În stare de urgență sanitară (pandemia cu coronavirus obligă), focul actualității pune la încercare sensibilitatea sociologică. Sociologul încearcă să practice gîndirea vie și să descifreze jocul de umbră și lumină a «anormalității». Sau  poate a unei «noi normalități », care ar putea fi prelungită. 

Ce se simte, ce se vede ? 

Se simte starea de siderație colectivă. Totul s-a schimbat foarte repede. Politicul improvizează discursuri și strategii. Frontierele s-au închis. Dacă virusul este mondializat, comerțul nu mai este așa de mondial. Economia funcționează pe sărite. Multilateralismul pare să fi devenit unilateralism. Controlul la frontiere a devenit zidul de securitate națională. Fiecare țară se descurcă cum poate.  

Dar starea de urgență este greu de înțeles. Generația noastră, toți cei care trăim azi, nu a mai trăit o astfel de izolare în casă. O scoatere brutală din spațiul social. Statisticile mortalității în timpuri normale nu par că s-au schimbat în mod semnificativ ; ele sunt în limite relativ stabile. Sigur, orice mort este o dramă. Dar, știm că cele cîteva zeci de mii de decese în lume (pîna acum), sunt precipitate de infecția cu coronavirus, mai ales la pacienți care au și alte boli. Nu se moare de coronavirus, se moare cu coronavirus.  

Să nu uităm că sunt 55 de milioane de morți pe an, din cauza accidentelor pe șoselele din lumea întreagă. Sigur, accidentul de mașină poate fi considerat și ca moarte voluntară.    

Se vede o brutală schimbare. Unii folosesc expresia « stare de război» . Nu e război, este o mare bătălie cu un virus invizibil,  care ne sufocă, la propriu și la figurat. Se vede izolarea la domiciliu, carantina și spitale debordate. Se văd medici și personal medical care nu mai ajung să meargă acasă. Se văd spitale delabrate. Se văd orașe fantomă. Mall-uri închise. Scoli și universități închise. Forfota orașului care s-a oprit. Populația e izolată în casă. Doar natura, își reia dreptul la o respirație normală, pentru că este primăvară. Unii fotografi au început să facă poze pentru albume pe tema : Cum arata izolarea acasă ? Ele se vor desigur vinde bine, după. Dar deocamdată suntem în timp ce…

Orice criză este un revelator semnificativ de tensiuni sociale, manifeste sau latente. Care sunt fracturile și paradoxurile acestei stări de urgență sanitară ?  

Fracturi sociale care se dezvăluie

Indispensabili și non-indispensabili. Urgentiștii, cadrele medicale sunt trimiși în prima linie. Indispensabili sunt și transportatorii, farmaciștii, casierii din magazinle alimentare, polițiștii, militarii, curierii. Deviza este : Noi muncim pentru voi, voi stați acasă pentru noi !  

Cei care lucrează și «disponibilizații ». A apărut fractură între cei care merg la muncă (mai ales cei care lucrează la stat sau în marile companii), și «disponibilizații »,  aflați în șomaj tehnic (mai ales în întreprinderile mici și mijlocii, care vor învia sau nu).    

Toți egali în fața izolării la domiciliu ? Nu chiar. Cei dependenți de salariul lunar sunt mai vulnerabili față de cei care au rezerve financiare. Dacă locuiești în 25 metrii patrați sau 150 metrii pătrați, nu e aceiași trăire de autoizolare în casă. Nu e totuna cînd vezi pe geam spatele blocului, un zid, un alt bloc sau dacă vezi copaci, cer și orizont deschis.      

Branșații numeric și nebranșații. Fractura numerică presupune că cei care au acces la numeric (cu bune și cu rele) își pot rezolva facturile și administrația în linie. Ceilalți se simt marginali social.        

Timpul liber, devine un indicator de habitus (termen elaborat de sociologul Pierre Bourdieu).  Cei educați își folosesc timpul liber cultivîndu-se, citind, ascultînd muzică, alții care nu au făcut-o niciodată, nu o vor face nici acum. Obișnuințele sociale separă categoriile sociale și adîncesc inegalitățile, fracturile. 

Evident, lista poate fi completată, din mers. 

Paradoxurile normalității de dinainte 

Mondializarea a condus la deschiderea frontierelor, dar a favorizat contaminarea pe scară planetară. 

A trebuit o criză sanitară pentru a constata hiperdependența comercială a lumii de China în particular, de Asia în general. Mai mult de 60 % din medicamente sunt fabricate în China. Un prezervativ din cele cinci distribuite în întreaga lume, este fabricat în Malaezia. 

Urgență sanitară a scos la iveală pagubele politicii de dezindustrializare, de delocalizare masivă a producției. De unde să oferi locuri de muncă? Cum să satisfaci nevoi sanitare urgențe dacă fabricile nu mai produc ?   

A prevedea, a anticipa, a planifica, fac parte din atribuțiile guvernanților. Politicienii nu au anticipat criza sanitară. Și totuși în 17 decembrie 2019, pe străzile Parisului, personalul medical manifesta pe străzi, cu o banderolă pe care scria: « Statul își numără banii. Vom număra morții ! ». În Romania se pregătea privatizarea unor servicii de sănătate, în timp ce spitalele publice deplorau starea lamentabilă a dotării cu paturi, aparatură și personal.  

Unele guverne autoritare au impus foarte repede măsuri drastice. Este cazul Chinei, unde s-a fabricat un spital în cateva zile, și unde o provincie întreagă (locul unde a  început epidemia) și-a închis frontierele. Paradoxal sau nu, un regim autoritar a reacționat cu mai mult succes în fața pandemiei, ca un regim democratic. Puține guverne au implementat rapid măsuri de depistaj, triaj și tratare rapidă a celor infectați. A fost cazul în Germania, Coreea de sud, Honk Kong, Taivan. 

Guvernele au improvizat strategii de urgență și au excelat în impunerea de « măsuri barieră » : stați acasă, distanțare socială de 2 metrii, opriți deplasările. Cu acest discurs, guvernele și-au asigurat narațiunea defensivă.  În general, limbajul politicienilor nu s-a bucurat de mare credibilitate în fața cetățenilor, obișnuiți cu sloganuri cu gust electoralist. S-a constatat mai degrabă încercarea guvernelor de a cîștiga timp, prin tactici de gestionare a crizei cu ajutorul unor  « gesturi barieră», care să le evite pierderea de capital politic:  Noi v-am spus ce nu trebuie să faceți, voi nu ne-ați ascultat! 

Comunicarea politică care convinge în timp de criză, este amestecul între coerciție și seductie. Impresionant a fost discursul de solidaritate adresat nației,  de tînărul președinte din Salvador : Bătălia nu poate fi cîștigată, fără solidaritatea bogaților față de ceilalți !  În Romania s-a organizat un teledon pentru a strînge fonduri de dotare a spitaleleor. Pe fond de emoție colectivă, teledonul a fost un succes. 

Încrederea în Uniunea europeeana a fost zdruncinată. Declarațiile unor lideri politici, considerați naționaliști, precum Matteo Salvini (Italia) au avut un ecou semnificativ pentru populații : Astăzi murim de pneomonie, mîine vom muri de sărăcie ! Sau : Mîine Europa trebuie gîndită, Sau va trebui părăsită!  Ajutorul pentru Italia, debordată de rapiditatea  contagiunii, a venit din Rusia, nu de la Uniunea europeeană. 

Europa s-a comportat ca o familie dezlînată, în care autoritatea paternă (Germania) și autoritatea maternă (Franța) nu s-au concertat. Copii mari, copii mai mici și copii adoptați ulterior, au fost tratați  cu atenție diferențiată.     

S-au putut observa și unele reflexe culturale. În țările nordice, obișnuite ca recomandările civice să fie integrate și respectate de cetățeni, nu s-au luat măsuri drastice de urgență. Cafenelele nu au fost închise în Suedia. Am văzut serenade,  cîntate de polițiștii spanioli pe străzi goale. Concerte improvizate în balcoane, în Italia. Francezi așezați să se bronzeze, la cafenele. Am văzut și în Romania, nuntă mare cu 300 de persoane, pe fundalul de stare de urgență ! Dimensiunea arhaicului cultural a ieșit la lumină. 

Este foarte evidentă cursă frenetică în care au intrat companiile farmaceutice, pentru a găsi și comercializa vacinul contra infecției cu coronavirus. În Romania, cercetători din Timișoara propun un vacin. Rămîne de văzut; cine finanțează producerea și distribuția vacinului, acela îl va breveta.   

Marele Cîștigător al acestei crize este în mod evident, GAFA (acronimul de  la marile companii care controlează numericul : Google, Apple, Facebook, Amazone). Inteligența tehnologică a triumfat. Datele privind boala și bolnavii au putut fi centralizate. S-a practicat comunicarea politică în linie. S-au încercat practici de învățămînt în linie, consultarea medicului de familie în linie, consultarea unui psy în linie, munca acasă prin numeric, participare civică în linie. Nu numai comunicarea s-a mutat on line, dar și comuniunea dintre utilizatori. Surpriză (și nu prea), stocarea și controlul datelor asupra populațiilor, a devenit legitim.  

În loc de concluzie

Citim acum că regele Tailandei, suveran de 67 de ani, a rezervat un hotel de 4 stele în Germania, unde s-a refugiat de pandemie, înconjurat de 20 de tinere femei. Nu se știe dacă printre aceste 40 de de femei sunt și cele patru soții.  Hotelul a obținut o autorizație pentru “un grup unic, omogen, fără fluctuații“ .

Mîine lumea se va schimba, va fi altfel. Sau poate că tendințele lumii în care trăim se vor accentua.  

Întrebarea care urmează este cum va fi după…