A devenit o obișnuință ca studenții Facultății de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov să onoreze deschiderea anului universitar prin realizarea unei expoziții de sociologie vizuală care să  cuprindă cele mai apreciate proiecte realizate în cadrul Cercului studențesc de cercetare științifică „Anton Golopenția”.

Aflată la a șasea ediție, expoziția în aer liber  ai cărei curatori sunt universitarii Cristian Bălăcescu și Ștefan Ungurean poate fi vizionată în perioada 2.10.2022 – 23.10.2023.

Ea se găsește pe esplanada din cadrul  Parcului „Titulescu” și  însumează  realizările studenților din anul I, de la specializarea „Asistență Socială” și „Comunicare și Relații publice” și reprezintă incursiuni în lumea satului („ Dincolo de gard ”) și în spațiul urban „Omul și orașul său” .

Un asemenea proiect implică, pentru student, dobândirea de cunoștințe legate de  metodologia cercetării. El are însă și alte mize. Acest lucru l-a înțeles studenta Sabina I. când mărturisește în fișa de observații a proiectului: „Cred că nu am muncit niciodată atât de mult la un proiect, deși nu este neapărat ce mi-am dorit, am pus multă muncă, chiar dacă in final proiectul este reprezentat de o notă, cred că tot ce am realizat eu este mai mult decât „doar o notă”, este o experiență incredibilă”.

Ar fi vorba o inițiere în etnometodologie, înțeleasă drept „ corp de cunoştinţe ale simţului comun şi aranjarea procedurilor şi consideraţiilor ( a metodelor) prin mijloace prin care membrii obişnuiţi ai societăţii dau sens, îşi găsesc drumul şi acţionează în circumstanţe în care se află  ei înşişi”.  Ca atare, nu este deloc surprinzătoare afirmația  studentului Cristian Sorin H. : „Mi se pare uimitor cum într-o oră și puțin, poți cunoaște atât de multe lucruri despre o persoană.(…) ”.

Este apoi situația de a însușire a unei viziuni postmoderne de înțelegerea vieții, așa cum o  ilustrează Derrida:   „ A trăi, prin definiţie, nu se învaţă. Nu prin sine însuşi, de la viaţă prin viaţă. Numai de la un altul şi prin moarte. Sau, în tot cazul, de la celălalt aflat pe marginea vieţii”. Căci totul se reduce la o chestiune de justiție care ne obligă ca viața să fie dusă ,, dincolo de viaţa prezentă sau de fiinţarea-aici efectivă a ei, de efectivitatea sa empirică sau ontologică: nu către moarte, ci spre o supra-vieţuire, adică spre o urmare faţă de care viaţa şi moartea nu ar fi, ele însele, decât nişte urme şi nişte urme ale unor urme, o supravieţuire a cărei posibilitate vine din capul locului să disloce şi dez-ajusteze identitatea cu sine a prezentului viu şi a oricărei efectivităţi. Atunci există spirit. Spirite. Şi trebuie să contăm pe ele ”.

În acest cadrul se încadrează mărturisirea Anei Maria C. : „ Dacă acest proiect nu ar fi avut loc, iar eu nu aș fi făcut parte din el, probabil aș fi continuat să mă afund într-o superficialitate de care majoritatea adolescenților suferă în zilele noastre”.

Proiectul a reprezentat o provocare și pentru intervievat, așa cum reiese din fișa de observație a aceluiași Cristian Sorin H. „După oprirea înregistrării, domnul Ionel a venit mai aproape de mine și mi-a spus că a avut puține emoții, că nu a mai dat până acum un interviu, dar în același timp, mi-a mărturisit că s-a simțit extraordinar, și-a amintit de lucruri pe care aproape le uitase. Se vedea pe fața lui că este fericit”.

Nu de puține ori destăinuirile  se transformă în spovedanii despre muncă, sacrificiu, suferință, despre eroismul vieții cotidiene, dar și despre traume și capacitatea de a le face față, însoțite de o frapantă substanță sufletească, a limpezirii, a împăcării, în căutarea sensului a ceea ce a fost trăit. Nu  întâmplător, unii dintre intervievați „ajung” în  metafizic, mărturisindu-l pe Dumnezeu, spusele lor purtând pecetea unui profund simț filosofic. Poate că aici își are izvorul curajul de a recunoaște ce au trăit și ce au  simțit. Și de-aici derivă inevitabil autenticitatea omului și a destăinuirilor  sale.