În „Adevărul.ro” din 19 aprilie a.c. s-au prezentat datele din „World Happiness Report 2016” editat de John Helliwell, Richard Layard și Jeffrey Sachs, sub un titlu cel puțin alarmist, dacă nu chiar denigrator: „România nefericită: de ce sunt românii condamnați să nu trăiască cea mai bună dintre viețile posibile”. Citez din articolul semnat de jurnalistul Remus Florescu: „România se situează pe locul 71 din 157 de ţări analizate”. Mai departe, ziaristul de la „Adevărul” se întreabă „de ce românii stau atât de prost în clasamentul privind starea personală de bine”, ajungând la concluzia că „suntem condamnați” să nu avem o viață decentă.
Să recapitulăm. „World Happiness Report 2016” (vol. 1) a fost lansat la 20 martie la Roma, cu ocazia Zilei Internaționale a Fericirii. Gallup World Poll a realizat cercetarea de teren în peste 150 de țări, reprezentând 98% din populația Terrei, fiind chestionate aproximativ 3000 de persoane din fiecare țară. Pe baza răspunsurilor la „The Cantril Self-Anchoring Striving Scale”, elaborată în 1965 de către profesorul Hadley Cantril, un clasic al psihologiei sociale americane, s-a calculat un indice al fericirii cu spațiu de variație între 10 (cea mai bună viață posilă) și 0 (cea mai rea viață posilă). Pe ansamblul celor 157 de țări, media scorurilor este 5,353 (Deviața standard = 2,243). În fruntea clasamentului, pe primele trei poziții, se află, în ordine, Danemarca (m = 7,527), Elveția (m = 7,509) și Islanda (m = 7,498), iar la coada clasamentului, pe ultimele trei locuri: Togo (m = 3,303), Siria (m = 3,069) și Burundi (m =2,905).
România, cu scorul de 5,528, se plasează în prima jumătate a clasamentului internațional al fericirii, având o medie mai mare decât media pentru cele 157 de țări cuprinse în sondajul Gallup World Poll. În imediata noastră apropiere, dar cu scoruri ceva mai mici decât noi, apar Estonia (m = 5,517), Jamaica (m = 5,510), Croația (m = 5,488). Cu exceția Republicii Moldova (locul 55, m = 5,897), țările vecine ocupă poziții mai modeste decât noi (Serbia, locul 86, m = 5, 177; Ungaria, locul 91, m = 5, 145; Ucraina, locul 123, m = 4,324; Bulgaria, locul 129, cu m = 4,217). Totuși, ziaristul de la ”Adevărul” titrează: „România nefericită…”. Ce ar spune ziaristul nostru despre aceste țări? Că sunt îndoliate? Că sunt pe dric?
(http://worldhappiness.report/wp-content/uploads/sites/2/2016/03/HR-V1_web.pdf)
„Fericirea” – un concept evaziv
În literatura de specialitate anglo-americană, uneori se folosesc termenii „happiness”, „hedonism” sau „well-being” cu același designat: fericirea. Alteori, se introduc distincții subtile între cei trei termeni. În limba română, în mod curent se folosesc expresiile „mă simt bine”, „sunt bine” (echivalent „well-being”) și „mă simt fericit”, „sunt fericit” (echivalent „happiness”).
Richard M. Ryan și Edward L. Deci, profesori de psihologie la University of Rochester (din New York), consideră că în studiul fericirii s-au conturat, de-a lungul timpului, două orientări principale: hedonică vs.eudaimonică. Hedonismul (gr. hedone, plăcere) a apărut ca o concepție a eticii în prima jumătate a secolului al IV-lea î.e.n. în Grecia Antică. Viziunea hedonistă asupra vieții se regăsește într-o formă rafinată în concepția unor psihologi contemporani. Esențial mi se pare faptul că fericirea își are cauza în afara noastră. Și eudaimonia (gr. eu, bun, și daimon, demon, spirit) își are originea în gândirea anticilor: a fi fericit înseamnă a trăi în acord cu propriul daimon. Congruența dintre acesta și viaţa de zi cu zi duce la experimentarea eudaimoniei, la fericire.
Nu mă asociez cercetătorilor care pun semnul egalității între fericire și starea de bine subiectivă (SBS). Definiția SBS formulată de Edward Diener, Richard E. Lucas și Shigehiro Oishi (2009, p. 63) este larg acceptată: „Starea de bine subiectivă este definită ca evaluările cognitive și afective ale unei persoane referitoare la viața lui sau a ei. Aceste evaluări includ reacțiile emoționale față de evenimente, ca și judecățile cognitive referitoare la satisfacții și la împliniri. În consecință, starea de bine subiectivă este un concept larg, care include experiențele emoționale plăcute, trăirile afective negative și înalta satisfacție cu viața”. De asemenea, se acceptă că SBS trebuie definită în termenii satisfacției vieții (evaluarea cognitivă, în acord cu standardele subiective ale individului) și ai „balanței hedonice” (sau ai balanței dintre afectele plăcute și afectele neplăcute). Luându-se în considerare cercetările lui Norman M. Bradburn (1969) prin care s-a pus în evidență că afectele pozitive și afectele negative sunt independente, nu doar în simplă opoziție, că ele pot fi studiate separat, unii autori au adăugat o a treia dimensiune a SBS: absența afectelor negative. S-a ajuns astfel la ipoteza tripartită a SBS: 1) satisfacția cu viața (evaluarea cognitivă); 2) persistența dispoziției psihice pozitive (prezența afectelor pozitive); 3) absența celei negative (lipsa afectelor negative). Eliminarea emoțiilor negative nu conduce neapărat la fericire. Este necesară îmbinarea celor trei componente pentru a putea vorbi de fericire.
„Triunghiul fericirii”
Fig. 1. Triunghiul fericirii
Modelul „Triunghiul fericirii” – pe care l-am propuns (Chelcea, 2015, p. 377) – ia în considerație evaluarea cognitivă și trăirea afectivă, făcând distincție între „fericirea mundană” și „fericirea transcendentală”. Psihosociologia, având ca obiect de studiu interacțiunea comportamentelor umane în context social concret, poate contribui la explicarea fericirii mundane, ca trăire episodică a bunăstării subiective maxime, la fondarea unor politici sociale care să vizeze fericirea pe pământ. (figura 1)
La baza triunghiului isoscel s-ar afla pe un continuum afectele pozitive și afectele negative, iar vârful triunghiului ar fi marcat de evaluarea cognitivă. Înălțimea triunghiului marchează două triunghiuri dreptunghice: ABD, simbolizând „fericirea mundană”, și ACD, simbolizând „fericirea transcendentală”. Latura AD reprezintă continuumul satisfacției cu viața, de la acceptabil la maximum. Mi se pare justificat să considerăm că fericirea este cel mai înalt grad al SBS. Numai când bunăstarea subiectivă este maximă, cred că putem vorbi de fericire. Și mai adaug: fericirea nu este o stare permanentă, de lungă durată, ci momentană, episodică, de scurtă durată. De-a lungul întregii vieți, trăirea fericirii se poate repeta cu o frecvență mai mare sau mai mică, la intervale variabile: de la secunde la ani sau zeci de ani.
Aduc banii fericirea?
Dihotomia fericire mundană/fericire transcendentală ne ajută să răspundem și la întrebarea dacă banii aduc fericirea, firește „fericirea mundană”. În opinia mea, oricât de mulți ar fi, banii nu aduc automat fericirea, dar ne susțin în lupta pe care suntem datori, ca persoane socializate în cultura vestică, să o ducem pentru cucerirea fericirii. Să ne gândim că satisfacerea trebuințelor costă. Fericirea, în mentalitatea vesticilor – cum spunea Jiyuan Yu (2003), profesor de filozofie la State University of New York at Buffalo –, nu este un cadou. Spre deosebire de această gândire, în concepția taoistă, precum cea cultivată de Chuang Tzu (cca 360 î.e.n.), „Fericirea constă în lipsa luptei pentru fericire”.
Carol D. Ryff (1989), profesoară de psihologie la University of Wisconsin (SUA), a analizat variatele abordări ale fericirii din diferite subdomenii ale psihologiei şi a ajuns la concluzia că SBS trebuie privită din perspectiva a şase componente. Aceste componente sunt: acceptarea de sine (o evaluare pozitivă a sinelui şi a propriei vieţi), dezvoltarea personală, aflarea unui scop în viaţă, relaţiile pozitive cu ceilalţi, abilitatea în rezolvarea diferitelor situaţii (capacitatea de a face faţă situaţiilor de viaţă personale şi din mediul înconjurător) şi autonomia. Starea de bine subiectivă (SBS) variază în funcție de vârstă, apartenența la gen, statusul socio-economic, statusul etnic (minoritate etnică), cursul vieții, contextul cultural concret.
Spre o psihosociologie a fericirii
Pe plan internațional, în ultimele trei-patru decenii s-a scris mult despre psihologia fericirii și, mai recent, despre economia fericirii. La noi însă, foarte puțin. Menționez că înainte de evenimentele din Decembrie ’89, psihosociologii din țara noastră au ocolit abordarea fericirii. O excepție o constituie Elena Zamfir (1989/2007, p. 233), care a analizat calitatea vieții ca pe o ipostază a fericirii. După prăbușirea comunismului în România și în Europa, în cadrul Institutului pentru Cercetarea Calității Vieții al Academiei Române s-au realizat, sub conducerea lui Cătălin Zamfir, cercetări teoretice, metodologice și empirice pe eșantioane reprezentative la nivel național pentru diagnoza calității vieții. Menționez, de asemenea, că în literatura noastră de specialitate s-au prezentat cele mai influente teorii psihosociologice ale fericirii sau ale bunăstării subiective (Precupețu, 2011, pp. 145-151), s-a analizat fericirea din perspectivă interculturală (Gavreliuc și Moza, 2015, pp. 183-207) și s-a raportat fericirea la dragoste și familie (Iluț, 2015).
Personal, consider că, la fel ca în economie, introducerea fericirii ca temă centrală de studiu în psihosociologie va schimba structura câmpului de cunoaștere din domeniul interacțiunilor comportamentale în context social concret și va îmbogăți potențialul aplicativ al acestei discipline.
Bibliografie:
Bradburn, Norman M. (1969), The Structure of Psychological Well-Being. New York: Walter de Gruyter, Inc.
Chelcea, Septimiu (2015), „Spre o psihosociologie a fericirii”, în S. Chelcea (coord.). Fricile sociale ale românilor. Studii de psihosociologie (pp. 373-384). București: Editura Tritonic.
Diener, Edward ; Lucas, Richard E. ; Oishi, Shigehiro (2009), „Subjective well-being: The science of happiness and life satisfaction”, în C.R. Snyder ; S.J. Lopez (eds.), The Handbook of Positive Psychology (pp. 63-73). New York: Oxford University Press.
Gavreliuc, Alin ; Moza, Daniela (2015), „Fundamentele culturale ale fericirii. O lectură din perspectiva psihologiei interculturale”, în P. Iluț (coord.). Dragoste, familie și fericire. Spre o sociologie a seninătății (pp. 183-207). Iași: Editura Polirom.
Iluț, Petru (coord.) (2015), Dragoste, familie și fericire. Spre o sociologie a seninătății. Iași: Editura Polirom.
Precupețu, Iuliana (2011), „Bunăstarea subiectivă”, în I. Mărginean și I. Precupețu (coord.). Paradigma calității vieții (pp. 141-164). București: Editura Academiei Române.
Ryan, Richard M. ; Deci, Edward L. (2001), „On happiness and human potentials: a review of research on hedonic and eudaimonic well-being”, Annual Review of Psychology, 52, pp. 141–166.
Ryff, Carol D. (1989), „Happiness is everything, or is it? Explorations on the meaning of psychological well-being”, Journal of Personality and Social Psychology, 57, 6, pp. 1069-1081.
Yu, Jiyuan ; Gracia, Jorge (2003), Rationality and Happiness: From the Ancients to the Early Medievals, University of Rochester Press.
Zamfir, Elena [1989] (1997), „Calitatea vieții – o nouă ipostază a fericirii”, în E. Zamfir. Psihologie socială. Texte alese. Iași: Editura Ankarom.
