Conceptul de stat de drept
În ultimul timp, s-a lansat tema statul
de drept ca foarte importantă de discutat în spaţiul politic. Politic, da,
este fără îndoială o temă actuală emoţional. E important ca, politic, să
subliniem tema justiţiei, a „statului de drept” ca un lucru care merită o atenţie
specială. Mai ales în condiţiile actuale.
Când s-a lansat în discursul public formularea, ca sociolog, am fost şocat. Formularea „stat de drept”este ciudată. Ea este un pleonasm. De la începutul său, statul modern,
bazat pe o constituţie – nu discutăm aici de „Statul sunt eu” al lui Ludovic al
XIV-lea – a avut ca funcţie esenţială promovarea dreptului, a justiţiei. A fost,
prin definiţie, un stat de drept. Desigur, înţeleasă diferit în contexte
diferite. Nu a existat un stat modern „fără drept”. Toate statele au fost „de
drept”. Mai bune sau mai proaste în viaţa de zi cu zi. Nici în politică nu
putem vorbi oricum. Dacă folosim un concept, trebuie să acordăm atenţie
justificării lui în discursul ştiinţific.
Ce înseamnă „Statul de drept e non-negociabil”?
Ne putem gândi la un sens tare al discuţiei. În acest caz existenţa unui stat de drept este pusă
în discuţie. Se presupune că „unii” vor să desfiinţeze statul de drept, vor un
stat „fără drept”, un stat premodern. Dar există cineva care ar avea o asemenea
idee? Doar atunci ai cu cine negocia. Doar în acest caz existenţa statului de drept e non-negociabilă:
nu putem accept un stat „fără drept”. Altfel este lipsit de sens să negocieze
existenţa statul de drept. Confuzia relaţiei dintre stat şi drept („stat de
drept”) ar sugera că cineva ar contesta această relaţie, în sensul tare. Toată
discuţia devine absurdă.
Dar dreptul nu este ceva care există sau nu există. Dreptul, aşa cu
există el la un moment dat, poate fi susţinut sau criticat, poate fi perfecţionat,
întărit sau slăbit. În contextul actual, putem vorbi de o profundă criză a
sistemului românesc de justiţie. Se doresc schimbări în legislaţie, în sistemul
instituţional, îndeosebi asupra organizării judiciare: instanţe, procuratură, Consiliul
Superior al Magistraturii (CSM), conexiunea dintre acestea, pe de o parte, SRI şi
alte instituţii de forţă, pe de altă parte, prevenirea şi combaterea grupurilor
infracţionale din interiorul sistemului etc.
Disputele actuale nu au ca temă dacă e necesar sau nu „statul de drept”,
ci asupra stării actuale a sistemului de justiţie. Mulţi consideră că este
urgent să se facă modificări în puncte importante ale organizării judiciare. În
această perspectivă, negocierea schimbărilor în sistem este o realitate, un
proces în derulare. Este clar că „dreptul” (de care statul român este
responsabil) trebuie supus unui proces de analiză/ schimbare/ îmbunătăţire şi
inevitabil „dreptul” este şi va fi o temă de negociere.
Extinderea justiţiei
Emoţional, suntem tentaţi să considerăm ca evident că rolul sistemul de
justiţie trebuie „să crească”. Intervenţia instituţiilor de forţă, îndeosebi a
parchetelor, se află într-un proces de a cuceri zone tot mai largi. Creşterea
intervenţiei acestor instituţii are ca efect pervers excluderea/ limitarea
mecanismele non-juridice: morale şi sociale, ale comunităţilor, administrative,
interne ale organizaţiilor, inclusiv a celor politice.
Tot mai mult totul se rezolvă – iluzoriu – în justiţie. Rezultatul: justiţia este ea
însăşi sufocată de mulţimea proceselor; sistemul este foarte costisitor,
creează conflicte şi tensiuni, amână şi complică soluţionarea. Eu cred că
obiectivul prioritar este creşterea mecanismelor non-juridice de soluţionare a
problemelor sociale. În contextul actual, mai cred că rezolvarea problemelor
societăţii româneşti în justiţie ar trebui, din anumite puncte de vedere, să se
reducă. Asta nu înseamnă ignorarea importanţei justiţiei, ci un echilibru mai
just între mecanismele de soluţionare a problemelor. A devenit evident că
sistemul nostru de justiţie, organizarea sa judiciară – instanţe, parchete, CSM
– are un cost economic excesiv. Se cheltuiesc mult prea mulţi bani, chiar prin
încălcarea legii. Deci, şi economic „dreptul” trebuie să devină ceva mai raţional,
adică ceva mai mic.
În ce puncte cred eu că sistemul trebuie supus schimbării?
Calitatea deciziilor. Proporţia de
procese iniţiate de procuratură şi infirmate de justiţie se apreciază a se
ridica la 40%. Specialiştii estimează că acest procent e enorm faţă de statele
occidentale, unde se plasează la câteva procente. Asta înseamnă că dosare făcute
de procuratura noastră sunt superficial făcute, nesusţinute de probe credibile,
declanşate nu în scopul stabilirii adevărului, ci mai degrabă pentru intimidare
şi pedepsire a unor oameni politici sau de afaceri. Se adaugă erori de
procedură. Este cazul alegerii, în dezacord cu legea, a completelor de judecată
de la Înalta Curte, care a aruncat în aer justiţia. Peste acestea, mai sunt şi
erori judiciare. Nu numai procurorii, dar şi judecătorii au băgat la închisoare
mulţi care se dovedesc după ani de închisoare că au fost nevinovaţi. Nu ştim
încă vreo proporţie a erorilor judiciare, dar par să fie excesiv de ridicate. A
devenit evidentă manipularea judecătorilor de procurori.
Durata şi costul proceselor. Procesele durează
excesiv de mult. Sunt dosare care sunt ţinute „în sertar” până la depăşirea termenelor.
Procedurile nu sunt suficient de clare şi pot genera indefinite dispute şi
amânări. Se produce o înăbuşire a sistemului de justiţie cu mulţimea proceselor
care se finalizează cu greutate şi pe lungi durate. Ar fi necesară o analiză
urgentă a analizei eficienţei actului
de justiţie.
Prioritizarea. Procuratura nu pare
să aibă o strategie transparentă de prioritizare: gravitate, importanţă, urgenţă.
Sunt dosare ţinute, greu explicabil, în sertar cu anii, dar altele sunt
promovate rapid, unele chiar insuficient pregătite.
Intervenţia politicului. Grupurile politicedistorsionează prin intervenţia lor
logica şi conţinutul actului de justiţie.
Aşadar, cum stăm cu „statul de drept nu e negociabil”?
Ideologia „statului de drept non-negociabil”, dincolo de confuzia sa
conceptuală, reprezintă o formă de a ţine „sub preş” enormele scandaluri din justiţie.
Lupta împotriva schimbărilor din organizarea judiciară, îngheţarea acesteia în
forma sa actuală, reprezintă, un instrument evident al promovării unor interese
politice. Este cazul să ne întrebăm cine sunt cei care susţin acest punct de
vedere şi de ce.