Romania Sociala logo
Menu

UNDE ÎNCEPE ȘI UNDE SE TERMINĂ FERICIREA LA ACTORI – V –

autor:   4 October 2021  

Vineri, 1 octombrie 2021, imediat înaintea noilor măsuri coronavirus. Asociația PERFORM A.R.T. a susținut în localitatea Slatina spectacolul de teatru „Avarul” avându-i în distribuție, printre alții, pe Cristina Deleanu, Tomi Cristin, Eugen Cristea, Florin Kevorkian, Vasile Filipescu. Pentru foarte mulți din cei tineri aceste nume nu înseamnă prea mult. Dar pentru cei care au apucat să răsfoiască filele culturii din România, ei însumează câte puțin din filmele de referință ale țării noastre, câte puțin din emisiunile deschizătoare de drumuri ale foarte multor artiști, câte puțin din bazele culturale ale tinerilor trecuți prin universitățile de teatru, câte puțin din ceea ce înseamnă acum unele televiziuni. Nu am să-i nominalizez exact, ci am să las, pe cine interesează, liber la studiu. Subiectul care ne interesează acum este spectacolul din data precizată mai sus.

După lungi corvoade administrative: elaborat și semnat acorduri de prelucrare a datelor, elaborat și semnat contracte, acorduri de confidențialitate, acorduri drepturi de autor, acorduri peste acorduri ! Au mai trebuit întocmite și alte documentații conform normelor în vigoare. Măsurarea temperaturii actorilor și făcut proces verbal în acest sens. Strângerea de acte care dovedesc vaccinarea /  nevaccinarea / interzicerea vaccinării de către medic, testarea celor nevaccinați în prezența unor martori din afara trupei și menționarea rezultatelor în procesul verbal. Iar, cea mai drăguță parte a fost elaborarea unei adeverințe de deplasare în care Asociația PERFORM A.R.T., în baza contractului de prestări servicii artistice către Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, asigură organele statului că actorii nu se plimbă aiurea pe străzi ci au un scop – acela de a se întoarce acasă după spectacol. Nu știu dacă restricțiile intraseră în vigoare. Nu știam, nu știm nici acum care sunt și care nu sunt în vigoare. Circulă atâtea acte prin spațiul public încât nu mai știm care sunt cele reale și care nu. Iar mass-media… nu face altceva decât să ne debusoleze, așa că ne-am acoperit cu hârtii cât am putut, în limita priceperii noastre.

De spectatori s-a ocupat Centrul Cultural, prin bunăvoința Domnului Director, Gigi Smarandache. Și el, ca și noi, luptă pentru cultură, luptă pentru educație. Luptă! Când ar trebui să fie o normalitate… În fine. Toți vaccinați cu certificatele la zi. Cu toate acestea, capacitatea sălii a fost redusă conform normelor în vigoare pentru ca vaccinații să nu interacționeze și să nu se infecteze între ei. Sănătoșii să nu se îmbolnăvească de sănătate de la cei sănătoși. Parol! Aceasta este regula și trebuie să o respectăm: un loc ocupat, două libere. Și mai dații-ncolo de actori că oricum le dăm ajutor ca la handicapați, să nu mai ridice atâtea pretenții artistice! Iar spectatorii să mai stea și acasă, să se uite la televizor, că prea multă educație le afectează creierul și ajung să aibă opinii proprii. – Citez eu dintr-o imaginație proprie bogată și abstractă.

Revenind în realitatea neimaginată, odată ajunși la Slatina începem repetițiile. În ciuda faptului că eram testați/vaccinați cu toții, ceva sălbatic era în fiecare dintre noi. Ne feream, ne țineam la distanță involuntar (cu toate că, în urmă cu ceva clipe, ne aflaserăm împreună în aceeași mașină). Un moment ne-a readus în umanitate: am cântat la mulți ani domnului director alt centrului cultural și am făcut poze împreună. Pentru o clipă am fost cu toții sănătoși, umani, normali, uniți. Apoi ne-am reluat locurile defensive. Noi, testații/vaccinații ne feream de noi. Constat acest aspect imediat și îl reclam de față cu toți. Izolarea ne-a deviat comportamentul. Începem să ne relaxăm și să repetăm cu drag pentru spectacolul de seară. Emoții din toate părțile. Actorul Tomi Cristin îl înlocuiește în această seară pe actorul Tudorel Filimon în rolul principal. Ca să îl laud, a învățat rolul în aproximativ 5 zile. Este o mare performanță!

Începe spectacolul. În sală toți spectatorii vaccinați și cu mască. Lăudabil efortul acestora și dorința de ambele părți de a împărtăși și de a primi emoție. Doar că masca ne îngrădește acest schimb al trăirilor umane. Ne îngrădește dar nu ne împiedică în totalitate. Dorința este mult prea mare de ambele părți. Spectacolul crește minut cu minut, actorii se simt bine și sunt impulsionați de vibrația aplauzelor, iar publicul este bucuros de ceea ce vede și simte. Ajungem la final, cu toții fericiți. Spectatori, considerabil mai puțini (din cauza restricțiilor) decât aveam în mod normal la oricare din spectacolele noastre. Obișnuiți cu sălile pline, acum simțeam că ceva ne lipsește față de ceea ce eram obișnuiți.

Pășim de câteva ori la rampă după ce momentul creat ca un dans pentru aplauze se consumă. Ieșim din scenă, aplauzele continuuă. Eram fericiți cu toții. Mai ieșim o dată la aplauze. Ne înclinăm în fața oamenilor mulțumindu-le pentru efortul de a fi alături de noi. Aplauzele au continuat neîntrerupte minute în șir. Sau poate au fost doar câteva secunde?! Nu știm, nouă ni s-au părut o veșnicie de trăire sufletească. Vrem să ieșim încă o dată din scenă, dar aplauzele, în loc să scadă, creșteau. Ne întoarcem să ne înclinăm încă o dată în fața publicului și brusc, pe Doamna Cristina Deleanu o pufnește plânsul. Odată cu ea și pe noi. Erau acolo pentru noi. Nu știau și nu știam dacă intrase în vigoare decretul cu restricțiile de ore. Nu le păsa, nu ne păsa. Erau acolo pentru noi și noi eram acolo pentru ei. Însă, ce plutea în conștiința noastră atunci când lacrimile ne-au umezit obrajii? Așa am simțit involuntar, prima dată Doamna Deleanu și în câteva milisecunde și noi. Ne-am întrebat pe urmă de ce am plâns, ca și cum fiecare actor plângea pentru propriul lui motiv. Dar cred că era un singur motiv, dincolo de emoție, acela de frică. Frica faptului că vom fi iar închiși și nu vom mai putea fi multă vreme pe scenă. Dacă acesta este ultimul spectacol?!

Dacă ne vom întoarce la depozitele de făină și conserve!? Dacă vom sta iar închiși, privați de emoții și trăiri alături de cei dragi, alături de publicul pentru care artiștii își dăruiesc sufletul în fiecare spectacol !? Dacă… Prea mulți de „dacă”. Această incertitudine ne macină pe interior pe zi ce trece. Iar cei care, sunt în fruntea noastră, pentru că nu pot spune că ne conduc, par pe zi ce trece lipsiți de umanitate și de moralitate. Pentru asta plângeau actorii, nu pentru boala nemernică care ne amenință la fiecare pas. Vom muri. Cu siguranță. Ăsta este firescul vieții. Dar lăsați-ne să murim simțind și dăruind sufletul nostru, nu privându-ne de umanitate! Asta am simțit în lacrimile actorilor, lacrimi ce au transformat într-o clipă bucuria unei seri reușite de teatru, bucuria și emoția dimpreună cu spectatorii, într-o frică nedefinită de: „ce va fi mâine?”.

Mâine va fi tot boală, poate mai extinsă, poate mai estompată, dar să nu lăsăm bufonii și nebunii să ne cârmuiască nava aflată în furtună. Lupta pentru putere este prea evidentă și prea mare. Prea multe victime colaterale pentru o banală funcție, indiferent de cât de mare sau importantă este. Nimeni, dar nimeni nu instigă la iresponsabilitate. Cel puțin cei din trupa noastră de teatru. Niciunul dintre noi nu crede că nu există boala. Singurele boli pe care le reclamăm sunt cele reprezentate de lipsa de iubire, lipsa de moralitate, însămânțarea autodistrugerii acestui popor, nepăsarea, dorința oarbă de înavuțire, răsturnarea valorilor cu adevărat importante, cantitatea în defavoarea calității umane și multe altele care subjugă sufletul omenesc, spiritul cu adevărat românesc – cât a mai rămas din el.

Pare că doar bășcălia unei lumi nefericite ne-a mai rămas. Glumim și noi amar pe la colțuri. Dar bancurile cu „Bulă” nu ne mai sunt suficiente. Încep să ni se degradeze sufletele, cocârjate de atâtea nedreptăți înfăptuite de noi înșine împotriva noastră. Credem în boala nefericită, dar nu mai reușim să înțelegem boala oamenilor de a fi dușmani pe proprii lor semeni. Unde mai începe și unde se termină bucuria noastră a tuturor în aceste vremuri debusolante?! Ne bucurăm de clipă?! Sau ne întristăm de context?! Nu știm. Contextul pare că sugrumă clipa.

Lacrimile din acea seară nu au fost numai de bucurie, ci și din neputința de a-i îmbrățișa pe fiecare dintre ei, cu respirația lor gâtuită de mască, din neputința de a fi mai mult decât putem pentru a aduce bucurie în sufletul lor. Din neputința de a aduce o schimbare bună în viața noastră a tuturor. Sperăm spre mai bine! Mâine să ne trezim din coșmarul nefiresc de urât, cei dragi să ne fie în continuare alături și totul să fie plin de frumos.

Până atunci noi, actorii, rămânem în grajdul curții regelui până când măria sa va dispune reîncoronarea noastră cu tichia bufonului, pentru a ne repune în drepturi, poate nu pentru fi un pilon pentru educație și cultură, dar măcar pentru a destinde sufletele oamenilor prin amuzament și emoția unor scene de viață.





Facebook

DEZBATERE DE CARTE – Cătălin ZAMFIR, România în criză, București, Editura Academiei Române, București, 2023.

DEZBATERE DE CARTE Cătălin ZAMFIR, România în criză, București, Editura Academiei Române, București, 2023. Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane 31 octombrie 2024 Dezbatere România în crizăDownload

Detectarea egoismului propriu și a egoismului altora

Este posibil ca, în anumite situații, comportamentul egoisit să fie bun și în alte situații să fie rău. Abraham Maslow Ne-am obișnuit să catalogăm egoismul ca fiind o caracteristică de personalitate negativă iar opusul său, altruismul, ca o virtute. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. În acord cu rezultatele cercetărilor moderne din ...

Nostalgia, o emoție dulce-amăruie

Nostalgia consolidează relațiile sociale. Tim Wildschut Ne este dor de cineva drag ce nu mai este printre noi, ne este dor de părinții care s-au stins, de prietenii care nu mai sunt, de iubita sau iubitul care ne-a părăsit, sau de anii tinereții, de un eveniment fericit din trecut. Psihologii numesc o ...

Interviu cu Tudorel-Constantin Rusu, autorul volumului „Ethos, Pathos și Logos. Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral”

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este unul din cele opt centre de orientare în cariera de cercetător înființate la nivelul celor opt Regiuni de Dezvoltare ale României și susținute prin programul PNRR. Acesta deservește Regiunea de ...

Alegeri haotice : noiembrie 2024. Nevroze și anomalii colective

Între normalitate și patologie  Și dacă am încerca să brodăm o serie de lecturi posibile despre turul întâi din campania electorală/noiembrie 2024 ? Ne-am gândit la o lectură comunicațională, în care să interpelăm interacțiuni și iritante în comunicare, în contextul de campanie electorală.  Și începem cu contextul. El a fost taxat de analiști ...

PE MARGINEA UNUI COMENTARIU DIN 1973 DESPRE „SOCIOLOGUL DE ÎNTREPRINDERE”. O DISCUȚIE CU ADRIAN DINU RACHIERU.

D-le Rachieru, probabil că puțini dintre cei care vă urmăresc preocupările din prezent știu că în urmă cu 50 de ani erați „sociolog de întreprindere”. Cum v-ați simțit în această postură, ca primă experiență profesională după terminarea studiilor? - Da, trecut-au cinci decenii și mai bine! Da fapt, din 1971, când, ...

Discuție cu un sociolog al științei din România anilor ` 80, profesorul american  Vasile Pirău[1]

1.       Dragă Vasile Pirău, ce făceai în 1987 ? Cum evolua pe atunci cariera ta ? Era apropierea unui filosof (prin formație) de sociologie, una de conjunctură sau avea radăcini intelectuale mai adânci ?  Când mă gândesc la anii dinainte de 1990 (anul când am plecat la studii in SUA), mi ...

Trump, campion în comunicare

Trump. Scurtă lectură psihologică: O profeție auto-împlinită  Donald Trump este o celebritate. El stârnește senzație și când se însoară și când divorțează. El stârnește atenție și când face o mare afacere, și când face un mare faliment. S-a născut într-o familie bogată; tatăl său a fost  milionar, Dar el fiul a ...