Se spune că iubirea este forța care apropie munții, că este veșnică. Hesiod (secolul al VII-lea î.H.) considera că „Iubirea este arhitectul universului”.  Dar se mai spune și că iubirea este fragilă și efemeră. De mii de ani, poeții au cântat iubirea și filozofii au încercat să o conceptualizeze. Și totuși, iubirea a rămas până la urmă o întrebare: Ce este acest „fenomen misterios”? 

Prima scriere despre iubire este veche de peste 4000 de ani. În săpăturile arheologice din orașul Nippur (în Irakul de azi), în 1880 a fost găsită o tăbliță de lut pe care este o poezie de dragoste – cea mai veche descoperită până acum. Se crede că poezia a fost recitată de o mireasă a regelui sumerian Shu-Sin, care a domnit între 2037 î.H. – 2029 î.H.: „Mire, drag inimii mele, frumoasă este frumusețea ta, dulce ca mierea […], lasă-mă să stau tremurând în fața ta”. Acest document arheologic se află la Muzeul Orientului Antic din Istanbul (Arsu, 2006).

Iubirea din perspectivă psihosociologică

Ca fenomen psihosocial, iubirea a început să fie studiată sistematic abia în a doua jumătate a secolului trecut. Studiile teoretice și cercetările empirice au destrămat rând pe rând mitul inefabilității, „potrivit căruia iubirea este o realitate trăită atât de înălțătoare, gingașă, subtilă, sublimă, încât nu poate fi exprimată conceptual, definită ca noțiune” (Iluț, 2015, p. 21). 

Cât ar părea de prozaic, pentru cei mai mulți cercetători iubirea este o emoție secundară, derivată din cele șase emoții de bază (bucurie, dezgust, frică, furie, surpriză, tristețe) identificate de Paul Ekman, Wallace V. Friesen și Phoebe Ellsworth (1972). Sunt și filozofi (Rene Descartes, 1649, de exemplu), psihologi (precum John B. Watson, 1930) sau sociologi (Phillip  Shaver, 1987, ș. a.) în concepția cărora iubirea  este o emoție primară sau de bază (vezi Chelcea, 2020, pp. 58-76). Renunțând la controversata disjuncție emoții primare versus emoții secundare, Paul F. Griffith, profesor de filozofie la Universitatea din Pittsburgh, include iubirea în categoria  emoţiilor „cognitive mai elevate” (Griffith, 1997). Emoţiile din această categorie au caracter universal, ca şi emoţiile primare, dar, spre deosebire de acestea, pot fi influenţate într-o mare măsură de gândirea logică. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că, în cazul lor, procesarea informaţiei nu se realizează preponderent la nivel subcortical, ci la nivelul neocortexului. De regulă, emoţiile cognitive mai elevate se formează mai greu, într-o perioadă mai lungă, şi dispar, de asemenea, mai greu; uneori, durează toată viaţa. 

Dar este iubirea o emoție, așa cum o consideră din toate timpurile filozofii, psihologii, sociologii, psihosociologii și așa cum populația, în sensul cel mai larg, o percepe? Recent, Arina Pismenny, profesoară de filozofie la Universitatea din Florida, și Jesse Prinz, profesor de filozofie la City University din New York, și-au pus această întrebare. Răspunsul lor, bazat pe concepția lui James R. Averill despre construcția socială a emoțiilor, este următorul: iubirea nu este o emoție, ci un sindrom (Pismenny, Prinz, 2017). James R. Averill, profesor de psihologie la University of Massachusetts, consideră că iubirea are următoarele caracteristici: a) idealizarea persoanei iubite; b) debutează brusc („dragoste la prima vedere”); c) excitare fiziologică; d) angajamentul și dorința de a face sacrificii pentru persoana iubită (Averill, 1985). Arina Pismenny și Jesse Prinz, făcând o analogie între iubire și tulburările psihiatrice (depresia), au ajuns la concluzia că iubirea este un sindrom, o dispoziție afectivă, nu o emoție, așa cum susține James R. Averill.

Din cele spuse până aici, rezultă că, vorbind despre iubire, ne aflăm pe nisipuri mișcătoare: iubirea este o emoție primară, iubirea este o emoție secundară; nu este nici primară, nici secundară: este o emoție cognitivă mai elevată. În plus, iubirea nu este emoție, ci sindrom, dispoziție afectivă, sentiment. Ca și când nu ar fi de ajuns pentru a spori ceața din jurul iubirii, se mai adaugă traducerea în limba română a cuvântului „love”: unii psihosociologi folosesc echivalentul „iubire”, alții „dragoste”. Fără pretenția de a da o soluție indubitabilă, precizez că mă voi referi în continuare la iubire ca „emoție cognitivă mai elevată”.

Teorii psihosociologice despre iubire

Dintre enunțurile cu caracter teoretic despre iubire, pe plan internațional s-au impus „teoria iubirii romantice”, „teoria culorilor iubirii” și „teoria triunghiulară”.

Teoria iubirii romantice a fost lansată în 1973 de Isaac Michael Rubin (nume de autor: Zick Rubin), profesor de psihologie socială la Universitatea Brandels din Waltham (Massachusetts). Zick Rubin a creat în 1970 Scala „Liking and Loving”, considerată „primul instrument de măsurare a iubirii camaraderie (companionate love) (Hatfield, Bensman, Rapson, 2012, p. 148).  Teoria lui Zick Rubin se fondează pe asumpția că iubirea romantică însumează trei elemente: a) atașament (attachment), trebuința de aprobare, de a primi sprijin și de a avea contact fizic cu o altă persoană; b) îngrijire (caring), a respecta cealaltă persoană și a o face fericită; c) intimitate (intimacy), împărtășirea gândurilor, sentimentelor și dorințelor cu cealaltă persoană. 

Teoria culorilor iubirii. Psihologul canadian John A. Lee (1873) a identificat, prin analogie cu cromatica spectrului solar (vezi „roata culorilor” inventată în 1666 de Isaac Newton), tipuri (stiluri) principale, tipuri secundare de a iubi, rezultate din combinarea a două câte două tipuri principale, și tipuri terțiale, produse de combinarea unui stil primar cu un stil secundar (vezi Rusu, 2015).

Teoria triunghiulară a iubirii 

Celebrul psiholog american Robert J. Sternberg (n. 1949), profesor de dezvoltare umană la Universitatea Cornell, și-a făcut cunoscută teoria sa despre iubire în 1986 în studiul „A triangular theory of love”, publicat în Psychological Review. Voi prezenta teoria triunghilară a iubirii, larg acceptată, urmând îndeaproape acest studiu. Într-o prezentare generalizatoare, teoria este expusă doi ani mai târziu în cartea The Triangle of Love: Intimacy, Passion, Commitment (1988), anunțând chiar de pe copertă cele trei componente ale iubirii: intimitate, pasiune și angajament (implicare). (Fig. 1)

Cele trei componente ale iubirii au proprietăți diferite: de exemplu, decizia/angajamentul este o componentă relativ stabilă, în timp ce pasiunea este relativ instabilă. De asemenea, fiecare componentă are funcții specializate în relația de iubire. Pasiunea, de exemplu, are un rol central în decizia imediată (pe termen scurt) de a iubi; în contrast, componenta intimitate și componenta decizie/angajament au un loc central în relația de iubire pe termen lung (Sternberg, 1986, p. 220).  Din combinarea celor trei componente rezultă opt tipuri de iubire (vezi Ivan, 2019, pp. 182-186)

Triunghiul iubirii partenerilor în relațiile de cuplu variază mai mult sau mai puțin ca arie și formă. În ce privește aria, triunghiul cu arie mare corespunde unei mari iubiri, triunghiul cu arie redusă exprimă o iubire măruntă. Cu cât sunt mai lungi laturile triunghiului, cu atât mai mare este iubirea. Fiecare dintre noi ne-am dori să avem triunghiul iubirii cât mai mare și să intrăm într-o relație emoțională cu o persoană care are triunghiul iubirii la fel de mare. Dar aceasta nu depinde de noi, ci de un complex de factori biologici și culturali, ca și de întâmplare (vezi Apostu, Voinea, 2020, pp. 71-81).

Forma triunghiului iubirii variază de la o persoană la alta. Nu toți ne particularizăm printr-un triunghi echilateral, reprezentând o iubire echilibrată: unii dintre noi ne identificăm cu un triunghi scalen (triunghi cu laturile inegale): când vârful triunghiului este proeminent, predomină intimitatea, când unghiul din stânga este foarte ascuțit, predomină pasiunea, iar când este excesiv de ascuțit unghiul din dreapta, predomină decizia/angajament. Forma triunghiului iubirii fiecăruia dintre partenerii de cuplu are importanță pentru predicția duratei relației. Iubirea dintre o persoană cu triunghi al iubirii echilibrat (triunghi echilateral) și altă persoană cu triunghi accentuat neechilibrat (triunghi scalen) nu prevestește o viață lungă cuplului.

Iubirea, așa cum subliniază „Doctor Love”, nu implică un singur triunghi, ci o mulțime de triunghiuri. Relevante pentru teoria sa sunt „triunghiul real” și „triunghiul ideal”. Suntem așa cum suntem, dar am dori să fim altfel, să avem un triunghi al iubirii mare cât tot universal. Când triunghiul ideal coincide cu triunghiul real ca formă și mărime, satisfacția relației intime este deplină. În celelalte situații, nivelul satisfacției este redus. „Cu cât discrepanța dintre cele două triunghiuri este mai mare, cu atât individul va fi mai puțin satisfăcut într-o relație de iubire. Dacă discrepanța este mult prea mare, relația poate fi grav periclitată (Sternberg, 1986, p. 229). Fiecare persoană care intră într-o relație intimă își are propriul triunghi al iubirii. Dincolo de potrivirea triunghiurilor reale ale celor doi parteneri, intervine percepția reciprocă a triunghiurilor, care poate să fie aproape exactă sau, dimpotrivă, deformată. Dacă percepția triunghiurilor este puternic deformată, relația de iubire are puține șanse de împlinire. 

Universalitatea teoriei „Triunghiului iubirii”

Am acordat prezentării teoriei triunghulare a iubirii un spațiu mai mare pentru că această teorie are o circulație internațională bine consolidată și pentru că a fost în repetate cercetări verificată și confirmată. O cercetare din 2020 a probat triunghiul iubirii în 25 de țări (inclusiv în România). Piotr Sorokowski, Agniszka Sorokowska, Maciej Lorwowski și Agata Groyecka-Bernard, profesori în Departamentul de psihologie al Universității din Wrocław (Polonia), împreună cu colaboratori din fiecare țară în care s-a desfășurat cercetarea au măsurat triunghiul iubirii unui număr de 11 422 de persoane (câte cel puțin 150 de subiecți de sex masculin și feminin din fiecare țară), folosind „Triangular Love Scale” (STLS) elaborată de Robert J.  Sternberg. La prelucrarea statistică a datelor au fost excluși subiecții care au declarat că nu sunt într-o relație intimă, că sunt divorțați sau văduvi. În final, eșantionul a rămas cu un volum de 7332 persoane (3288 – bărbați și 4028 – femei) cu vârsta cuprinsă între 18 și 76 de ani. Dintre aceștia, în eșantion au fost cuprinși 3629 (49,5%) de persoane care aveau – conform declarațiilor lor – relații intime, 887 (12,1%) de persoane erau logodite și 2816 (38,4%) persoane căsătorite. Durata medie a relației a fost de aproape 8 ani (M = 91,30 luni, SD = 111, 46). Eșantioanele de conveniență (nereprezentative statistic) nu trebuiau să includă studenți într-o proporție mai mare de 50%. Subiecții nu au fost chestionați în legătură cu alte aspecte ale familiei lor (Sorokowski et al., 2020, pp. 3-4). 

Versiunea „Scalei Triunghiul Iubirii” (STLS) conține 15 itemi pentru măsurarea intimității (de exemplu, „Primesc suport emoțional puternic de la ….. ), 15 itemi pentru pasiune (de exemplu, „Nimic nu este mai important pentru mine decât relația cu ….. ) și 15 itemi pentru angajament (de exemplu, „Consider relația cu ….. ca fiind permanentă). Subiecții au fost întrebați în ce măsură sunt de acord cu cele 45 de enunțuri, utilizându-se o scală tip Likert cu 9 trepte, de la 1 (total dezacord) la 9 (total de acord). STLS a fost tradusă în limba oficială a fiecărei țări și culegerea datelor s-a realizat concomitent, prin interviuri față în față.

Spicuiesc din rezultatele acestei cercetări interculturale care a relevat universalitatea triunghiului iubirii imaginat de Robert J.  Sternberg. S-a constatat că nivelul intimității se ridică odată cu creștea duratei relației. Nivelul pasiunii cel mai ridicat a fost înregistrat la cuplurile cu durata cea mai mică și cel mai redus nivel la cuplurile cu durata cea mai mare. Atașamentul cel mai scăzut caracterizează cuplurile cu durata mică (de mai puțin de un an), iar cel mai ridicat nivel al atașamentului caracterizează cuplurile cu durata de peste 20 de ani. 

Datele cercetării coordonate de Piotr Sorokowski, Agniszka Sorokowska, Maciej Lorwowski și Agata Groyecka-Bernard susțin rezultatele cercetărilor anterioare, care au evidențiat influența culturii asupra relațiilor de iubire romantică. De exemplu, pasiunea este mai mare în cuplurile americane decât în cele chineze, dar intimitatea și angajarea sunt egale (Gao, 2001). Pe baza datelor din această amplă cercetare putem să comparăm Triunghiul iubirii în cuplurile de români cu nivelurile componentelor iubirii pe total eșantion. (Tabelul 1)  

La români, cele trei componente ale triunghiului iubirii (intimitate, pasiune, atașament) sunt mai mari decât media pe total eșantion. Cel mai mult se abate de la medie, în sens pozitiv, intimitatea și cel mai puțin, angajamentul. Am putea spune că iubirea romantică la români este bazată în primul rând pe intimitate, pe dorința de a asigura starea de bine a persoanei iubite și mai puțin pe angajament (pe termen scurt, decizia de a iubi cealaltă persoană și, pe termen lung, hotărârea de a rămâne împreună cu celălalt/cealaltă).

Profilul iubirii în cuplurile din fiecare țară nu trebuie absolutizat, date fiind volumul redus și structura eșantionului. Ne putem face totuși o imagine, fie ea și insuficient de clară, despre particularitățile iubirii la diferite popoare, din variate culturi ale lumii. (Tabelul 2)

Repetarea anchetei în România, pe un volum reprezentativ național, utilizând același instrument de măsuare (STLS), ar putea aduce date noi despre identitatea noastră națională. Dincolo de diferențele nivelului componentelor triunghiului iubirii și deci al ariei triunghiului din societățile contemporane, iubirea este considerată pretutindeni o valoare socială fundamentală.  

_____________________________________

Bibliografie  

Apostu, Iulian, Voinea, Maria (2020). Medierea conflictelor familiale. București, Editura Pro Universitaria.

Arsu, Sebnem (2006). „The oldest line in the world”, The New York Times, p. 1.

Averill, James R. (1985). „The social construction of emotion. With special reference to love”, în K. J. Gergan, K. E. Davis (eds.). The Social Construction of the Person (pp. 89-109). New York, Springer.

Chelcea, Septimiu (2020). Emoțiile sociale. Despre rușine, vinovăție, regret și dezamăgire. București, Editura Tritonic.

Gao, Ge (2001). „Intimacy, passion, and commitment in Chinese and US American romantic relationships”, International Journal of Intercultural Relations, 25, 3, pp. 329-342.

Griffiths, Paul E. (1997). What Emotions Really Are. The Problem of Psychological Categories. Chicago, University of Chicago Press.

Iluț, Petru (2015). „Dragoste și căsătorie. Posibile temeiuri pentru o sociologie a seninătății”, în P. Iluț (coord.). Dragoste, familie și fericire. Spre o sociologie a seninătății (pp. 17-31). Iași, Editura Polirom.

Lee, John A. (1973). Colours of Love. An Exploration of the Ways of Loving. Toronto, New Press.

Pismenny, Arina, Prinz Jesse (2017). „Is Love an Emotion?”, în C. Grau, A. Smuts (eds.). The Oxford Handbook of Philosophy of Love. New York, Oxford University Press.