S-a încheiat Conferința internațională ”Inegalitățile sociale și calitatea Vieții”, Noiembrie 15-19, 2021, organizată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Asociația Română de Sociologie. 

S-au înscris 125 participanți, 102 comunicări dintre care 25 din alte țări: Canada, Cehia, Danemarca, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, Spania,  Spania, UK, USA, Belarus.

Ce putem spune acum este că a fost cu mult peste așteptări.

În finalul Conferinței, s-a desfășurat o masă rotundă pe tema Starea actuală a societății românești și perspective. La masa rotundă, moderată de Cătălin Zamfir, au fost invitați ca vorbitori speciali Ilie Bădescu, Vladimir Pasti, și Cosmin Marina, vicepreședinte al Camerei de comerț și Industrie a Bucureștiului. Și-au exprimat opinii și alți participanți: Elena Zamfir, Simona Ilie, Manuela Sofia Stănculescu, Daniel Nițoi, Cornelia Prioteasa.

A existat un larg consens asupra estimării stării actuale  României: ne confruntăm cu o criză profundă, rezultat al acumulării crizei în cei 32 de ani ai tranziției, agravată exploziv de criza medicală. La criza social-economice și politice a României se adaugă și o criză de viziune, viitorul să vină pese noi, bine sau rău, găsindu-se într-o stare de confuzie. În prezent nu știm cum să controlăm propriul nostru viitor.

De la începutul tranziției, a fost clar obiectivul României: a se realiza o societate prosperă și echilibrată, integrată într-o Europă unită. Dar se resimte lipsa unei viziuni strategice  a ce trebuie făcut pentru a se realiza stare socială a României pe care o dorim. Există de aceea riscul de a ne înfunda într-o ”subdezvoltare durabilă”, vom avea, în cel mai bun caz, o evoluție ”târâș grăpiș”, ”perpetuându-se prezentul” crizei actuale,  eșuând într-un ”capitalism dependent”.

Acționăm pentru a răspunde la problemele curente, dar suntem incapabili de a acționa pentru a realiza viitorul pe care l-am dori. Dacă continuăm ca până acum, există riscul să reproducem prezentul actual în viitor,  împingându-ne la periferia Europei. A devenit însă, mai grav, riscul unei crize dure din care Europa nu știm cum ar putea să ne scotă.

Trebuie să reconsiderăm ce înțelegem printr-un program de dezvoltare națională. Dezvoltarea socială este diferită de creșterea economică. Experiența de până acum pare să probeze mai degrabă riscul ca creșterea economică să nu se convertească în dezvoltare socială.

Asistăm la explozia inegalităților sociale care face ca binele economic să se despartă de binele social. Am crezut că, în fine, după 32 de ani, sărăcia instaurată în anii 90 începe să scadă semnificativ. Criza actuală ne șochează riscul unei noi explozii ca sărăcia să cuprindă majoritatea populației, pe fondul adâncirii prăpastiei dintre bogați și săraci.

Realizăm că ne confruntă și cu o altă problemă care credeam că e rezolvată: criza instituțională: instituții slabe și pătrunse de confuzie, vulnerabile la corupție. O demoralizare instituțională: ”totul iese pe dos”.

Am construit un nou sistem de administrare. Dar și aici există posibile probleme pe care ignorarea lor ne blochează. Una dintre ele este concentrarea excesivă pe procedură. Excesul procedural creează birocrație și ignorarea importanței acordate eficienței. Obsesia procedurală poate genera programe slab eficiente, dar corecte procedural. Birocratizarea duce la risipa banului public și, paradoxal, oferă noi posibilități de corupție.

Modului defectuos în care criza coronavirus a fot administrată a produs o adâncirea a discrepanței între guvernare și populație. Stilul autoritar al administrării crizei medicale a deteriorat șansa creării unui parteneriat guvernare/ populație. Neîncrederea în administrarea crizei coronavirus a pus sub semnul întrebării însăși principiul democrației.

Integrarea europeană este o oportunitate vitală pentru România. Dar, ca orice proces de constituire, dă semne de disfuncționalități: preluarea modelelor europene este importantă, dar nu birocratică și formală, ci organică. România nu trebuie să fie un primitor pasiv, ci unul activ, selectiv și creativ. Integrarea pasivă poate crea a miza excesiv pe suportul extern. 

Colaborarea politicului cu instituțiile internaționale și europene este o resursă importantă. Dar există și un risc: depărtarea guvernării de populație, subminarea funcționării democrației. Împingerea în subdezvoltare a capacității interne.

Am intrat într-o Europă binevoitoare și suportivă, dar și ea este și dominată de competiție. Dacă ignorăm competiția în care intrăm, putem ușor să cădem victimă. Criza actuală accentuează inevitabil competiția europeană, devine mai ascuțită. Trebuie să creștem capacitatea noastră de a participa la competiție.

Trebuie să utilizăm oportunitățile externe, dar este contraproductiv să mizăm naiv și necritic pe el. Resursa principală a dezvoltării noastre este cea internă.

Înregistrăm o stare colectivă de oboseală, demoralizare, accentuată de lipsa de încredere în factorul politic național și internațional. Devine dominantă percepției că țara merge într-o  direcție greșită. 

Strategia care a dominat tranziția și-a epuizat resursele, incapabilă de a asigura ieșirea din criză. E nevoie de o schimbare de perspectivă: în locul filozofiei ”economia face societatea” la ”societatea face economia”. Starea socială a României, ignorată, s-a degradat îngrijorător. Este nevoie de un nou proiect de țară, în care societatea românească în ansamblul său trebuie să fie obiectivul dezvoltării. Numai astfel putem asigura o dezvoltare social – economică durabilă. 

Solicităm noua guvernare să ia în considerare cu toată responsabilitatea istorică a lansa un program de dezvoltare social-economic, un proiect de țară.

Noi, sociologii români, ne angajăm să sprijinim cu competența noastră depășirea actualei crize și promovarea dezvoltării sociale și economice coerentă și durabilă a țării.

În actuala criză politică, considerăm că este responsabilitatea noastră, a sociologilor români, să contribuim la realizarea unui climat de colaborare colectivă a tuturor forțelor social-politice de promovare a interesului național.

De la începutul tranziției sociologii au fost solicitați să-și aducă contribuția la construirea unei noi societăți. Sociologi au fost solicitați să ocupe posturi importante: miniștri, parlamentari, consilieri, directori în administrație. Sociologii români au realizat ample programe de cercetare a problemelor fundamentale ale țării: calitatea vieții/ standardul de viață, politicile sociale, teoria și metodologia schimbării sociale proiectate, profilul și dificultățile societății românești în tranziție, problemele critice ale societății românești în tranziție: sărăcia, situația copiilor, egalitatea de șanse, inegalitatea socială, situația social-economică a romilor, politica de suport pentru persoanele cu dizabilități.

Sociologii au contribuit la realizarea strategiei și programele antisărăcie și promovare a incluziunii sociale  (strategia prezidențială adoptată în 1998) și a planului național antisărăcie și promovare a incluziunii sociale a guvernului României (2003).

În timp, politicul s-a depărtat ănsă progresiv de sociologia românească. În ultimii 15 ani sociologia a fost împinsă spre marginea problemelor sociale, ”grupurile vulnerabile”, căutându-se expertiza sociologică în afară. Datorită lipsei de suport politic și financiar, sociologia românească a putut cu greu să abordeze problemele globale naționale.

Pentru ieșirea din actuala criză, este vitală refacerea parteneriatului guvernării cu sociologia românească. 

Colectivul prezent a decis să creare un Grup de reflectie care să sprijine cu competența realizarea unui program de dezvoltare socială, economică și culturală a țării, cristalizărea Proiectului de țară post-criză.

În numele grupului de inițiativă,

Academician Cătălin Zamfir, director al

Institutului de Cercetare a Calității Vieții