Sergiu-Lucian Raiu

Lector univ. dr.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale

Universitarul Dumitru Otovescu, după cum ne-a obișnuit, printr-un demers de anvergură, de această dată împreună cu fiica domniei sale, Cristina Otovescu oferă sociologiei românești din nou o amplă lucrare de sinteză: Sociologia contemporană. Domenii de studiu și concepte reprezentative. Cele două volume, coordonate de aceștia, reunesc contribuțiile științifice a 27 de autori români și străini și se remarcă prin dimensiune și diversitatea domeniilor abordate.

Această recenzie se referă la prima ediție a lucrării, apărută în 2025 la Editura Beladi din Craiova. Lucrarea a cunoscut și o a doua ediție, revizuită și adăugită, publicată în iunie 2026, după care a fost tradusă în limba engleză. Variantele electronice, în română și engleză, sunt disponibile prin Biblioteca Virtuală de Sociologie și ResearchGate. Prin articularea perspectivelor teoretice, a conceptelor și a exemplelor de cercetare, lucrarea poate constitui un reper pentru documentarea și aprofundarea unor teme sociologice.

Volumele pot servi drept puncte de plecare pentru studenții care își pregătesc lucrările de licență, disertație, doctorat sau pentru fundamentarea unor lucrări de seminar. Prima secțiune a volumului I cuprinde șapte capitole dedicate sociologiei rurale, urbane, familiei, populației, comunităților etnice, grupurilor sociale și elitelor.

Secțiunea a II-a este consacrată interpretării sociologice a principalelor activități și fenomene sociale. În volumul I, aceasta reunește nouă capitole privind serviciile sociale și securitatea națională, diagnoza calității vieții și drepturile cetățenilor, sociologia sănătății, educației, culturii, religiilor, comunicării, minciunii și opiniei publice. Secțiunea continuă în volumul al II-lea cu opt capitole despre sondajele de opinie, sociologia internetului, muncii, migrației, integrării sociale, problemelor sociale, relațiilor internaționale și problemelor globale.

Secțiunea a III-a urmărește evoluția sociologiei pe plan continental și național, prin patru capitole dedicate sociologiei europene, sociologiei în SUA, sociologiei în China și sociologiei arabe. Includerea ultimelor două spații de dezvoltare a disciplinei lărgește perspectiva asupra tradițiilor sociologice și aduce în atenție teme mai puțin cunoscute publicului românesc. Împreună, cele două volume însumează peste 1150 de pagini.

Cadrele didactice din învățământul preuniversitar care predau sociologie, precum și cele din mediul universitar care susțin cursuri și seminare de profil au la îndemână o resursă amplă pentru explicarea unor domenii și fenomene sociale. Cercetătorii aflați la început de carieră, dar și cei cu experiență, din universități, institute de cercetare și organizații de tip think tank, pot utiliza informațiile reunite aici pentru fundamentarea proiectelor lor. Lucrarea poate fi utilă și cititorilor nespecialiști care doresc să își îmbogățească cultura generală și să înțeleagă mai bine viața socială.

Pentru a ilustra modul de organizare a conținutului, mă voi opri asupra a două capitole: Sociologia familiei și Sociologia educației.

Maria Voinea și Iulian Apostu, autorii capitolului dedicat Sociologiei familiei, pornesc de la definirea domeniului și de la delimitarea problematicii sale. Ei arată că studiul științific al vieții de familie este relativ recent în raport cu reflecțiile anterioare asupra acestei instituții, considerată multă vreme sacră. Capitolul prezintă, în contextul concepțiilor istorice despre evoluția familiei, forme precum familia înrudită prin sânge, familia punalua, familia pereche și familia monogamă.

Sunt discutate contribuțiile lui Friedrich Engels, Auguste Comte și Frédéric Le Play, acesta din urmă fiind prezentat ca un pionier al cercetării familiei prin observație. Émile Durkheim este evocat pentru rolul său în constituirea sociologiei familiei. Urmează prezentarea principalelor orientări teoretice: instituțională, funcționalistă, conflictualistă, contractuală, comunitară și postmodernă.

Autorii examinează și contribuțiile românești la dezvoltarea domeniului, amintind nume precum Dimitrie Cantemir, Constantin Caracaș, Gheorghe Banu și Ion Ionescu de la Brad. O atenție distinctă este acordată Școlii sociologice de la București, prin contribuțiile lui Dimitrie Gusti și ale Xeniei Costa-Foru, a cărei lucrare din 1945 analizează sistematic viața de familie.

Prezentarea conceptelor specifice domeniului include căsătoria, uniunea consensuală, endogamia, exogamia, incestul, monogamia, poligamia, genealogia, filiația și formele familiei conjugale, extinse și monoparentale. Sunt explicate, de asemenea, conceptele de status și rol. Componenta empirică ilustrează relația dintre organizarea familială și conduitele predelincvente ale minorilor, precum și problematica divorțialității, analizată prin raportare la vitalitatea cuplurilor aflate între stabilitate și disoluție.

În partea finală sunt discutate problemele familiei românești și posibilele abordări psihosociologice ale acestora. Autorii analizează divorțialitatea, relația dintre căsătorie și natalitate, uniunile consensuale, trecerea de la solidaritate la individualism relațional, fidelitatea și infidelitatea, precum și singurătatea în societatea contemporană. Aceste teme leagă prezentarea teoretică de transformările concrete ale vieții familiale.

Gabriela Motoi semnează capitolul dedicat sociologiei educației, începând cu obiectul și problematica de studiu ale domeniului. Autoarea îl aduce în discuție pe Émile Durkheim, care considera că „educația este mijlocul prin care societatea își perpetuează existența” (p. 338). Sunt delimitate nivelul macrosociologic, la care educația este analizată ca instituție socială, și cel microsociologic, care urmărește interacțiunile din cadrul procesului educațional. Educația este prezentată atât ca „instrument de coeziune socială, cât și ca mijloc de selecție și diferențiere” (p. 339).

Capitolul evocă rolul lui Dimitrie Gusti și al lui Petre Andrei în dezvoltarea sociologiei educației, precum și contribuțiile unor autori din perioada postcomunistă. Sunt prezentate perspectivele funcționalistă, conflictualistă și interacționistă, alături de teoria capitalului cultural. Autoarea discută și abordări contemporane, precum poststructuralismul, constructivismul și teoriile educației incluzive. În această prezentare, constructivismul accentuează construirea cunoașterii prin interacțiunea individului cu lumea socială și culturală, iar educația incluzivă urmărește un sistem capabil să răspundă diversității elevilor fără stigmatizare sau excludere.

Consider deosebit de utilă analiza comparativă prin care Gabriela Motoi sintetizează abordările teoretice ale domeniului. Sunt prezentate contribuții precum teoria codurilor lingvistice a lui Basil Bernstein, analiza educației ca spațiu de exercitare a violenței simbolice la Pierre Bourdieu și Jean-Claude Passeron, precum și perspectiva pedagogiei critice asociată lui Michael Apple, care examinează rolul curriculumului în menținerea hegemoniei culturale.

Lista noțiunilor specifice și a conceptelor fundamentale este organizată în perechi, într-o prezentare structurată (tabelul 2, pp. 348–349). Alte concepte, precum educația, școala, socializarea și curriculumul, sunt explicate pe larg. Componenta empirică prezintă o cercetare privind inegalitățile educaționale în școala secundară și impactul statutului socioeconomic asupra performanțelor școlare ale elevilor din mediul urban și rural. Studiul utilizează ancheta sociologică cantitativă în două județe din regiunea Sud-Vest Oltenia și ilustrează etapele unei cercetări științifice.

Ambele capitole sintetizează într-o manieră accesibilă și cuprinzătoare temele abordate, oferind cititorilor repere pentru orientarea în domeniu și direcții de lectură suplimentară. Asocierea explicațiilor teoretice cu definirea conceptelor și cu exemplele empirice susține utilitatea didactică a lucrării.

Cele două volume oferă repere pentru cunoașterea unor domenii importante ale gândirii sociologice. În prefață, coordonatorii Dumitru Otovescu și Cristina Otovescu precizează că demersul lor are la bază o viziune structuralist-funcționalistă, potrivit căreia societatea cuprinde componente aflate în interacțiuni relativ stabile, care îi asigură continuitatea. Totodată, prin inventarierea și explicarea noțiunilor reprezentative, lucrarea îndeplinește și funcția unui microdicționar de termeni specifici domeniilor abordate.

Prin caracterul său de sinteză, lucrarea oferă cititorilor elemente fundamentale de ordin teoretic, conceptual și metodologic, necesare înțelegerii domeniilor sociologice abordate și construirii unor demersuri de cercetare în științle sociale. Pornind de la aceste reperele pot fi consultate ulterior reviste de specialitate și baze de date internaționale, care permit urmărirea rezultatelor și altor cercetări. Cele două forme de documentare sunt complementare: volumele asigură cadrul de orientare și aprofundare sociologică, iar literatura periodică de specialitate facilitează contactul cu evoluțiile recente ale fiecărui domeniu. Recomand lectura celor două volume celor care doresc să înțeleagă mai bine structura și dinamica societăților contemporane. Amploarea tematică, atenția acordată conceptelor și includerea unor tradiții sociologice din spații culturale diferite fac din această lucrare o resursă utilă pentru învățare, documentare și aprofundare sociologică.