Riscul este ca viitorul să năvălească peste noi și să ne găsească nepregătiți. Realizăm că avem o imagine naivă a viitorului și aceasta ne face să acționăm confuz. 

Afganistanul s-a dovedit a fi un punct de cotitură al întregii lumi. Nu prin schimbările economice și politice produse. Ci, mai mult, prin impactul asupra modului în care lumea începe să se gândească pe ea însăși. Imaginea noastră a lumii s-a dovedit depășită. Occidentul se trezește că se află deja într-o altă lume decât el credea până acum.

Puțină istorie recentă. Secolul XX: trei lumi. Occidentul capitalist tot mai prosper și puternic, lumea socialistă dominată de modelul sovietic și ”lumea treia”, o zonă imensă a subdezvoltării care nu era decisă dacă să meargă după unul dintre cele două modele puternice sau să caute o a treia direcție. 

1989. Prăbușirea lumii socialismului sovietic părea că a dat definitiv câștig de cauză Occidentului capitalist. Și fosta lume a treia s-a trezit aliniată la modelul Occidentului capitalist. Lumea a început să devină o singură lume. 

Dar cum va fi această nouă lume ? Occidentul a oferit o nouă imagine: o nouă lume prosperă, cu o omogenitate liniștită oferită de modelul pieței libere mondiale. Competiția economică, motor al creșterii comune, este în curs de a înlocui conflictele politice interminabile. Noua viziune a lumii părea a fi acceptată de toți, inclusiv de fosta lume a treia. Și America, patriarhul înțelept și necontestat, și-a asumat rolul de a difuza noul model al lumii prospere. Și-a asumat totodată rolul de a ajuta zonele subdezvoltate și confuze ale lumii. 

Ce s-a întâmplat cu vechea lume a treia ? Practic ea a dispărut de pe agenda publică. 

De la început însă au apărut probleme neașteptate în calea lumii omogene. Rusia, devenită și ea capitalistă, nu este clar de ce a devenit un nou dușman al Occidentului capitalist. China, fosta țară, și ea subdezvoltată, a reușit, cu un model socialist reformat, să realizeze o creștere incredibilă, pe punctul de a înlocui în următoarele decenii poziția Americii. Dar și în fosta lume a treia au apărut zone în care puterea Occidentului începe să fie contestată. Prima reacție a Occidentului: sunt rămășițe ale unei vechi mentalități care trebuie eliminate. Politic, dacă nu chiar cu armata. Enervant a fost că aceste zone par a se extinde și devin tot mai rezistente.  

Drama este că nu prea putem găsi exemple de intervenție reușită a Occidentului. Dimpotrivă, intervenția Occidentului s-a dovedit a avea rezultate modeste, sau chiar a generat conflicte care au dus adesea la noi războaie. Puternica economică și militară americană a avut eșecuri răsunătoare. 

Chile a încercat să exploreze o altă cale: proiectul unui socialism democrat. Intervenția Americană a fost dură, cu mijloace complet antidemocratice. Rezultatul, o dictatură sângeroasă. După multe decenii de la această intervenție, o societatea chiliană nu pare a fi revenit încă la normalitate. Chile a fost poate singurul caz de reușită militară a Americii. Chiar acum când se vorbește de Chile, se face mai degrabă cu o reținere jenantă. 

Micul Vietnam a rezistat militar intervenției puternicii Americii. După mulți ani de luptă cruntă puternica Americă s-a retras învinsă. Nu știm încă ce este Vietnamul după victoria comunismului împotriva Occidentului.

Orientul apropiat este un alt caz. Intervenția militară americană a dus deocamdată la distrugerea țărilor ”ajutate”: Irakul este cazul cel mai șocant.  

Afganistanul. Armata puternică americană, împreună cu alte țări occidentale, a decis să părăsească câmpul de luptă, declarându-se învinsă de trupele primitive ale talibanilor. Un eșec militar șocant.  Un eșec care va schimba politic și ideologic întreaga lume. 

Actualul Președinte al Statelor Unite ale Americii a făcut, în discursul ținut ca reacție al șocul afgan, o declarație istorică. O reproduc din memorie, cred că este exactă: evenimentele ne-au făcut să renunțăm la ideea că modul nostru ar trebui să fie acceptat de întreaga lume. 

După câte știu, pentru prima oară în istorie, un președinte al SUA a recunoscut că 20 de ani de intervenție al Americii a fost o greșeală și că probabil se datorește faptul că modelul de societate promovat acolo de către americani nu a fost acceptat de afgani. Costul american a fost de multe mii de miliarde de dolari. La care se adaugă alte costuri colaterale și, mai ales, costul politic internațional. 

Înțeleg că se renunță la misiunea Occidentului de a difuza modelul său ? America se va retrage în sine, abandonând misiunea istorică pe care și-o asumase? Ar fi o schimbare istorică.

Cum va fi de acum lumea ? Fosta lume a treia se zbate în subdezvoltare și cu imense probleme. Apare  un nou actor: China. Simbolic, momentul ”înfrângerii” militare a Americii a fost însoțit de primirea cu entuziasm a promisiunii Chinei de a oferi suportul pentru Afganistanul distrus de războiul american. Pătrunderea Chinei în lumea a treia începe să fie tot mai evidentă. Deocamdată nu este clar dacă China, pe lângă intervenția economică, vine și cu un model social. De fapt, însăși modelul chinez nu este prea clar: el este într-un proces rapid de cristalizare. Dar succesul economic al Chinei este impresionant.

Nu e vorba de eșecul americanilor. Este eșecul politicii de extinderea forțată a unui model social care promovează interesele marilor puteri capitaliste occidentale și care nu a lăsat dezvoltarea oriunde a pătruns. Modelul economiei mondiale nu era a unei piețe libere cu șanse egale și echilibrată, ci o economie a marilor puteri. Rezultatul a fost pentru lumea a treia cel mai adesea o subdezvoltare cronică. 

Lumea începe să se schimbe după o nouă logică. Se configurează noi lupte a marilor puteri. Din nou lumea a treia pare că se trezește și își caută propria ei cale. 

Și situația României este îngrijorătoare. Începem să ne îndoim de succesul tranziției orientată de Occident. Semnul cel mai clar este tendința de schimbare a atitudinii populației. America a fost mereu speranța românilor. România au fost se pare cea mai pro-americană țară europeană. Au trecut 30 de ani de relații strategice cu America. În discuțiile publice au început să apară tot mai frecvent critici față de politica americană în România. Se exprimă chiar îngrijorarea că România devine o colonie.

Și viitorul nostru ? Încă unii se îmbată cu iluzia  creșterii spectaculoase a  PIBului. Dar iluzia începe să se dispară. PIBul crește acum, dar datorită mai ales consumului din  import, nu din propria producție. Cât va mai dura consumul bunurilor importate ? Vom face tot mai multe împrumuturi. Demult începusem să consumăm din contul viitorului. Și apoi ? Vom putea vinde resursele naturale de care încă dispunem. Și apoi ?  Încrederea în viitor lasă loc îngrijorării.

Ipoteză: de fapt nu există o economie mondializată în care acționează actori economici aflați într-o competiție egală, fără intervenția politicului; marile puteri își promovează interesele lor pe o piață care nu este liberă de politic așa cum se crede.

Dar care sunt interesele pe care România le promovează ?