Stimate Domnule Bogdan-Gruia Ivan, Ministru al Cercetării științifice
Stimate Doamnă Ligia Deca, Ministru al Educației
Permiteți-mi să vă supun atenției un punct de vedere pe o problemă de ”detaliu”, dar cu efecte care s-au dovedit a fi extrem de grave: criteriile de evaluare a lucrărilor românești de sociologie.
O modestă opinie, dar bazată pe o experiență de sociolog de mai mult de 50 de ani (o jumătate de secol !), dar și pe experiența de ministru într-o perioadă critică de schimbare, 1990-91.
Setul de criterii actuale de evaluare a activității sociologice cuprinde multe criterii, fiecare dintre ele justificate. Cuprinde și un punctaj asociat fiecărui criteriu. Punctajul poate fi discutat, dar nu aceasta e problema cea mai importantă. Detaliul în care însă ”diavolul stă ascuns” este o prevedere care pare inofensivă: Îndeplinirea fiecărui set de criterii este obligatorie. Fiecare criteriu este important, dar respectarea fiecăruia nu este prevăzută explicit ca obligatorie. Într-o oarecare măsură ele se pot compensa unele cu altele. Prin tradiție există și o probă minimă de capacitate științifică: 1-2 cărți și un număr rezonabil de studii publicate. S-a introdus însă încă un criteriu imperativ obligatoriu: celebrul ”publicații ISI”.
Ce este criteriul ”publicații ISI” ? El se referă la articole publicate în reviste cotate ISI. Se presupune că există un set de reviste, cotate ISI, care au o valoare net superioară tuturor celorlalte reviste. Ceea ce se ignoră este însă un amănunt extrem de important: în prezent, nicio revistă sociologică românească nu a primit calificativul ISI. De ce ? Acest ”amănunt” la o analiză mai atentă ridică multe probleme.
Cine acordă ISI ? Desigur o comisie de undeva dintr-o instituție, nu îmi este clar ce este această instituție, din cine este compusă, nici cine a numit-o și nici cum ea însăși este evaluată. A devenit un ”Dumnezeu” al științei, sursă unică a adevărului absolut.
Problema este însă de principiu: presupunem că această procedură este corectă, dar ce reprezintă de fapt ea ? Criteriile de evaluare a articolelor ISI, în situația sociologiei românești, sunt produse de experți din Occident. Foarte bine. ISI certifică faptul că articolul respectiv îndeplinește criterii științifice tehnice ridicate. Îndeplinirea criteriilor tehnice nu este însă suficientă. Trebuie să se ia în considerare și cum articolul respectiv contribuie la realizarea misiunii sociologiei. Și care este misiunea sociologiei? Acesta este un ”detaliul” în care se ascunde ceva care nu este considerat explicit. În științele ”universaliste”, de exemplu matematica, misiunea științei este să contribuie la dezvoltare cunoașterii universale. Un articol de matematică are aceeași semnificație pentru orice matematician din lume. Dar în cazul sociologiei, lucrurile sunt mai complicate.
Misiunea principală a oricărui sociolog este să contribuie la cunoașterea ”lumii sale”. Sociologul din România poate desigur să contribuie la dezvoltarea tematicii ”universale” a sociologiei, dar sociologia are o centrare prioritară pe comunitatea în care sociologul trăiește. El are misiunea nu doar de a dezvolta un adevăr universal, ci în primul rând să contribuie la cunoașterea societății în care trăiește, să o susțină pe aceasta în rezolvarea problemelor cu care ea se confruntă și, nu mai puțin important, de a contribui la cristalizarea conștiinței de sine a comunității sale. Contribuția la dezvoltarea tematicii ”universale” a sociologiei nu depășește poate 10% din producția sociologică a unei comunități, restul de 90% au ca obiect societate, de regulă ”țara”, în care sociologul trăiește. Complementar, sociologul trebuie să contribuie la dezvoltarea comunității sale științifice ”locale”, sociologiei românești. Deci o lucrare de sociologie trebuie să fie evaluată în primul rând pentru contribuția sa la dezvoltarea cunoașterii societății în care trăiește.
Care este ”publicul” la care se adresează sociologul ? Desigur, pentru orice sociolog publicul ”mondial” este important, dar prioritar este publicul sociologic al țării sale. Este deci important să avem în vedere diferența dintre cele două ”publicuri” ale sociologiei: publicul sociologic ”local/ național” și publicul ”mondial” reprezentat de experții revistelor ISI. Această distincție e foarte importantă pentru că ea clarifică și altceva: inevitabil stilul unei lucrări sociologice destinate publicului local este relativ diferit de stilul adresării unui public ”exterior”. Inevitabil, criteriile de evaluare trebuie să fie distincte.
Să concludem pentru discuția noastră. Pentru o lucrare română de sociologie, pentru a fi publicată într-o revistă ISI, este evaluată exclusiv după criterii ”externe”. În condițiile actuale deci, evaluarea prin criterii ISI nu certifica valoarea absolută a unei lucrări românești, ci doar valoarea ei pentru sociologia ”mondială”. Lucrările elaborate pentru publicul sociologic românesc nu sunt în principiu mai proaste decât cele pregătite pentru revistele ISI.
Se produce astfel și o distorsiune în punctajul acordat publicațiilor sociologice românești: punctaj dublu pentru o publicare într-o editură străină și cu 50% mai mult dacă este publicată în România dar într-o limbă ”cu circulație internațională”. Dacă se consideră că, în momentul actual, este mai important prestigiul științific ”extern”, punctajul diferențiat are o justificare, dar nu cu diferențe de punctaj atât de mari.
Trebuie să mai luăm în considerare și un aspect economic. Unele reviste ISI solicită pentru publicare costuri de 2 000-3 000 Euro. Deci pentru o promovare, sociologii români ar trebui să plătească salariul pe o jumătate de ani sau chiar mai mult.
Nu este numai problema criteriilor, ci și o problemă a Comisiei ministerului de atestare a titlurilor de cercetător principal I și II pentru sociologie. Vă mărturisesc că mult timp nu am știut prea clar ce este și cum funcționează această comisie, din cine este compusă, cine o alege și mai ales cum este evaluată activitatea ei. Comisia are o mare responsabilitate pentru funcționarea sistemului de cercetare științifică și de aceea ea trebuie să fie extrem de transparentă. După câte știu, este compusă din colegi de valoare. Asta e foarte bine. Problema Comisiei însă este: care este misiunea ei ? Când eram ceva mai tânăr am fost și eu membru al acestei Comisii. Și știu care era tradiția ei. Este compusă din personalități științifice de prestigiu care judecă cu competența lor profesională valoarea activității candidaților. Comisia stabilea criteriile de evaluare și le aplica ”flexibil”, adică luând în considerare complexitatea activității fiecărui candidat. Desigur exista și un anumit coeficient de subiectivism, deci de eroare. Dar ne asumam public deciziile în fața comunității. Făceam efortul de a avea mereu în vedere ce efecte aveau deciziile noastre asupra sistemului universitar și de cercetare științifică.
Constat că acum s-au produs schimbări structurale în misiunea Comisiei de sociologie. Prima surpriză: o ”discriminare” în ceea ce privește responsabilitatea instituțiilor. Universitățile au primit responsabilitatea deciziilor de promovare, desigur în concordanță cu cadrul legal. Academia Română nu primește încrederea de a evalua ea însăși promovările profesionale, ci această atribuție este deleagă unei comisii a Ministerului, compusă însă predominant din cadre universitare. Deci cadrele universitare evaluează pe cercetătorii științifici din Academie. Ciudat. Procesul de evaluare nu est simetric: doar cadrele universitare evaluează pe cercetării din Academia Română, dar specialiștii din Academie nu participă la evaluarea activității științifice a universitarilor. Ministerul are încredere în corectitudinea sistemului universitar, dar nu are încredere în Academia Române. De aceea evaluarea cercetătorilor din Academia Română trebuie să fie controlată de o comise condusă de universitari ?
Ciudățenia este și mai mare. Pentru faptul că Comisia este compusă majoritar din universitari, ea a stabilit criterii de evaluare adecvate universitarilor, dar improprii pentru cercetătorii din Academia Română.
Problema cea mai gravă a Comisiei este însă o opțiune strategică care aruncă în aer însăși funcționarea Comisiei. Responsabilitatea Comisei este doar să verifice dacă procesul de evaluare făcută în Academia Română este conformă cu criteriile cantitative de promovare. Cu alte cuvinte să stabilească dacă s-a atribuit corect punctajul, iar nu de a face o evaluarea calitativă a activității științifice a candidaților. Extrem de ciudat. Criteriile de evaluare au fost elaborate și aprobate cândva în trecut. Comisia actuală nu pare a avea autoritatea de a reanaliza criteriile de evaluare a cercetătorilor, dacă ele mai sunt adecvate în noul context și de a propune eventuale modificări. Se pare că Comisia actuală are autoritatea doar de a aplica criteriile elaborate de o altă comisie din trecut. Ea nu este în niciun fel responsabilă de evaluarea candidaților, ci doar de corectitudinea aplicării criteriilor cantitative elaborate de o comisie anterioară. Comisia actuală de sociologie a Ministerului a primit ”Biblia” decisă în trecut și trebuie să o aplice. O asemenea comisie nu ar trebui să fie compusă din cei mai buni specialiști din domeniu, ci doar de un contabil.
Dacă Comisia actuală de sociologie a Ministerului are misiunea doar de a aplica niște criterii de evaluare fără a avea autoritatea de a le reconsidera, e cazul ca Academia Română, împreună cu comunitatea cercetătorilor științifici, să-și elaboreze propriile sale criterii.
Sinceră considerație,
Acad. Prof. Dr. Cătălin Zamfir
Președinte de onoare al Asociației Române de Sociologie
Director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română
