Cei mai mulți specialiștii s-au reținut să formuleze în
spațiul public ipoteze asupra dinamicii COVID-19. Efectul: spațiul public este
dominat de confuzie; unde suntem și ce se va întâmpla în viitorul imediat ?
Acum câteva zile a circulat o formulare îngrijorătoare:
„criza medicală va mai dura încă aproximativ 6 luni, până
la descoperirea unui vaccin sau tratament care să asigure vindecarea sigură de
COVID-19”. Estimarea ne înspăimântă: descoperireaea și punerea în funcție
publică a unui vaccint sau tratament va avea loc de abia anul viitor. Și asta
în cel mai bun caz. Deci urmează cel puțin alte 6 luni de creștere. Dar dacă nu
vom avea asemenea descoperiri, boala va continua creșterea ei „naturală” până
va cuprinde 60-70% din populație.
Datele arată însă complet altfel. Nu avem încă un vaccin sau tratament, dar în întreaga Europă creșterea s-a încetinit rapid, tinzând spre zero. Și România se află într-un proces de scădere continuă a îmbolnăvirii cu COVID-19.
În România
Socială (30
aprilie) am avansat ipoteza că 29
aprilie a fost vârful epidemiei,
30 aprilie fiind prima zi de
descreștere a îmbolnăvirii. O ipoteză surprinzătoare, deși bazată pe un calcul
utilizând seriile oficiale de date dar și, desigur, pe o intuiție foarte
riscantă. Am avut emoții de a o publica. Sunt sociolog, nu specialist în acest
domeniu.
Azi, 1 iunie, avem date care confirmă estimarea făcută în 30 aprilie.
Față de vârful de 7 730 în 29
aprilie, în luna mai, nivelul îmbolnăviri
active scade continuu, ajungând astăzi, 1 iunie, la 4 739.
Am ales ca indicatorul cel
mai relevant îmbolnăvirea activă. Îmbolnăvirea este în creștere, dar o parte
din îmbolnăvirile trecute sunt reduse prin însănătoșire, dar și, regretabil, prin decese. Rămâne în
fiecare zi îmbolnăvirea activă. Scăderea volumului boli active diminuează
probabilitatea noilor îmbolnăviri.
Numărul de boli active COVID-19: numărul de îmbolnăviri
active, în mii, în fiecare zi

