Nu am inventat roata,

dar m-am străduit să nivelez drumul.

Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, altele sunt – îmi place să cred – general valabile. Spre deosebire de parimii, care condensează învățăturile din viața popoarelor, flash-uri din această lucrare – mai grave sau voit sprințare – dau seama de modul în care am văzut eu lumea și societatea de-a lungul anilor: elogiază ce am considerat pozitiv și denunță răul ce-și face loc în societate și în fiecare din noi. Veți întâlni în prima parte a acestei cărți diferite figuri ale vorbirii: ambiguitatea, rezultată din omonimie sau polisemie; amfibologia, bazată pe structura sintactică echivocă; anagora, constând din repetarea unui cuvânt pentru a accentua o idee. Am cultivat anastrofa, calamburul, antiteza.

Dintre toate figurile vorbirii, cel mai mult m-a atras cea numită „paraprosdokian” (în limba greacă, „παρά”, înțeles „contrar” + „προσδοκία”, înțeles „așteptat”, în mod logic): partea a doua a enunțului, a frazei sau a discursului este neașteptată, produce surpriză și impune cititorului să regândească prima parte. Iată un exemplu lămuritor: „În spatele oricărui om de succes, se află o femeie. În spatele eșecului unui om de succes, se află o altă femeie”. Sunt sigur că cititorul sagace va identifica figurile vorbirii pe care le-am utilizat și va prinde gust să le plaseze în discursul său. Nu am căutat rima; dacă a apărut, nu-i vina mea.

Compartimentarea reflecțiilor despre om și lume în trei capitole (1. Persoane, personaje, situații și instituții sociale; 2. Procese fenomene și stări psihosociologice; 3. Miscellanea) este departe de a respecta principiul exclusivității reciproce. Totdeauna, omul, ca entitate bio-psiho-socio-culturală, este în relație cu alții și pentru a fi înțeles, este necesar să cunoaștem procesele biologice, psihologice și socio-politice concrete. Este obligatorie o viziune integratoare.

Dar să nu facem risipă de cuvinte! Totuși, adaug: și în glumă se pot spune lucruri serioase despre moravuri și despre racilele din societate. Vreau să cred că nepoții noștri vor edifica, prin compasiune, solidaritate, raționalitate și echitate, o societate mult mai umană decât cea de azi

M-am referit, în principal, la elevi, la profesori, la școală, la instituții de învățământ superior pentru că acesta a fost mediul în care mi-am petrecut cei mai frumoși ani din viață, aproape jumătate de veac. Am evaluat moravurile și năravurile pe care le-am observat la oamenii de rând și la oamenii care au ieșit din rânduri, la politicieni. I-am privit cu simpatie și pe cei inteligenți, dar și pe „inteligenții asimptomatici”. Manifest toleranță zero față de corupție și față de cei care se consideră mai presus de lege. Nu sunt moralist decât în limitele bunului simț: nu-i nimeni drac și nimeni sfânt! Suntem și pulbere de stele, și lut cleios, urât mirositor. Educația ne purifică.

Apropiindu-mă de „Stația Terminus”, nu mi-am ascuns gândurile despre vârstele omului, despre popasul bătrâneții și despre finalul inevitabil, pe care îl privesc cu seninătate, și nici despre partidele politice, politicieni și politrucii care nu își slujesc țara. Rămânem în amintirea celor care ne-au iubit. Nu putem spera mai mult!

Flash-urile mele sunt acompaniate de poemele vizuale ale eseistului și artistului vizual catalan Toni Prat, pe care nu l-am întânit decât on-line, dar cu care schimb de peste doi ani, aproape zilnic, impresii despre lumea omului. Chiar dacă opiniile noastre nu au fost întotdeauna consonante, ne-am înțeles fără rezervă asupra problemelor sociale fundamentale. Poemele sale, dincolo de emoția artistică trăită, ilustrează un fenomen, un proces sau o stare psihologică și transmite cu subtilitate o învățătură morală. Dictonul „O imagine valorează cât o mie de cuvinte” a devenit un truism. Parafrazând, voi spune totuși și eu că poemele vizuale ale lui Toni Prat ne vorbesc cât o mie de cuvinte sincere.

Nu trăim în cea mai umană dintre lumi: goana după profit ne învrăjbește, ne face să

uităm că „Roma nu a fost construită într-o zi” (proverb catalan). Toni Prat nu ezită să pună întrebări incomode și să se pronunțe în legătură cu unele dintre problemele spinoase ale lumii de azi. Crucea utilizată ca suport pentru arma unui lunetist condamnă fundamentalismul religios. Războiul per se este inuman: o caschetă militară pe un craniu este tot ce rămâne dintr-un om în urma unei conflagrații. Inegalitatea socială, prejudecățile, iluziile sociale țâșnesc din poemele lui Toni Prat și ne îndeamnă la luciditate și la eradicarea lor: de ce biberonul nou-născuților trebuie să fie de culori diferite (roz sau albastru), în funcție de sex? De ce femeilor li se rezervă atmosfera locuinței și bărbaților întregul univers?

O butadă plină de adevăr spune: „Cine cu sine nu se împacă se face psiholog; cine cu societatea nu se împacă se face sociolog”. Eu sunt psiho-sociolog!