Romania Sociala logo
Menu

UNDE ÎNCEPE ȘI UNDE SE TERMINĂ FERICIREA LA ACTORI – V –

autor:   4 October 2021  

Vineri, 1 octombrie 2021, imediat înaintea noilor măsuri coronavirus. Asociația PERFORM A.R.T. a susținut în localitatea Slatina spectacolul de teatru „Avarul” avându-i în distribuție, printre alții, pe Cristina Deleanu, Tomi Cristin, Eugen Cristea, Florin Kevorkian, Vasile Filipescu. Pentru foarte mulți din cei tineri aceste nume nu înseamnă prea mult. Dar pentru cei care au apucat să răsfoiască filele culturii din România, ei însumează câte puțin din filmele de referință ale țării noastre, câte puțin din emisiunile deschizătoare de drumuri ale foarte multor artiști, câte puțin din bazele culturale ale tinerilor trecuți prin universitățile de teatru, câte puțin din ceea ce înseamnă acum unele televiziuni. Nu am să-i nominalizez exact, ci am să las, pe cine interesează, liber la studiu. Subiectul care ne interesează acum este spectacolul din data precizată mai sus.

După lungi corvoade administrative: elaborat și semnat acorduri de prelucrare a datelor, elaborat și semnat contracte, acorduri de confidențialitate, acorduri drepturi de autor, acorduri peste acorduri ! Au mai trebuit întocmite și alte documentații conform normelor în vigoare. Măsurarea temperaturii actorilor și făcut proces verbal în acest sens. Strângerea de acte care dovedesc vaccinarea /  nevaccinarea / interzicerea vaccinării de către medic, testarea celor nevaccinați în prezența unor martori din afara trupei și menționarea rezultatelor în procesul verbal. Iar, cea mai drăguță parte a fost elaborarea unei adeverințe de deplasare în care Asociația PERFORM A.R.T., în baza contractului de prestări servicii artistice către Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, asigură organele statului că actorii nu se plimbă aiurea pe străzi ci au un scop – acela de a se întoarce acasă după spectacol. Nu știu dacă restricțiile intraseră în vigoare. Nu știam, nu știm nici acum care sunt și care nu sunt în vigoare. Circulă atâtea acte prin spațiul public încât nu mai știm care sunt cele reale și care nu. Iar mass-media… nu face altceva decât să ne debusoleze, așa că ne-am acoperit cu hârtii cât am putut, în limita priceperii noastre.

De spectatori s-a ocupat Centrul Cultural, prin bunăvoința Domnului Director, Gigi Smarandache. Și el, ca și noi, luptă pentru cultură, luptă pentru educație. Luptă! Când ar trebui să fie o normalitate… În fine. Toți vaccinați cu certificatele la zi. Cu toate acestea, capacitatea sălii a fost redusă conform normelor în vigoare pentru ca vaccinații să nu interacționeze și să nu se infecteze între ei. Sănătoșii să nu se îmbolnăvească de sănătate de la cei sănătoși. Parol! Aceasta este regula și trebuie să o respectăm: un loc ocupat, două libere. Și mai dații-ncolo de actori că oricum le dăm ajutor ca la handicapați, să nu mai ridice atâtea pretenții artistice! Iar spectatorii să mai stea și acasă, să se uite la televizor, că prea multă educație le afectează creierul și ajung să aibă opinii proprii. – Citez eu dintr-o imaginație proprie bogată și abstractă.

Revenind în realitatea neimaginată, odată ajunși la Slatina începem repetițiile. În ciuda faptului că eram testați/vaccinați cu toții, ceva sălbatic era în fiecare dintre noi. Ne feream, ne țineam la distanță involuntar (cu toate că, în urmă cu ceva clipe, ne aflaserăm împreună în aceeași mașină). Un moment ne-a readus în umanitate: am cântat la mulți ani domnului director alt centrului cultural și am făcut poze împreună. Pentru o clipă am fost cu toții sănătoși, umani, normali, uniți. Apoi ne-am reluat locurile defensive. Noi, testații/vaccinații ne feream de noi. Constat acest aspect imediat și îl reclam de față cu toți. Izolarea ne-a deviat comportamentul. Începem să ne relaxăm și să repetăm cu drag pentru spectacolul de seară. Emoții din toate părțile. Actorul Tomi Cristin îl înlocuiește în această seară pe actorul Tudorel Filimon în rolul principal. Ca să îl laud, a învățat rolul în aproximativ 5 zile. Este o mare performanță!

Începe spectacolul. În sală toți spectatorii vaccinați și cu mască. Lăudabil efortul acestora și dorința de ambele părți de a împărtăși și de a primi emoție. Doar că masca ne îngrădește acest schimb al trăirilor umane. Ne îngrădește dar nu ne împiedică în totalitate. Dorința este mult prea mare de ambele părți. Spectacolul crește minut cu minut, actorii se simt bine și sunt impulsionați de vibrația aplauzelor, iar publicul este bucuros de ceea ce vede și simte. Ajungem la final, cu toții fericiți. Spectatori, considerabil mai puțini (din cauza restricțiilor) decât aveam în mod normal la oricare din spectacolele noastre. Obișnuiți cu sălile pline, acum simțeam că ceva ne lipsește față de ceea ce eram obișnuiți.

Pășim de câteva ori la rampă după ce momentul creat ca un dans pentru aplauze se consumă. Ieșim din scenă, aplauzele continuuă. Eram fericiți cu toții. Mai ieșim o dată la aplauze. Ne înclinăm în fața oamenilor mulțumindu-le pentru efortul de a fi alături de noi. Aplauzele au continuat neîntrerupte minute în șir. Sau poate au fost doar câteva secunde?! Nu știm, nouă ni s-au părut o veșnicie de trăire sufletească. Vrem să ieșim încă o dată din scenă, dar aplauzele, în loc să scadă, creșteau. Ne întoarcem să ne înclinăm încă o dată în fața publicului și brusc, pe Doamna Cristina Deleanu o pufnește plânsul. Odată cu ea și pe noi. Erau acolo pentru noi. Nu știau și nu știam dacă intrase în vigoare decretul cu restricțiile de ore. Nu le păsa, nu ne păsa. Erau acolo pentru noi și noi eram acolo pentru ei. Însă, ce plutea în conștiința noastră atunci când lacrimile ne-au umezit obrajii? Așa am simțit involuntar, prima dată Doamna Deleanu și în câteva milisecunde și noi. Ne-am întrebat pe urmă de ce am plâns, ca și cum fiecare actor plângea pentru propriul lui motiv. Dar cred că era un singur motiv, dincolo de emoție, acela de frică. Frica faptului că vom fi iar închiși și nu vom mai putea fi multă vreme pe scenă. Dacă acesta este ultimul spectacol?!

Dacă ne vom întoarce la depozitele de făină și conserve!? Dacă vom sta iar închiși, privați de emoții și trăiri alături de cei dragi, alături de publicul pentru care artiștii își dăruiesc sufletul în fiecare spectacol !? Dacă… Prea mulți de „dacă”. Această incertitudine ne macină pe interior pe zi ce trece. Iar cei care, sunt în fruntea noastră, pentru că nu pot spune că ne conduc, par pe zi ce trece lipsiți de umanitate și de moralitate. Pentru asta plângeau actorii, nu pentru boala nemernică care ne amenință la fiecare pas. Vom muri. Cu siguranță. Ăsta este firescul vieții. Dar lăsați-ne să murim simțind și dăruind sufletul nostru, nu privându-ne de umanitate! Asta am simțit în lacrimile actorilor, lacrimi ce au transformat într-o clipă bucuria unei seri reușite de teatru, bucuria și emoția dimpreună cu spectatorii, într-o frică nedefinită de: „ce va fi mâine?”.

Mâine va fi tot boală, poate mai extinsă, poate mai estompată, dar să nu lăsăm bufonii și nebunii să ne cârmuiască nava aflată în furtună. Lupta pentru putere este prea evidentă și prea mare. Prea multe victime colaterale pentru o banală funcție, indiferent de cât de mare sau importantă este. Nimeni, dar nimeni nu instigă la iresponsabilitate. Cel puțin cei din trupa noastră de teatru. Niciunul dintre noi nu crede că nu există boala. Singurele boli pe care le reclamăm sunt cele reprezentate de lipsa de iubire, lipsa de moralitate, însămânțarea autodistrugerii acestui popor, nepăsarea, dorința oarbă de înavuțire, răsturnarea valorilor cu adevărat importante, cantitatea în defavoarea calității umane și multe altele care subjugă sufletul omenesc, spiritul cu adevărat românesc – cât a mai rămas din el.

Pare că doar bășcălia unei lumi nefericite ne-a mai rămas. Glumim și noi amar pe la colțuri. Dar bancurile cu „Bulă” nu ne mai sunt suficiente. Încep să ni se degradeze sufletele, cocârjate de atâtea nedreptăți înfăptuite de noi înșine împotriva noastră. Credem în boala nefericită, dar nu mai reușim să înțelegem boala oamenilor de a fi dușmani pe proprii lor semeni. Unde mai începe și unde se termină bucuria noastră a tuturor în aceste vremuri debusolante?! Ne bucurăm de clipă?! Sau ne întristăm de context?! Nu știm. Contextul pare că sugrumă clipa.

Lacrimile din acea seară nu au fost numai de bucurie, ci și din neputința de a-i îmbrățișa pe fiecare dintre ei, cu respirația lor gâtuită de mască, din neputința de a fi mai mult decât putem pentru a aduce bucurie în sufletul lor. Din neputința de a aduce o schimbare bună în viața noastră a tuturor. Sperăm spre mai bine! Mâine să ne trezim din coșmarul nefiresc de urât, cei dragi să ne fie în continuare alături și totul să fie plin de frumos.

Până atunci noi, actorii, rămânem în grajdul curții regelui până când măria sa va dispune reîncoronarea noastră cu tichia bufonului, pentru a ne repune în drepturi, poate nu pentru fi un pilon pentru educație și cultură, dar măcar pentru a destinde sufletele oamenilor prin amuzament și emoția unor scene de viață.





Facebook

Personalitatea machiavelică

Din 1968, când Richard Christie, profesor de psihologie socială la Columbia University (Canada), și Florence L. Geis, profesoară de psihologie la University of Delaware (SUA), au publicat primul studiu în care s-a folosit termenul „machiavelism” și până în prezent, s-au scris numeroase cărți și aticole științifice despre această trăsătură de ...

România deleuziană. Fragmentul XLIX (49) despre milă (VII)

James Tissot „Suite de l’enfant prodigue : le depart”- (vers 1880) [Musée des Beaux-Arts de Nantes] Mila ca bunătate „Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după ...

Avuţia naţională a României

Semnalăm apariţia volumul colectiv Avuţia naţională a României, coordonator prof. univ. dr. Florin Georgescu, autori Gheorghe Gherghina, Bogdan Cozmâncă, Florian Neagu, Liliana Pintilia, Livia Drăguşin. Lucrarea are la bază analizele privind formarea şi evoluţia capitalului şi a capitalismului în România de după 1989 realizate de Florin Georgescu în Capitalul în România ...

Gelozia la locul de muncă

Etimologic, cuvântul „gelozie”, provenit din limba greacă, semnifică un „Sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită nu este fidelă” (vezi Dicționar esențial de neologisme al limbii române, 2009, p. 411). De remarcat că această definiție corespunde doar „geloziei romantice”, termen introdus în vocabularul psihologiei în anul 1981 ...

Gelozia retroactivă, o temă de cercetare excentrică?

Gelozia implică trei entități: două persoane care sunt într-o relație emoțională și o a treia persoană care amenință real sau virtual relația. Când cea de-a treia persoană primejduiește relația romantică numai prin amintirea sa, vorbim despre „gelozie retroactivă” (sau „gelozie retrospectivă”). Spre deosebire de gelozia romantică orientată spre viitor, gelozia ...

Coordonate statistice privind îmbătrânirea populației României

Acest articol reprezintă o sinteză din studiul Demographic Ageing. Romania in the European Context, realizat în co-autorat și publicat în Romanian Journal of Population Studies (2022), la care am adăugat o serie de considerații ținând cont de datele provizorii de la Recensământul Populației și Locuințelor runda 2021, publicate de Institutul ...

Cercetare, militantism : pragul

Punere în oglindă  Am scris despre cuplul sociologie/literatură , pentru că literatura poate alimenta imaginația sociologică, în descrierea de situații, tipuri de personaje și interacțiuni între personaje .  Sociologia s-a îndepărtat de literatură pentru a se constituie ca disciplină, dar literatura era sociologică înainte de constituirea sociologiei ca disciplină. Să ne gândim de ...

O poveste de neadormit copiii petrecută în 31 decembrie 1989

Povestea de mai jos trimite, poate, pe oricare dintre noi, la gândul rolului întâmplărilor cu miez și coajă din viața noastră cea de toate zilele și nopțile. Mai ales a celor deosebite, importante pentru semnificația lor venită din lumina și negurile ceremonialelor de trecere de la un an la altul. ...