Romania Sociala logo
Menu

Tranziția societății și oprirea căderii în viitor

autor:   3 March 2018   

Codrin Scutaru

În lucrările despre sociologia tranziției, s-a declarat de mai multe ori sfârșitul acesteia. În fapt, există mai multe tranziții dupa 1989, și anume: tranziția politică, de la regimul comunist la democrație, tranziția economică, de la economia de stat la economia de piață și în final tranziția socială, de la societatea românească așa cum arata în 1989 la o societate diferită. Primele două tranziții s-au încheiat. S-au construit instituțiile democratice ale unui nou stat, suntem membri ai Uniunii Europene și ai NATO și economia etatizată a fost înlocuită cu cea de piață.

Tranziția spre o altfel de societate este însă una care continuă și este firesc să fie astfel. Frustratea generată de asteptările populației apărute sau create imediat după căderea regimului Ceaușescu vine din faptul că, în locul unei analize echilibrate a stării societății romanești și a unei la fel de echilibrate gândiri asupra tipului de societate către care tindem, am fost grăbiți să ne imaginam că economia de piață și democrația vor genera automat și o societate deschisă, dezvoltată, mult mai prosperă. Pe fond, categoric acesta este drumul și această societate se poate construi.

În zona politică, abordarea a fost de la început una mai degrabă abrazivă, de oferire a unei soluții salvatoare, “anticomuniste”, care să devină alternativă la fostul regim politic. Eroarea a constat mai degrabă în naivitatea unei astfel de abordări. Populația adultă dar și tinerii erau majoritar foști membri, prepoderent formal nu practicanți, ai Partidului Comunist Roman, neînregimentarea în PCR atragând în vechiul regim destule probleme. Discursul politic prin care erau considerați vinovați toți cei care au fost comuniști, nu doar membrii fostei clase de conducere, adică a nomenclaturii comuniste, a dus la crearea unei culturi publice a învinovățirii.

Energiile au fost orientate mai degrabă către despărțirea de comunism, învinovățirea dar mai ales, un soi de auto-învinovățire pentru că ai făcut parte din acel moment istoric. Până și tinerii care fuseseră parte din programele comuniste de propagandă pentru preșcolari și școlari, celebrii șoimi ai patriei sau pionieri, ajungeau să se simtă vinovați pentru că făcuseră parte din aceste programe care erau totuși, să nu uităm, obligatorii.

Partidul politic creat după Revoluție, Frontul Salvării Naționale, în loc să dezbată preponderant soluții economice și sociale, dezbătea tot despărțirea de comunism și de comuniști. Nici astăzi, după 28 de ani de democrație, nu s-a schimbat prea mult în discursul politic, principalul partid politic care se auto definește de stânga, Partidul Social Democrat, alegând să condamne public comunismul în congresul său din 2015, iar partidele care se hetero identifică de dreapta, Patidul Național Liberal sau mai nou creatul USR, condamnă PSD ca fiind urmașii PCR.

Una din problemele economiei comuniste a fost că se crea o industrializare și o urbanizare forțată, dublată de o anumită izolare internațională. Așa cum arată acum, societatea este în continuare una preponderant rurală, cu insule urbane de civilație pe model occidental în orașele mari cu PIB pe cap de locuitor mai mare ca media europeană. Nu industrializarea sau urbanizarea sunt rele, ca procese, ci modul abraziv cum s-au făcut în trecut. Cu toate acestea, mă surprinde că partidele politice nu au reușit să definească și să implementeze un model modern de industrializare și evident de urbanizare. Anul 2018, la un secol de la Marea Unire, ne găsește cu o societate românească dezindustrializată și divizată. Creierele din România se orientează spre industrii înalt dezvoltate tehnologic, cum este IT-ul, dar pleacă foarte ușor din tară fiind mai bine platiți în străinătate. O economie în care de dezvoltă preponderant serviciile financiar-bancare, nu își poate menține nici aceste servicii pe termen lung dacă nu se reindustrializează și retehnologizează.

Soluția este în mod evident recrearea unei infrastructuri umane pentru acest proces. Până atunci, continuarea culturii învinovățirii nu poate produce efecte constructive pe termen lung. Frustrarea că nu avem politicieni mai buni sau functionari mai capabili poate stârni emoții colective, dar nu aduce soluții imediate. Putem porni de la a ne asuma trecutul, așa cum a fost, și de la construirea fezabilă a unui alt model de societate, pornind de acolo.

Încurajarea izolării între oamenii care lucrează și trăiesc în urbanul mare, în multinaționale sau antreprenori sau în puținele companii românești solide, și cei care trăiesc în peri-urban sau rural, este nocivă. Cei dintâi trebuie să știe cum trăiesc cei din urmă, care, chiar dacă au început să aibă acces la curent electric, televiziune și mai nou internet, au preponderent toaleta în curte și mulți nu au încă acces la apă curentă, pentru a putea propune soluții pentru aceștia. Modelul junimist cu tineri care plecau la studii sau lucrau o perioadă în străinătate dar reveneau pentru a aplica know-how-ul adunat acolo în România a fost înlocuit cu unul în care tot mai mulți tineri pleacă, studiază, lucrează și rămân să traiască în alte țări, iar noi rămânem emoțional fără copii, frați, surori, prieteni sau părinți dar, ca țară, pragmatic vorbind, rămânem fără prima resursă care generează dezvoltarea, resursa umană.



Facebook

Familia în destinul european. Un proiect creştin de redefinire a relaţiilor dintre familie şi stat

Papa Francisc a subliniat în enciclica sa „Laudato Si” că societatea actuală are o urgentă nevoie de „un umanism capabil să aducă împreună diferitele căi ale cunoaşterii, incluzând economia, în serviciul unei viziuni integrale” (LS 141). Altfel spus, acţiunea de a săvârşi binele presupune un efort comun şi nu dispersat, pentru că Domnul acţionează ...

Ce fel de democrație promovează Parlamentul european?

Am intrat în Uniunea Europeană. E cazul să ne asumăm responsabilitatea: ea va fi așa cum o vom construi noi cu toții Integrarea României în UE intră într-o nouă fază. Am fot cu toții entuziaști. Din întreaga Europă românii aveau cea mai ridicată încredere în noua alianță. Acum începem să vedem și problemele și ...

Indiferent ce se va întâmpla, să nu uităm că suntem profund datori Sorinei

În 24 iunie, în România socială, concludeam la o scurtă reflecţie asupra scandalului SORINA: ”Poate, în final, Sorina va fi ”luată”. Dar atunci noi românii ne-am simţi înfrânţi de o justiţie care nu mai este a noastră, ci capabilă de orice nedreptăţi în numele independenţei ei. Impactul moral va fi dezastros. Singura speranţă: nu ...

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.La mulți ani ROMÂNIA! La mulți ani cetățeni ai României care respectați acest simbol sfânt, oriunde v-ați afla!

Mass-media şi construirea opiniei publice

În prezent, sunt revizuite nu numai teoriile clasice ale comunicării (spirala tăcerii, stabilirea ordinii de zi, paza la intrare, fluxul comunicării în două trepte ş.a) în acord cu tehnologia digitală, ci şi ipotezele despre relaţia dintre mass-media şi opinia publică. Este repusă în discuţie chiar problema de fond: influenţează mass-media construirea opiniei publice? Marco Dohle ...

O justiţie absolut incorectă dar definitivă este mai importantă decât soarta unui copil?

Sorina, o fetiță de 8 ani, este târâtă cu brutalitate în văzul multor martori, de o doamnă procuror și băgată cu forța într-o mașină neagră. Sorina țipă disperată: Mami, nu mă lăsa. Evenimentul este filmat și, la televizor, milioane de români sunt șocați și indignați. Asistăm la un eveniment care probabil ...

Gatekeeping: controlul informaţiilor mass-media

Teoria numită metaforic „Paza la intrare” (Gatekeeping) a fost prefigurată încă din primele decenii ale secolului trecut, a fost extinsă considerabil în numeroase cercetări de teren în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi a fost revizuită recent, în acord cu noilemedia. Repere Pentru prima dată, termenul de „gate keeper” a fost folosit ...

De ce România nu are un Proiect de Ţară?

Am citi cu mult interes studiile lui Vladimir Pasti şi Iulian Stănescu[1]. Ei constată că, după întreaga perioadă postcomunistă, nu avem o Agendă socială de dezvoltare. Eu aş spune mai apăsat: România nu are un PROIECT DE ȚARĂ. Sunt şi eu nemulţumit că partidele politice în disputele electorale nu luptă cu programe de dezvoltare social-economică ...