Faptul că țările cele mai dezvoltare ale lumii alocă resurse importante pentru activitatea de cercetare-dezvoltare este un truism. Statele Unite ale Americii, Japonia, China și Uniunea Europeană își dispută primele locuri în clasamentul mondial al cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare. Investițiile actorilor guvernamentali și neguvernamentali (companii, ONG-uri) în educație, respectiv în cercetare-dezvoltare se reflectă în competitivitatea economică. În România, există percepția cum că activitatea de cercetare ține exclusiv de învățământul superior (academii, universități, institute de cercetare), dar realitatea se prezintă cu totul altfel. Activități de cercetare-dezvoltare derulează și companiile, în speciale cele din domeniile tehnologiei și diferitelor specializări inginerești, dar și organizațiile neguvernamentale, care activează preponderent în domeniul științelor socio-umane.

Figura 1. Cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare (% în PIB),

comparație UE, China, Japonia, SUA, în perioada 2011-2021

Sursa : Eurostat (online data code: rd_e_gerdtot) and OECD database

Din punctul de vedere al statisticii oficiale, activitatea de cercetare-dezvoltare este structurată în trei categorii :

• cercetarea fundamentală (activităţi experimentale sau teoretice desfăşurate, în principal, pentru dobândirea unor cunoştinţe noi cu privire la fundamentele fenomenelor şi faptelor observabile, fără a se urmări, în mod particular, aplicarea sau utilizarea practică imediată);
• cercetarea aplicată (cercetarea în scopul acumulării de noi cunoștințe, fiind orientată în principal spre un obiectiv practic specific);
• dezvoltarea  experimentală (activitatea sistematică, plecând de la cunoştinţe rezultate din cercetare şi/sau de la experienţa practică, care urmăreşte producerea de noi bunuri şi servicii sau îmbunătăţirea substanţială a celor existente).

Dintre statele membre ale UE, cele mai mari alocări ca pondere în PIB pentru cercetare și dezvoltare în 2021 au fost înregistrate în Suedia (3,35%), urmată de Austria (3,22%) și Belgia (3,19%). Șase state membre au raportat cheltuieli de cercetare-dezvoltare sub 1% din PIB-ul lor în 2021: România (0,48%), Malta (0,65%), Letonia (0,71%), Bulgaria (0,81%), Cipru (0,89%) și Slovacia (0,95%).

Figura 2. Cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare (%în PIB),
în rândul țărilor membre UE

Conform datelor furnizate de Eurostat, în anul 2021, alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare în întreaga UE au totalizat 109,25 miliarde de euro, echivalentul a 0,8% din PIB. Aceasta reprezintă o creștere de 6 % față de 2020 și o creștere de 35 % față de 2011.

În anul  2021, România se situa pe ultimul loc în rândul statelor membre UE cu cea mai mică alocare pe cap de locuitor pentru cercetare și dezvoltare (research & development).  În ceea ce privește alocările pentru R&D (PIB per capita), cele mai mari au fost înregistrate în Luxemburg (689 EUR de persoană), urmat la distanță de Danemarca (530 EUR) și Germania (471 EUR). Pe de altă parte, țările UE cu cele mai mici alocări bugetare pentru cercetare și dezvoltare per persoană au fost România (19 EUR de persoană), Bulgaria (24 EUR), Letonia (45 EUR) și Ungaria (60 EUR). Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare la nivelul UE s-au ridicat la 244 euro pe persoană, ceea ce reprezintă o creștere de 33% față de 2011 (184 EUR pe persoană).

Figura 3. Cheltuielile bugetare pentru cercetare-dezvoltare per capita (UE, 2021)

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în anul 2021, cheltuielile de cercetare-dezvoltare au reprezentat 0,48% din PIB, din care: 0,29% pentru sectorul privat  și 0,19% pentru sectorul public. În România, în anul 2021, s-au cheltuit 5616,6 milioane lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare. La sfârşitul anului 2021, 47011 salariați îşi desfăşurau activitatea în cercetare-dezvoltare, în creștere cu 3,8 %  față de anul 2020.

Eurostat arată că cei mai mulți bani sunt cheltuiți în domeniul cercetării-dezvoltării de către întreprinderile din sectorul de faceri. Între 2011 și 2021, cea mai mare parte a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare au fost efectuate în sectorul întreprinderilor, crescând de la 1,27 % din PIB în 2011 la 1,50 % până în 2021, o creștere globală de 18,11 %.

Figura 4. Ponderea cheltuielilor în PIB cu cercetarea-dezvoltare, pe sectoare de activitate

În România (2021), sursele de finanțare pentru cercetatere-dezvoltare furnizate de întreprinderi au avut cea mai ridicată pondere, respectiv 51,8%, urmate de fondurile publice (inclusiv fondurile publice generale universitare), respectiv 31,6%. În cadrul sectoarelor de performanţă, cele mai mari sume din fondurile publice au fost primite de către unitǎţile din sectorul guvernamental (73,1%), urmate de unitǎţile din sectorul învăţământ superior (65,6%).

Tabelul 1. Cheltuielile totale din activitatea de cercetare-dezvoltare,

pe surse de finanţare  şi  sectoare de performanţă, în anul 2021

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare reprezintă unul din motoarele creşterii economice şi a ceea se numește „economia bazată pe cunoaştere”. Din cercetarea statistice realizate de INS privind activitatea de cercetare-dezvoltare din sectorul public/guvernamental, sectorul învățământului superior, non-profit (ONG), în întreprinderile din mediul de afaceri, rezultă doi indicatori cheie de competitivitate, prin raportarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare la produsul intern brut. (1) cheltuielile de cercetare-dezvoltare publice (% din PIB)  și cheltuielile de cercetare-dezvoltare private (%din PIB) . În anul 2021, cheltuielile de cercetare-dezvoltare publice au reprezentat 0,19% din PIB, pe când cele private 0,29% din PIB.

INS arată că, la sfârşitul anului 2021, în domeniul cercetare-dezvoltare își desășurau activitatea un 47011 salariaţi, număr în creştere faţă de cel înregistrat la sfârşitul anului 2020, de 45304 salariaţi. Din totalul salariaţilor din activitatea de cercetare-dezvoltare 21617 erau femei, reprezentând 46,0%. După sectorul în care şi-au desfăşurat activitatea, cei mai mulţi salariaţi (40,5%) au activat în sectorul învăţământ superior, (31,8%) în sectorul mediului de afaceri, (26,9%) în sectorul guvernamental şi (0,8%) în sectorul privat non-profit. Cea mai ridicată pondere a cercetătorilor s-a înregistrat în sectorul învăţământ superior (51,9%). Domeniile ştiinţifice în care au activat cel mai mare număr de salariaţi în cercetare-dezvoltare sunt reprezentate de ştiinţele inginereşti şi tehnologice (51,4%) şi de ştiinţele naturale şi exacte (17,8%), iar cei mai puţini au activat în domeniul ştiinţelor umaniste (3,4%).

Prin Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011, la art. 8 se prevede că „pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile deînvățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv.” În timp ce țările puternic industrializate se întrec în alocările de fonduri guvernamentale pentru cercetare-dezvoltare, în România acest sector de activitate, alături de educație și cultură rămân cele mai vitregite în raport cu prioritățile decidenților în materie de politici publice.

În anul 2023, bugetul alocat Cercetării a rămas la un nivel similar anului 2022, ca pondere a cheltuielilor în PIB: circa 0,2% din PIB. Cu toate acestea, în cifre absolute, suma alocată Cercetării este în creștere cu 70% față de nivelul anului 2022. Conform execuției bugetare pe anul 2022, Cercetarea a beneficiat de 1,7 miliarde de lei (0,17% din PIB). În proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023, s-a prevăzut  alocarea a circa 2,8 miliarde lei (0,18% din PIB). E o sumă aproape dublă față de 1,59 miliarde de lei în anul 2021 și cu aproximativ 70% mai mare decât execuția bugetară pe anul 2022.

Printre prioritățile Programului de guvernare al Coaliției pentru reziliență, dezvoltare și prosperitate, pentru perioada 2021-2024, se numără și „cercetarea și dezvoltarea”. Cuvântul „cercetare” este menționat de 143 de ori în prezentul program de guvernare. În document se face referire și la Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care se propune ca priorități tranziția verde și cea digitală prin stimularea cooperării dintre mediul academic/de cercetare și mediul de afaceri, respectiv prin transferul de tehnologii moderne care vor stimula competitivitatea firmelor din România.

În Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022-2027 se arată că personalul care lucreză în domeniul cercetării și dezvoltării, raportat la populația ocupată, este de patru ori mai mic decât media UE – indicator care plasează țară noastră pe ultimul loc la nivel european. Din totalul personalului care lucrează în cercetare-dezvoltare (echivalent normă întreagă), sectorul de afaceri reprezenta, în anul 2019, doar 37% (comparativ cu media UE de 58%), sectorul guvernamental 39% (față de 11% în UE), iar universitățile doar 24% (față de 30% media UE). Mai mult, numărul normelor de cercetare din universități este asociat preponderent procentului de cercetare din cadrul normei didactice, existând foarte puțini cercetători cu norma întreagă. Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă (SNCISI 2022-2017) propune următoarele ținte:

• creșterea procentuală a numărului de absolvenți de studii doctorale raportat la numărul de absolvenți de studii superioare cu 10%;
• creșterea anuală de 0,12 cercetători la mia de persoane ocupate, adică de la 2,0, actualmente, la 3,2 în 2030;
• creșterea procentuală a numărului de cercetători care activează în România în 2030, la nivel de ‘lider’ (în sensul ‘EU framework for research careers’), cu 20% (în sensul ‘EU framework for research careers’);
• creșterea numărului de articole (indexate Web of Science), pe de o parte, proporțional cu numărul de cercetători, iar, pe de altă parte, creșterea productivității științifice de la 0,85 articole per cercetător la 1 articol per cercetător (valoare comparabilă cu cea din alte țări);
• creșterea calității producției de cunoaștere prin creșterea proporției articolelor aflate în top 10% cele mai citate, respectiv de la 7% în prezent, la 10% până în 2030, (media actuală a UE fiind 12%) și creșterea proporției articolelor aflate în top 1% cele mai citate, respectiv de la 0,4% la 0,6% în 2030;
• creșterea procentuală a numărului brevetelor triadice cu 50% raportat la numărul celor existente la nivelul anului 2021. (triadic sau diadic, USPTO+EPO).

În momentul de față, sursele cele mai importante pentru finanțarea activității de cercetare-dezvoltare se regăsesc în următoarele programe: (1) Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF), prin care se pot accesa proiecte de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare în diferite forme; (2)  Programul Operațional Regional (POR); (3) Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care include o serie de linii de finanțare dedicate sectorului de cercetare-dezvoltare-inovare, inclusiv finanțarea de proiecte care propun parteneriate europene. Rămâne de văzut cât din fondurile prevăzute de aceste programe de finanțare vor fi atrase în următorii ani de către actorii relevanți din domeniul cercetării-dezvoltării în România (universității, companii, ONG, cercetători independenți, prin parteneriate public-private, parteneriate europene etc.)