Cei mai mulți specialiștii s-au reținut să formuleze în spațiul public ipoteze asupra dinamicii COVID-19. Efectul: spațiul public este dominat de confuzie; unde suntem și ce se va întâmpla în viitorul imediat ?

Acum câteva zile a circulat o formulare îngrijorătoare: „criza medicală va mai dura încă aproximativ 6 luni, până la descoperirea unui vaccin sau tratament care să asigure vindecarea sigură de COVID-19”. Estimarea ne înspăimântă: descoperireaea și punerea în funcție publică a unui vaccint sau tratament va avea loc de abia anul viitor. Și asta în cel mai bun caz. Deci urmează cel puțin alte 6 luni de creștere. Dar dacă nu vom avea asemenea descoperiri, boala va continua creșterea ei „naturală” până va cuprinde 60-70% din populație.

Datele arată însă complet altfel. Nu avem încă un vaccin sau tratament, dar în întreaga Europă creșterea s-a încetinit rapid, tinzând spre zero. Și România se află într-un proces de scădere continuă a îmbolnăvirii cu COVID-19.    

În România Socială (30 aprilie) am avansat ipoteza că 29 aprilie a fost vârful epidemiei, 30 aprilie fiind prima zi de descreștere a îmbolnăvirii. O ipoteză surprinzătoare, deși bazată pe un calcul utilizând seriile oficiale de date dar și, desigur, pe o intuiție foarte riscantă. Am avut emoții de a o publica. Sunt sociolog, nu specialist în acest domeniu.

Azi, 1 iunie, avem date care confirmă estimarea făcută în 30 aprilie. Față de vârful de 7 730 în 29 aprilie, în luna mai, nivelul îmbolnăviri active scade continuu, ajungând astăzi, 1 iunie, la 4 739.

Am ales ca indicatorul cel mai relevant îmbolnăvirea activă. Îmbolnăvirea este în creștere, dar o parte din îmbolnăvirile trecute sunt reduse prin însănătoșire, dar  și, regretabil, prin decese. Rămâne în fiecare zi îmbolnăvirea activă. Scăderea volumului boli active diminuează probabilitatea noilor îmbolnăviri.

Numărul de boli active COVID-19: numărul de îmbolnăviri active, în mii, în fiecare zi