Urmăresc un film danez. Foarte bun. Dar, ce este BORGEN, titlul filmului ? Mărturisesc că am încercat să-l înțeleg, dar nu prea reușesc. Filmul este despre lumea actuală văzută din perspectiva danezilor. Foarte interesant.
Printre altele, filmul aduce una dintre problemele dominante ale ultimelor decenii: șanse egale pentru femei. Această problemă a fost, câteva decenii, în centrul atenției, dar pare să treacă pe un loc secund.
Egalitatea femeilor cu bărbații a fost o temă predilectă a programului comunist. Mai ales în sfera muncii. Țin minte, prin anii 50, mama avea o prietenă, ”prima femeie turnătoare”. Lucra într-o întreprindere cu imense cuptoare metalurgice. O femeie ”mare”. Nu cred că am văzut-o la locul de muncă, dar mi-o imaginam cu o lingură imensă plină cu fier roșu. Era pe atunci utilizată ca un exemplu: femeia poate ocupa orice loc de muncă.
Ceva mai târziu, Occidentul capitalist a preluat tema egalității și o duce la un nou vârf. Cred că prin anii 90 a existat o presiune ideologică și politică ca în toate pozițiile de conducere, politice și economice, femeile să-și sporească reprezentarea. Obiectivul ”50% femei” trebuia atins rapid. Țin minte că acum 20-30 de ani occidentul impunea țărilor fost-comuniste, ca o probă a integrării lor în lumea occidentală: reprezentarea femeilor în poziții de conducere. În România era o modă obsesivă de a număra femeile în conducerea instituțiilor. Totodată era însă și o jenă când se invoca cazul Americii, exemplul necontestat pentru țările în tranziție: femeile erau slab reprezentate în conducere. Ca de regulă, printre celelalte țări occidentale România se află și din acest punct de vedere în urmă. Eforturi existau.
În povestea filmului danez, o femeie este pentru prima oară aleasă ca Prim Ministru. Personajul este o persoană deosebit de inteligentă. În ciuda multor dificultăți, ea reușește să promoveze un stil politic „fresh”. Printre altele, a promovat o nouă lege care a impus ca în toate sistemele cu funcții de conducere femeile să fie prezente, aproximativ 50%. Un caz social-politic interesant. M-a amuzat, în special, unul dintre episoadele filmului în care apare o întâlnire privată cu unul din cei mai bogați patroni danezi, evident un conservator convins. Acestuia ia cerut să primească 3 femei în organismul său de conducere. Patronul a refuzat, amenințând-o, că va pleca cu întreaga firmă spre altă țară. ”Hai să negociem”. ”Și dacă accept, ce îmi dai la schimb?” ”Ce vrei? ”Doi ani scutirea de taxe”. Promovarea unui ”ideal” costă comunitatea.
Cum este realitatea în prezent ? Sunt multe femei, în business și în politică. Exemple remarcabile de succes. Sunt încă femeile discriminate? Dacă ne luăm după celebrul partaj de 50%, România este departe de acest obiectiv. Însă nu realitatea mă îngrijorează. Ci legea promovării femeilor care la noi pare a fi trecută într-un con de umbră. O primă concluzie: schimbarea socială nu se poate face doar printr-o lege. Schimbarea socială este un proces de schimbare a organizării întregii societăți.
În subiectul nostru avem cazul tipic al metodei de schimbare a realității sociale prin lege. Legea sau norma exprimă un obiectiv de schimbare a comportamentului, desigur, cu justificări solide. Dar de ce adesea este greu acceptată? Problema este că adoptarea naturală a unui comportament nu este doar produsul presiunii legilor, ci o parte a realității sociale, intrând în interacțiunea contextului social și uman în care este lansat. Schimbarea se izbește de rezistențe, se invocă excepții, posibil reacții adverse și, desigur, bancurile. Respectarea normelor este doar o parte a motivării comportamentului. Adesea însă, programele sociale sau legile par a fi mai degrabă ”idealuri”, ”vise” care nu iau în seamă fezabilitatea lor în contexte sociale reale. Se poate invoca ca factor și o ”mentalitate” tradițională, ”neîncrederea în femei”. Desigur, și acesta este un factor, dar nu singurul. Schimbarea socială presupune schimbări globale ale lumii din care comportamentul prescris de lege este doar o parte.
Filmul danez exprimă, adesea cu umor, ce se poate întâmpla în realitate. Într-o discuție a doamnei Prim Ministru cu activistele din jurul unor organizații umanitare, doamna Prim Ministru este de acord cu fondul cererilor în discuție, dar ca reprezentantă politic a comunității, a fost nevoită să facă o precizare importantă: ”aveți în principiu dreptate, dar vorbiți în numele cui? Suportul public pe care îl aveți este probabil sub 1%.”
În același film, președintele unei țări din Asia, cu un comportament dictatorial, cere Primului Ministru danez să aresteze un opozant politic al său, care se afla în Danemarca, și să i-l predea. Astfel, Primul Ministru danez al unei țări democrate și umaniste, este pus într-o dilemă. Se știa ce se va întâmpla cu opozantul întors în țara sa, chiar dacă pedeapsa capitală era eliminată, în condițiile în care alți 62 de alți opozanți ”dispăruseră”. Opozantul cerut urma, cu siguranță, să fie cel de-al 63-lea dispărut. Decizia trebuia luată între reglementările internaționale și relațiile dintre state. Primul Ministru a ales însă să-l predea pe opozant. Chiar și opozantul promova teroarea, justificând-o ca normală în lupta lui împotriva unei conduceri dictatoriale.
Acum câteva luni, de dată aceasta în România. O largă demonstrație împotriva vaccinului, dar cu revendicări social-politice și economice. România se confrunta cu o situație extrem de gravă. Dar iată, paralel avea loc o altă demonstrație a unei minorități sexuale. Tot o mare demonstrație, dar cu mai mulți participanți sosiți din occident. Unii îmbrăcați în vestimentația specifică a unor cluburi. În România, nicio lege nu interzice această ”minoritate” sau dreptul lor de exprimare publică. Comunitatea largă nu a fost încântată de existența unor asemenea comportamente, dar a manifestat o anumită toleranță, cu multe rețineri. Dar ce se revendică acum în numele libertății și a drepturilor omului? După cum înțeleg eu din mass-media se cere ca în actele oficiale să nu se mai introducă ”sexul”: pentru că fiecare o va decide, în forma tradițională, bărbat/ femei, sau în posibil altceva. Copilul nu va mai primi de la naștere o ”etichetă” socială, băiat sau fată. Totul în numele drepturilor omului de a decide ce va fi. Aceasta înseamnă libertatea reală.
Da, dar omul nu este o ființă abstractă, ci membru al unei comunități reale. În afara comunității, drepturile ”omului” nu au vreun sens. Ca sociolog îmi vine în minte un lucru pe care nu-l pot ignora. Societatea umană actuală se reproduce prin copii născuți în familii. Sexul este marele producător de copii și, apoi, familia de îngrijire a acestora. Societatea actuală se fundează pe existența familiilor care produc și formează copiii. Dacă într-un viitor apropiat, copiii vor putea fi făcuți în eprubete și nu ”în pat”, ne vom elibera de actul sexual, mai ales dacă oamenii vor dori, de sarcina și de a face copii, și, posibil, și de familia pentru a mai crește copii. Până atunci, în condițiile actuale, familia nu este o prejudecată, ci o formă fundamentală de existență și de perpetuare a umanității. De la natura sa, omul este o ființă socială, membru al societății. O minoritate sexuală poate fi acceptată, dar extinderea ei ca mod de organizare a întregii societăți, în contextul actual, ar reprezenta o sinucidere colectivă.
Dar ce ne facem cu ”libertatea fundamentală a omului” ? Omul este mereu membru al unei comunități și libertatea sa are sens doar în mediul său social de a-l face așa cum și-l dorește, nu însă în afara lui.
Filmul danez probează un lucru: filmul poate fi un spațiu de discuție a problemelor noastre importante și cotidiene.
