Între normalitate și patologie 

Și dacă am încerca să brodăm o serie de lecturi posibile despre turul întâi din campania electorală/noiembrie 2024 ? Ne-am gândit la o lectură comunicațională, în care să interpelăm interacțiuni și iritante în comunicare, în contextul de campanie electorală. 

Și începem cu contextul. El a fost taxat de analiști și jurnaliști, de situație de criză. Cuvintele cheie ? Nemulțumire, vot de protest, clocot, haos, panică, dezastru, revoluție (că tot se apropie amintirea lui decembrie 1989). Punem la socoteală și noua competiție între media tradiționale, sondajele de opinie și noile suporturi de comunicare, precum Tik Toc. Mulți analiști politici adaugă la context și efectul preșidenției Klaus Johannis, președintele care nu comunică ; ori nu vorbește, ori nu știe ce spune. 

Și ce s-a întâmplat ? S-a întâmplat că un candidat fără partid (candidatul CG) a creat surpriza de a  ieși pe locul întîi. Surpriză pentru clasa politică, surpriză pentru jurnaliști, surpriză pentru sondajele realizate. În acest context de surpriză și nedumerire se  propune și decide ca voturile din primul tur, să fie numărate încă odata. Dar de ce ? Cine a păcătuit ? Cei care au numărat voturile ? Sunt de vină votanții ? Iată-ne în plină comunicare paradoxală ! Și deodată contextul e taxat de conspirație. Conspirație internă, conspirație externă. Conspirație pe rețelele sociale. Conspirație dle !   

Cu o mare doză de naivitate, purtătorii de cuvânt din partea partidelor tradiționale  (PSD, PL) vor declara că este adevărat, o reformă politică devine urgentă. Și anunță grabnic reformarea politică în curtea lor : Da, se poate spune că sistemul nostru de funcționare ar trebui scuturat de corupție, de impostură, de numiri pe filieră politică, de angajări pilotate, de promisiuni uitate. Dar noi promitem că ne vom schimba modul de funcționare. Deocamdată votați cu noi ! La mijloc, Doamna candidată USR va declara în grabă că este gata să se mărite (asocieze) cu partidele tradiționale, împotriva cărora a făcut campanie.

Ne vine în minte metafora Aricii lui Schopenhauer sau dilema intimității. Aricii, în timp de iarnă au o mare dilemă. Ca să se încălzeasca ei trebuie să stea împreună, înghesuiți unii în alții. Dar îndată ce se apropie unii de alții, ei se înțeapă și  doare. Și iată așadar dualitatea paradoxală ! 

Comunicarea paradoxală

Spune psihosociologul american Paul Watzlawick: când singurul utilaj la îndemână este ciocanul, orice problema este considerată ca fiind un cui. Într-o perspectivă sistemică, el evoca efectul de double bind, ocomunicare care asociază două aserțiuni contradictorii. Și avem și o anecdota emblematică despre cum am putea reacționa în comunicarea paradoxală. În 1938, naziștii i-au acordat lui Freud o viză pentru a părăsi Austria. I-au cerut in schimb să semneze o declarație in care scria că «am fost tratat de Gestapo și autoritatile germane cu tot respectul și considerația». Această declarație urma să fie utilizată în propaganda germană. Prin popularitatea lui Freud, cunoscut în lumea întreagă, s-ar fi confirmat astfel buna credința a naziștilor față de evreii din Viena. Freud se afla așadar in fața unui act paradoxal. Pe de o parte trebuia să semneze declarația, pentru a putea parasi Viena către SUA, pe de alta, nu putea legitima politica naziștilor, fără să se facă vinovat de trădarea propriei comunitați. A folosit atunci tactica evitării. Când functionarul de la Gestapo i-a adus documentul la semnat, Freud a întrebat dacă lânga semnătura lui, ar putea adăuga o mica fraza. Linștit că obținea ceea ce ceruse, funcționarul a acceptat. Freud a adaugat: «Pot în mod cordial să recomand tuturor Gestapoul». La prima vedere, fraza părea elogioasa pentru Gestapo. Dar pentru cei care cunoșteau contextul  și relațiile dintre evrei și Gestapo-ul din Viena, mica frază devenea, printr-un cod inversat, un sarcasm acuzator. Declarația nu a putut fi folosită în propaganda nazistă.   

Dealtfel, Gregory Bateson explică foarte bine teoria double bind și modul în care mesajele contradictorii pot conduce la schizofrenie, alienări emoționale și nevroze.

Nevroze sociale în cotidian 

În cotidian, nu percepem cu ușurință comunicarea paradoxală.

Primarii ne spun că sunt prea multe mașini, nu că ar fi puține locuri de parcare. Fotograful ne spune : Fiți spontan! Mama  spune copilului : E timpul să crești copile ! Nevasta spune soțului : Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai aprecia mâncarea mea!

Putem evoca și alte exemple din lumea în care trăim. Mă gândesc la situația paradoxală produsă de migrația părinților pentru munca. Părinții iși părăsesc țara și copii, crezând că astfel le vor oferi o viața mai bună copiilor. Dar  copiii, în absența părinților suporta traume psihologice considerabile. Unii oamenii politici declară că au plecat doar cei care nu aveau o meserie serioasă , alții, că țara s-a golit de oameni competenți. Cum să pui toate astea cap la cap ?

Un alt exemplu cu care ne confruntăm în viața noastra medicală. Cum trebuie reacționat când doctorul anunță pe pacient, că are un cancer avansat, care nu se mai poate trata : «Ar fi bine, in această situație, să vă protejati familia ! ». Ce sfat este ăsta? Este un sfat sau un virus al gândirii ? Cum să protejezi familia ? Acceptând condamnarea la moarte, organizându-ți sfârșitul ? Acceptând tratamente penibile și inutile ? Deobicei, in fața unor astfel de situații reacționăm prin mutism, repliere și insingurare.   

Ca să revenim la campania electorală despre care este vorba. Animatorul de televiziune spune invitatului, în fața câtorva mii de telespecatori : Intre noi fie vorba, spuneți-mi ce gândiți cu adevărat !  Sau jurnalistul care evocă dreptul de vot al cetățeanului și apoi îl mustră că nu a votat ce trebuie. În plină campanie electorală, unii jurnaliști au facut  politică, chair mai apăsat ca politicienii, declarând sus și tare că sunt jurnaliști independenți.

Vom spune despre comunicarea paradoxală că ea crează nevroze sociale, care ne contamineaza fără să ne dăm seama. Nimeni nu pune un diagnostic de nevroza socială, pentru că e vorba de un fenomen greu de identificat, greu de diagnosticat. El ține de patologia socială, de anomaliile colective. Și nu există o știinta care să explice nevrozele sociale, aceste situații complicate, obscure. Am putea spune că înțelegerea lor trebuie căutată undeva între sociologie și psihiatrie. Undeva pe un drum netrasat, la o frontiera indecisă între știinte, în marginea disciplinelor, acolo unde totul rămâne de inventat.

Efectul bandwagon și efectul underdog

Din aceiași perspectivă a comuncării paradoxale, vom spune că rezultatele la primul tur al alegerilor preșidențiale a creat NU un efect bandwagon, CI un efect underdog. Adică ?

Efectul bandwagon este unul de conformism. Votantul întărește ponderea candidatului dat câștigător de sondaje. Dar sondajele ce fac ? Ele fac un soi de casting prezidențial. Și dacă sondajele ne indică starea generală de spirit a votanților, ce facem ? Deobicei ne conformăm. În cazul alegerilor sus-numite s-a contat pe efectul de conformism. Dar efectul a fost inversat. Faptul că sondajele au pledat un anume candidat pe locul întâi a avut ca efect surpriză, mobilizarea indecișilor. Faptul că sondajele au pledat pentru    locul doi, un candisat care propaga lipsa de normalitate, a avut un efect boomerang.

Efectul underdog (to plead for the underdog). Expresia sugerează modificarea comportamentului într-un context politic și mediatic considerat părtinător.Votantul decide atunci să susțină un candidat dezavantajat în reprezentarea publică. A fost cazul în alegerile din SUA în anii 2016, când mașina electorală a dat câștigătoare pe Hillary Clinton, dar a câștigat Donald Trump. Un candidat underdog suscită empatie și chiar simpatie, într-un context de nemulțumire  generalizată și de entuziasm pentru schimbare. Este vorba desigur și de personajul în sine. Prin personalitatea sa, poate stârni admirație și simpatie. Prin prezența sa publică poate dovedi o competența, vădit dezavantajată. Și astfel el stârnește un sentiment de injustiție. A fost cazul alegerile despre care vorbim. 

Comedia umană

Nu o să pretind că râsul ne ajută să înțelegem o campanie electorală. Dar a sesiza ridicolul acestei campanii este o reacție sănătoasă la adresa puterii. A sesiza paradoxurile în comunicarea politică este chiar o prioritate într-o analiză de comunicare. Cât privește nevoia de sarcasm satiric, noi românii avem un clasic la această categorie, Ion Luca Caragiale.