bestia se eliberează; scapă din lumea legendei şi a ilustrării morale pentru a dobândi un fantastic care îi este propriu. Şi, printr-o surprinzătoare răsturnare, animalul este acum cel care va pândi acum omul, va pune stăpânire pe el şi îi va revela propriul său adevăr. Animalele imposibile, ieşite dintr-o  imaginaţie dementă, au devenit natura secretă a omului.”. (Michel Foucault)

xxx

Despre cum trebuie înțeleasă libertatea.Ajungând în America, în 1830, Tocqueville crede că a descoperit matricea spirituală a americanilor, o rezolvare la ceea ce Mântuitorul considera ca fiind un conflict valoric ireductibil, ,, Nu puteți să slujiți și lui Dumnezeu și Mamona.”( Matei, 6: 24), adică Banului.  Este vorba de credința americanului, cum spune Tocqueville ,, de a dobândi bogățiile materiale și desfătările morale, raiul pe lumea cealaltă, bunăstarea și libertatea în lumea aceasta.” . Așa ajunge gânditorul francez să citească în Mather’s Magnalia Christi Americana, un discurs al lui John Whinthrop, un avocat puritan englez, guvernator al Massachusetts Bay Colony,între 1630-1634:,, Există, într-adevăr, un fel de libertate coruptă, a cărei practică este comună atât animalelor cât şi oamenilor şi care constă să faci ceea ce doreşti. Această libertate este duşmana oricărei autorităţi; suportă cu iritare orice fel de reguli; cu ea, devenim inferiori nouă înşine; este inamica adevărului şi a păcii, şi Dumnezeu a socotit că trebuie să se ridice împotriva ei. Există însă o libertate civilă şi morală care îşi află tăria în unire şi pe care puterea însăşi are datoria să o ocrotească: este libertatea de a făptui fără teamă tot ceea ce este drept şi bun.”.

xxx

În 1863, episcopul Calinic ( cel care ulterior a fost considerat Sfântul Calinic de la Cernica)  a construit în cadrul mănăstirii Frăsinei ( care fusese ridicată în 1763 și apoi abandonată) o biserică nouă, o clopotniță și noi chilii. La Frăsinei episcopul  Calinic a introdus rânduiala atonită și ,,blestemul” asupra hotarelor mânăstirești, ,,prin care se interzicea intrarea oricărei părți femeiești (femei, păsări sau animale domestice).”.

xxx

Calul și civilizația industrială.Citesc în Jean Gimpel cum că ,,promovarea calului în calitate de forță mortice a fost unul dintre motivele puternice care au permis expansiunea economiei, nu numai în domeniul transportului materialelor grele. În secolul al XIII-lea, un atelaj cu animale de tracțiune putea să deplaseze o încărcătură la fel de grea ca aceea a unui atelaj de la începutul secolului al XX-lea.”.

Acest lucru pare surprinzător dacă ținem cont de faptul că în antichitate, calul nu putea duce o încărcătură mai mare de 500 kg.În Evul Mediu o pereche de cai poate trage 6 tone. Faptul s-a datorat folosirii hamului, tehnologie utilizată pentru cămile, în stepele ce separă China de pădurea siberiană și care apare în Europa în jurul anului 800. Până atunci calul era înjugat precum se făcea cu boii, fapt care făcea ca, atunci când ,,caii porneau curelele care presau vâna jugulară și traheea-aortă forțau animalele să arunce violent capul înapoi pentru a evita strangularea, așa cum le redă mișcarea imortalizată în sculpturile Partenonului.”.

Randamentul calului se îmbunătățește odată cu inventarea potcoavelor fixate cu caiele. Romanii i-au construit calului sandale din piele și funii care însă se uzau rapid. În locul lor, s-au folosit sandale din fier fixate cu sârmă care prezentau dezavantajul că se pierdeau la primul galop. Interesant este faptul ca sandalele devin simbol de status. Nero își potcovea catârii cu argint, iar Popeea cu plăci de aur. Ideea cuielor de fier fixată de copită pare să fi provenit de la cavalerii nomazi din regiunea Ienisei, din Siberia.

A treia mare descoperire legată de cal și care se produce în Evul Mediu este aceea a înhămării cailor unii în spatele altora. Creșterea forței de tracțiune permite realizarea unor sarcini complexe.

Una din consecințele generoase, dar neanticipate, ale înlocuirii boului prin cal, a fost necesitatea introducerii ovăzului în agricultură. Faptul se suprapune cu o descoperire tot a Evului Mediu, anume asolamentul trienal, ce nu era cunoscut romanilor.

Prin introducerea ovăzului ,,s-a realizat ameliorarea însemnată a pregătirii pământului, deci a fertilității acestuia, precum și reducerea timpului de pârloagă și creșterea beneficiului. Se marchează înscăunarea unui sistem agrar mult mai productiv.”.Acest lucru va avea legătură cu chestiunea modificării alimentației și cu problema corelativă, cea demografică, dar va conduce totodată la necesitatea unui personal cu o calificare înaltă în agronomie, în drept și în contabilitate, personal recrutat din centre precum Oxford,  unde existau deja ,, școli de comerț, în care se învăța arta corespondenței de afaceri, precum și redactarea actelor judiciare, a contractelor și socotelilor”.

xxx

Calul, marele erou uitat al primului război mondial.14 milioane de cai au fost implicați în conflict. Au murit 10 milioane. După război un număr neștiut au fost eutanasiați din cauza rănilor, vârstei, a inutilității. În Australia, din cei 13000 de cai care au fost înregimentați, 15 la sută au fost omorâți pentru că au fost considerați inutili. În Franța au fost înregimentați 1 milion de cai. 35 la sută dintre ei au fost omorâți din multiple motive, unul dintre ele fiind nevoia de carne ca hrană pentru soldați.

Calul a trăit pe front în aceleași condiții ca și omul, la care s-au adăugat unele proprii: stresul când a fost rechiziționat, modul în care a fost trimis pe front, sunetele detonărilor, luminile generate de tunuri, priveliștea cailor morți pe câmp, loviturile primite de la obuze, gazele toxice. Pe scurt putem vorbi de calvarul pe care omul i l-a pregătit calului.Nu în puține ocazii, calul a servit drept ,,pilula” antidepresie pentru cei aflați în tranșee.

Cu aceste cifre în minte altfel vezi (melo)dramaticul  film al lui Spielberg ,,Cal de război” (2011), în care  antropomorfizarea calului scoate în evidență bestializarea omului, o formă de omagiere a sacrificiilor făcute de acest superb animal în Războiul Mondial,  dar și pentru a i se reaminti omului că și-a pierdut umanitatea. Împușcarea, ca dezertori, a  celor doi adolescenți fugiți  de pe front pe cai este sfâșietoare. 

xxx

În timpul celui de-al doilea război mondial, academicianul Radu Grigorovici era comandant de pluton. Mărturisește:,, Ne-am dus la primărie, pe primar nu l-am găsit, era beat. L-am scos şi s-o supărat că l-am sculat din somn, aşa… şi i-am zis: „Uite ce e, noi avem căruţe, avem cai, avem unelte, avem oameni care n-au ce face, noi vă curăţăm tot noroiul ăsta. Îl aruncăm în Bahlui şi să aveţi şi voi un drum ca lumea!”. „Apoi domnule, noi nu vă dăm voie…” . „De ce?”.Dacă aţi fi nemţi, v-am da!”. În sat, evident, pentru pietoni acelaşi noroi… nu exista… în centru, la preotu’ la care eu am stat şi care fusese prizonier în primul război, a spus: „Vedeţi aicea conacul boieresc, biserica noastră, care a tăiat o bucată din turci şi a rămas ciob, aşa, tăiat, şi pe urmă vedeţi ce vine, cârciuma… au ţinut slujba şi s-au îmbătat oamenii şi fac artă populară, pe urmă jos, vine şcoala şi asta e, asta este panta, şi mai avem o şcoală, ei sunt la cules de coceni sau aşa ceva…”. Şi pe urmă, din când în când auzeam că este de vânzare miere. Unde? La presbitera. Asta era văduva fostului preot. Cum de are ea? „Păi, ea şi-a pus stupi!”.„Dar de ce ei nu au pus? Casa ei e îngrijită, vopsită, trotuar de lemn, făcut frumos, din scânduri, era curat când intrai la ea în curte. Era curat”. „Lapte aveţi?”.N-avem, că e iarnă.”„Şi ce dacă e iarnă?”„Păi şi unde să stea vita? E frig.”. „Şi atunci ce faceţi?”.„Păi nu dă lapte!”. „Păi ce face?”. „Păi face, lasă blana.”. Pe cuvântul meu, vacă cu blană am văzut în satul Erbiceni în anul 1942. Ce să povestesc, o carte de poveşti, din astea [râde, n.n.]şi oamenii nu inconştient, este o combinaţie foarte ciudată şi ce se întâmplă… Moldova acum este o reflecţie a acestui tip de om care nu e în stare, chiar dacă ştie că e de rău, de nu ştiu ce, e …” .

xxx

Cazul ,,Penka”. Penka este numele unei vaci din Bulgaria care a trecut fraudulos, fără să-și dea seama, granița UE și a intrat în Serbia. Găsită de un fermier sârb, vaca a fost returnată proprietarului bulgar. Din acest moment, pentru Penka au început neplăcerile. Potrivit reglementărilor UE, importul de animale vii trebuie însoțit de certificat de sănătate.Cum vaca nu avea acest document, autorităților au propus sacrificarea animalului.Vaca a fost testată, iar analizele i-au ieșit bune.Îndurerat și speriat de această decizie, proprietarul a făcut un apel public pentru salvarea vacii sale. În favoarea ei au semnat peste 25.000 de persoane, printre care și Paul McCartney, fost Beatles.

xxx

O țară nu stă doar pe academicieni, pe oameni de știință, pe universitari. O țară stă și pe profesorii de la țară, pe cel de limba română,  de matematică, de biologie..etcAcelora dintre ei care își fac datoria, în condițiile de viață din satul românesc, le port un respect deosebit.

Am cunoscut un astfel de profesor, se numește Victor Iosif. A predat toată viața limba și literatura română  într-o comună cunoscută în Bucovina,  Vicovu de Jos. Când l-am întâlnit prima dată m-am gândit că ar fi putut fi jucător de baschet. Mi-a înmânat o carte de 500 de pagini, format mare, o monografie a comunei. Două lucruri m-au frapat când am început să o răsfoiesc.

Primul, numeroasele trimiteri la autori germani. Mi-a mărturisit că mama a fost nemțoaică, dovada din familie a multilingvismului și multiculturalismului bucovinean. Cunoașterea limbii germane i-a permis accesul la arhivele austriece. Treabă serioasă, mi-am zis.

Al doilea, titlul cărții: ,,Vicovu de Jos din povestirile sătenilor”. Adică o carte de istorie orală. În sociologie ceea ce a făcut Victor Iosif se numeste etnometodologie. Intuiție excepțională: oare s-ar putea face monografii fără să pomenești de oamenii care au trăit, care au dat viață comunității? Îmi închipui bucuria urmașilor în viitor, când vor regăsi în paginile cărții numele părinților, bunicilor, străbunicilor. Dar și senzația de viu, de faptul că povestitorii trăiesc ce mărturisesc. Că acolo este suflet, acolo este adevăr. O carte minunată.

Nicolae Spânu al lui Militon, din Țurhană, fost oier, își aduce aminte de o întâmplare petrecută cu 64 de ani înainte:  ,, În 1936, eram la Docina. Și îmi zice unu’ Costan Breabăn de pe Remezău, care păzea vitele la Petrea lui Ieroftei: ,,Mă, uite, aici sunt doi puiuți de lup într-o cavernă rămasă din primul război mondial.”. Așa era, cum ai face o groapă de barabule: tranșeu săpat, pus lemne și dat pământ deasupra. ,,Cum îs, mă? întreb eu. Mă, zice, arată ca niște cățăi, numa-n vârfu cozii îs albi și cu alb în frunte.”Cum mama huciului să ne băgăm acolo, să nu dăm de lupoaică? Ne-mbărbătăm noi și de unu’ și de altu’ și intrăm. ,,Mă, este ceva, da’ nu poți pune mâna, că te rupe dihania de asta.”,,Dă-te mai aproape, zic, și unde vezi că mișcă, zvârle sumanu’ pe dânsul”- atunci cu suman nou ieșeam de-acasă și, când plecam toamna, îl lăsam pe gard la ocol, că era putred. Și prinde un drac de cățel de lup. Știi că pentru puiul acela a  sărit noaptea-n ocol și ne-a rupt vreo cincisprezece oi, lupoaica!Pân-atunci n-a fost luat. Noaptea, pe la ora unu, pe-oploaie și pe-o negură, pe-o nevoie. Și aveam câini! Da’ erau feriți, săracii, la adăpost, de zloată și de urât…Aveam câini ciobănești, crescuți de mici între oi, care îți da de înțeles că vine lupul.Altu’ făcea piu-piu din nări. Altul, care era câine adevărat, începea să latre și să umble roată pe lângă ocol.Dupa aceea sărea înăuntru, semn că-i aproape lupul. Te mai deșteptau și clopotele de oi.Ieșeam afară și răcneam.Luam surcele lungi, le legam strâns pe-o botă, puneam pe dânsele rășină.Acelea se numea făcii. Le aprindeam și umblam după ocol: nu se apropia lupul. Da’ sunt câini că moartea lui e oaia. Și, dacă se sperie o oaie de dânsul, el pleacă capul în jos, ca și când s-ar rușina…Iar lupul cel mic l-am dat pe degeaba la un paznic de vânătoare și l-a dus la Câmpulung.”.

xxx

Omorârea unui musulman.Siraj Khan,  în vârstă de 45 de ani a fost omorât de o mulțime, după ce în locuința lui a fost găsită carcasa unei vaci.Musulman, el a fost bănuit că ar fi ucis o vacă. Faptele s-au petrecut în Satna, district al statului Madhya Pradesh, India, țară în care 80 la sută din populație este alcătuită din hinduși pentru care vaca este un animal sfânt. În unele state din India omorârea vacii este interzisă și se poate lăsa cu închisoare pe viață. Pe de altă parte, în India trăiesc milioane de musulmani și de creștini ce consumă carne de vacă care, de altfel, este greu de procurat. În anii trecuți mai mulți musulmani au fost omorâți în incidente similare, pe același motiv.

xxx

Sacrificarea bovinelor. Anul trecut, de Crăciun,  Brigitte Bardot, celebra actriță franceză, acum în vârstă de 84 de ani,  i-a scris președintelui Macron o scrisoare în care îi atrăgea atenția că 3 milioane  de animale sunt sacrificate zilnic, solicitându-i introducerea videosupravegherii în abatoare.  Și i-a mai cerut să intervină în chestiunea vânătorii care  a transformat Franța în ,,Centre de loisir pentru exterminarea animalelor”. ,, Dacă este dificil, uneori chiar imposibil, de a ameliora condiția umană, ar fi facil, cu puțină atenție, de compasiune, de voință, de a ameliora condiția animalului, ale cărui suferințe mute reprezintă o rușine pentru Franța.” a mai scris actrița .

Lucrurile nu sunt chiar nelegate între ele. Consumul cărnii de vacă estedăunător sănătății omului. Iar pe de altă parte, fermele de vaci afectează încălzirea globală în acceași proporție în care o fac automobilele. Cu alte cuvinte, suferința provocată în abatoare are o strânsă legătură cu pericolul ce planează asupra vieții omului și asupra mediului. 

xxx

Atitudinea față de animal este o problemă de coerență etică. Afirmația aparține lui Matthieu Ricard. Biolog de profesie, Matthieu Ricard a trecut la budism și trăiește la o mănăstire în  Shechen, în Nepal. În 2014 a publicat ,, Pledoarie pentru animale. Spre o bunăvoință pentru toți”. Într-un interviu acordat pentru ,,Le Nouvel Observateur”, Matthieu Ricard vorbește despre altruism și bunăvoință, despre inițiativa reușită la care au luat parte 23 de intelectuali de prim rang ai Franței de a include în Codul civil francez considerarea animalelor ca ,,ființe  vii dotate cu sensibilitate”, dar fiind faptul demonstrat științific, că animalele, ca și omul, suferă și resimt suferința. ,,Trăim într-o schizofrenie morală. În toți acești ani, 60 de miliarde de animale terestre și 1000 de miliarde de animale maritime sunt omorâte pentru consumul nostru. Este o nebunie totală, care este nefastă pentru foamea în lume, preduciind climatul și chiar sănătatea omului. Și, în ritmul actual, stilul nostru de viață va cauza dispariția a 30 la sută din toate speciile planetei până în 2050” afirmă gânditorul.

Superioritatea intelectuală a omului nu-i dă dreptul de a ucide. Dacă am accepta acest lucru, asta ar însemna, spune Matthieu Ricard, ca cei mai inteligenți oameni să-i facă pe cei mai puțin inteligenți sclavi. ,, Acum trei sute de ani, oamenii erau torturați în piețe publice. În trei sute de ani, am ajuns la ideea respectării drepturilor omului, ale femeii, ale copilului, abolirea sclaviei și a torturii. Etapa următoare naturală în progresul civilizației va fi respectul acordat animalelor. Și aceasta începe prin acordarea de compasiune.”.

xxx

Saveta Fusa avea 20 de ani, când armatele sovietice au pătruns în Toporăuți, Bucovina de Nord. Așa se face că pe 29 iunie 1944 s-a refugiat la sud de râul Suceava. ,, În evacuare, cum ne-am dus, ne-o dus de aici, că o durat vreo trei săptămâni până ce-am ajuns acolo. Iar o împuşcat un rus după mine, c-o vrut să ieie calul. Io m-am ridicat, n-am lăsat calu’ şi nu mi l-o luat. Ş-am ajuns în Dorohoi. În Ghilea, într-un sat unde ne-am stabilit… acolo. Şi acolo… de-acolo ne-am dus în alt sat, în… Şendriceni. Din ce cauză? Nu era de lucru, era de lucru puţin, de exemplu… căutam pământ bun şi Vicovu n-are aşa… Ş-atunci io umblam, din… de aicea, la lucru. Ş-atunci ne-am mutat: „Hai să mergem acolo!”..şi ne-am dus, ne-am mutat dincolo, ca să fie, ca să am unde merge la lucru.

Eram gravidă şi o venit nişte ruşi.Doi.Iară. O venit, da’ oamenii din sat care era mai bătrâni, care… aşa, o ascuns calu’, o făcut într-un deal aşa… nu io, oamenii, şi femeile care erau mai aşa… nu gravide ca mine, un… (…)O ascuns calu’, şi merjèm în pădure, ş-aducè oamenii lemne pentru mine şi pentru dânşii şi când n-aveam mâncare la cal… (..)Da, cu calu’.

Şi cineva o pârât, că lumea îi rea.Şi când o venit, o venit iară să ieie calu’. Calu’ era foarte rău… nu s-a apropiat de cal, aşa, nimeni. Şi o scos calu’ de acolo, aşé… o scos calu’… la vale era… o scos calu’ şi să ni-l ieie. Io când am văzut că ne ié calu, io m-am prins tot, el era atunci cu mine, m-am prins de cal aşa, ştiţi, cu mâinile aşé, de cal. Şi el, când m-am prins eu de cal… M-o prins de sân… ştiţi… aşè m-o strâns. Nu mai mi-o trebuit nici cal, nici nimica… Cât e aice împrejur, tăt am rupt iarba aşa… Sora mè şi lumea care era… că lumea sta pe-afară… că n-avea unde dormi, că doar era evacuare, aşa, nu înţelegeau de ce, calu’ nu l-o luat şi de ce io racnesc şi strâg… rupeam iarba de durere, că nu mi-o trebuit cal… nimica. Unul s-o dus ş-o-mpuşcat cânele… mai ţin minte asta.Şi gata… şi o-mpuşcat cânele, calul nu l-o luat ş-o plecat…Nu l-o luat calu’! Nu că n-o reuşit! Când s-o ‘ntâmplat chestia asta şi io mi-am dat drumul jos şi mă tăvăleam şi unu’ era bat şi unu’ nu. Ş-atunci el o lăsat calu’ ş-o coborât la vale şi s-o dus… ş-o rămas. Eu m-am cam… gândiţi-vă… m-am speriat…”..

xxx

,,Să le spun eu? Un cal, o vacă, o vițică, două oi cu trei miei. Avem și doi purcei, și găini, și rațe dar pe astea nu le-am numărat. Sunt și doi căței și două pisici, dar ele mai pleacă prin vecini.(…).Păi mă trezesc la ora 5, 5 si ceva. Practic mă trezesc mai devreme dar dau drumul la radio și mai stau aici în pat. Ies afară, dau de mâncare la animale, la vaci. Le dau și apă, mănânc și eu de dimineață. Apoi facem curat, dăm gunoiul afară, nevasta mulge vaca, pune laptele la închegat. Ce să facem, asta-i viața la țară.”

,,Mâncăm de prânz, eu mai stau apoi puțin in pat sau merg la șosea la magazin și mai vorbesc cu bărbații ăștia din sat. Afli multe acolo, despre ce te interesează, despre lume. Se mai discută și politică.”(Constantin D., 60 de ani, din comuna C. județul Prahova, intervievat de către Cristina Motângă, în data de 19.03.2011);

xxx

Walt Whitman:

,,Cred că m-aș întoarce să trăiesc cu animalele,

Sunt atât de placide și sigure de sine,

Stau și mă uit îndelung.

Ele nu-și ies din fire și nu se plâng de soarta lor,

Nu cunosc nopțile albe de veghe și lacrimi pentru păcatele lor,

Nu-mi fac greață discutând despre datoria lor față de Dumnezeu,

Nici unul nu-i nemulțumit, nici unul nu-i apucat de patima proprietății,

Nici unul nu îngenunchează înaintea celuilalt,

Nici înaintea vreunui strămoș care a trăit cu mii de ani în urmă,

Nici unul pe fața pământului nu este respectabil sau mizerabil.”

(,,Animalele”)



Facebook

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.La mulți ani ROMÂNIA! La mulți ani cetățeni ai României care respectați acest simbol sfânt, oriunde v-ați afla!

Se poate scrie istoria așa cum vrem? Desigur, dar de fiecare dată se deschide întrebarea ”de ce?”

 Câteva gânduri despre semnificația ”istoriei” în viața noastră Istoria nu este doar ceva despre trecut, ci o parte vitală a vieții prezente. Fără istorie suntem ceva foarte abstract. Dacă vrem  să știm cine suntem nu o putem face dacă nu adăugăm istoria noastră. Ce este România ? Deschidem o carte cu statistici economice, demografice, geografie. ...

O justiţie absolut incorectă dar definitivă este mai importantă decât soarta unui copil?

Simona, o fetiță de 8 ani, este târâtă cu brutalitate în văzul multor martori, de o doamnă procuror și băgată cu forța într-o mașină neagră. Simona țipă disperată: Mami, nu mă lăsa. Evenimentul este filmat și, la televizor, milioane de români sunt șocați și indignați. Asistăm la un eveniment care probabil ...

Revista Cultura 5/2019

Va semnalam aparitia numarului 3/2019 al revistei Cultura, publicatie editata de Fundatia Culturala Augustin Buzura. Din acest numar: Analize si evaluari - Cultura română in epoca marilor migratii Teme in dezbatere - Profesie: politician intre util si realizabil Sinteze si reflectii - Phonbies sau luddites? Noua relatie cu tehnologia

De ce România nu are un Proiect de Ţară?

Am citi cu mult interes studiile lui Vladimir Pasti şi Iulian Stănescu[1]. Ei constată că, după întreaga perioadă postcomunistă, nu avem o Agendă socială de dezvoltare. Eu aş spune mai apăsat: România nu are un PROIECT DE ȚARĂ. Sunt şi eu nemulţumit că partidele politice în disputele electorale nu luptă cu programe de dezvoltare social-economică ...

PENTRU O PSIHOSOCIOLOGIE A SIMŢURILOR

Primim continuu informaţii despre propriul organism (senzaţii proprioceptive) şi despre mediul înconjurător (senzaţii exteroceptive) cu ajutorul senzorialităţii tactile, termice, vizuale, auditive, vibratorii, ortostatice, gustative, olfactive, dureroase. Paleta modalităţilor senzoriale este largă, dar nu folosim în egală măsură toate simţurile. Entomologul  american Edward O. Wilson (n. 1929), fondatorul sociobiologiei (1975), domeniu ...

Opinia publică şi politica

Preşedintele, mereu, Zice: vreau guvernul meu; Iară prim-ministrul vrea Pentru el, aşijderea. Ne întrebăm, într-o doară, Guvernul nu-i pentru ţară?                         Ion Bulborea (2019)   Rezultatele alegerilor europarlamentare şi ale referendumului din 26 mai a.c. au însemnat, în primul rând, un vot de blam pentru Liviu Dragnea, fostul prim-ministru de facto al guvernului PSD + ALDE. Din punctul ...

Ce nu sunt sondajele de opinie

Interzise în perioada guvernării comuniste din rațiuni care depășesc obiectivele  eseului nostru, și  ridicate la nivelul unui fel de mitologie a prognozelor și previziunilor după schimbarea de paradigmă ideologică din Decembrie 1989, sondajele de opinie continuă, mai ales în  vremea campaniilor electorale, să fie prilej de controverse, cu prioritate în segmentele de opinie lipsite ...