Competitivitatea şi politica fiscal-bugetară
Cele mai defetiste aserţiuni din Raportul privind prevenirea şi corectarea dezechilibrelor economice (PCDE) al Comisiei Europene referitor la România care vizează politica fiscală laxă a executivului român sunt următoarele: „Deciziile guvernului privind salariile din sectorul public şi a salariului minim au avut un rol major în creşterea riscurilor pentru competitivitatea costurilor. De asemenea, orientarea bugetară expansionistă limitează posibilităţile de amortizare a şocurilor potenţiale. Persistenţa acestor tendinţe poate afecta şi mai mult încrederea actorilor economici, poate reduce capacitatea de a se adapta la şocurile care pot apărea pe plan intern sau care se pot propaga în străinătate şi poate afecta nevoile crescânde de finanţare externă a economiei, astfel cum sunt măsurate de deficitul extern în curs de deteriorare”. (14)
Voi analiza în continuare acest mesaj prin care suntem avertizaţi că România este afectată de multiple riscuri majore: creşterea „ad hoc” a salariilor de către guvern va avea „un rol major în creşterea riscurilor pentru competitivitatea costurilor”; „orientarea bugetară expansionistă limitează capacitatea de amortizare a şocurilor potenţiale”; „persistenţa acestor tendinţe…poate afecta… nevoile crescânde de finanţare externă a economiei, astfel cum sunt măsurate de deficitul extern în curs de deteriorare”. Să estimăm, deci, cât de „competitive” sau necompetitive sunt costurile salariale (CS), excedentului brut de exploatare (EBE) şi impozitele nete pe produs (INP) din România comparativ cu Germania, Franţa şi ţările foste comuniste care au aderat la UE.

Datele din tabelul precedent nu confirmă, însă, supoziţiile din raport referitoare la impactul negativ al politicilor fiscal-bugetare de creştere a salariilor şi a pensiilor asupra costurilor salariale şi EBE. Dimpotrivă, România beneficiază în acest moment de trei avantaje comparative evidente în raport cu toate celelalte state din UE, cu excepţia Irlandei: cea mai scăzută pondere a costurilor salariale, cea mai ridicată pondere a EBE şi cea mai scăzută pondere a INP în PIB. (15) Desigur, aceste avantaje sunt cotrabalansate de productivitatea extrem de redusă a resurselor materiale, calculată ca un raport între produsul intern brut cuantificat în PPS şi cantităţile de materii prime, materiale şi combustibili utilizate la nivel naţional.

PRM – productivitatea resurselor materiale, RM – resurse materiale (materii prime,
materiale, combustibili). Sursa:
Eurostat.
Într-adevăr, datele anterioare reflectă un fapt evident:
Bulgaria şi România sunt în acest moment ţările cu cel mai scăzut nivel de
dezvoltare tehnologică din UE. Asfel, dacă la nivelul UE nivelul PRM era în
2017 de 2,22 PPS per kg resurse
materiale, nivelul acestui indicator reprezenta doar o treime din acest nivel în cazul Bulgariei şi României. În
opinia mea, această subdezvoltare tehnologică reprezintă, alături de sporul
natural negativ, de migraţia forţei de muncă calificate şi de nivelul
demotivant al salariilor, cele mai grave riscuri care afectează România. În
zadar se vor construi autostrăzi şi drumuri expres, dacă nu se vor soluţiona în
timp real aceste probleme reziduale!
În opinia mea, politicile bugetar-fiscale ale executivului
român reprezintă adevărate baloane de oxigen pentru România, deoarece
reprezintă o strategie de tip tăierea nodului gordian. Pentru că în primul
deceniu al acestui secol, România a fost grav afectată de o regresie vicioasă,
declanşată de exodulul forţei de muncă
calificate în ţările cu economie dezvoltată din UE, dar şi în SUA, Canada şi Australia,
unde salariile şi şansele de afirmare profesională erau net superioare celor
din ţara natală. Și astfel, forţa de muncă a devenit în România o resursă tot
mai rară. Din această cauză, România a regresat în ceea ce priveşte creşterea
nivelului de dezvoltare tehnologică şi al productivităţii muncii, capitalului şi
resurselor materiale. Însă, politicile fiscal-bugetare din ultimii doi ani au
contribuit, într-o anumită măsură, la creşterea motivaţiei pentru muncă în
rândul tinerilor şi pentru repatrierea forţei de muncă calificate. Cu toate
acestea, costurile salariale nu au crescut prohibitiv datorită acestor
politici.
În 2010, costurile salariale medii din România cuantificate în euro erau la nivelul a 23,0% din media UE, iar în acest moment ele reprezintă 33,0%. Mai mult, în 2010, costurile salariale medii din România reprezentau 17,5% din costurile salariale medii din Franţa, iar în prezent doar 25%. Dar chiar şi aşa, aceste salarii au devenit atractive pentru români, deoarece puterea de cumpărare a monedei comune europene este de două ori mai mare în România comparativ cu Franţa sau Germania. Rezultă, deci, că aceste salarii sunt la fel de atractive şi pentru salariaţii români din companiile multinaţionale cu capital străin, dar şi pentru proprietarii acestor companii.

CSA – costuri salariale anuale. Sursa: Eurostat.
În opinia mea, studiul de caz anterior infirmă fără echivoc teza autorilor raportului despre aşa-zisul impact negativ al creşterii salariilor din România asupra „competitivităţii costurilor”. După cum la fel de falsă este şi teza privind creşterea nevoilor de finanţare externă datorită unui deficit de cont curent în „curs de deteriorare”. Într-adevăr, deficitul de cont curent din România a depăşit anul trecut cu 0,7% pragul critic (-4% din PIB). Dar în acelaşi an, PIIN s-a redresat semnificativ reducându-se de la –67,2% în 2012 la –44,8% în 2018. De asemenea, datoria externă netă s-a redus de la 20,0% în 2007 la 17,9% din PIB în 2018. (16)
___________________________________
Surse:
1. Comisia Europeană. Raportul de ţară privind România,
inclusiv un bilanț aprofundat referitor la prevenirea și corectarea
dezechilibrelor economice
2. Eurostat (https://ec.europa.eu/eurostat);
3. Ibidem; 4. Ibidem; 5. Ibidem, 6.
Comisia Europeană, Raportul de ţară din 2019 privind România, p.4; 7. Eurostat:
8. Comisia Europeană, Raportul de ţară din 2019
privind România, p.4; 9. Ibidem, p.31;
10. Ibidem, p.28; 11. Ibidem; 12. International Monetary Fond
(http://www.imf.org); 13. Comisia Europeană,
Raportul de ţară din 2019 privind România, p.28; 14. Ibidem, p.25;15. Eurostat: 16. Ibidem.
