Modelul de creştere bazat pe cheltuielile consumatorilor
Revenind la Raportul privind prevenirea şi corectarea dezechilibrelor economice (PCDE) al Comisiei Europene referitor la România, după precedenta evaluare empirică a riscurilor care au afectat creşterea economică din România în perioada 2010-2018, voi începe prin a cita fragmentul de text cu care autorii raportului îşi încep auditul: „Modelul de creştere economică al României, bazat pe cheltuielile consumatorilor, afectează capacitatea ţării de a atinge în mod durabil nivelul de trai din UE. Reducerea cu aproape jumătate a creşterii PIB-ului în 2018, cauzată în mare parte de o încetinire a cheltuielilor consumatorilor a scos în evidenţă limitele modelului de creştere economică al României.” (6) Prin acest citat, autorii raportului ne avertizează că modelul de creştere din România, „bazat pe cheltuielile consumatorilor” implică o sustenabilitate redusă care „afectează capacitatea ţării de a atinge în mod durabil nivelul de trai din UE”. În opinia mea aceste speculaţii sentenţioase sunt hilare! De ce? Pentru că acestea sunt valabile doar într-o ţară în care nu există nici importuri şi nici exporturi sau între acestea există o egalitate perfectă! Într-o asemenea economie, dacă cererea scade, scade şi produsul intern brut, iar dacă cererea creşte, creşte şi produsul intern brut. Dar asemenea ţări nu există şi nu vor exista decât într-o lume imaginară. În lumea reală, consumatorii autohtoni pot opta intre oferta (producţia) internă şi oferta externă de bunuri şi servicii. Dacă cererea internă este mai mare decât oferta (producţia) internă, atunci importurile sunt mai mari decât exporturile şi invers, aşa cum rezultă din următorul model utilizat şi de Eurostat:
PIB = CF + INV + EXP
– IMP,
unde PIB reprezintă produsul intern brut estimat prin metoda
veniturilor, iar variabilele CF (consum
final), EXP (exporturi) şi IMP (importuri) reprezintă alocări ale veniturilor
din membrul stâng al acuaţiei.
Desigur, această ecuaţie este extrem de utilă atunci când estimăm valorile acestor variabile în anuarele
statistice. Pe de altă parte, această ecuaţie este la fel de utilă pentru a înţelege
câteva lucruri elementare. Veniturile şi cheltuielile la nivel macroeconomic
sunt variabile aleatoare interdependente, deoarece consumul generează venituri,
iar veniturile generează consum. Din acest motiv, consumul final (consumul
privat plus cel guvernamental) reprezintă, oriunde în lume, principalul motor
ale creşterii economice. De aceea,
atunci când oficialităţile din SUA publică rapoarte statistice care indică o
creştere a consumului privat sau guvernamental, toată America aplaudă!
Celelalte două motoare ale creşterii economice sunt investiţiile şi
exporturile, mai ales pe termen lung. Evident, există nenumărate politici de
stimulare a cererii şi ofertei prin creşterea cheltuielilor guvernamentale,
prin diminuarea fiscalităţii sau prin input-uri monetare cu dobânzi foarte
mici. După cum există nenumărate politici de stimulare a exporturilor şi a
investiţiilor. Dar niciuna dintre aceste politici nu este infailibilă. În sfârşit,
cel mai elementar lucru care poate fi înţeles din ecuaţia precedentă este acela
că între produsul intern brut şi importurile nete pozitive (importuri –
exporturi) dintr-o anumită perioadă există, cel puţin pe termen scurt, o relaţie inversă, iar între consumul
final şi investiţii, pe de o parte, şi
importurile nete, o relaţie directă. Dacă cei care au întocmit raportul ar fi transferat variabila IMP
în membrul stâng al ecuaţiei, ar fi înţeles că diminuarea creşterii produsului intern brut din România a fost
determinată de creşterea deficitului comercial şi nu de o „încetinire a
cheltuielilor consumatorilor”. Pentru că în perioada 2017 – 2018, ponderea
consumului final în PIB a crescut de la 78,7%
la 79,3% , ceea ce înseamnă că ritmul de creştere al consumului final a
fost semnificativ mai mare în comparaţie cu cel al PIB. Este adevărat că în
aceeaşi perioadă ponderea consumului privat în PIB a scăzut de la 62,3% la 61,9%. În schimb, ponderea consumului guvernamental în PIB a
crescut în aceeaşi perioadă de la 15,7%
la 16,7%. (7) Rezultă, deci, că uşoara
încetinire a creşterii consumului privat a fost compensată printr-o accelerare
a creşterii consumului guvernamental. Și ce e rău în asta?
Din cele prezentate rezultă că aserţiunea din raport conform căreia încetinirea creşterii PIB a fost „cauzată în mare parte de o încetinire a cheltuielilor consumatorilor” este falsă, deoarece, aşa cum am argumentat, ritmul de creştere a cheltuielilor pentru consumul final a fost mai mare comparativ cu ritmul de creştere a produsului intern brut în ultimii doi ani. Iar afirmaţia sentenţioasă că actualul model de creştere economică din România afectează „capacitatea ţării de a atinge nivelul de trai din UE” reprezintă doar o aserţiune defetistă şi nimic mai mult. Într-un moment în care rata creşterii economice din România este de 4,1%, iar cea la nivelul UE este de numai 1,9%, o asemenea opinie reprezintă mai degrabă o speculaţie pesimistă!
____________________________________
Surse:
1. Comisia Europeană. Raportul de ţară privind România, inclusiv un bilanț aprofundat referitor la prevenirea și corectarea dezechilibrelor economice (https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/file_import/2019-european-semester-country-report-romania_ro.pdf).
2. Eurostat (https://ec.europa.eu/eurostat);
3. Ibidem; 4. Ibidem; 5. Ibidem, 6.
Comisia Europeană, Raportul de ţară din 2019 privind România, p.4; 7. Eurostat:
8. Comisia Europeană, Raportul de ţară din 2019
privind România, p.4; 9. Ibidem, p.31;
10. Ibidem, p.28; 11. Ibidem; 12. International Monetary Fond
(http://www.imf.org); 13. Comisia Europeană,
Raportul de ţară din 2019 privind România, p.28; 14. Ibidem, p.25;15. Eurostat: 16. Ibidem.
