Câteva gânduri despre semnificația ”istoriei” în viața noastră

Istoria nu este doar ceva despre trecut, ci o parte vitală a vieții prezente. Fără istorie suntem ceva foarte abstract. Dacă vrem  să știm cine suntem nu o putem face dacă nu adăugăm istoria noastră.

Ce este România ? Deschidem o carte cu statistici economice, demografice, geografie. Nu mă recunosc în acest text. A, dar istoria României, acum înțeleg, asta sunt eu și înțeleg mai bine și prezentul.

Ce sunt eu? Eu de azi? Prezentul e un gol. El mă definește doar foarte abstract. Dar prezentul meu este umplut de trecutul meu.

Eu sunt istoria mea. Eu am dreptul exclusiv la trecutul meu, la istoria mea. Nimeni nu are dreptul să-mi definească trecutul meu. Biografia mea, cât sunt în viață, doar eu am dreptul să o fac. Morala interzice ferm celorlalți să-mi facă istoria mea cât sunt în viață. Sau dacă o face, să aibă grije pentru că eu, pe drept, mă pot simți insultat. Doar după ce viața mea s-a încheiat, trecutul meu poate fi o temă de analiză a altor persoane.

Printre altele, eu sunt sociolog.  Istoria mea de sociolog este o parte importantă a vieții mele. Rupt de aceasta sunt o simplă diplomă.

Pentru că eu am inițiat și coordonat Programul Calitatea Vieții în perioada anilor 70-80, realizat cu mai mulți colegi, simt că istoria acestui Program este istoria mea. Și nu pot să-mi fie indiferent cum este prezentată.

Ioan Mărginean despre istoria cercetării calității vieții în România

Recent au apărut două cărți, ”Dicționar de calitate a vieții” și ”Enciclopedia calității vieții în România”. Mă așteptam că aceste cărți vor acorda atenție și istoriei cercetărilor pe tema calității vieții, mai ales, în România. Mărturisesc că am avut un șoc. M-am simțit personal insultat de prezentarea a ce s-a întâmplat cu istoria calității vieții, care a fost o parte importantă a istoriei mele. 

Despre ce s-a făcut în România pe această temă în anii 70-80, Dicționarul… atribuie doar două propoziții. Am întrebat pe colegul coordonator: de ce nu tratează și istoria cercetării românești pe această temă? Mi-a spus: e doar un dicționar; se va trata pe larg în viitoarea ”Enciclopedie…”. Surpriză: în noua carte nu  a apărut nimic pe această temă, ci doar despre ce a făcut colectivul din ICCV după 1989.

Iată cum este prezentată istoria temei Calității Vieții în Dicționar….

Un grup de cercetători din Institute for Social Research, Universitatea Michigan, la începutul anilor 70 a lansat o nouă tematică centrată pe tema Calitatea Vieții din perspectiva sociologiei. Andrews, un membru al grupului, a publicat două articole influente pe această temă: primul în 1974 și al doilea în 1976. În 1976 au fost publicate două cărți sociologice pe această temă.

Ce s-a întâmplat în Europa ? Mărginean: în Europa tema a fost rapid prezentă ”… inclusiv la nivelul Uniunii Europene prin cercetări desfășurate sub egida The European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions, cu sediul la Dublin, înființată în 1975 (seria European Quality of Life Surveys in EU; 2003, 2007, și 2011) și la nivel mondial  (Moller și colab, 2008). Apoi lucrarea lui Michalos, 2014, în 12 volume.” Pag. 44

Dar în România ?  O formulare imprecisă în raport cu cea despre USA și Europa unde se menționează instituții, persoane și titluri de lucrări.  ”În România, interesul pentru domeniul calității vieții …. s-a manifestat din primii ani ai deceniului opt din secolul trecut. Rezultatele unor cercetări consistentepe această temă au apărut încă din anul 1984.” p. 44

Autorul cu siguranță înțelege eronat prin deceniul opt anii 80. Formularea ”încă din anul 1984” sugerează că lucrările despre calitatea vieții în România au fost scrise chiar după 1984. În fapt marea majoritate a lucrărilor despre calitatea vieții au fost scrise și publicate în anii 70. După 1984 nu s-a mai publicat decât câteva articole pe această temă. Spun toate astea pentru că vreau să atrag atenția că nu este permis să te joci cu istoria, o disciplină care este foarte exactă, și mai ales cu istoriile altora.

Care este impresia tânărului citind acest text imprecis ?

1. Tema foarte importantă a calităţii vieţii a fost lansată în SUA în prima parte a anilor 70.
2. Și în Europa a devenit importantă încă în 1975. S-a lansat un important program la Dublin. 
3. Da, și în România s-a manifestat ”un interes” dar mai târziu: în primii ani ai anilor 80, dar mai ales după 1984.
4. Cine anume ? Nu e important, pentru că nu s-a făcut ceva semnificativ.

Tânărul nostru înțelege corect semnificația textului: Ca de regulă, România a manifestat și ea un interes, dar iar la coada lumii, față de USA și față de Europa. Și asta cu 10 ani mai târziu față de Occident, prin anii 80. Și fără specialiști și publicații demne de citat în contextul unui Dicționar/ Enciclopedie despre România.

Afirmația că programul Dublin a lansat tema calităţii vieţii în Europa este falsă. The European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions, cu sediul la Dublin, a fost o Agenție politică, nu o instituție de cercetare. Obiectivul ei a fost promovarea îmbunătățirii condițiilor de viață și muncă, o temă veche, cu o legătură doar de rudenie destul de vagă cu tema calității vieții. După câte știu, Agenția nici nu a folosit termenul de calitatea vieţii în acea perioadă. Ea nu a făcut cercetări, ci a susținut cercetări sectoriale cu orientări aplicative de îmbunătățire a condițiilor de muncă și viață. Nu cercetări pe tema globală a calităţii vieţii. Doar după 2003 a organizat 3 sondaje de opinie, nu cercetări empirice în profunzime. Nu știu ca această Agenție să fi publicat lucrări științifice semnificative pe tema calității vieții.

Estimarea făcută de Ioan Mărginean, regret că trebuie să o afirm în mod apăsat, este falsă și, fără rezerve, rău intenționată:

În anii 70 și 80, tema sociologică a Calității Vieții, pe baza unor cercetări empirice de amploare și cu dezvoltări teoretice complexe, a fost dezvoltată doar în două țări din lume: USA și România. Nu în Europa. Și nici în țările socialiste.

Acesta e un fapt care poate fi probat empiric. Nu înțeleg de ce un cercetător român are o alergie atât de puternică față de această problemă.  

În Europa, tema calităţii vieţii, lansată la mijlocul anilor 70 în SUA, surprinzător, în anii 70 și 80 nu a prezentat niciun interes. Specialiștii occidentali, în diferite contexte, au constatat cu oarecare surpriză că în Europa în acea perioadă nu s-a înregistrat un interes semnificativ pentru această temă.

După lansarea temei la mijlocul anilor 70, după câte știam, în Occident nu s-a mai făcut prea mult în domeniul sociologiei calităţii vieţii. Occidentul a intrat într-o nouă fază: neoliberalismul. Economia va fi dirijată de obținerea profitului. Secundar, neproiectat, creșterea economică va avea ca rezultat și bunăstarea populației. Nu e nevoie de un program special orientat pe calitatea vieţii.

Datorită izolării politice internaționale a României, contactul cu specialiștii din ISR a devenit tot mai dificil. Cercetarea în România a trebuit să se desfășoară în condițiile unor contacte mai degrabă sporadice cu colegii din USA. În acei ani, dezvoltarea Programului calitatea vieţii a fost predominant independentă. 

În țările socialiste nu a existat niciun interes pentru tema calităţii vieţii. Am fost reprezentantul României la un program comun al țărilor socialiste pe tema Modul de viață socialist, una dintre temele preferate în programul comunist. Programul comunist avea obiectivul creării unui mod de viață socialist, diferit de cel burghez, dar pe care sociologii nu-l găseau în realitate. Din acest motiv, pentru sociologi tema era marginală. În Polonia, dar și în România, interesul s-a centrat pe modul de viață al diferitelor categorii sociale, nu pe modelul posibil de realizat în viitor. În discuțiile anuale din diferite țări era un prilej plăcut de întâlnire, dar toți evitau o angajare în realizarea unui program comun de cercetare. Eu am prezentat programul nostru al calităţii vieţii. Colegii au fost surprinși. În toate țările socialiste tema calităţii vieţii era considerată ca o temă ”burgheză” care nu are loc în viziunea socialistă.

Într-o țară ca România, contextul preocupărilor pentru calitatea vieţii era cu totul diferit.

 Programul românesc al Calității Vieții: 1970-1989

Este o estimare denaturată că în anii 70-80 în România s-a publicat doar câte ceva pe tema calității vieții. În România în acei ani s-a dezvoltat un Program de cercetare, la care s-au angajat mulți colegi, s-au publicat cărți și studii, s-au realizat cercetări empirice importante, cu un mare impact științific și social. Tema calităţii vieţii devenise foarte populară.

Programul calitatea vieţii s-a constituit pe fondul crizei sistemului socialist românesc care generase și o criză a sociologiei românești. 

La începutul anilor 70 începea să devină evident că sistemul socialist sovietic, inclusiv cel al României, nu avea structural capacitatea de schimbare. Criza socialismului ceaușist a generat o criză a misiunii sociologiei românești. În anii 60 sociologia își asumase misiunea de a susține programul de dezvoltare social-economică a țării. În anii 70 nu mai era nevoie de sociologie și nici sociologii nu mai găseau oportunități de angajare socială într-un sistem deja blocat. Participarea sociologiei la un posibil program de reformă își pierduse sensul. Și o critică a sistemului, la limită, ar fi dus doar la dizidență politică.

Criza misiunii sociologiei s-a adâncit în criza instituțională. Universitățile și instituțiile de cercetare nu au mai dezvoltat programe de cercetare empirică după 71. Instituțiile universitare și de cercetare sociologică, aflate încă la începutul lor de cristalizare, au intrat deja în procesul de marginalizare. Secțiile de sociologie universitară, active în cercetare, au fost desființate în 1977 și misiunea lor a fost preluată de ”Ștefan Gheorghiu”, unde se preda și sociologie pentru activiști, și nu de a forma sociologi. Noua instituție nu avea misiunea de a face cercetări sociologice. Și nici nu a făcut. Institutul de psihologie a fost desființat. Institutul de sociologie s-a trezit lipsit de suport politic și a intrat într-un proces de marginalizare.

În acel context al crizei social-politice, tema Calității Vieții a oferit sociologiei românești o misiune legitimă: oportunitatea de angajare științifică și socială responsabilă a sociologiei românești.  S-a prefigurat o direcție posibilă de acțiune: să difuzezi în gândirea colectivă valorile omului, ale Calității Vieții; să forțezi sistemul să adopte ca indicatori de performanță indicatorii de Calitate a Vieții. Tema calităţii vieţii a fost foarte populară în România nu pentru că ar fi fost un import din America, ci pentru că ea era o strategie de a presa sistemul comunist intrat într-o criză cronică de a lua în considerare pe cât posibil Omul cu necesitățile sale.  

Cercetări sociologice empirice au fost făcute cu entuziasm în anii 60. Ele s-au finalizat în două cărți importante ale Institutului de psihologie (Traian Herseni) și Universității București (H.H.Stahl și Miron Constantinescu). După 1971 nu s-au mai făcut cercetări sociologice empirice de către instituții (universități). Cercetări pe tineret au fost făcute, dar pe teme mai particulare, rezultatele slab difuzate și afectate de controlul politic.

Singurele cercetări sociologice empirice de amploare, în acea dificilă perioadă, au fost realizate doar în cadrul Programului calitatea vieţii: 3 cercetări empirice de amploare, Dezvoltarea umană a organizațiilor (7 întreprinderi,1751 subiecți), Calitatea vieții de muncă (1 000 subiecți) și Calitatea vieții (1804 subiecți).

De remarcat este că toate aceste cercetări empirice  au fost realizate printr-o inițiativă particulară, nu de către instituții: colegi atrași de obiectivele programului, nu într-un cadru instituțional, ci informal; fără finanțare publică, ci doar prin voluntariat; dar au beneficiat de un suport comunitar uimitor: resurse (multiplicarea instrumentelor, analiza statistică a rezultatelor) susținere morală și administrativă, subiecții au participat cu interes și responsabilitate.

Trebuie să menționez în mod special suportul acordat de Prof. Postolache. Fără intervenția sa, cartea despre Calitatea Vieții nu ar fi apărut. Editura nu voia să o publice, din temeri politice. A mers la o personalitate foarte importantă, rudă cu Ceaușescu, și a obținut pe propria răspundere semnătura acestuia.

În criza perioadei a anilor 70-80, Programul calitatea vieţii a fost cu siguranță cel mai important și influent program în sociologia românească. 

Programul Calitatea Vieții, România 1974-1989: 7 proiecte

1. Dezvoltarea umană a întreprinderilor. Traian Herseni lansase încă la sfârșitul anilor 60 un program de perfecționare a structurilor sociale ale întreprinderilor. Sursa principală a fost programul american de reformă sociologică a organizațiilor. În acea perioadă s-a citit foarte mult din literatura americană. Era promovat un nou model de organizare socială valabil atât în occident, cât și în socialism: cum construiești o organizație care să aibă două obiective complementare, performanță economică și satisfacție a angajaților. În literatura americană am găsit un asemenea model și l-am prezentat într-o carte: Psihosociologia organizării și conducerii: teorii și orientări, predată editurii înainte de a pleca în America și publicată în 1974. Deja eram familiarizat cu literatura americană. Am considerat că întreprinderea este o parte a reformei centrată pe calitatea vieţii. Ca un instrument de schimbare a structurii sociale a întreprinderilor, am publicat în 1978 Un sociolog despre muncă și satisfacție. Carte citită de mulți. Tradusă și în rusește, cu un tiraj imens de 200 000 exemplare. Reforma socială a organizațiilor a fost primul program al calității vieții: calitatea vieții de muncă.

Ca bază a proiectului de dezvoltare umană a întreprinderii, în 1975 împreună cu colegii am realizat cercetări empirice în 7 întreprinderi:. A rezultat o carte, Dezvoltarea umană a întreprinderii, publicată în 1980. Echipa: Septimiu Chelcea, Ioan Mărginean, Ștefan Ștefănescu, Mielu Zlate, Cătălin Zamfir (coord.).

2. Calitatea vieții de muncă: Cătălin Zamfir și Andrei-Ion Popescu. Realizat în a doua parte a anilor 70. Sinteza rezultatelor s fost publicată cred în 1978.

3. Calitatea Vieții. Tema calităţii vieţii a fost lansată pe la mijlocul anilor 70. Contactul cu programul american a fost prilejuit de o întâmplare. În 1973 am obținut o bursă de un an la Institute for Social Research (ISR) din Ann Arbor, Michigan. Din septembrie 1973 până în august 1974. Aceste date sunt importante. Am solicitat să lucrez cu Arnold Tannenbaum ale cărui lucrări pe tema dezvoltării sociale a organizațiilor le cunoșteam. În același timp erau în Institut cercetători care începuseră să cristalizeze o nouă temă mai generală: calitatea vieții, o nouă teorie și o metodologie de cercetare sociologică, noi indicatori ai calităţii vieţii. Atunci erau în procesul de finalizare a programului. Rezultatele au fost publicate mai târziu, după plecarea mea din institut: cele două studii importante ale lui Andrew au fost publicate primul în 1974 și al doilea în 1976. În 1976 sunt publicate cele două cărți care vor fi considerate ca deschizătoare de drumuri (Andrews și colab. și Campbell și colab.). Când am fost la Institut, Programul calitatea vieţii era în derulare: am discutat cu colegii pe cadrul teoretic și pe metodologia de cercetare sociologică: indicatori de calitate percepută a vieții. Mi s-a părut foarte interesant. Am preluat ce era doar în proces atunci. Lucrările care vor oferi rezultatele în mod sistematic încă nu erau publicate, dar am înțeles paradigma în cristalizare. Accesul la aceste studii și cărți e o poveste întreagă. Doar parțial. Cartea noastră a fost făcută mai ales pe materialul cu care am plecat în 1974 din USA, instrumente de cercetare și rezultatele discuțiilor fructuoase cu colegii, dar mai puțin cu lucrările publicate ulterior. Cele două cărți publicate în 1976 știam de ele, dar accesul la ele era extrem de greu. Ideea însă era clară și am dezvoltat independent programul de calitatea vieţii în România.

Întors în țară, din 1974 am considerat că este important de dezvoltat un program de calitate a vieții în România. A fost istoria mea ca sociolog pe acea perioadă.

Cercetare empirică (1978-1979). Echipa: Ion-Andrei Popescu, Ștefan Ștefănescu, Alin Teodorescu, Lazăr Vlăsceanu, Elena Zamfir, Cătălin Zamfir (coord.). Cartea a fost publicată după multe peripeții de abia în 1984. Între 1972 și 1980 numai eu am publicat 5 studii pe calitatea vieții în revistele de specialitate.

4. Analiza distribuției indicatorilor de calitatea percepută a vieții (CPV), 1976-1980: 1000 indicatori din cercetări din diferite țări. Ipoteza: distribuția indicatorilor de CPV este de tip Gauss deplasată semnificativ pe panta pozitivă. În ce privește sistemele sociale echilibrate, distribuția indicatorilor subiectivi de calitate a vieții are următoarea configurație (SEDA):

* O șesime (17%) pe panta negativă

* Două treimi (66%) pe panta pozitiv moderată

* O șesime (17%) pe panta accentuat pozitivă

Datele cercetărilor europene actuale referitoare la satisfacția cu viața confirmă această ipoteză

5. Calitatea vieții/ Mod de viață/ Stil de viață: 3 cărți, culegeri de studii. Elena Zamfir Cultura relațiilor interpersonale (1982), Coordonatori: Cătălin Zamfir și Ion Rebedeu: Calitatea vieții și modul de viață (1982) și Stiluri de viață. Dinamica lor în societatea contemporană (1989)  

6. Cartea Structurile gândirii sociologice (1987), un produs teoretic și epistemologic al programului calitatea vieţii: analiza cauzală (o schemă a cauzalității), analiza de sistem (structurală și funcțională), evaluarea eficienței sociale, paradigma relațiilor dintre sisteme, strategia schimbării proiectate.

7. Elena Zamfir: Fericirea, 1989: o carte care face o sinteză a contribuțiilor din antropologie culturală, sociologie, psihologie socială și psihologie pe tema fericirii.

Revoluția din 89 și Programul calitatea vieții

Am fost surprins că în  Dicționarul de calitate a vieții și în Enciclopedia Calității Vieții în România nu se tratează contextul relansării programului calitatea vieţii în 1990. Cititorul are impresia că lui Ioan Mărginean i-a venit ideea calității vieții și a lansat un asemenea program.

Lucrurile nu au fost deloc așa. Calitatea Vieții nu a fost relansată ca program de cercetare de către un cercetător, ci ca parte a programului politic al Revoluției.

Tema Calitatea Vieții a fost inclusă de la început în programul politic și științific de reformă. El a fost inclus ca obiectiv prioritar în noile documente politice. În organizarea guvernului: vicepreședinte al guvernului responsabil cu calitatea vieții. Înființare Institutului de Cercetare a Calității Vieții a fost rezultatul unei decizii politice, unul dintre primele noi instituții înființate după Revoluție. Institutul a fost și, probabil ca profil și dimensiuni, a rămas unic în lume. Cătălin Zamfir, director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții, a fost nominalizat ca ministru în primul guvern ales, la ministerul muncii și protecției sociale. Comunitatea se aștepta ca ICCV să aducă o contribuție importantă la procesul de reformă a României.

Înființarea ICCV a fost rezultatul intervenției politice a Prof. Postolache. Actul de naștere al ICCV a fost semnat de primul ministru pe 2 ianuarie 1990. Noul institut urma să aibă 120 salariați, și a început cu 80 posturi finanțate.

Ca director al ICCV, l-am solicitat pe Ioan Mărginean să vină la Institut ca director adjunct și l-am întrebat dacă vrea să preia programul Calitatea Vieții, deși înainte nu manifestase interes pentru această temă.

Noul program al ICCV a preluat în 1990 cadrul teoretic și metodologia de cercetare empirică elaborată în Programul  dezvoltat în anii anteriori. Rezultatele erau expuse în cartea publicată în 1984, dar și în alte cărți și studii. Surprinzător, conectarea cu programul anterior de calitate a vieții s-a diminuat treptat până la ștergere. E un caz interesant. Mai avem nevoie de Istorie? Ignorarea istoriei e ceva inevitabil, sau mai degrabă are o rațiune practică actuală?