Romania Sociala logo
Menu

Umorul în comunicarea persuasivă

autor:   21 August 2019   

Septimiu Chelcea

La premiera uneia dintre piesele sale, George Bernard Shaw i-a trimis lui Winston Churchill o invitaţie însoţită de câteva rânduri: „Vă trimit o invitaţie pentru dumneavoastră şi prietenul dumneavoastră – dacă aveţi vreunul”. Churchill i-a trimis înapoi invitaţia, împreună cu următorul mesaj: Nu pot participa la premieră, dar mi-ar plăcea să vin la a doua reprezentaţie – dacă va mai fi vreuna” (Alleen P. Nilsen, 1999, p. 204).

Aş începe discuţia despre umor şi persuasiune amintind că Lactantius (cca 240 – cca 320 î.Hr.), apologet al creştinătăţii (supranumit Cicero Christianus), observa că „orice lucru plăcut convinge cu uşurinţă şi, în timp ce oferă plăcere, se fixează în suflet” (apud Sullivan, 1998/2004, p. 87). De asemenea, aş preciza de la început că umorul face parte din viaţa noastră şi din fiinţa noastră. Victor Raskin (1985, p. 2) consideră că umorul reprezintă o trăsătură umană universală. Nu a existat societate şi cultură în care oamenii să nu aibă într‑o măsură sau alta simţul umorului. „În societăţile contemporane, el este pretutindeni: îl găsim în filme, la TV, în cărţi şi ziare, în conversaţiile noastre şi în graffiti” (Berger, 1987, p. 6). Aş adăuga la cele spuse de Arthur A. Berger că umorul se găseşte cu prisosinţă şi în discursurile persuasive ale politicienilor, profesorilor şi părinţilor.

Într-o lucrare mai veche privind conducerea întreprinderilor, Karl Stefanic-Allmayer (1970) spunea că „oamenii fără umor sunt fie de compătimit, fie de ocolit – uneori, şi una şi alta”. Bernard M. Bass şi Bruce J. Avolio (1994) au găsit că liderii eficienţi se caracterizează printr-un puternic simţ al umorului, iar Edwin D. Kilbourne (1996) a demonstrat – împotriva simţului comun, care priveşte ştiinţa ca pe o activitate serioasă, spre deosebire de umor – că umorul şi ştiinţa nu se află la antipozi. Charles R. Gruner (1985) este de părere că oamenii care nu se iau prea în serios, care uneori se autoridiculizează, sunt bine apreciaţi. Umorul în relaţiile diplomatice relaxează atmosfera, sporeşte atractivitatea discursurilor şi eficacitatea negocierilor; este poarta încrederii reciproce. Succesul diplomatic al secretarului de stat al SUA între anii 1973 şi 1977, Henry Kissinger, s-a datorat în parte – apreciază unii specialişti, de exemplu Richard Valeriani (1979) – umorului său.   

Multe studii sugerează că umorul facilitează influenţa socială. În domeniul persuasiunii, s-a demonstrat că persoanele cu umor au mai multă putere de influenţare, comunică mai eficient, sunt mai atractive. Karen O’Quin şi Joel Aronoff au testat printr-un studiu experimental ipoteza relaţiei dintre umorul verbal şi complianţă. Ei au găsit că „subiecţii care au receptat o cerere acompaniată de umor au făcut concesii financiare mai mari decât ceilalţi subiecţi din experiment” (O’Quin , Aronoff , 1981, p. 354). Joanne R. Cantor şi Patt Venus (1983) au stabilit experimental că umorul interferează cu înţelegerea şi reamintirea mesajului: când subiecţii au fost expuşi unor mesaje pline de umor şi-au reamintit mai degrabă sloganul publicitar decât produsul pentru care s-a făcut reclama. În unele cercetări s-a ajuns la concluzia că umorul are efecte pozitive asupra persuasiunii, în altele nu (Girandola, 2003, p. 103). După Dorothy Markiewicz (1974) şi Charles R. Gruner (1976), umorul singur sau asociat mesajelor persuasive nu influenţează persuasiunea. Cu toate acestea, umorul este prezent într-o măsură sau alta în toate formele de persuasiune. Dorothy Markiewicz (1974, p. 407) a constatat că în 42% din publicitatea TV este utilizat umorul.

Este un fapt documentat prin numeroase cercetări teoretice şi emipirice că între umor şi creativitate există legătură puternică. Umorul intervine în fiecare etapă a procesului de creaţie, de la „aaa!” (mirare, punerea problemei), la „aha!” (culegerea şi prelucrarea informaţiilor) şi la „ha-ha-ha!” (găsirea soluţiei). Cred cu toată convingerea că umorul bine dozat şi de bună calitate are un impact pozitiv asupra persuasiunii. Cercetările mai vechi, ca şi cele mai recente conduc la concluzia că umorul corelează pozitiv cu creativitatea. Meta-analiza realizată de Dorothy Markiewicz a relevat că în treisprezece cercetări comparative privind efectele „mesajelor umoristrice” şi ale „mesajelor serioase” asupra atitudinilor, în zece cazuri nu s-au observat diferenţe, în două cercetări s-a evidenţiat eficacitatea „mesajelor umoristice” faţă de „mesajele serioase” şi într-un studiu concluzia a fost că „mesajele serioase” au o eficacitate mai mare faţă de „mesajele umoristice” (Markiewicz, 1974, p. 410).

Ce este umorul?

Cu inepuizabilul său umor, scriitorul şi dramaturgul Tudor Muşatescu (1903 ‑ 1970) spunea undeva că – of, am rătăcit fişa de lectură! – umorul adevărat este „haz cu studii universitare” şi că nu trebuie confundat în niciun caz cu „mitocănia veselă”. Pentru că veni vorba despre slăbirea memoriei – această meteahnă a bătrâneţii –, să vă spun o glumă de care se amuza grozav profesorul meu Henri H. Stahl (1901 ‑ 1991), membru marcant al Şcolii Sociologice de la Bucureşti, de sub conducerea lui Dimitrie Gusti (1880 ‑ 1955).

Un septuagenar se plânge doctorului:

– Am început să uit, dar ştiţi cum? Uit de la mână până la gură!

– Se întâmplă de mult acest lucru?

– Să se întâmple ce, domnule doctor?!

Nu ştiu cât de mult v‑a plăcut această glumă. Adaug doar că distinsul profesor trecuse de 70 de ani când ne‑o spunea. Vom vedea imediat din ce rezultă „hazul cu studii superioare” sau „umorul sofisticat”, distinct de „umorul ieftin”, care prin juxtapunerea unor imagini incongruente nu creează tensiune emoţională. Dar până atunci să ne întoarcem la întrebarea ce este umorul, nu de alta, dar să nu uităm cumva despre ce este vorba: şi eu am sărit de 70 de ani.

Termenul „umor”, preluat în limba română din greaca veche prin filieră franceză, semnifica, în concepţia lui Hipocrat din Kos (460 ‑ 377 î.Hr.), fluidul sau umoarea (sânge, flegmă, bila galbenă, bila neagră). Dezechilibrul dintre aceste patru umori ar sta la baza multor boli, inclusiv psihice – considera „părintele medicinei”. Echilibrul umorilor ar produce starea de bine. Cu timpul, cuvântul „umor” a început să fie utilizat pentru a desemna starea de bine în care se găseşte o persoană şi cuvântul „umorist” pentru a caracteriza persoanele care au abilitatea de a‑i binedispune pe ceilalţi. Termenul „umor” a devenit o „umbrelă” care acoperă sensul mai multor cuvinte (râs, veselie, bucurie, glumă etc.).

Răspunsul la întrebarea ce este umorul depinde de perspectiva din care îl abordăm. În ştiinţele comunicării, umorul este considerat „orice mesaj – transmis prin acţiune, vorbire, scris, muzică sau imagine – cu intenţia de a produce zâmbetul sau râsul” (Bremmer, Roodenburg, 1997, apud Panaitescu, 2003, p. 27). În estetică, se face distincţie între umor şi comic, care este „întotdeauna o impostură demascată şi făcută, odată cu aceasta, neprimejdioasă. Umoristicul este şi el o demascare, dar una care ajunge să descopere valoarea înaltă sub aparenţele umile sau stângace care o ascund. Râdem în ambele împrejurări, dar în primul caz pentru a pedepsi şi în al doilea caz pentru a recupera” (Vianu, 1934/1965, p. 369).

Umorul în viaţa de zi cu zi

Cercetările psihosociologice au arătat că umorul are un rol important în relaţiile interpersonale, facilitează autodezvăluirea, detensionează conflictele. Utilizarea judicioasă a umorului facilitează iniţierea interacţiunilor sociale, promovează suportul social. Simţul umorului corelează pozitiv cu satisfacţia maritală (Yip, Martin, 2006, p. 1203). Mai mult, umorul – în perspectiva evoluţionistă – ne‑a asigurat supravieţuirea ca specie. Matthew M. Hurley, Daniel C. Dennett şi Reginald B. Adams au emis această ipoteză într‑o carte devenită clasică în domeniu: „Umorul este o parte a mecanismului emoţional care stimulează procesul de păstrare a integrităţii datelor de cunoaştere în reprezentarea noastră mentală. Acest proces asigură reducerea probabilităţii deducţiilor false şi greşelilor fatale. Fără o astfel de caracteristică, un agent cognitiv la fel de complex ca noi ar fi practic condamnat la o dispariţie rapidă” (Hurley et al., 2011, p. 290).

Unele cercetări au adus în discuţie rolul umorului în selecţia sexuală. Nu este un secret că atât bărbaţii, cât şi femeile preferă să intre în relaţii intime cu persoanele care au un simţ al umorului dezvoltat. Interesant este ce au dezvăluit aceste cercetări: bărbaţii apreciază la partenerele lor capacitatea de receptare a umorului, în timp ce femeile valorizează în egală măsură producerea şi receptarea umorului. Se poate spune că, raportat la gen, preferinţa pentru umor funcţionează diferit: bărbaţii caută să impresioneze partenerele prin glume de bună calitate.

Femeile sunt bune evaluatoare ale umorului. Râd, zâmbesc, se înveselesc. Devin şi mai atractive. Când femeile râd zgomotos la glumele făcute de un bărbat cu care discută, ele îşi arată nu numai admiraţia pentru inteligenţa interlocutorului – umorul este un bun predictor al inteligenţei generale şi verbale, al creativităţii (Greengross, Miller, 2011, p. 188) –, dar şi disponibilitatea de a intra într‑o relaţie intimă cu acesta. Bărbaţii care şi‑au cultivat simţul umorului au mai mult succes în relaţiile sexuale. Într‑un studiu în care au fost incluşi 400 de studenţi, cu media de vârstă de 29,6 ani (200 de studente şi 200 de studenţi), înscrişi la cursurile de psihologie de la University of New Mexico (SUA), profesorii Gil Greengross şi Geoffrey Miller (2011, p. 192) au constatat că inteligenţa verbală şi abilitatea de a produce umor au la bărbaţi un rol mai important decât la femei în atracţia partenerelor/partenerilor în relaţii intime. În aceasta ar consta rolul umorului în selecţia sexuală.

Unorul ca temă de reflecţie filozofică şi psihologică

Jean-Marc Defays este de părere că în filozofie problema râsului a fost una crucială: „De la Socrate până la Jankélécitch, trecând pe la René Descartes şi Immanuel Kant, rari sunt cei care nu au fost tentaţi să limpezească statutul sau funcţionarea râsului” (Defays, 1996/2005, p. 18). Umorul, declanşator al râsului, de-a lungul secolelor a fost deopotrivă elogiat şi blamat, dar şi contrapus „seriosului”. Platon nota că râsul este nedemn pentru oamenii liberi, pentru nobili şi pentru societate. Doar sclavilor, nebunilor, proştilor şi bufonilor li se îngăduie să râdă. „Sub pretextul că Iisus nu râde niciodată” – spune Jean-Marc Defays (1996/2005, p. 19) – părinţii Bisericii au dezvoltat o concepţie diabolică asupra râsului. Seriosul semnifică gravitatea, implicarea, adeziunea: alungă râsul. Dar râsul înseamnă şi bucuria vieţii, şi solidaritatea umană. Nu râdem când suntem singuri, totdeauna râdem cu cineva.

Din perspectiva esteticii, Tudor Vianu teoretizează: „Comicul este totdeauna o impostură demascată şi făcută, o dată cu aceasta, neprimejdioasă. Umoristicul este şi el o demascare, dar una care ajunge să descopere valoare înaltă sub aparenţele umile sau stângace care o ascund. Râdem în ambele împrejurări, dar în primul caz pentru a pedepsi şi în cel de-al doilea pentru a răscumpăra” (Vianu, 1934/1965, p. 369). Din punctul de vedere al lui Jean-Marc Defays, umorul este o specie a comicului, înţeles ca „termen generic pentru toate fenomenele verbale sau nonverbale care au proprietatea de a provoca râsul” (Defays, 1996/2005, p. 9).

În sens strict psihologic, umorul este o caracteristică a personalităţii, o dispoziţie afectivă care se exprimă printr-o tonalitate agreabilă sau dezagreabilă (umor negru). „Umorul se încadrează şi în categoria sentimentelor şi emoţiilor estetice, şi în rândul trăsăturilor de caracter evidente la unele persoane ca înclinare spre glume şi ironii care se ascund sub o înfăţişare serioasă” (Şchiopu, 1997, p. 711).

___________________________________

Bibliografie

Bass, Bernard M., Avolio, Bruce J. (1994). Improving Organizational Effectiveness through Transformational Leadership. Beverly Hill, CA, Sage.

Berger, Arthur A. (1987). „Humor: An introduction”, American Behavioral Scientist, 30, 1, pp. 6‑16.

Bremmer, Jean, Roodenburg, Herman (1997). A Cultural History of Humor: From Antiquity to the Present Day. Cambridge, Polity Press.

Cantor, Joanne R., Venus, Patt (1983). „The effect of humor recall of a radio advertisement”, Journal of Broadcasting, 24, 13-22.

Defays, Jean-Marc [1996] (2005). Comicul. Principii, procedee, desfăşurare. Iaşi, Editura Institutul European.

Greengross, Gil, Miller, Geoffrey (2011), „Humor ability reveals intelligence, predicts mating success, and is higher in males”, Intelligence, 39, 4, pp. 188‑192.

Gruner, Charles R. (1997). The Game of Humor. A Comprehensive Theory of Why We Laugh. New Brunswick, NJ, Transaction Publishers.

Hurley, Matthew M., Dennett, Daniel C., Adams, Reginald B.(2011). Inside Jokes: Using Humor to ReverseEngineer the Mind. Cambridge, MA, MIT Press.

Kilbourne, Edwin D. (1996). „Humor in Science”, Proceedings of the American Philosophical Society, 140, 3, pp. 338-349.

Panaitescu, Val (2003). Humorul. Sinteză istoricoteoretică (2 vol.). Iaşi, Editura Polirom.

Markiewicz, Dorothy (1974). „Effects of humor on persuasion”, Sociometry, 37, 3, pp. 407-422.

Nilsen, Alleen P. (1999). Living Language: Reading, Thinking, and Writing. Boston, Allyn and Bacon.

O’Quin, Karen, Aronoff, Joel. (1981). „Humor as a technique of social influence”, Social Psychology Quarterly, 44, 4, pp. 349-357.

Raskin, Victor (1985). Semantic Mechanism of Humor. Boston, D. Reider.

Sullivan, Luke [1998] (2004). Hei, Whipple, încearcă şi asta. Un ghid pentru a crea reclame de excepţie. Bucureşti, Editura Brandbuilders.

Stefanic-Allmayer, Karl [1965] (1970). 33 de principii de conducere a întreprinderii. Bucureşti: Editura Politică.

Şchiopu, Ursula (1997). „Umor”, în U. Şchiopu (coord.), Dicţionar de psihologie (p. 711). Bucureşti, Editura Babel.

Vianu, Tudor [1934] (1965). Estetica. Bucureşti, Editura pentru Literatură.

Yip, Jeremy A., Martin, Rod A. (2006). „Sense of humor, emotional intelligence, and social, competence”, Journal of Research in Personality, 40, 6, pp. 1202‑1208.

________________________________________________________________________________________

Din volumul „Opinia publică. Persuasiune şi manipulare”, în curs de apariţie la Alexandria Publishing House.



Facebook

Influențează participarea în rețelele de socializare orientarea opiniei publice spre dreapta?

Când recurgem la rețelele de socializare ca să comunicăm, suntem la cheremul celor care controlează platformele respective. Jamie Susskinds (2018/2019, p. 172)   Trăim într-o lume a comunicării digitale. În prezent, există mai multe telefoane mobile în lume decât totalul locuitorilor Terrei (peste 7,7 miliarde). Conform Society Raport Measuring the Information Society Report 2018 (vol. 1, ...

Immanuel Wallerstein (1930-2019)

A încetat din viaţă marele sociolog american Immanuel Wallerstein. Personalitate de prim rang a sociologiei mondiale, critic al capitalismului global, participant la Forumul Social Mondial, Wallerstein a fost unul dintre cei mai influenţi intelectuali din a doua a parte a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea. În lunga sa carieră de profesor şi ...

Exploatarea sexuală criminală: o problemă globală a României (1)

Sunt două posibilități ca o problemă socială gravă să rămână netratată: să fie ignorată sau natura ei să fie definită greșit.  În ultima lună a izbucnit în atenția publică problema traficului de ființe vii. La început, a apărut ca o problemă punctuală într-o comunitate: două fete adolescente au dispărut. Pe baza ...

Septimiu Chelcea, Adina Chelcea, De Gustibus. Eseuri psihosociologice

Cu deosebire începând cu Iluminismul, filosofii, cărturarii în general au fost preocupaţi de popularizarea cunoştinţelor ştiinţifice, de răspândirea lor în rândul maselor, printr-un limbaj accesibil şi prin exemple concrete. Scopul nu era doar culturalizarea, ci și oferirea de sfaturi practice pentru munca şi viaţa de zi cu zi. Odată cu dezvoltarea ştiinţelor socioumane, şi mai ...

Neadevăruri despre Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului

Regret sincer eroarea conținută în cartea mea cu privire la poziția instituțională a Centrului de Cercetări pentru Problemele Tineretului. Te rog sa fii convins că s-a datorat informației eronate. Imi asum integral responsabilitatea pentru ca nu am verificat. Cu sincere păreri de rău, Cătălin Zamfir ______________________________________________________________________________ Așa cum am spus în articolul Treizeci de ani ...

Exerciții de sociologie: cum cercetăm realitatea socială?

Stimați colegi sociologi vă invit să facem împreună câteva exerciții de analiză care duc la o înțelegere mai bună a cum facem noi sociologie. O analiză sociologică[1] are două nivele: primul nivel, descriptiv, descrierea realității sociale. Această operație produce fapte sociale/ sociologice, rezultatul înregistrării realității sociale cu instrumentele cercetătorului. Al doilea nivel, explicația. ...

Invitație la dezbatere: Proiectul de țară al României

Schimbările structurale ale Românie, care au constituit conținutul ”tranziției”, s-au finalizat. După 30 de ani, România este o țară schimbată, dar încă, din multe puncte de vedere,o țară subdezvoltată. Ne confruntăm cu dificultăți economice, dar și cu complexe probleme sociale. Este normal să ne întrebăm dacă în viitorii 10-20 de ani România ...

Ștefan Boncu și Andrei Holman (coord.). „Cum gândim în viața de zi cu zi”

În volumul coordonat de Ștefan Boncu și Andrei Holman, profesori în Departamentul de psihologie din Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației ( Universitatea „Al. I Cuza” din Iași), 43 de cercetători științifici și profesori din centrele universitare București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara și-au reunit competențele pentru a explica, pe baza studiilor teoretice și a cercetărilor ...