Romania Sociala logo
Menu

UNDE ÎNCEPE ȘI UNDE SE TERMINĂ FERICIREA LA ACTORI – V –

autor:   4 October 2021  

Vineri, 1 octombrie 2021, imediat înaintea noilor măsuri coronavirus. Asociația PERFORM A.R.T. a susținut în localitatea Slatina spectacolul de teatru „Avarul” avându-i în distribuție, printre alții, pe Cristina Deleanu, Tomi Cristin, Eugen Cristea, Florin Kevorkian, Vasile Filipescu. Pentru foarte mulți din cei tineri aceste nume nu înseamnă prea mult. Dar pentru cei care au apucat să răsfoiască filele culturii din România, ei însumează câte puțin din filmele de referință ale țării noastre, câte puțin din emisiunile deschizătoare de drumuri ale foarte multor artiști, câte puțin din bazele culturale ale tinerilor trecuți prin universitățile de teatru, câte puțin din ceea ce înseamnă acum unele televiziuni. Nu am să-i nominalizez exact, ci am să las, pe cine interesează, liber la studiu. Subiectul care ne interesează acum este spectacolul din data precizată mai sus.

După lungi corvoade administrative: elaborat și semnat acorduri de prelucrare a datelor, elaborat și semnat contracte, acorduri de confidențialitate, acorduri drepturi de autor, acorduri peste acorduri ! Au mai trebuit întocmite și alte documentații conform normelor în vigoare. Măsurarea temperaturii actorilor și făcut proces verbal în acest sens. Strângerea de acte care dovedesc vaccinarea /  nevaccinarea / interzicerea vaccinării de către medic, testarea celor nevaccinați în prezența unor martori din afara trupei și menționarea rezultatelor în procesul verbal. Iar, cea mai drăguță parte a fost elaborarea unei adeverințe de deplasare în care Asociația PERFORM A.R.T., în baza contractului de prestări servicii artistice către Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, asigură organele statului că actorii nu se plimbă aiurea pe străzi ci au un scop – acela de a se întoarce acasă după spectacol. Nu știu dacă restricțiile intraseră în vigoare. Nu știam, nu știm nici acum care sunt și care nu sunt în vigoare. Circulă atâtea acte prin spațiul public încât nu mai știm care sunt cele reale și care nu. Iar mass-media… nu face altceva decât să ne debusoleze, așa că ne-am acoperit cu hârtii cât am putut, în limita priceperii noastre.

De spectatori s-a ocupat Centrul Cultural, prin bunăvoința Domnului Director, Gigi Smarandache. Și el, ca și noi, luptă pentru cultură, luptă pentru educație. Luptă! Când ar trebui să fie o normalitate… În fine. Toți vaccinați cu certificatele la zi. Cu toate acestea, capacitatea sălii a fost redusă conform normelor în vigoare pentru ca vaccinații să nu interacționeze și să nu se infecteze între ei. Sănătoșii să nu se îmbolnăvească de sănătate de la cei sănătoși. Parol! Aceasta este regula și trebuie să o respectăm: un loc ocupat, două libere. Și mai dații-ncolo de actori că oricum le dăm ajutor ca la handicapați, să nu mai ridice atâtea pretenții artistice! Iar spectatorii să mai stea și acasă, să se uite la televizor, că prea multă educație le afectează creierul și ajung să aibă opinii proprii. – Citez eu dintr-o imaginație proprie bogată și abstractă.

Revenind în realitatea neimaginată, odată ajunși la Slatina începem repetițiile. În ciuda faptului că eram testați/vaccinați cu toții, ceva sălbatic era în fiecare dintre noi. Ne feream, ne țineam la distanță involuntar (cu toate că, în urmă cu ceva clipe, ne aflaserăm împreună în aceeași mașină). Un moment ne-a readus în umanitate: am cântat la mulți ani domnului director alt centrului cultural și am făcut poze împreună. Pentru o clipă am fost cu toții sănătoși, umani, normali, uniți. Apoi ne-am reluat locurile defensive. Noi, testații/vaccinații ne feream de noi. Constat acest aspect imediat și îl reclam de față cu toți. Izolarea ne-a deviat comportamentul. Începem să ne relaxăm și să repetăm cu drag pentru spectacolul de seară. Emoții din toate părțile. Actorul Tomi Cristin îl înlocuiește în această seară pe actorul Tudorel Filimon în rolul principal. Ca să îl laud, a învățat rolul în aproximativ 5 zile. Este o mare performanță!

Începe spectacolul. În sală toți spectatorii vaccinați și cu mască. Lăudabil efortul acestora și dorința de ambele părți de a împărtăși și de a primi emoție. Doar că masca ne îngrădește acest schimb al trăirilor umane. Ne îngrădește dar nu ne împiedică în totalitate. Dorința este mult prea mare de ambele părți. Spectacolul crește minut cu minut, actorii se simt bine și sunt impulsionați de vibrația aplauzelor, iar publicul este bucuros de ceea ce vede și simte. Ajungem la final, cu toții fericiți. Spectatori, considerabil mai puțini (din cauza restricțiilor) decât aveam în mod normal la oricare din spectacolele noastre. Obișnuiți cu sălile pline, acum simțeam că ceva ne lipsește față de ceea ce eram obișnuiți.

Pășim de câteva ori la rampă după ce momentul creat ca un dans pentru aplauze se consumă. Ieșim din scenă, aplauzele continuuă. Eram fericiți cu toții. Mai ieșim o dată la aplauze. Ne înclinăm în fața oamenilor mulțumindu-le pentru efortul de a fi alături de noi. Aplauzele au continuat neîntrerupte minute în șir. Sau poate au fost doar câteva secunde?! Nu știm, nouă ni s-au părut o veșnicie de trăire sufletească. Vrem să ieșim încă o dată din scenă, dar aplauzele, în loc să scadă, creșteau. Ne întoarcem să ne înclinăm încă o dată în fața publicului și brusc, pe Doamna Cristina Deleanu o pufnește plânsul. Odată cu ea și pe noi. Erau acolo pentru noi. Nu știau și nu știam dacă intrase în vigoare decretul cu restricțiile de ore. Nu le păsa, nu ne păsa. Erau acolo pentru noi și noi eram acolo pentru ei. Însă, ce plutea în conștiința noastră atunci când lacrimile ne-au umezit obrajii? Așa am simțit involuntar, prima dată Doamna Deleanu și în câteva milisecunde și noi. Ne-am întrebat pe urmă de ce am plâns, ca și cum fiecare actor plângea pentru propriul lui motiv. Dar cred că era un singur motiv, dincolo de emoție, acela de frică. Frica faptului că vom fi iar închiși și nu vom mai putea fi multă vreme pe scenă. Dacă acesta este ultimul spectacol?!

Dacă ne vom întoarce la depozitele de făină și conserve!? Dacă vom sta iar închiși, privați de emoții și trăiri alături de cei dragi, alături de publicul pentru care artiștii își dăruiesc sufletul în fiecare spectacol !? Dacă… Prea mulți de „dacă”. Această incertitudine ne macină pe interior pe zi ce trece. Iar cei care, sunt în fruntea noastră, pentru că nu pot spune că ne conduc, par pe zi ce trece lipsiți de umanitate și de moralitate. Pentru asta plângeau actorii, nu pentru boala nemernică care ne amenință la fiecare pas. Vom muri. Cu siguranță. Ăsta este firescul vieții. Dar lăsați-ne să murim simțind și dăruind sufletul nostru, nu privându-ne de umanitate! Asta am simțit în lacrimile actorilor, lacrimi ce au transformat într-o clipă bucuria unei seri reușite de teatru, bucuria și emoția dimpreună cu spectatorii, într-o frică nedefinită de: „ce va fi mâine?”.

Mâine va fi tot boală, poate mai extinsă, poate mai estompată, dar să nu lăsăm bufonii și nebunii să ne cârmuiască nava aflată în furtună. Lupta pentru putere este prea evidentă și prea mare. Prea multe victime colaterale pentru o banală funcție, indiferent de cât de mare sau importantă este. Nimeni, dar nimeni nu instigă la iresponsabilitate. Cel puțin cei din trupa noastră de teatru. Niciunul dintre noi nu crede că nu există boala. Singurele boli pe care le reclamăm sunt cele reprezentate de lipsa de iubire, lipsa de moralitate, însămânțarea autodistrugerii acestui popor, nepăsarea, dorința oarbă de înavuțire, răsturnarea valorilor cu adevărat importante, cantitatea în defavoarea calității umane și multe altele care subjugă sufletul omenesc, spiritul cu adevărat românesc – cât a mai rămas din el.

Pare că doar bășcălia unei lumi nefericite ne-a mai rămas. Glumim și noi amar pe la colțuri. Dar bancurile cu „Bulă” nu ne mai sunt suficiente. Încep să ni se degradeze sufletele, cocârjate de atâtea nedreptăți înfăptuite de noi înșine împotriva noastră. Credem în boala nefericită, dar nu mai reușim să înțelegem boala oamenilor de a fi dușmani pe proprii lor semeni. Unde mai începe și unde se termină bucuria noastră a tuturor în aceste vremuri debusolante?! Ne bucurăm de clipă?! Sau ne întristăm de context?! Nu știm. Contextul pare că sugrumă clipa.

Lacrimile din acea seară nu au fost numai de bucurie, ci și din neputința de a-i îmbrățișa pe fiecare dintre ei, cu respirația lor gâtuită de mască, din neputința de a fi mai mult decât putem pentru a aduce bucurie în sufletul lor. Din neputința de a aduce o schimbare bună în viața noastră a tuturor. Sperăm spre mai bine! Mâine să ne trezim din coșmarul nefiresc de urât, cei dragi să ne fie în continuare alături și totul să fie plin de frumos.

Până atunci noi, actorii, rămânem în grajdul curții regelui până când măria sa va dispune reîncoronarea noastră cu tichia bufonului, pentru a ne repune în drepturi, poate nu pentru fi un pilon pentru educație și cultură, dar măcar pentru a destinde sufletele oamenilor prin amuzament și emoția unor scene de viață.





Facebook

Comunicarea politică și fenomenul Zemmour

Începând cu toamna anului 2021, fenomenul Z stârnește atracție și repulsie, interes și pasiuni. Și asta nu numai în Franța, ci și în întreaga Europă. Agitația mediatică și politică în jurul acestui fenomen mă îndeamnă la o scurtă analiză de comunicare politică. Mă întreb de ce vocea lui Zemmour este ...

Un exercițiu metodologic de analiză a comunicării autor/cititor

Orice persoană care ”scrie” nu poate ca, cel puțin din când în când, să nu se confrunte cu întrebarea: chiar citește cineva ? Și de care lucrări sunt interesați colegii și de care nu. Avem date despre aceste probleme ? Unele da, altele nu. Dar am altă problemă. În faza actuală, ...

Întâlnirea domnului academician Cătălin Zamfir cu doamna ministru Gabriela Firea

Astăzi, academicianul Cătălin Zamfir, director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții s-a intalnit cu doamna Gabriela Firea, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. S-au pus bazele colaborării dintre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și ICCV pentru realizarea de proiecte și strategii care să ajute România să depășească ...

Istoria ca mostenire: Roman familial și traiectorie socială, de Vincent Gaulejac

Istoria ca mostenire Roman familial și traiectorie socială, de Vincent Gaulejac cea mai bună lucrare de sociologie clinică, acum și în limba română Recent la Editura Philobia din București a fost publicată traducerea în limba română a lucrării renumitului sociolog francez Vincent de Gaulejac, Istoria ca moștenire Roman familial și traiectorie ...

Horoscopul – narcotic psihosocial

Numai cine are o imaginație prea bogată – ca să mă exprim eufemistic – crede că un nou-născut din Juba (capitala Sudanului de Sud) și unul din București, expulzați în aceeași zi, la aceeași oră, în același minut, se vor confrunta cu aceleași evenimente de viață și vor avea aceleași ...

Azi…nu e timp să mori

Azi … nu e timp să mori.Azi și morții-s întorși de la groapă.Se cere vaccinul și plata;La bănci să fii la zi cu răsplata:La stat să fii la zi cu plataCăci… doar el e gata să-ți sape groapa. Azi nu e timpul să mori!Plata lui Charon e de multă vreme amanetată.Styxul ...

TENDENTIAL MODERNITY

Constantin Schifirneț, TENDENTIAL MODERNITY, Saarbrücken: LAP Lambert Academic Publishing, 2021. https://www.lap-publishing.com/.../tendential-modernity... This book brings together my essays principally concerned with tendential modernity and its relations with Europeanisation, mass media, religion and education. These papers highlight the multiple approaches in the analysis of the impact of tendential modernity in the analysis of Romanian ...

Imnul unei haimanale

Libertatea mea-i singurătateaNorocul? Un trecător străinInima își caută dreptatea Dușmană cu omul cel hain. Politicieni de vată și de paie Ați încălcat tot ce e mai sfânt Punându-vă pe voi blană de oaie Vorbind, blasfemiați orice cuvânt. Parazitari voi umpleți societatea De basme, de tirani și politruci Speriindu-ne copiii și cetatea ...