La data de 4 mai 2026, Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române a găzduit dezbaterea internațională „Violență și fundamentalism în societatea contemporană”, eveniment care a reunit, într-un cadru interdisciplinar, cercetători și cadre universitare din România, Franța, Spania și Statele Unite ale Americii. Structurată pe o succesiune de intervenții academice, dezbaterea a urmărit investigarea relației dintre violență, radicalizare, identitate și religie, din perspective sociologice, teologice, politologice și psihologice.
În cadrul dezbaterii, un obiectiv central a fost reprezentat de analiza condițiilor istorice și culturale care favorizează emergența discursurilor intolerante și a practicilor violente, precum și a mecanismelor prin care acestea dobândesc legitimitate și se propagă în spațiul social. Participanții au fost invitați să examineze modul în care contexte de criză, fie ele politice, economice sau identitare, pot genera forme de radicalizare, precum și felul în care aceste dinamici sunt susținute prin narațiuni ideologice, simboluri colective și reinterpretări selective ale tradiției.
În același timp, dezbaterea a urmărit valorificarea lecțiilor istoriei europene, prin analiza unor exemple relevante de radicalism și violență, atât în registru politic, cât și religios. Aceste studii de caz au fost interpretate în raport cu principiile care fundamentează spațiul comun european, pluralismul, dialogul și coeziunea socială, evidențiindu-se tensiunile dintre tendințele de fragmentare și eforturile de construcție a unei ordini sociale incluzive.
Lucrările au fost deschise de Dr. Iulian Stănescu, director adjunct al ICCV, și Dr. Laurențiu Tănase, cercetător științific în cadrul ICCV, care au subliniat dificultatea conceptuală a temei și necesitatea unei abordări interdisciplinare și integratoare. În intervențiile introductive s-a evidențiat faptul că violența contemporană nu mai poate fi analizată exclusiv ca fenomen izolat, ci trebuie înțeleasă în conexiune cu procesele de radicalizare, cu transformările identitare și cu rolul ideologiilor religioase și politice în societatea globalizată. Totodată, s-a remarcat importanța studierii vieții religioase în contextul societății românești, caracterizate printr-un nivel ridicat de afiliere religioasă și printr-o relativă coeziune socială, aspecte ce oferă un cadru relevant pentru analiza raportului dintre religie și violență.
În prima intervenție internațională din cadrul evenimentului, Prof. Juan Pérez-Miranda (Universidad Francisco de Vitoria, Spania) a propus o analiză a relației dintre violență și fundamentalism pornind de la experiența istorică a Spaniei. Acesta a evidențiat caracterul incomplet al proceselor de reconciliere post-conflict, arătând că tranziția democratică de după războiul civil și perioada dictatorială nu a eliminat în totalitate tensiunile sociale, acestea fiind reactivate în contextul polarizării contemporane. De asemenea, a subliniat că încetarea violenței armate nu echivalează cu reconcilierea profundă, ci poate lăsa loc unor forme simbolice de conflict, manifestate în discursul politic și în diviziunile sociale.
În ceea ce privește rolul religiei, intervenția sa a insistat asupra ambivalenței acesteia: religia poate fi utilizată atât ca instrument de legitimare a diviziunii, cât și ca resursă pentru construirea păcii. Din această perspectivă, accentul a fost pus pe necesitatea revalorizării principiului demnității umane și a dezvoltării unei „societăți a întâlnirii”, în care dialogul intercultural și solidaritatea să devină repere centrale. În același timp, s-a subliniat rolul esențial al societății civile, al educației și al instituțiilor credibile în prevenirea radicalizării și în consolidarea unui climat social stabil.
O altă contribuție semnificativă, aparținând Prof. Marian Simion (Harvard Divinity School / George Mason University), a abordat relația dintre memorie, radicalizare și violență din perspectiva psihologiei sociale și a studiilor religioase. Intervenția a evidențiat modul în care distorsiunea memoriei, determinată de factori cognitivi, emoționali și socio-culturali, poate contribui la formarea unor narațiuni ideologice care legitimează violența. S-a arătat că memoria colectivă nu este un construct stabil, ci unul susceptibil de reinterpretare și manipulare, în special în contexte marcate de traumă și conflict.
În continuarea intervențiilor, dezbaterea a fost aprofundată printr-o serie de contribuții care au extins cadrul analitic asupra unor dimensiuni istorice, teologice și socio-politice ale raportului dintre fundamentalism și violență.
Astfel, intervenția Prof. Lucian Dincă (Universitatea din București) a abordat relația dintre integrism, fundamentalism și tradiționalism într-o perspectivă istorică, prin referință la Conciliul de la Ferrara-Florența (1438-1439). Analiza a evidențiat faptul că tensiunile dintre diferitele forme de raportare la tradiție, de la deschiderea dialogică până la rigidizarea doctrinară, nu sunt fenomene exclusiv contemporane, ci au rădăcini istorice profunde. În acest sens, fundamentalismul a fost interpretat ca o formă de reacție identitară rigidă, care apare în contexte de criză și incertitudine, în opoziție cu dinamica dialogică specifică tradițiilor religioase vii.
În aceeași linie, intervenția Prof. Jean-François Petit (Institut Catholique de Paris) a propus o reflecție asupra formelor de rezistență intelectuală și spirituală la fundamentalismul politic, prin evocarea figurii lui Virgil Gheorghiu. Această perspectivă a pus în lumină modul în care experiențele totalitare ale secolului al XX-lea au generat nu doar forme de radicalizare, ci și răspunsuri critice articulate în registrul etic și teologic. Fundamentalismul politic a fost astfel analizat ca un fenomen care depășește sfera religioasă, fiind legat de instrumentalizarea ideologică a identității și de construcția unor narațiuni exclusiviste.
Intervenția Prof. Franck Dubois (Institut Catholique de Lille) a aprofundat problematica raportului dintre fundamentalism și naționalism, cu accent asupra contextului ortodox. Analiza a evidențiat riscurile suprapunerii dintre identitatea religioasă și cea națională, proces care poate conduce la forme de legitimare simbolică a excluderii și, în anumite condiții, a violenței. În acest cadru, s-a subliniat necesitatea unei delimitări clare între dimensiunea spirituală a religiei și utilizările sale ideologice în spațiul politic.
O contribuție de natură hermeneutică a fost adusă de Prof. Benoît de Baenst (Institut Catholique de Lille) care a propus o reflecție asupra interpretării textelor sacre și a rolului acesteia în configurarea discursurilor religioase contemporane. S-a evidențiat faptul că lectura reductivă sau literalistă a Scripturii poate favoriza apariția unor forme de fundamentalism, în timp ce o hermeneutică deschisă, contextualizată și dialogică poate contribui la promovarea unui ethos al responsabilității și al coexistenței.
Dimensiunea extremă a relației dintre fundamentalism și violență a fost abordată de Prof. Cathy Leblanc (Institut Catholique de Lille) care a analizat conexiunile dintre fundamentalismul religios și fenomenele de tip genocidar. Intervenția a subliniat că, în anumite contexte istorice, discursurile fundamentaliste pot contribui la dezumanizarea „celuilalt” și la justificarea violenței extreme, atunci când sunt integrate în ideologii totalizante și exclusiviste.
În completarea acestor perspective, intervenția Prof. Yann Raison du Cleuziou (Universitatea din Bordeaux) a propus o analiză a raportului dintre fundamentalism și naționalism în contextul francez contemporan, evidențiind tensiunile dintre laicitate, identitate religioasă și dinamica politică. Această contribuție a ilustrat modul în care fundamentalismul poate apărea nu doar în interiorul tradițiilor religioase, ci și în forme secularizate, prin rigidizarea unor ideologii politice sau culturale.
În final, intervenția Av. Lucian Bondoc, analist de politici publice, a adus în prim-plan o perspectivă sociologică aplicată, concentrată asupra factorilor sociali care favorizează emergența violenței în societățile contemporane. Au fost evidențiate variabile precum inegalitățile socio-economice, crizele de reprezentare politică, insecuritatea identitară și deficitul de încredere instituțională, toate acestea constituind un teren fertil pentru radicalizare și pentru proliferarea discursurilor extremiste.
Concluziile dezbaterii au reliefat că gestionarea relației dintre violență și fundamentalism nu poate fi realizată prin soluții punctuale, ci necesită o abordare pe termen lung, orientată spre reconstrucția capitalului social, consolidarea instituțiilor și promovarea unui dialog autentic între tradiții culturale și religioase. În acest cadru, cercetarea academică are un rol esențial nu doar în explicarea fenomenelor, ci și în configurarea unor modele de acțiune capabile să susțină o cultură a păcii și a coexistenței.
