Curiozitatea, această singură boală feminină de care suferă toți bărbații, mi-a pricinuit recent un îngrijorător simptom de cronicizare…

Ca simplu cetățean cu varii probleme prin capitală n-am putut părăsi urb-ea, etalon al țării fără a trece și prin fața unei clădiri (pe treptele căreia își făcea o poznă de grup justiția  postdecembristă) pentru a vedea, ce se mai aude din gesticulația „apolitică”a curtezanilor Legii… Deci, ca ins fără ambiții de putere partinică sau parlamentabilă, vă propun spre lectură câteva impresii; prin urmare câteva segmente inevitabil colorate subiectiv cu limitele celui care nu a „stat drept ca să judece strâmb”, cum am auzit eu că se-ntâmplă în paremiologia dinaintea…ghici, cui ?!

De pe treptele respectivei clădiri, construite într-un timp pe care nu-l voi invoca din pricina corectitudinii politice, pavoazată cu lozinci de mare virulență ideologică, cu predilecție spre seară, o mulțime fără identitate precisă, invocând principii și valori umanitare, atacau cu benere patimile excitate partinic ale politicienilor veleitari. Pe acest fundal, democrația- zeitate răsfățată pe toate meridianele, era denunțată că nu ar fi, în fond, nimic altceva decât o cocotă pe care o-mbrățișează indecent și agresiv oratori improvizați și Donjuanii politicianismului de bulevard. O suspectă adunatură pregeta să comunice printr-o serie de cartonașe care se voiau un puzzel, de tip occidental, desigur!…Din această cauză vertebratele în speță,se osteneau să comunice printr-o tăcere contagioasă, dar toți, fără excepție, se considerau atinși de aripa unui mesianism confuz în numele căruia totul ar fi trebuit dat jos, demolat până la temelia „kilometrului zero al libertății” și democrației de tip european – și al pluralismului, în care numai punctul lor de vedere era decretat ca fiind cel corect! Concurența, invocată ostentativ, se vede, nu le priește; ei se pot ridica numai pe ruinele adversarilor de idei, iar dialogul instituțional le produce o desăvârșită alergie. Ambițiile, nelimitate, care-i tiranizează, se obiectivează în  euroapeluri, denunțuri și chiar invective glazurate cu aroganță iohannistă cu intenția, nedeclarată, că vor converti pe mitingiștii profesioniști la prozelitism, și chiar pe alți specialiști în finețea trotuarului. O specialitate care arată, ostentativ, că universitarii dreptului de la colțul străzii au depășit, deja, lumea universitară; trăind în lumea perversitară! Acolo, totul a devenit posibil: priponiți de treptele scărilor și de caldarâm, apostolii izbăvirii nației, prin benere, ne prezic o apropiată apocalipsă, dacă nu ne vindecăm de deficitul de europenitate și alte beteșuguri de înțelegere a neoliberalismului care produce nu  numai sărăcie, dar și rate foarte bine crescute la bietele noastre împrumuturi. În tot acest timp, oastea domnului … (ghici care?) instalată pe reduta reportofoanelor și a camerelor de luat toate vederile, etalând un elitism suspect, transmite în direct (!) toate platitudinile repetate și destinate în a-i scoate din anonimat pe autorii de poncife ai  criteriologilor amatori. Deoarece într-o lume în schimbare este nevoie, nu-i așa, de criterii riguroase de evaluare a noului set de competențe, mai puțin de competențele celor care fac legile (parlamentul, transformat in palavrament!), și cei care  au obligația profesională de a le aplica (procurorii, judecătorii și avocații). Pretenția protestatarilor de a fi niște maiorescieni de tip nou,(să dea direcții de urmat) se dovedește valabilă,cel mult,în ceea ce îl privește pe ilustrul cărturar, doar prin modul în care marele critic literar și avocat prin vocație atrăgea atenția asupra  diferenței dintre oratori, retori și limbuți. Mimetismul limbuților care l-au copiat, greșit, pe inegalabilul mentor al culturii române doar prin podoaba capilară, mărimea bărbii și robă, nu mai convinge pe nimeni. De aceea, pun și eu câteva întrebări,în manieră carteziană, desigur :

1. Le este indiferentă, ecologiștilor, poluarea caracterială a opiniei publice și răspândirea dejecțiilor verbale ale unor mitingiști de profesie, cu vechi ștate de serviciu în degradarea calității civismului ?
2. Milioane de oameni, ajunși la vârsta deplinei maturități, care au beneficiat de gratuitatea formării profesionale, au avut o profesie sigură din care unii au ieșit la pensie, au primit casă de la stat, unii chiar mașină, pe scurt și-au împlinit menirea în spațiul social, mai pot fi oare contaminați de promisiuni demagogice de tipul globalizării, pe care au mai trăit-o sub forma sovietizării „mișcării istorice ireversibile ”, când erau la vârsta adolescenței sau a primei tinereți? Pentru aceștia, eticheta de nostalgici, nu mai are nici o valoare.
3. Văzând ca vă scade popularitatea,dvs. cei în robă, dar derobați de responsabilități profesionale, exploatați amintirile morților pentru dreptate din Decembrie 1989,  stresați cu pretenții de a fi ”transmiși în direct” prin promovarea unei psihozea frustrării cu pretenția că sunteți implicați într-o dramă care este numai a dvs? Nu cumva este o dramă a carierismului  și a ipocriziei care riscă să decadă în impostură?
4. Dacă sunteți atât de antiguvernamentali, de ce acceptați alocările bugetare tot mai îndestulătoare și măririle (exagerările!) de salarii din partea actorilor guvernamentali ?!  Altfel cum: trăi „nineacă” pe banii „babachii”?!

În final, o mostră de aroganță ”capitalistă”: întrebând un vecin din gradina istoriei, în care  făceam același exercițiu de gură-cască, ce este cu preoții aceștia îmbrăcați în negru, întâi m-a întrebat dacă sunt, cumva, din provincie, fapt confirmat de mine imediat. In secunda următoare, s-a  lansat într-o perorație despre dreptate și statul de drept care trebuie aparat și el de cineva, din moment ce noi, din provincie votăm numai PSD-ul!? Ce puteam să fac? Așa de efervescent era insul în speță încât mi-era teamă să nu ma ia și la bătaie, ca prea își umfla PeNeLe… Și uite așa, am scăpat de bătaia ”capitalistului” eu, care căutasem Capitala pentru o amărâtă de bătaie de joc la inimă (hipertensiunea); totuși îmi rezerv părerea ca în Capitală, chiar și câinii latră mai central. Am în vedere pe patrupezii care, uneori, o fac la lună…