Vladimir Putin, președintele Rusiei, una dintre cele mai puternice țări ale lumii, estimează rolul științei în lumea actuală: ”cele mai avansate țări ale lumii definesc știința drept una din prioritățile strategice și cine va fi primul, acela conduce omenirea” [1]. Afirmația m-a șocat. Nu știu ce gândește Putin despre organizarea lumii, dar îmi imaginez ce ar decurge din afirmația de mai sus. Nu sunt deloc sigur că așa nu gândesc și alți  lideri ai lumii. Să numim această doctrină ”știința ca instrument al puterii”.

 Puterea care utilizează știința ca instrument al ei creează o lume divizată: câteva țări prospere, puternice științific, economic și militar, în lupta pentru supremația mondială, și o mulțime de țări medii și mici împinse în zona gri a științei, producătoare agricole și industriale. Noua competiție va decide cine vor fi câștigătorii și cine vor fi pierzătorii.

Eram convins că știința este un factor esențial al creșterii împreună a lumii. Ea se va difuza în interesul tuturor oamenilor. Orice țară are șansa să fie avansată în domeniul cunoașterii.Știința nu este un instrument al competiției, ci al egalității. Și România, o țară medie, are șansa să devină una dintre țările cele mai dezvoltate din lume, dacă mizează pe știință.

Cine sunt,în prezent,cele mai puternice țări în lume ? În mintea mea vine un grup de 3 țări: USA, China și Rusia.De ce acestea trei ? Poziția USA,care ocupă în ultimul secol primul loc în lume, pare a se clătina. China vine puternic și, conform predicțiilor, în curând va ocupa economic locul întâi. Deocamdată nu militar, ci pare să vrea să cucerească lumea cu imensul ei capital. De ce Rusia care economic se plasează pe locul 11, nu al treilea, ci după Japonia, Germania, Franța,UK…? Presa actuală este plină de competiția militară dintre Rusia și USA. Cine va câștiga militar cosmosul, va câștiga controlul întregii lumi.Pentru mine nu este deloc clar de ce SUA și Rusia, fostă comunistă, dar actual capitalistă, au devenit militar principalii rivali. 

Să privim datele și din altă perspectivă:PIBulpe cap de locuitorcare indică eficiența economică a țărilor. Cele trei țări în competiție ocupă locuri modeste: SUA pe locul 6, Rusia pe locul 64 și China pe locul 74. Deci nu performanța economică a cetățenilor, ci masa populației creează putere economică și, pe această bază, puterea militară și forța politică.

Este lumea actuală așa cum am vrea noi sau cum o produce ”puterea” ?

Academicianul Mihai Drăgănescu a lansat o direcție posibilă și dezirabilă de construit a României: o societate a cunoașterii [2].Societatea cunoașterii este pusă de Mihai Drăgănescu ca un obiectiv global de realizat. 

”societatea cunoaşterii nu este numai economia bazată pe cunoaştere…. Societatea cunoaşterii reprezintă mult mai mult deoarece asigură o diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţicetăţenii… urmăreşte extinderea şi aprofundarea cunoaşteriiştiinţifice…, este singurul mod prin care se va asigura o societate sustenabilă din punct de vedere ecologic şi va fi o nouă etapă în cultură (bazată pe cultura cunoaşterii care implică toate formele de cunoaştere, inclusiv cunoaşterea artistică, literară etc). În fine, societatea cunoaşterii asigură bazele unei viitoare societăţi a conştiinţei, a adevărului, moralităţii, creativităţiişi spiritului.’

Care este situația României ?

”în anul 1999 constatam că România era o ţară nedezvoltată din punct de vedere informaţional. Deputatul Varujan Pambuccian, preşedintele comisiei de specialitate pentru tehnologia informaţieişitelecomunicaţii a Parlamentului României, remarca la începutul anului 2001 prezenţa a două Românii informaţionale, una restrânsă, chiar foarte restrânsă, şi avansată, alta totalmente subdezvoltată, pe ansamblu predominând subdezvoltarea.”

Academicianul Mihai Drăgănescu,în 2002, eraoptimist:

”O serie de acţiuni guvernamentale şi realizări ale firmelor particulare şiunităţilor de cercetare şi de învăţământ ne dau speranţa că prindem pasul cu societatea informaţională europeană. Problema noastră actuală este aceea de a acţiona pentru a nu pierde trenul societăţiicunoaşterii.”

Au mai trecut încă 20 de ani. Putem să constatăm pe ce cale a mers România de atunci. A mers ea pe calea realizării ”societății cunoașterii”, obiectiv găsit frecvent în discursul politic actual, sau spre o țară în curs de marginalizare?

Finanțarea cercetării științifice, ca % din PIB. România și câteva țări foste în tranziție [3]

                        2008                                        2019

UE28               1,83                                         2,14

Cehia               1,23                                         1,94

Ungaria           0,98                                         1,48

Bulgaria          0,45                                         0,84

Malta               0,53                                         0,61

România         0,55                                         0,48

Țările care au ieșit din tranziție prezintă, în ultimii 11 ani, creșteriimportanteale finanțării cercetării științifice. România este singura țară din acest grup care are o politică diferită. În 2019 România are cea mai scăzută finanțare a științei din UE, mai scăzută chiar decât Malta și Cipru. Mai mult, ea este una dintre puținele țări din UE care prezintă o scăderea finanțării cercetării științifice.

Și numărul de cercetătoriromâni se prăbușește în perioada tranziției și post-tranziției.

1995     35094

2019       27 168 

Ciudat. Dacă luăm în considerare această serie de date, am putea trage concluzia neplăcută că politica românească din ultimii ani abandonează obiectivul de a deveni ”o țară a cunoașterii”, ci riscă să devină „pălmașii” Europei.

Distribuția științei pe domenii ne oferă o imagine mai clară a politicii științei din România.

Chiar și modelul neoliberal, știința și tehnologia ca instrument al creșterii economice, este abandonat de România. Cercetătorii din științele inginerești și tehnologice aproape s-au înjumătățit:

1995                22 024

2019                11 936

Științele sociale s-au confruntat cu politica cea mai dură. În anii 70-80, științele sociale l-au enervat pe Ceaușescu. În 1977 el a desființat sociologia și psihologia. După un entuziasm în anii 60, cercetarea sociologică nu a mai fost finanțată, mergându-se până la a fi interzisă. Revoluția din 1989 a cerut sociologii să vină la putere. Dar, după consumarea entuziasmului Revoluției, s-a revenit la enervarea ceaușistă față de științele sociale. În doar 9 ani numărul cercetătorilor din domeniul social s-a redus la mai mult de o treime.

Nici ”științele umaniste” nu au cunoscut o soartă mai bună.

Să formulăm o concluzie. În contextul actual al lumii, politica științei dintr-o țară sau alta oferă cea mai bună estimare a direcției în care aceasta se îndreaptă.

• Spre o ”societate a cunoașterii” versus o ”societate de pălmași”. Indicatori: cheltuielile pentru cercetare și numărul de cercetători în știință.

• Spre o societate centrată pe bunăstarea colectivă versus o societate centrată pe profitul economic (nu se specifică al cui).

Indicator: ponderea științelor sociale și umane în ansamblul cercetării științifice.

[1] https://ro.sputnik.md/Rusia/20210208/33539078/Putin-despre-cine-va-conduce-lumea.html

[2] Academician Mihai Drăgănescu, Perspectivele societății cunoașterii în România.

[3] Datele sunt preluate din statistica Uniunii Europene. Sursa: INS TEMPO CDP102D