Termenii „recompensă imediată” și„recompensă amânată” nu sunt incluși în dicționarele de specialitate de la noi. În Encyclopedia of Social Psychology editată de Roy F. Baumeister și Kathleen D. Vohs, termenul „Delay of gratification”, pe care l-am echivalat în limba română cu„recompensa amânată”, este definit astfel: „Rezistență la impulsul de a primi o recompensă imediată în speranța obținerii unei recompense mai valoroase în viitor” (Conti, 2007, p. 235). Regina Conti, profesoară de psihologie la Universitatea Colgate din New York, asociază definiției un exemplu: o persoană care se trezește dimineața obosită poate face alegerea impulsivă de a se culca în continuare sau poate întârzia această satisfacție, sculându-se, făcând cafeaua și mergând la muncă, simțindu-se astfel productivă și vioaie. Nu știu dacă este cel mai lămuritor exemplu pentru termenul definit și nici nu sunt foarte sigur dacă echivalentul în limba română („recompensă amânată”) pe care îl folosesc este cel mai potrivit. Poate că alți psihosociologi ar prefera termenii „satisfacție întârziată”, „gratificație întârziată” sau „răsplată amânată”. Dar „Să nu facem ceartă de cuvinte” – după cum își povățuia studenții Henri H. Stahl, unul dintre străluciții colaboratori și discipoli ai profesorului Dimitrie Gusti. Așadar, voi folosi alternativ expresiile amintite.
Testul bezelei
Fără a fi specificată expressis verbis,înțelesul sintagmei „recompensă amânată” se întâlnește în Biblie: celor care se abțin de la ceea ce religia le interzice li se promite fericire în viața de apoi. Adam și Eva nu au avut abilitatea de a amâna recompensa și pentru asta au fost izgoniți din Grădina Edenului (Mischel, 2017, p. 13). Nu voi aborda în eseul de față relația dintre amânarea recompensei și smerenie, nici legătura dintre obediență și recompensele întârziate – teme de cercetare care ar îmbogăți aria psihosociologiei românești. Mă voi concentra doar asupra întrebării din titlul acestui eseu.
În anul 1960, profesorul de psihologie Walter Mischel a început seria experimentelor în „camera cu surprize” la Grădinița Bing a Universității Stanford, experimente care au condus la elaborarea „Testului bezelei” (The marshmallow test). În SUA, la jumătatea secolului trecut bezeaua (The marshmallow) era o prăjitură foarte populară, preferată mai ales de preșcolari. La fel este și azi.
Într-un experiment din 1970 realizat de Walter Mischel și Ebbe B. Ebbesen au participat 32 de copii (16 băieți și 16 fete), cu vârste între 3 ani și 6 luni și 5 ani și 8 luni (vârsta medie: 4 ani și 6 luni). Fiecare copil (subiect de experiment) era lăsat singur într-o cameră, în fața lui pe o masă fiind o bezea. (Fig. 1)
Copiii primeau instrucțiunea: „Ai aici o bezea. Poți să o mănânci acum sau poți să aștepți până mă voi întoarce și atunci vei primi două bezele”, după care experimentatorul părăsea camera. Comportamentul copiilor era observat printr-o oglindă unidirecțională (în variantele experimentale ulterioare, copiii au fost filmați). Experimentatorul revenea în cameră după 15 minute sau când copilul suna dintr-un clopoțel, anunțând că a mâncat bezeaua.
Cercetătorii au observat strategiile de amânare a recompensei: unii copii „și-au acoperit ochii cu mâinile, și-au sprijinit capul pe brațe sau au găsit alte tehnici similare pentru a-și îndepărta ochii de la recompensă. Mulți încercau să reducă frustrarea întârzierii recompensei, generându-și propriile diversiuni: au vorbit singuri, au cântat, au inventat jocuri cu mâinile și picioarele și chiar au încercat să adoarmă în așteptarea recompensei – așa cum a făcut un copil care a avut succes [în amânarea recompensei – n.n.]” (Mischel, Ebbesen, 1970, p. 335).
Interesant este faptul că preșcolarii cuprinși în experimentele cu marshmallow care au amânat recompensa au fost descriși de părinții lor, după zece ani, ca fiind adolescenți competenți din punct de vedere școlar și social, cu o bună fluență verbală, raționali, atenți, capabili să depășească frustrările și stresul (Mischel, Shoda, Peake, 1988, p. 667). Pe baza rezultatelor acestor studii, Walter Mischel afirmă că „Poți citi viitorul într-o bezea” (Mischel, 2017, p. 308).
Amânarea recompensei în viața de zi cu zi
Până de curând, rezultatele experimentelor cu bezeaua realizate de Walter Mischel și colaboratorii săi erau larg acceptate în lumea științifică și în publicațiile de informare a publicului larg, deși unii cercetători au fost sceptici în legătură cu predicția succesului școlar și în viață pe baza abilității de amânare a recompensei. S-a reproșat faptul că aceste experimente au fost făcute pe un număr mic de subiecți, copii din una și aceeași grădință din campusul Universității Stanford.
Replicând conceptual și extinzând experimentele cu bezeaua (au fost luate în considerare peste 900 de cazuri), Tyler W. Watts, profesor de psihologie la Universitatea Columbia, și colaboratorii (2018) au găsit că întârzierea satisfacției este explicată de veniturile gospodăriei din care provin copiii și că mediul social și situația economică a familiei se află la baza succesului copiilor pe termen lung. Pentru un copil dintr-o familie strâmtorată financiar, o bezea pare o minune și… minunile nu se repetă! Nu va amâna gratificația așteptând o a doua bezea. Spre deosebire de acesta, un copil dintr-o familie avută este obișnuit să primească prăjitură la desert. Are încredere că, așteptând 15 minute, va primi ca recompensă încă o bezea. În acest sens, Jessica McCrory Calarco, profesoară de sociologie la Universitatea Indiana, comentează: „Pentru [copiii mai săraci – n.n.], viața de zi cu zi are mai puține garanții: s-ar putea să fie mâncare în cămară astăzi, dar s-ar putea să nu fie mâine, așa că pentru ei există riscul care vine odată cu așteptarea”. Pe de altă parte, pentru copiii mai înstăriți, „experiența tinde să le spună că adulții au resursele și stabilitatea financiară pentru a menține cămara bine aprovizionată”. Ca atare, experiența le sugerează că, dacă întârzie satisfacția, „lucrurile se vor rezolva în cele din urmă – chiar dacă nu primesc a doua bezea, probabil că părinții lor îi vor duce la cofetărie” (Calarco, 2018).
Fără îndoială, amânarea recompensei are relevanță la nivel individual și social. Un diabetic trebuie să se abțină să mănânce bezele, un supraponderal să evite excesul alimentar, un student să echilibreze distracția cu învățătură. De ce? Pentru a primi mai târziu o recompense mai valoroasă: prelungirea duratei vieții, sănătate, o poziție socială mai înaltă. Să nu-ți faci dreptate cu pumnul: controlează-ți impulsul agresiv! Nu te bucura pentru câștigul imediat din vânzarea ilicită de droguri, pierderea libertății este mai scumpă decât gratificația unei cine la restaurant. Cu un cuvânt, amână satisfacția imediată pentru o satisfacție ulterioară mai valoroasă!
Este încurajat comportamentul de amânare a recompensei? Mai degrabă nu decât da. Atâtea proverbe ne îndeamnă să nu scăpăm prima ocazie: „Bate fierul cât e cald”, „Nu da cioara din mână pentru vrabia de pe gard” ș.a. Pe rețelele de socializare circulă vorbe și vorbe: „Nu aștepta momentul potrivit. S-ar putea ca altul să nu-l aștepte”, „Ceea ce nu trăiești la timp nu mai trăiești niciodată”, „Mai târziu înseamnă niciodată” etc. Reclamele comerciale incită la cumpărarea impulsivă de bunuri alimentare și nealimentare: „Pentru că meriți”, „Stoc limitat”, „Comandă acum” ș.a.m.d. Cumpărăturile online au influențat comportamentul de achiziție rațional. Ar fi nedrept să-i blamăm pe copiii care se culcă flămânzi pentru că nu așteaptă o a doua bezea sau pe părinții lor pentru că nu i-au educat să-și controleze impulsurile.
*
Întorcându-mă la întrebarea dacă putem vedea viitorul într-o bezea, răspund: DA, cu condiția să o privim prin ochelari adecvați care să lărgească perspectiva, cuprinzând ansamblul variabilelor psihologice, sociologice, economice, politice explicative, abilitatea amânarii recompensei fiind doar unul din factorii cauzali contributori ai succesului.
Bibliografie
Calarco, McCrory J. (2018). „Why rich kids are so good at the Marshmallow Test”, The Atlantic, 6, 1 (https://www.theatlantic.com/family/archive/2018/06/marshmallow–test/561779/).
Conti, Regina (2007). „Delay of gratification” în R. F. Baumeister, K. D. Vohs (eds.). Encyclopedia of Social Psychology (vol. 1, pp. 235-237). Thousand Oaks, Sage Publications, Inc.
Mischel, Walter, Ebbesen, Ebbe B. (1970). „Attention in delay of gratification”, Journal of Personality and Social Psychology, 16, 2, pp. 329-337.
Mischel, Walter, Shoda, Yuichi, Peake, Philip K. (1988). „The nature of adolescent competencies predicted by preschool delay of gratification”, Journal of Personality and Social Psychology, 54, 4, pp. 687-696.
Mischel, Walter [2004] (2017). Testul bezelei. Strategii de dezvoltare a abilității de autocontrol. București, Editura Curtea Veche.
Shoda, Yuichi, Mischel, Walter, Peake, Philip K. (1990). „Predicting adolescent cognitive and self-regulatory competencies from preschool delay of gratification. Identifying diagnostic conditions”, Developmental Psychology, 26, 6, pp. 978-986.
Watts, Tyler W., Duncan Greg J., Quan, Haonan (2018). Revisiting the marshmallow test. A conceptual replication investigating links between early delay of gratification and later outcomes”, Psychological Science, 29, 7, pp. 1159-1177.
