O identitate fluidă : Disforie de gen și euforie transgen
În pragul începerii unui nou an școlar, am dori să evocăm aici ideologia trans-identitară și trans-sexuală, o nouă dimensiune a «revoluției neoprogresiste». Ideologia neoprogresistă intervine în favoarea identității de gen. Identitatea de gen presupune că o persoană poate trece de la o orientare sexuală la alta (transgen), poate fi amândouă în același timp (non binar), sau poate considera că nu resimte că ar avea un gen. Pe situl romaniasocială.ro am evocatmișcările cancel culture și woke. Dacă aceste ideologii și cadrul lor epistemic este importat din SUA, controversele pe aceste teme s-au mondializat. În România nu putem vorbi de o epidemie de disforie de gen (nu mă recunosc în corpul meu) și euforie transgen (vreau să-mi schimb sexul și identitatea), dar putem detecta deja influența unor ideologii militantiste legate de orientările sexuale, care se fac resimțite pe internet, pe youtube. Contagiunea socială se poate extinde și la curtea școlii, așa cum a fost cazul cu pătrunderea subversivă a drogurilor. Cel care se droghează dorește sa taie contactul cu el, și cu lumea. El își caută evaziunea intr-o lume imaginară. Schimbarea de fizionomie și de sex este deasemeni un fenomen de contagiune socială.
Dacă disforia de gen presupune că identitate sexuală resimțită este în discordanță cu sexul biologic (Karine Espineira. Transidentitate: Ordre et panique de genre. 2015), euforia trangen presupune dorința de schimbare de sex, în funcție de genul resimțit.
În ultimii ani, unii adolescenți au declarat, pe neașteptate, că s-ar fi născut într-un corp în care ei nu se recunosc. Părinții nu prea știu dacă trebuie, sau nu, să ia în serios aceste tulburări de adolescență, taxate de disforie de gen. Să se angajeaze în tranzițiii clinice, pline de riscuri pentru copii lor ? Ce s-a întâmplat, în ultimul deceniu, în societățile occidentale, pentru ca «euforia transgen» să devină o veritabilă problemă de societate? Cum se explică faptul că binaritatea sexuală, împărțirea lumii în cei de sex masculin și cei de sex femenin, să fie considerată un arhaism demn de o societate feudală? Pâna una alta copii se nasc printr-un cuplu femenin-masculin.
Disforia de gen
Noțiunea de disforie de gen (numită și ROGD: rapid-onset-Gender Dyshoria), a fost lansată de Lisa Littman prin anii 2018. Profesoară în științele comportamentale la universitatea americană Brown, ea a făcut o anchetă în 250 de familii în care un adolescent manifesta simptome de tulburare de gen. Rezultatele au fost suprinzătoare. 80% dintre acești ado nu au manifestat nici un simptom de gen în copilărie. 80% dintre ado cu tulburări de gen erau fete, deși homosexualii sunt mai numeroși ca lezbienele în rândurile populației americane. Aproape 64% din părinții care au răspuns la acest studiu au remarcat un interes apăsat pentru internet și rețelele sociale, puțin înaintea anunțului copiilor lor, despre dorința de schimbare de sex. Iar 47 % din copiii vizați au indicat că nu au încredere decât în vedetele transgen de pe youtube atunci când caută sfaturi legate de schimbarea de orientare sexuală. Rezultatele acestei anchete empirice, odată publicate, au stârnit acuzații de «transfobie», din partea militanților pentru cauza trans.
Am spune că sexul a devenit un soi de obiect traumatic. Într-o lume haotică, care pare că și-a pierdut busola, o serie de asociații de feminism, de profesori și cercetători în antropologie, filozofie, psihologie și psihiatrie, au lansat alerte pe tema trans-identității și a trans-sexualității. Alertele evocă o ideologie care deschide drumul spre un larg evantai de «posibilități sexuale». Copiii trebuiesc considerați pacienți și ei ar avea dreptul să-și aleagă genul, indiferent de sexul lor biologic. Conceptul de sex biologic ar fi așadar feudalist, anacronic, atât în sfera dreptului, cât și în sfera moravurilor. Pentru ideologia transafirmativă nu contează sexul la naștere, nici argumentele biologice, nici starea emoțională legată de vârstă sau transformările legate de adolescență. Dar acest demers de fluiditate identitară, pune în pericol capacitatea copiilor de azi de a fonda mâine o familie.
Acest demers va avea efecte pe termen lung, care sunt încă necunoscute. Ceea ce se știe deja, este că schimbarea de sex costă o avere, destabilizează și crează o dependență de medicamente și droguri.Desigur, industriile farmaceutice și cele de chirurgie estetică au de câștigat. Ceea ce se mai știe, este că schimbarea de gen presupune consum intens de pilule, care blochează pubertatea, sau incită la consumul de hormoni. Schimbarea de sex presupune o serie de chirurgii succesive pentru a obține marca genului resimțit: reformarea gâtului, a feței, a vocii. Presupune chirurgii costisitoare și dureroase, când e vorba de ablațiunea sânilor sau a sexului, reconfigurarea torsului, controlul pilozității.
Derivele trans-genismulul
Subiectivitatea este pe cale de a deveni o problemă colectivă. O interpretare psihanalitică recentă a stârnit noi controverse. Laurie Laufer vorbește de psihanaliza emancipativă. Premiza este că «pacientul știe». Prin urmare, adolescentul care suferă de disforie de gen trebuie ascultat și înțeles. Ori psihanaliști, cu o lungă experiență clinică, amintesc explicația lui Freud și Lacan: atunci când realitatea pare insuportabilă, pacientul poate trece la o realitate de substituție, care ține de delir. Lucrările lui Caroline Eliacheff și Celine Masson denunță derivele transgenismulul ca discurs militantist și îndoctrinare ideologică. Ele amintesc că este vorba de adolescenți care «nu știu ce știu». Ei pot cădea victimă unui prozelitism care tinde să-i îmbarce în tranziții precoce, pe baza unui voluntarism ideologic. A asculta pacientul care este un adolescent, presupune că «el nu știe ce știe», și a induce o dorință care poate ține de tulburări de vârstă. Problema devine gravă acolo unde psihanaliza emancipativă înlocuie o problemă psihologică a adolescentului cu o problemă de anatomie și de schimbare anatomică de sex.
La rândul lui, psihanalistul francez Jean-Pierre Winter, consideră că această mișcare «trans-afirmativă», este de fapt ideologie, militantism și lobby. În timp ce sexul este un organ fizic, fiziologic, constatat la naștere, corelat cu dezvoltatrea creierului și care evoluează în funcție de etapele de viață, genul este o construcție socială. Euforia transgen este un fenomen de contagiune socială prin internet și rețele sociale. Psihanalistul amintește că funcționarea biologică explică dezvoltarea emoțională a ființei sexuate. Ea comportă etape de schimbări hormonale și identitare, care se stabilizează la 90% dintre tineri după pubertate. Este realitatea psihologică. A diagnostica copii care cred că s-au născut într-un corp nedorit este o dublă derivă, psihologică și clinică. A aplica diagnosticul de disforia genului este o manieră de a medicaliza o dezvoltare emoțională normală. Este un pașaport pentru o medicalizare pe viață, cu tratamente invazive repetate, cu chirurgii dureroase și riscante.
În țările de nord, care au un deceniu de experimentări legate de transgen, o serie de studii constată despre copilul, care părea atins de disforia genului, că el suferă de fapt de alte patologii care au influențat perturbările sale identitare: depresie, tulburări alimentare, traume legate de abuzuri suferite, spectru autist sau TDAH (deficit de atenție, hiperactivitate și impulsivitate).
În Franța, o serie de jurnaliști, pediatrii, psihiatri și părinți au lansat un apel alertă, către ministerul de educație, asupra pătrunderii acestui gen de contagiune socială în școli. Poate este cazul să o facem și în România.
Identități fluide: Un nou limbaj
O vreme s-a vorbit de comunitatea gay. Apoi această comunitatea a preferat apelativul de LGBT (lezbiene, gay, bisexuali și transexuali). Limbajul legat de sex-gen a explodat, pentru a include un larg spectru de «sensibilități» de gen: queer, intersex, asexuat, transgen, pansexual, gen fluctuant, gen de tranziție, non-gen, androgen. Cum arată pulverizarea semantică, despre care vorbește Arnaud Alessandrin (Genre. 2019)? Trans-identitatea are posibilități multiple. Trangen este persoană care adoptă aparența unei persoane de sex diferit, fără a schimba corpul. Transexual este persoana care adoptă aparența unei persoane de sex diferit și își modifică corpul în consecință. Intersexual este persoana care prezintă caracteristici anatomice care nu țin nici de sexul masculin, nici de sexul femenin. Există și sex neutru. Există și asexual, persoana care nu simte nici o atracție sexuală. Noțiunea de fluid desemnează o persoană a cărei identitate sexuală e schimbătoare, care trece de la un sex la altul. Queer este persoana care nu aderă la diviziunea binară tradițională între femeie și bărbat. Cisgen este persoana care se identifică cu sexul atribuit la naștere.
În loc de concluzie
1. Ce este de făcut? Este sarcina adulților (părinți, educatori, medici și psihologi) de a proteja adolescenții de derivele transidentitare. Este sarcina unor instituții, precum familia și școala, de a alerta asupra pericolului schimbării de sex, în funcție de mode. Tulburările normale ale pubertății nu trebuiesc transformate în boală, a cărei soluția ar fi bisturiul.
Ar trebui ascultați cei care , după o vreme, reproșează părinților de a-i fi crezut. Cei care evocă capcana ideologică care le-a otrăvit corpul și spiritul. În filmul documentar englez Transgender Kids: Who knows best?, avem o mărturie a unei de-tranziționiste. Ea spune cam așa: Dacă aș vorbi cu o fată care se crede atinsă de disforia de gen, care crede că detestă corpul său, așa cum eu l-am detestat pe al meu, i-aș spune: ieși afară, urcă în copaci, joacă-te în noroi; este o manieră de a locui corpul în funcție de ceea ce simți. Din cauza tranziției mele, voi avea definitiv un corp înfricoșător de femeie, sânii plați și o barbă. Și nu mai e nimic de făcut ! Este grotesc, dar aici am ajuns eu ! Cuvântul grotesc capăta aici întregul său sens.
2. Trebuie să înțelegem și contexul lumii de azi, zeitgeist-ul, spiritul epocii, pentru a înțelege ideologia transgender.
« Lumea nouă» și «omul nou» seamănă uneori cu o distopie. «Minunata lume nouă» deconstruiește istoria, nația, familia, educația și sexualitatea. Omul nou are o identitate fluidă. El este un trans-identitar, un individ singular. Omul nou trebuie să se reconfigureze după mode și blogurile de pe rețelele sociale. Omul nou este un individ fără identitate națională și culturală. Este un individ consumator, spectator, pierdut în lumea virtuală, un singuratic fără repere. Un individ instabil, supus confuziei diferențialiste. El își poate schimba apartenențele după modă și dorință. Individul este îndemnat să-și găsească apartenența care îl victimizează ca rasă sau minoritate sexuală. Obsesia minoritară este mereu în căutare de noi adepți. Corpul social devine astfel o sumă de entități dispersate, care evoluează într-o societate pulverizată și divizată de o ideologie care își dă o misiune «trans-afirmativă». Trecerea de la un gen la altul poate apărea ca un vis modern. Este simbolică în acest sens, ultima decizie a studiourile Disney de a angaja 50% din actori transgen pentru producțiile viitoare.
Triumful individualismului a creat un individ nesigur. Expresia de individ nesigur (« La fatigue d’être soi »), aparține lui Alain Ehrenberg, autor care se inscrie in filiera de gindire critică a lumii de azi, din care face parte Marcel Gauchet, Norbert Elias. Suferința individului autonom și singular este amplificată de declinul religiei, declinul Statului, declinul binelui comun, declinul familiei, declinul figurii autoritare a tatălui, ca figura normativa in familie. Personalitațile sunt dezorganizate din cauza accelerarii dinamicii de individualizare. Trăim într-o ambianța depresiva care este rezultatul creșterii responsabilitaților individului, dar în absența articularii cu responsabilitatea politicului. Politicul pare incapabil să gereze numeroasele crize de natură sanitară, financiară, economică. Noile crize geopolitice, au readus războiul în cotidianul nostru, și odată cu el spectru sobrietatății a crizei alimentare. Într-o lume confuză și ingerabilă, la angoisa colectiva, legata de incertitudinile epocii, se adaugă starea depresivă a individului, solicitat mereu de schimbare și transformare identitară.
De unde și imaginea unei lumi care a pierdut busola.
