Romania Sociala logo
Menu

Victimizarea secundară

autor:   23 October 2023  

Aflăm din mass-media, de la cunoscuți și prieteni, despre nenorocirile întâmplate altora. Uneori, suntem chiar martori ai unor certuri care degenerează în violență, producând victime în plină stradă. Mulți dintre noi intervenim în ajutorul victimei, chemăm poliția sau măcar o compătimim. Sunt și persoane care, în loc să învinovățească agresorul, aruncă vina asupra victimei: „A căutat-o cu lumânarea!” – spun acestea, fără nici o urmă de empatie. Astfel, victima este „rănită” a doua oară, suferă o victimizare secundară.

Conceptul „victimizare secundară”, folosit pentru prima dată în 1984 de către Joyce E. Williams, profesoară în Departamentul de Sociologie de la Texas Woman`s University, SUA, semnifică „consecințele complexe și de durată ale unei crime rezultate din atitudinea negativă, de  incriminare a victimei, neacordarea sprijinului, chiar condamnarea și alienarea victimei” (Williams, 1999, p. 67). În criminologie, „victimizarea secundară” se referă la retraumatizarea victimei unui viol, unui abuz sau altei forme de agresiune sexuală, prin blamarea victimei, neacceptarea relatării victimei ca verosimilă, minimalizarea traumei suferite și prin atitudinea neadecvată sau comportamentul lipsit de empatie față de victimă a personalului medical, din poliție și justiție (Campbell, Raja, 1999, p. 261).

Voi folosi în continuare conceptul „victimizare secundară” în legătură cu o gamă largă de infracțiuni (tâlhărie, jaf, escrocherie, abuz de încredere, injurii și, desigur, agresiune sexuală).

De ce avem tendința să învinovățim victima?

Teoria „Credința într-o lume dreaptă” (The Belief in a Just World) – formulată la jumătatea anilor 1970 de către Melvin Lerner și Carolyn H. Simmons (1966) și prezentată în 1980, pe baza numeroaselor cercetări experimentale, de Melvin Lerner, profesor de psihologie la University of Waterloo (Ontario, Canada) –  ne poate ajuta să înțelegem de ce unele persoane învinovățesc și victima, nu numai răufăcătorul, uneori chiar numai victima. În esență, teoria „Credința înt-o lume dreasptă” (CLD) postulează că:

Indivizii au nevoie să creadă că trăiesc într-o lume în care oamenii primesc, în general, ceea ce merită. Convingerea că lumea este dreaptă îi permite individului să se confrunte cu mediul său fizic și social ca și cum ar fi stabil și ordonat. Fără o astfel de credință, ar fi dificil pentru individ să se angajeze în urmărirea unor obiective pe termen lung sau chiar în comportamentul reglementat social din viața de zi cu zi. Deoarece credința că lumea este dreaptă îndeplinește o funcție de adaptare importantă pentru individ, oamenii sunt foarte reticenți în a renunța la această credință și pot fi foarte tulburați dacă întâlnesc dovezi care sugerează că lumea nu este cu adevărat justă sau ordonată.

               (Lerner, Miller, 1978, pp. 1030-1031)

Ideea fundamentală a acestei teorii este că fiecare primește ceea ce merită și merită ceea ce prmește: cei virtuoși vor fi recompensați, iar cei ce încalcă normele sociale și legea vor fi pedepsiți. Crezând că lumea în care trăiesc este justă, oamenii raționează că nu vor avea de suferit dacă nu se vor abate de la normele sociale de conviețuire pașnică, dacă nu vor încălca reglementările și legile juridice. Conform teoretizării lui Marvin Lerner (1980), CLD se expărimă în două forme: conștient, referitor la convențiile sociale, moralitate și judecățile sociale, și preconștient, incluzând emoțiile și blamarea victimelor. Marvin Lerner apreciază că exprimarea CLD diferă în raport de domeniul vieții sociale (sănătate, politică, relații interpersonale etc.), că există CLD referitor la propria persoană, la alții și la întreaga omenire.

Reconsiderându-și teoria, Marvin Lerner (1998) conchide că CLD este o „amăgire fundamentală”, o credință falsă omiprezentă, dar diferențiată la nivelul indivizilor, grupurilor și categoriilor sociale. Spre exemplu, profesoarele de psihologie Helga Dittmar, de la University of Sussex, și Julie Dickinson, de la Birkbeck College (Marea Britanie), trecând în revistă studiile de specialitate realizate până în anii 1980, au concluzionat că persoanele cu nivelul ridicat al CLD „susțin statu-quo-ul și tind să fie politic de dreapta. Adică, dacă lumea este dreaptă, distribuția bogăției într-o societate, împărțirea rolurilor sociale, aranjamentele financiare și militare trebuie să fie, de asemenea, juste și, prin urmare, sunt juste” (apud Furnham, 2003, p. 811). Alte studii au documentat că bărbații au nivelul CLD mai ridicat decât femeile.

Viața socială este plină de neprevăzut, hazardul poate fi necruțător dacă te afli în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Planurile pe termen lung pe care le construim, considerând că lumea este dreaptă, se pot spulbera înt-o clipă. Un glonț tras de un polițist în urmărirea unui infractor noaptea, riconșând, poate lăsa un trecător infirm pe viață. O adolescentă este răpită de pe stradă, urcată cu forța în atomobil, sechestrată și violată. Cum reacționează adepții CLD când află despre astfel de întâmplări nefericite? Renunță la credința într-o lume dreaptă? Foarte probabil că își păstrează credința. Și pentru aceasta derobează victima, o învinovățesc. Ce căuta noaptea pe stradă? Precis venea de la amantă. Aha, adulter! Își merită soarta. Și ea, de ce purta fusta atât de scurtă? Cu siguranță era „una din alea”…

În astfel de cazuri, când realitatea arată că lumea nu este dreaptă, rațional ar fi ca oamenii să renunțe la ideea că primim ceea ce merităm și merităm ceea ce primim. Totuși, unii recurg la strategii iraționale pentru a-și conserva credința, reinterpretând situația, procedând la victimizarea secundară. Victimizarea secundară produsă de CLD este o practică diferențiată ca intensitate de la individ la individ, în funcție de nivelul de școlarizare, de apartenența la gen, religie și cultură, ca și de caracteristicile de personalitate. S-a constatat că locul controlului (credința despre sursa întăririi comportamentului) influențează atitudinea față de victime, în sensul că persoanele cu locul controlului în interior (care cred că decizia lor le ghidează comportamentul) sunt mai predispuse decât persoanele cu locul controlului în exterior (care cred că soarta, norocul sau circumstanțele exterioare le determină comportamentul) să considere că victimele sunt vinovate pentru suferința lor. Aceasta pentru că persoanele cu locul controlului în interior cred că oamenii sunt responsabili pentru acțiunile lor (Phares, Wilson, 1972).

 Dobândim credința într-o lume dreaptă prin socializare și influență culturală, prin educație și observarea comportmentului celor care îi evaluează pe alții. Luând în considerare nu numai individul, ci și factorii de mediu și hazardul, putem să reducem nivelul acestei credințe.

Ținând sub control eroarea fundamentală de atribuire, identificată de Lee Ross în 1977 – o prejudecată cognitivă foarte comună ce constă în explicarea comportamentului propriu prin influența factorilor externi și comportamentul altora prin influența factorilor interni (a caracteristicilor de personalitate) –, putem să reducem riscul victimizării secundare. Să nu apreciem automat că eșecul în viață al unor persoane (sărăcie, șomaj, lipsa unui adăpost etc.) se datorează exclusiv individului, eludând factorii sociali (relațiile sociale inechitabile).

În blamarea victimei intervine și părtinirea retrospectivă (hindsigh bias), tendința de a considera că victima ar fi putut să vadă semnele prevestitoare ale nenorocirii și să prevină suferința. Părtinirea retrospectivă, care adesea nu este conștientizată, este o prejudecată destul de comună privind capacitatea oamenilor de a percepe evenimentele din trecut ca fiind mai previzibile decât au fost în realitate la data producerii lor. De la studiul de pionierat realizat de Baruch Fischhoff (1975), în care s-a demonstrat că oamenii supraestimează probabilitatea unor evenimente istorice, părtinirea retrospectivă a indivizilor a fost documentată în contextele juridice, medicale, economice, electorale, sportive, științifice (Meuera, 2022, p. 244). Părtinirea retrospectivă poate avea consecințe dintre cele mai grave când în sistemul judiciar se atribuie responsabilitatea pe baza presupusei predictibilități a accidentelor (Harley, 2007, p. 48).

Iată câteva situații în care părtinirea retrospectivă se finalizează cu blamarea victimei. Când cineva, să spunem un vârstnic, se infectează cu SARS-CoV-2, se găsesc imediat indivizi care, în loc să-l compătimească, îi reproșează comportamentele din trecut: ar fi trebuit să poarte mască de protecție, să se ferească de aglomerație, să se vaccineze. Dacă un vecin din blocul în care locuim este excrocat, alți colocatari s-ar putea să-l judece: ar fi trebuit să se aștepte să fie păgubit, dată fiind încrederea lui exagerată în corectitudinea celor cu care făcea afaceri. Nu s-a interesat dacă au cazier sau nu, dacă au recomandare de la firme serioase. El este vinovat!

*

Pentru mai multă omenie în lumea în care trăim, să ne ferim să acuzăm victimele inocente, să nu le revictimizăm. Dacă ne-am cunoaște mai bine pe noi înșine, sunt convins că victimizarea secundară și-ar reduce frecvența. Și pentru că CLD se asociază cu tendința de învinuire a victimelor, producând o victimizare secundară, vă propun să vă verificați nivelul acestei prejudecăți cognitive. Scala alăturată ne poate ajuta să aflăm, cu o anumită probabilitate, cât de mult credem că lumea în care trăim este dreaptă. Indiferent de scorul obținut, rămâne în afara oricărei discuții că este uman să privim victimele cu empatie ori de câte ori putem. Și putem întodeauna.

            Scala Credinței într-o lume dreaptă (după Brandon, Xin, 2015)

  Citiți enunțurile și evaluați în ce măsură vă caracterizează, folosind o scală cu șapte valori:    1- Deloc;  2- Foarte puțin;  3- Puțin;  4- Oarecum;  5- Mult; 6- Foarte mult; 7- Deplin  
Nr.EnunțurilePunctajul
1Consider că majoritatea oamenilor primesc ceea ce au dreptul să primească. 
2Consider că eforturile personale sunt remarcate și răsplătite. 
3Consider că oamenii primesc recompensele și pedepsele pe care le merită. 
4Consider că oamenii care se confruntă cu nenorociri și le-au atras ei înșiși. 
5Consider că oamenii primesc ceea ce merită. 
6Consider că recompensele și pedepsele sunt acordate corect. 
7Consider că lumea este un loc corect. 

 Scorul este suma punctajului pentru fiecare enunț. Cu cât scorul este mai mare, apropiindu-se de 49 de puncte, cu atât nivelul credinței într-o lume dreaptă este mai ridicat. La polul opus, cu cât scorul este mai mic, apropiindu-se de 7 puncte, nivelul credinței într-o lume dreaptă este mai scăzut.

Bibliografie   

Brandon, Rech, Xin, Wong (2015). „And justice for all. Revisiting the Global Belief in a Just World Scale,  Personality and Individual Differences, 78, pp. 68-76.

Campbell, Rebecca, Raja, Sheela (1999). „Secondary victimization of rape victims: insights from mental health professionals who treat survivors of violence”, Violence and Victims, 14, 3, pp. 261-275.

Dittmar, Helga, Dickinson, Julie (1993). „The perceived relationship between the belief in a just world and sociopolitical ideology”, Social Justice Research, 6, 3, pp. 257-272.

Fischhoff, Baruch (1977). „Perceived informativeness of facts”, Journal of Experimental Psychology. Human Perception and Performance, 3, 2, pp. 349-358.

Furnham, Adrian (2003). „Belief in a just world. Research progress over the past decade”, Personality and Individual Differences, 34, 5, pp. 795-817.

Harley, Erin M. (2007). „Hindsight bias in legal decision making”, Social Cognition, 25, 1, pp. 48-63.

Lerner, Melvin J., Simmons, Carolyn H. (1966). „Observer’s reaction to the `innocent victim`: compassion or rejection?”, Journal of Personality and Social Psychology, 4, 2, pp. 203-210.

Lerner, Melvin J., Miller, Dale T. (1978). „Just-world research and the attribution process. Looking back and ahead”, Psychological Bulletin, 85, pp. 1030-1051.

Lerner, Melvin J. (1980). The Belief in a Just World. A Fundamental Delusion. New York, Plenum.

Lerner, Melvin J. (1998). „The two forms of belief in a just world”, în L. Montada, M. J. Lerner (eds.). Responses to victimizations and belief in a just world (pp. 247-269). New York, Plenum Press.

Meuera, Marcel, Nestlerb, Steffen, Oeberst, Aileen (2022). „What determines hindsight bias in written work? One field and three experimental studies in the context of Wikipedia”, Journal of Experimental Psychology Applied, 29, 2, pp. 239-258.

Phares, Jery E., Wilson, Kenneth G. (1972). „Responsibility attribution. Role of outcome severity, situational ambiguity, and internal-external control”, Journal of Personality, 40, 3, pp. 392-406.

Ross, Lee (1977). „The intuitive psychologist and his shortcomings: Distortions in the attribution process”, Advances in Experimental Social Psychology, 10, pp. 173-220.

Williams, Joyce E. (1984). „Secondary victimization: confronting public attitudes about rape”, Victimology, 9, 1, pp. 66-81.



Facebook

Provincialismul. Cheie de lectură posibilă a tranziției

1. Punctul de plecare Lectura recentă a trei intervenții publicate în 2023 și 2024 mi-a apărut emblematică.  Este vorba de o serie de texte de analiză politică apărute sub titlul generic România ca proiect geopolitic și interesul național în contextul dezordinii mondiale, sub semnătura analistului politic Adrian Severin. Și de   cartea ...

Interviu cu Alexandru Petre – “Respectarea drepturilor omului în sistemul penitenciar românesc. Bune practici în sistemele penitenciare la nivel internațional”

Buna ziua și felicitări pentru publicarea lucrării. Vă rugăm să ne spuneți care a fost motivația alegerii temei? Motivația alegerii temei a venit din sfera preocupărilor profesionale. Îmi desfășor activitatea ca polițist de penitenciare și sunt preocupat nu doar de perspectiva asigurării pazei persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate ci ...

Vrem dictatura unei birocrații sau o democrație a comunității cercetătorilor ?

Ministerul cercetării lucrează cu propriul său personal, dar, ca orice ministru,  are nevoie și de consultanți. Prin definiție consultanții nu iau decizii, ci consultă Ministrul în procesul lui de decizie. Consultații vin cu propria competență, nu reprezintă pe nimeni, ci doar pe ei înșiși; ei nu iau decizii, ci fac ...

Evoluția demografică, una dintre marile capcane în care România se pregătește să cadă

O mulțime de cifre și informații ne stau la îndemână, dar sub presiunea permanentă a momentului – mereu fiind confruntați cu câte o criză mai mică sau mai mare – nu prea ne alocăm timp pentru a le privi și înțelege cu adevărat. Constatăm și cam atât. Nu ne facem niciun ...

O carte din anii `80 despre migrația internă: discuție între Sorin Mitulescu și Dumitru Sandu

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 O carte din anii `80 despre migrația internă:discuție între Sorin Mitulescu și Dumitru Sandu Când a apărut cartea despre care discutăm? Acum patruzeci de ani, în 1984,la Editura Academiei. La vremea respectivă, cu numele de  Editura Academiei RSR. O copie a volumului  Fluxurile de ...

Conflictul legii cu ea însăși. Scandalul metodologiilor de evaluare

Cercetarea este una dintre activitățile strategice în viața statelor. La rândul ei, competența este factorul cheie atât al dezvoltării unei societăți cât și al calității ordinii sociale. Dimitrie Gusti avertiza guvernarea că organizarea competențelor în stat este o variabilă cheie în orice reformă autentică. Fără de așa ceva reforma eșuează ...

O generație de sociologi: texte din anii `80

Dezbaterea pe care o aducem în fața publicului sub forma unui serial al absolvenților de sociologie prin publicațiile lor -  vizează o generație  care astăzi deja a ajuns  la vârsta a treia. Componenții ei au fost studenți în urmă cu peste 50 de ani în promoțiile învățământului superior  sociologic reluat ...

Este inteligența artificială o amenințare?

Nu demult era la modă un slogan: „munca l-a creat pe om”. În parte, era adevărat: munca l-a creat pe om ca unealtă. Și, timp de milenii s-a dovedit a fi cea mai productivă în folosul celor mai „isteți”, mai creativi. La un preț cât se putea mai mic. De ...