Felicitări pentru publicarea volumului!
În paginile cății atrageți atenția asupra impactului politicilor și a infrastructură asupra vieții femeilor din zonele rurale marginalizate. Vă rugăm să ne spuneți cum a luat naștere acest volum?
În spatele acestui volum se află teza mea de doctorat, dar și câțiva ani de muncă pe teren, alături de femei din comunități rurale marginalizate din județele Bacău, Argeș și Ialomița.
Inițial, când am aplicat pentru doctorat, îmi propusesem să cercetez orașele și planificarea urbană feministă. Între timp, însă, prin munca mea de organizare comunitară la Centrul FILIA, am ajuns să cunosc mai îndeaproape realitățile femeilor din mediul rural și am început să construiesc relații cu ele, să le ascult poveștile și să înțeleg problemele cu care se confruntă zi de zi. Treptat, mi-am simțit că trebuie să scriu despre asta, căci e o realitate mai puțin vizibilă, despre care se vorbește încă prea puțin în spațiul public și inclusiv în cercetarea academică. Așa am ajuns să îmbin două roluri: cel de cercetătoare și cel de organizatoare comunitară. Nu a fost întotdeauna simplu să le țin împreună, dar cred că tocmai această combinație a făcut cercetarea să fie ceea ce este.
Metodologic, am ales o abordare de tip action research (cercetare-acțiune), ceea ce a însemnat că nu am privit comunitățile doar ca pe niște spații din care să colectez informații, ci am fost implicată direct în procesele de acțiune colectivă, de organizare. Cercetarea s-a construit în paralel cu această implicare. Am ascultat femeile, am lucrat împreună cu ele pentru a identifica problemele pe care le considerau prioritare și am urmărit cum se schimbă lucrurile pe parcurs: ce se întâmplă când femeile încep să se organizeze, când își fac vocea auzită și când revendicările lor ajung în dialog cu autoritățile. Consider că experiența din teren a contribuit la întrebările și interpretările cercetării, iar cercetarea m-a ajutat, la rândul ei, să înțeleg mai bine ce presupune organizarea comunitară și cum poate fi susținută.
În plus, în tot acest proces, am învățat și să ascult mai bine, să nu vin cu soluții înainte să înțeleg problemele și să am răbdare cu ritmul în care se construiesc relațiile și încrederea. Cartea vorbește despre infrastructură și inegalități de gen, dar este și despre această experiență: despre ce se întâmplă atunci când începem să privim politicile publice din perspectiva oamenilor care trăiesc efectele lor.
Ce rol poate avea comunitatea locală în promovarea drepturilor femeilor?
De multe ori, când vorbim despre drepturile femeilor, ne gândim la legi, strategii naționale sau instituții. Toate sunt importante, dar schimbarea trebuie să se întâmple și acolo unde femeile își trăiesc viața de zi cu zi: în satele și orașele lor, în relația cu autoritățile locale, în școli, în dispensare și în spațiile publice.
Comunitatea locală poate fi locul în care femeile încep să se întâlnească, să vorbească despre problemele pe care le au și să descopere că multe dintre lucrurile pe care le considerau experiențe individuale sunt, de fapt, probleme comune. Iar de aici poate începe organizarea: femeile își stabilesc împreună prioritățile, decid ce vor să schimbe și găsesc modalități prin care să își facă vocea auzită.
Un exemplu apropiat mie este grupul „Femeile schimbă destine”din satul Gura Pravăț (jud. Argeș), alături de care ne organizăm la Centrul FILIA. Am pornit de la întâlniri în care femeile povesteau despre problemele lor, iar în timp s-a construit un grup de inițiativă care a început să își revendice drepturile și să discute direct cu autoritățile. Au înțeles că pot cere lucruri, că pot pune întrebări și că nu trebuie să aștepte ca altcineva să decidă în locul lor ce este important pentru comunitate.
Cred cu tărie că autoritățile locale ar avea foarte mult de câștigat dacă ar asculta mai atent femeile. Uneori, prioritățile stabilite de administrație nu coincid cu urgențele resimțite de locuitoare. Poate că primăria consideră prioritară asfaltarea unei străzi, în timp ce femeile spun că au nevoie, înainte de toate, de apă potabilă, de transport către dispensar sau de un spațiu de joacă pentru copii. Nu înseamnă că unele investiții sunt mai puțin importante decât altele, dar prioritățile trebuie stabilite împreună cu oamenii care vor beneficia de ele. Aici văd un rol important și pentru bugetarea participativă și pentru alte mecanisme prin care cetățenii pot influența deciziile locale.
Cui ați dedicat acest volum?
Am dedicat cartea tuturor femeilor care au fost înaintea mea, celor care sunt alături de mine și celor care vor veni după mine.
Acum zece ani, nu m-aș fi imaginat scriind o carte. Sunt prima femeie din familia mea care a luat bacalaureatul și a terminat un doctorat, iar asta mă face să mă gândesc mult la femeile care au deschis drumuri pentru mine, la feministele care au luptat pentru drepturi de care astăzi putem beneficia. Dar mă gândesc și la femeile din familia mea (mai ales mama și sora mea), la profesoarele care mi-au oferit instrumentele metodologice și mi-au format perspectiva asupra lumii, la colegele și prietenele care m-au încurajat și mi-au dat încredere.
Nu în ultimul rând, mă gândesc la femeile pe care le-am cunoscut în comunitățile rurale și de la care am învățat enorm. Cartea este, în primul rând, despre ele, despre experiențele lor, despre munca pe care o fac, despre toate lucrurile pe care le duc pe umeri. Apoi este și despre dreptul nostru al tuturor femeilor de a fi ascultate și de a participa la deciziile care ne privesc. Cred cp ceea ce este personal este politic, iar ceea ce cel mai personal este adesea sistemic.
Mi-aș dori ca și cele care vor veni după noi să înțeleagă că orice problemă care ne apasă umeri este o problemă feministă. Vocea noastră contează și avem dreptul să fim parte din deciziile care ne modelează viețile.
Vă rugăm să detaliați recomandările de politici publice pe care volumul dumneavoastră le propune!
Cred că una dintre concluziile importante ale cercetării este că infrastructura nu este niciodată exclusiv o chestiune tehnică. Atunci când decidem ce construim, unde investim și ce servicii dezvoltăm, luăm și decizii despre cine are acces la resurse, cine câștigă timp, cine se poate deplasa mai ușor și cine continuă să ducă pe umeri responsabilitățile pe care statul nu le acoperă.
În cercetarea mea am văzut cum lipsa apei curente, a canalizării, a transportului public sau a iluminatului stradal afectează disproporționat femeile din comunități rurale marginalizate. Ele sunt cele care ajung, de cele mai multe ori, să compenseze aceste lipsuri prin muncă suplimentară: aduc apă, organizează gospodăria, îngrijesc copiii și persoanele vârstnice și găsesc soluții pentru a ajunge la servicii medicale sau educaționale care sunt uneori la kilometri distanță de mers pe jos.
De aceea, prima mea recomandare este ca perspectiva de gen să fie integrată în toate etapele proiectelor de infrastructură, nu adăugată la final ca o bifă într-un document. Asta înseamnă să începem prin a înțelege cine locuiește într-o comunitate, cum își organizează oamenii timpul, ce responsabilități au, ce dificultăți întâmpină și dacă femeile și bărbații au aceleași priorități.
A doua recomandare ține de modul în care sunt stabilite investițiile publice și prioritățile bugetare. În cercetarea mea am făcut și analiză a programelor naționale de investiții am observat o concentrare importantă a fondurilor asupra infrastructurii rutiere, în timp ce servicii precum creșele, grădinițele și unitățile sanitare, primesc alocări mult mai mici. Nu cred că trebuie să alegem între drumuri, apă și canalizare, pe de o parte, și servicii de îngrijire și sănătate, pe de altă parte. Toate sunt necesare în dezvoltarea locală! Problema este că trebuie să înțelegem mai bine cum influențează aceste investiții viața diferitelor grupuri și să nu lăsăm mereu în plan secund infrastructura și serviciile de care depind în mod special femeile.
O altă recomandare este participarea femeilor la luarea deciziilor. Nu este suficient să organizăm o consultare publică, să publicăm un anunț pe site-ul primăriei și apoi să considerăm că am implicat comunitatea. Trebuie să ne asigurăm că femeile pot participa efectiv: că au acces la informație, că pot ajunge la întâlniri, că au un spațiu în care se simt în siguranță să vorbească și că opiniile lor se reflectă în deciziile finale.
Aș mai sublinia nevoia de formare a celor care planifică și implementează proiecte de infrastructură. Arhitecții, inginerii și funcționarii publici, trebuie să înțeleagă că infrastructura are efecte diferite asupra femeilor și bărbaților și că aceste efecte trebuie evaluate atât în etapa de proiectare, cât și pe parcursul implementării și după finalizarea investițiilor. Este important să existe și specialiste/specialiști în egalitate de gen în aceste procese.
Nu în ultimul rând, cred că avem nevoie de o abordare intersecțională. Nu putem vorbi despre experiența femeilor din mediul rural fără să luăm în considerare și sărăcia, etnia, vârsta, dizabilitatea sau alte forme de marginalizare. O femeie romă care locuiește într-o comunitate izolată se confruntă cu obstacole diferite față de o femeie care locuiește în capitală și are un salariu mediu. Politicile publice trebuie să țină cont de aceste diferențe.
În fond, cred că mesajul principal al cărții este că nu putem construi infrastructură fără să ascultăm oamenii care o folosesc și fără să le luăm în serios experiențele. Femeile trebuie să fie prezente la masa deciziilor, nu doar să suporte consecințele unor decizii luate în absența lor. Avem nevoie de investiții care să ne ofere timp, siguranță, mobilitate și acces la servicii, și mai ales, avem nevoie de instituții care să nu ne abandoneze.
Vă mulțumim pentru timpul acordat! La cât mai mulți cititori!
Pentru toți cei interesați, mai multe detalii despre volum sunt disponibile la adresa:


















