În volumul
coordonat de Ștefan Boncu și Andrei Holman, profesori în Departamentul de
psihologie din Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (
Universitatea „Al. I Cuza” din Iași), 43 de cercetători științifici și
profesori din centrele universitare București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara și-au
reunit competențele pentru a explica, pe baza studiilor teoretice și a
cercetărilor empirice, un fenomen banal la prima vedere: gândirea cotidiană. A
rezultat o lucrare de un real interes pentru specialiștii în științele
socio-umaniste, dar și pentru un public mai larg, animat de autocunoaștere și
de cunoașterea celorlalți.
Studiile cuprinse în acest
volum sunt grupate judicios în șapte capitole: 1) Cum
gândim despre propria persoană; 2) Cum gândim despre alţii; 3) Cum gândim
despre sine în comparaţie cu alţii; 4) Cum gândim despre trecut; 5); Cum gândim
despre viitor; 6) Cum (şi cât) gândim despre acţiunile din prezent; 7) Cum (nu)
gândim când ne alegem comportamentele. La aceste șapte capitole se adaugă – ca
introducere – studiul coordonatorilor (Cogniția socială: mecanisme și deformări
ale gândirii din cotidian) și studiul profesorilor clujeni Petru Iluț și
Cristina Tîrhaș (Virtuți și limite ale cunoașterii cotidiene: o reevaluare). În
limitele semnalării unei apariții editoriale, în cele ce urmează mă voi referi
doar la aceste două studii și voi face o apreciere de ansamblu a întregii
lucrări.
Premisa de bază a întregului volum de
studii este clar formulată de coordonatori: „Gândirea cotidiană nu este infailibilă. Eroarea
este omenească şi, poate, cu atât mai normală când este vorba de cunoaşterea oamenilor,
din cauza mizei ridicate a aprecierilor despre noi înşine, a marii complexităţi
a operaţiilor implicate în aceste operaţii şi, în fine, datorită faptului că
putem cunoaşte doar parţial mecanismele propriei minţi” (p. 11). Eroarea în
percepția sinelui și a altora face parte din normalitatea statistică. Poate fi,
deci, estimată, explicată științific și corijată. Autorii anterior citați
consideră că trei ar fi sursele distorsiunii gândirii cotidiene: a) motivația
noastră de a avea o imagine pozitivă despre noi înșine; b) multitudinea
factorilor care ar trebui luați în considerare în analiza propriei persoane și
a celorlalți despășește capacitatea noastră intelectuală spontană și deseori
disponibilitatea de cunoaștere corectă, fapt ce conduce la suprasimplificări,
la aplicarea unor scheme de gândire superficiale, la utilizarea unor euristici care
determină concluzii îndepărtate
uneori de logica faptelor; c) insuficienta cunoaștere a proceselor psihice
reale, care ne generează reacțiile, emoțiile și comportamentele.
Ce de-al
doilea studiu din introducerea lucrării, cel al profesorilor Petru
Iluț și Cristina Tîrhaș propune o reevaluare a raportului dintre cunoașterea
comună și cunoașterea științifică a fenomelelor și proceselor psihosociale.
După precizările terminologice de rigoare, autorii fixează reperele
epistemologice ale demersului lor (analiza critică a constructivismului social
și a postmodernismului), ajungând la următoarea concluzie: „Gânditorii și
cercetătorii de azi admit că ideea reflectării în oglinda minții noastre a
lumii așa cum este ea de fapt, a fotografierii acesteia, reprezintă o himeră.
Dar dacă nu avem
o imagine perfectă a ei, subiectivitatea umană fiind mereu prezentă, nu
înseamnă că efortul de cunoaştere este zadarnic. Sub anumite aspecte, pe
anumite dimensiuni, putem ajunge la adevăruri valide”
(p. 19). Observația celor doi distinși profesori clujeni este deplin
fundamentată: „Cu
toate că şi în domeniul cunoaşterii socioumanului există diferenţe cruciale
între simţul comun şi ştiinţă, distanţa dintre ele este mai mică şi zona lor de
intersecţie este foarte întinsă. Apropierea mai mare dintre comun şi ştiinţific
în cunoaşterea socioumanului este dată de faptul că, fiind vorba de sociouman,
cunoaşterea comună „este la ea acasă”, având puternice atuuri epistemice şi
ajungând la rezultate mult mai pertinente faţă de prezenţa ei în alte domenii.
Ceea ce face ca foarte multe constatări şi judecăţi de la nivelul cunoaşterii cotidiene
să constituie puncte de plecare şi referinţe interpretative în cercetări
sistematice” (p. 21).
Mi se
pare demnă de remarcat inspirația de care dau dovadă semnatarii studiului de a
introduce în discursul lor academic exemple din modul de gândire cotidiană,
fapt ce conferă distinctivitate studiului lor și arată o excelentă cunoaștere a
psihologiei poporului român. Câteva exemple din „spusele de mare
consensualitate”, aproape antinomice: „Capul plecat sabia nu-l taie” și opusul acestui
proverb „Mai bine mori ca un leu dcât să
trăiești ca un câine” sau „Nu tot ce zboară se mănâncă” și contrariul „Dacă
vrei, poți” – formulă atât de frecvent invocată în mass-media tradițională și
atât de prezentă în comunicarea online. Afirmațiile pereche sunt contrare, dar
la nivelul gândirii cotidiene sun considerate adevărate de către una și aceeași
persoană. Este vorba de „versatilitatea cognitiv-cotidiană”, de abilitatea
indivizilor de a se adapta situațiilor sociale concrete, complexe și în
schimbare rapidă (p. 25).
În
finalul semnalării noii apariții editoriale, îmi permit să apreciez că volumul
colectiv Cum gândim în viața de zi cu zi
reprezintă o reușită: gândirea cotidiană este analizată din multiple unghiuri
de vedere și sunt prezentate cu acribie progresele înregistrate de psihologie
și științele conexe în ultimile două, trei decenii. Pentru prima dată în
literatura psihologică de la noi, lucrarea recent apărută aduce în discuție,
într-o manieră riguroasă și în același timp accesibilă chiar și
nespecialiștilor, gândirea cotidiană. Consider că această lucrare deschide noi
orizonturi de cercetare științifică și de reflecție cetățenească. Este, în
opinia mea, o carte de „psihologie publică”. Și încă una de foarte bună
calitate.
