Ministerul cercetării lucrează cu propriul său personal, dar, ca orice ministru,  are nevoie și de consultanți. Prin definiție consultanții nu iau decizii, ci consultă Ministrul în procesul lui de decizie. Consultații vin cu propria competență, nu reprezintă pe nimeni, ci doar pe ei înșiși; ei nu iau decizii, ci fac doar propuneri. 

Ministrul are consultanții săi personali. Dar are și ”comisii consultative”. Dar aici există o confuzie: în ce sens comisiile ministerului sunt comisii consultative ?

În realitate, comisiile Ministerului nu sunt consultative, ci în fapt decidente. Ministrul doar semnează ”propunerile” comisiilor. Niciun ministru nu are competența în toate domeniile ceretării științifice pentru a lua decizii asupra evalării institutelor de cercetare și a cercetătorilor. Comisiile cunoasc comunitatea și fac ”propuneri”, iar Ministrul ”semnează”. Nu știu dacă există cazuri în care Minstrul nu a semnat ”propunerile” comisiilor. Sau ar putea exista unele excepții.

Ministrul nu semnează ordinele de evaluare a institutelor și de promvore a cercetătorilor pentru că el ar avea un punct de vedere asupra propunerilor făcute de comisii, ci dor pentru că a delegat responsbiltiatea comisiilor, fiind sigur de corectitudinea propunerilor pentru că el a aprobat componența comisiilor și procedurile cu care aceste comisii lucrează. Deci de fapt comisiile nu consultă, ci decid.

Deci aceste comisii ”consultative” au de fapt o mare putere decizională. Este firesc să ne întrebăm pe cine reprezintă aceste comisii, cine le conferă o asemenea autoritate.

În mod normal, autoritatea comisiilor Ministerului este bazată pe faptul că ele reprezintă comunitatea cerctătorilor. Relația comisiilor cu comunitatea cercetătorilor este cheia sistemului democratic.

Cum se asigură reprezentativitatea comisiilor ?

 În primul rând, mecanismul de a produce propunerile de membri ai comisiilor. Comunitatea, prin difertie mecanisme, alege propunerile de membrii ai comisiilor.

În al doile rând, continua comunicare a comisiilor cu comunitatea cercetătorilor, transparența activității comisiilor.

În mod special, este problema cum se decid criteriile de evaluare a institutelor de cercetare și a cercetătorilor. Există două proceduri de elaborare a acestror criterii.

Procedura democratică: propunerile de crierii, pe care Ministrul urmează a le aproba, sunt elaborate printr-un proces democratic de către comunitate, comisiile având misiunea de a organiza acest proces democratic, nu de a decide ele însele.

Procedura de ”tip ONG”. Comisile nu sunt alese de comunitate (ne e clar cum vor fi alese) și odată ”alese” se comportă în consecință ca ONGuri independente: decid criteriile fără nicio consultare cu comunitatea, nu informează comunitatea de procedurile și rezultatele activității lor.  

Proiectul actual al Legii nu clarifică puncte imortante  care s-au dovedit a fi sursa multor nemulțumiri.

În consecință, am propus Senatului următoarele propuneri de completare a legii.

 Stimată Doamnă Președinte a Senatului

Vă felicit pentru inițiativa de a supune unei discuții publice acest proiect de lege.

Permiteți-mi să fac câteva propuneri pentru îmbunătățirea Legii.

Cu sinceră stimă,

Academician Cătălin Zamfir

Director, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română

Proiectul de lege este bun.

El trebuie însă completat cu câteva precizări pentru a se evita situațiile disfuncționale/conflictuale ale perioadei anterioare.

Este vorba de organismele consultative la nivel național. Aceste organisme reprezintă mecanismul fundamental al legăturii dintre Minister și comunitatea științifică. Ele sunt un element esențial al democrației comunității științifice.

Constatăm că în perioada anterioară s-a produs o ruptură între aceste organisme consultative ale Ministerului și comunitatea științifică. În unele domenii această ruptură a fost evidentă: sociologia de exemplu, dar și în alte domenii. Apare riscul instaurării unei noi dictaturi a birocrației care nu este controlată nici de Minister și nici de comunitatea științifică.

Pentru a se evita această situație, este absolut necesar ca în lege să se includă câteva precizări.

• Cine face propuneri pentru componența acestor comisii. Legea nu stabilește cine și cum se formulează propunerile pentru Ministru. 

PROPUNERE: ”Propunerile cu membrii acestor comisii sunt făcute de instituțiile de cercetare științifică: Academiile…, institutele importante de cercetare.”

• Structura comisiilor: În perioada anterioară, structura unor comisii a fost cu totul nereprezentativă.

PROPUNERE: Comisiile trebuie să asigure ca instituțiile de cercetare să fie reprezentate adecvat. De exemplu, Academia să aibă 3-4 membrii în fiecare comisie.

• Criteriile de evaluare a institutelor și cercetătorilor.

PROPUNERE: ”Comisiile de specialitate vor face propuneri de criterii de evaluare a institutelor și cercetătorilor pe baza consultării cu institutele de cercetare științifică. Înainte ca aceste propuneri să fie supuse aprobării Ministrului, ele sunt supuse unei discuții publice în comunitatea cercetătorilor. ”