La Revoluția română, în stradă, oamenii voiau liberate. Dar nu se simțeau oamenii liberi și sub Ceaușescu? În familie, pe stradă, în viața de zi cu zi oamenii erau destul de liberi. Dar nu public, în mass-media sau la ședințele politice. Dacă nu ne plăcea cum este condusă țara, era treaba noastră privată, dar de a „avea un cuvânt de spus” la conducerea societății, asta nu. Nu ne simțeam politic liberi. Să circulăm în „afară” ? Aveam o libertate foarte limitată, dar dacă chiar voiam, se putea. Dar alegerea președintelui ? De Ceaușescu nu am putut scăpa.
A adus Revoluția libertatea politică? Libertatea riscă să fie o vorbă goală dacă nu este completată de democrație: libertatea de a avea „un cuvânt de spus” la conducerea societății lor. Desigur, avem democrație: mai multe partide politice, alegeri între mai mulți candidați, parlament ales, am fost primiți în ”lumea bună”, UE și NATO. Independență națională ? Ei, lucrurile sunt mai complicate. Față de Sovietici am devenit tot mai independenți. Dar, apoi, Vestul ne trage mereu de urechi. În ultimii ani, ambasadorii americani ne-au criticat cu orice împrejurare. Pentru simetrie democrată, ambasadorul român ar trebui și el, măcar simbolic, să tragă de urechi pe americani pentru politica lor externă, dar și cea internă.
În 1989 am crezul că democrația e o chestiune simplă, o ai sau nu. După 30 de ani înțelegem că lucrurile sunt mai complicate. Democrația nu este asigurată doar prin legislație. Să mergem mai în profunzime. Avem noi, oamenii obișnuiți, dreptul să evaluăm public conducerea ? Evident, da. Ei, dacă nu ne place, am putea să alegem o conducere așa cum am vrea? Desigur, la viitoarele alegeri, după 4 ani… ei, dar după 4 ani ne vom simți liberi și vom decide, ce ? Atunci putem alege liberi între Eva 1, Eva 2, … Eva 4 sau 5. Și atât. Dar cine alege cum „se îmbracă” aceste Eve ?
Oamenii politici trăiesc într-o lume frumoasă: e democrație și e foarte bine. Desigur, nu e chiar perfectă, dar alta mai bună nu poate fi imaginată, doar Churchill a spus-o. Oamenii politici se ceartă, dar așa e jocul: azi câștigăm noi, mâine, voi.
Dar oamenii obișnuiți împărtășesc această euforie ? Sociologii propun un nou test al democrației: convergența între populație și guvernare. Există deja indicatori de satisfacție cu viața și de calitate percepută a vieții, oamenii evaluează diferitele componente ale vieții lor, inclusiv guvernarea. Sunt ei satisfăcuți cu ce se întâmplă în jurul lor și, deci, sunt încrezători că lucrurile vor merge mai bine ?
Iată ce crede populația. Dau doar un singur indicator: În ce direcție cred oamenii că merge societatea românească.
Direcția în care merge societatea
| 2010 (ICCV) | DECEMBRIE 2015 (INSCOP) | DECEMBRIE 2016 (IRES) | N0IEMBRIE 2017 (IMAS) | DECEMBRIE 2017 (IRES) | |
| În direcția greșită | 80% | 52% | 61% | 71% | 75% |
| În direcția bună | 10,5% | 34% | 34% | 24% | 17% |
În ultimele decenii, majoritatea românilor, adesea chiar marea majoritate, consideră că societatea merge într-o direcție greșită.
Și alte date oferă aceeași imagine. În aceste condiții, cum vom răspunde la întrebarea: România este o țară democrată ? Oamenii consideră că „au un cuvânt” în mersul lucrurilor publice ?
Putem adopta un test al democrației efective: când marea majoritate a populației consideră că guvernarea este bună. Ipoteza SEDA[1] spunea că un sistem social echilibrat e caracterizat prin faptul că marea majoritate a populației (aproximativ 5 șesimi de persoane, în jur de 80%) sunt satisfăcute cu sistemul/ societatea în care trăiesc, iar nu mai mult de o șesime (aproximativ 16%) sunt nemulțumite.
Vom putea deci spune că avem o democrație efectivă doar când marea majoritate a populației va considera că România este pe drumul cel bun.
[1] În altă parte poate fi găsită argumentarea pentru structura standard a unui sistem social echilibrat (SEDA).
