Romania Sociala logo
Menu

Analiza critică a tranziției românești: Ce au făcut economiștii, ce au făcut sociologii.

autor:   5 October 2021  

Reflecții pe marginea unei cărți pe care o recomand cu căldură.

2021. Florin Georgescu  publică o analiză impresionantă a stării societății românești după 31 de ani de la Revoluția din 1989: Capitalism și capitaliști fără capital în România. Această carte a fost pregătită de cartea autorului publicată în 2018, care conținea prime analize și fragmente ale viitoarei cărți.

Nu vreau să mă opresc la analizele prezente în cartea lui Florin Georgescu, pe care o consider un document de referință pentru analiza economică și socială a României pentru viitorul științei românești. Cartea oferă o mulțime de teme și mai ales date despre procesul tranziției românești.

Mulți colegi consideră că această carte este o abordare a economiei diferită de literatura existentă în economie. Un eveniment-ruptură în gândirea economică. Desigur, este o analiză post factum, după consumarea procesului de schimbare a economiei și societății românești.

Citind cartea a început să mă obsedeze o întrebare: dacă întregul proces de schimbare a fost prost conceput, plin de erori strategice, până la publicarea cărților lui Florin Georgescu în 2018-2021, specialiștii nu au sesizat aceste erori structurale ? Cartea oferă nu numai o analiză a situației actuale a societății românești, dar și a evoluției în acești 31 de ani a ce aș putea spune o istorie a criticii tranziției. Aici mă voi opri asupra acestei probleme.

               Împreună cu Florin Georgescu cred și eu că încă în 1990 specialiștii din România și-au făcut datoria. În primele zile de după Revoluție, Tudorel Postolache a lansat un program de reformă: Schiță privind strategia înfăptuirii la economia de piață în România. În două-trei luni, 12 000 specialiști, în primul rând români, dar și străini, au reușit să producă o concepție strategică a ce urmează să facă România. Documentul a fost publicat și adoptat de către guvern în mai 1990. Cu siguranță, România a fost prima țară postcomunistă care a elaborat și adoptat o asemenea viziune strategică. 

Documentul din 1990, denumit cu modestie ”schiță”, a intrat cu siguranță în istoria gândirii românești. Este important de aceea să ne amintim foarte pe scurt ce conținea Strategia Postolache.

Tranziția nu se va realiza printr-o decizie de ruptură, ci va trebui proiectată ca o ”tranziție graduală la economia de piață, dar efectuală în ritm rapid”, în 2-3 ani. Sunt prevăzute etapele și prioritățile. Procesul se va centra pe schimbarea cadrului legislativ și instituțional. În anexa documentului se prezintă o listă de legi care urmează a fi adoptate rapid în acei 2-3 ani, după un calendar precis. Privatizarea este foarte importantă, dar ea nu va fi o terapie de șoc, ci desfășurată rațional pe o perioadă rezonabilă de timp. Privatizarea nu va fi nici ea totală, ci, complementar, va exista desigur și o economie bazată pe proprietatea de stat.

Al doilea principiu fundamental al Strategiei Postolache se referă la politicile sociale: se promovează o tranziție social protejată. Nu ne permitem ca populația să suporte din nou șocul social produs de criza comunismului. Politica socială a statului va avea rolul crucial de a asigura o protecție socială substanțială, complementar cu reforma economiei.

Ce s-a întâmplat cu Strategia Postolache ? La adoptarea sa, Strategia Postolache a fost receptată public foarte pozitiv, considerată că răspunde la speranțele Revoluției.

Ciudat însă, în doar câteva luni, documentul a fost complet trecut în uitare. În sistemul politic nu s-a mai vorbit deloc de el. Grupul Postolache este înlocuit de specialiștii de la instituțiile internaționale. Strategia Postolache a fost înlocuit cu o altă strategie, Strategia IFI (Instituțiile Financiare Internaționale, în primul rând FMI și Banca Mondială), cum o numește Florin Georgescu. Strategia IFI este diferită de Strategia Postolache prin două opțiuni strategice.

Prima: reforma economiei are ca obiectiv prioritar privatizarea rapidă care, posibil, va cuprinde întreaga economie. Celebra ”privatizare pe un leu”.  

A doua: starea socială a populației este ignorată. Costul social al tranziției este considerat ca inevitabil. Desigur, sărăcire, șomaj, dar toate acestea sunt inevitabile. Nu mai este acceptat obiectivul strategic al tranziției sociale protejată. Acordarea unei atenții prea mare protecției sociale este considerată chiar ca o frână a tranziției. Ea trebuie ținută la minimul posibil.

Strategia ISI se bazează deci pe programul neoliberal: privatizare rapidă și totală și protecția socială redusă la grupuri reduse ”cu risc ridicat”: persoane cu dizabilități, copii abandonați, săraci cronici sub nivelul supraviețuirii.      

A fost concepția europeană a tranziției un succes ? La începutul tranziției, a dominat un consens politic suportiv quasi-general pentru Strategia ISI. Treptat însă s-au acumulat critici tot mai puternice. Succese mediocre și situații de aproape eșec cum este cazul României șI Bulgariei. Se recunosc erori, greșeli, mai puțin marginale, dar nu erori ale strategiei.

Florin Georgescu acordă o atenție specială acumulării de critici ale strategiei practicate a tranziției. Pe fondul general al acceptării politice, nu prea mulți specialiști au formulat totuși unele critici/ rezerve. Sunt menționați în carte unele personalități importante[1]. Douglass North, laureat Nobel, a estimat încă în 1994 că ”Privatizarea nu este un panaceu pentru soluționarea performanțelor economice slabe”. Stiglitz, alt laureat Nobel, estima în 2000 că aplicarea strategiilor extreme de reformă de tipul terapiei de șoc a eșuat lamentabil. Rezerve erau formulate de personalități occidentale importante, dar lumea a mers mai departe cu IFI.

Cum se explică calitatea, să zicem cu indulgență, mediocră a tranziției românești ? Aici, Florin Georgescu aduce în discuție multe critici formulate, dar în concluzie se oprește ezitant la o formulare mai degrabă vagă: ”condiții externe nefavorabile, precum și…politicile interne deseori defectuoase.”[2]. Surprinzător: ”condiții externe nefavorabile” ?

Cartea notează un fapt important care explică criza României: ”Instituțiile financiare internaționale… au fost foarte austere cu România pe parcursul reformelor economice din timpul tranziției derulate între anii 1991-2004” (111-112). Pentru mine, un fapt complet nou. Finanțare modestă: ” fără nicio componentă de dezvoltare …o medie de numai 190 mil. euro pe an (0,5% din PIB mediu al anilor respectivi), când proprietatea de stat reprezenta circa 90% din economi autohtonă, putând fi parțial restructurată  și eficientizată cu sprijin extern.” (112) În schimb, gestionarea crizei declanșate în anul 2008, când deja capitalul străin avea o pondere substanțială (48% din capitalul privat) a beneficiat însă de un sprijin financiar consistent din partea IFI, respectiv 5,9 mld. euro medie anuală în perioada 2009-2011 (4,7% din PIB media al intervalului respectiv), ceea ce a reprezentat o finanțare anuală  de 13 ori mai mare decât în perioada 1991-2004, când România avea nevoie acută de sprijin extern pentru restructurarea și capitalizarea unor întreprinderi de stat care erau viabile …” (112).

De ce această asimetrie a tratamentului întreabă justificat Florin Georgescu ? În prima etapă ”IFI au aplicat un stimul de accelerare a contracției proprietății de stat” (sublinierea mea), asigurând o cantitate mică de ”oxigen” pentru asigurarea supraviețuirii. În etapa a doua, pentru o economie preponderent privată o ”oxigenare” consistentă suplimentară  tot a economiei reale devenite între timp preponderent privată, cu dețineri majore ale investitorilor străini…” (112)

Cu toți am fost convinși de un suport occidental prietenos.  Încep însă să apară puncte de vedere diferite. Gilpin:  ”Odată cu încheierea Războiului Rece, prioritățile naționale s-au schimbat, aliații occidentali dând o mai mare importanță propriilor interese”  (citat de Florin Georgescu). ”noi nu am înțeles nici acum că am pierdut un război” (după  FG, Talpeș, 2018). Deci, în tranziție am fost tratați ca pierzători ai războiului și pedepsiți pentru perioada comunistă ?

 Care a fost însă atitudinea specialiștilor români ? Florin Georgescu nu reușește să identifice decât câteva critici publice formulate de specialiștii români:  economistul Coșea și câțiva istorici, dar toate formulate spre sfârșitul perioadei. Nu înregistrează analize critice structurate ale politicii tranziției.    

               Pe lângă factorii conjuncturali,  strategi tranziției, în ansamblul ei, a fost și ea responsabilă de rezultatele cel puțin modeste ale tranziției ? Florin Georgescu citează substanțial ca un argument cartea lui Piketty, publicată mult mai târziu, în 2019, care face o analiză critică a strategiei tranziției în toate țările fost-comuniste europene.  

În evaluarea tranziției, Florin Georgescu face totuși o nedreptate sociologiei și chiar lui Postolache. Cred că este momentul să reconsiderăm valoarea Strategiei Postolache. Ea nu este doar un simplu text, foarte bine scris, ci o opțiune strategică diferită de cea impusă de ISI. Trecerea ei politică în uitare a costat enorm România.

În contextul tăcerii despre Stategia sa Postolache, aș zice, a trecut în opoziție și a transferat cea de a doua componentă a strategiei sale, protecția socială a tranziției, sociologiei. În 2 ianuarie 1990 Postolache a creat unul dintre primele noi instituții ale tranziției românești: Institutul de cercetare a calității vieții. Acum, după atâția ani, îmi vine în minte o idee care poate părea ciudată. Dacă Strategia Postolache a fost trecută în uitare, cealaltă creație a Strategiei, Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), a supraviețuit și a făcut constant opoziție Strategiei ISI.

Argument: ce a făcut ICCV ? Voi aduce ca probă a acestei teze programele de cercetare care au orientat întreaga activitate a Institutului în cei 31 ani de activitate: Calitatea vieții/ standardul de viață (calitatea vieții a oamenilor nu este un cost inevitabil, ci trebuie să fie constant ținut în centrul atenției colective, un criteriu al performanței tranziției), Politicile sociale în perioada tranziției (nu trebuie să creem un stat mic, ci un stat care își asumă responsabilitatea pentru starea socială a țării), analiza problemelor sociale structurale ale tranziției, nu numai a celor marginale: sărăcia, situația copiilor, segmentul social cel mai defavorizat, situația femeii, situația social economică a populației de romi etc; analiza statului român în perioada tranziției, argumentând că el are un profil distinct de stat neofeudal, diferit de cel presupus ideologic ; crearea unui sistem instituțional (CASPIS) și o strategie/ program guvernamental antisărăcie și de promovare a incluziunii sociale (2001-2004), care a fost complet eliminat de guvernarea extremist liberală de după 2004; introducerea unei tematici noi sociologice: teoria și metodologia schimbării sociale proiectată. ICCV a argumenta încă de la început că România s-a angajat pe o cale contraproductivă a neoliberalismului extrem, diferit chiar de experiența statelor europene dezvoltate.

Dacă analizăm producția publicistică, chiar de la începutul tranziției, în anii 90, ICCV a lansat toate aceste programe, promovându-le în lucrări influente care au promovat această viziune de ”opoziție”.

Citind cu mare plăcere și interes analizele lui Florin Georgescu, nu am putut evita și un regret. Probabil, făcând cercetările sale relativ izolat, nu a știut nimic despre studiile sociologice românești. Ar fi știut de exemplu că sociologii au fost primii și mult timp singurii critici ai modelului IFI românesc al tranziției: lucrările lui Vladimir Pasti și lucrările mele. Cartea Analiza critică a tranziției (2004), dezvoltată în Raportul social (nr. 5/ 2012) Ce fel de tranziție vrem ? Analiza critică a tranziție II (2012) sau în Istoria socială a României (2018). ICCV a lansat o serie de Rapoarte sociale care oferă analize ale stării sociale a României. Toate aceste lucrări prezintă o teorie înalt elaborată a tranziției românești.  

Sociologia românească și-a făcut datoria: a realizat analize critice ale erorilor strategice ale tranziției românești, mult înainte de specialiștii occidentali.


[1] Cartea lui Florin Georgescu citată, vol I, pag. 108 și următoarele. Cele mai multe critici se înregistrează nu la începutul perioadei, ci spre sfârșitul ei.

[2] Pag. 107



Facebook

Se îndreaptă Uniunea Europeană spre o democrație de tip superior sau spre o nouă birocrație ?

Ca cetățean cred în democrație: ”puterea poporului”. În fine, o formulare frumoasă, dar ea spune prea mult... Mă mulțumesc cu o definiție mai modestă, în acord cu un grup de criterii practice. Cel mai important este votul. Din când în când ești chemat să votezi pentru un program politic sau altul, ...

Pe gânduri…

Nu este ciudat că fie credincios, fie ateu, omul se zbate între bine și rău în loc să-și asculte cu sfințenie propria conștiință? Acolo găsește toate răspunsurile pe care le așteaptă de la un dumnezeu sau altul. E timpul să ieșim din logica supraviețuirii. E cea mai scurtă cale spre pierzanie! Fericirea ...

Pilonul II prelungește sărăcia și incompetența trecutului în viitor

De la început am considerat că introducerea Pilonului II de pensii, rezultat al presiunilor externe, a fost o eroare care va fi plătită în viitor. Inițial, Pilonul II a fost gândit să înlocuiască complet sistemul de pensii Pilonul I bazat pe solidaritatea între generații și dinte membrii  comunității. Comunitatea a avut ...

Criminalitatea violentă. Semnificaţii şi implicaţii sociale. Editura Pro Universitaria, București, 2021. Simona Mihaiu

Cartea Criminalitatea violentă. Semnificații și implicații sociale a apărut la editura Pro Universitaria în anul 2021, sub semnătura Simonei Mihaiu, cercetător științific III în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, cu experiență în teme de studiu precum abuz și violență domestică, delincvență și criminalitate, drepturile omului, respectiv incluziunea grupurilor ...

Directiva salariilor minime adecvate în UE – la un pas de a fi adoptată

La doi ani de când Comisia Europeană a formulat Propunerea de Directivă privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, iată că mai sunt doar câțiva pași, mai degrabă formali, pentru ca ea să fie adoptată. Parcursul ei nu a fost însă ușor. Acest articol vă propune o prezentare sintetică a acestei ...

Apariție editorială: ”În pustietatea cuvintelor” – Nicolae Lotreanu

Nicolae Lotreanu publică o carte care umple un mare gol în literatura noastră. Și nu numai. ”În pustietatea cuvintelor”. Este o carte rară de meditație filosofică asupra omului și asupra vieții sale. Cartea pune în discuție teme aș zice clasice, dar din perspective noi. De aici originalitatea cărții. Titlul ales pentru carte ...

”Țiganii” români în tranziție

Primesc un telefon. O doamnă, reprezentanta unei organizații..., a lansat un proiect de evaluare a rezultatelor politicilor de suport pentru romi. Vrea să-mi ia un interviu.O discuție de o oră cu un tânăr foarte isteț. În 1992-93, împreună cu soția, am coordonat o carte realizată de un larg colectiv de colegi ...

PSIHOSOCIOLOGICE. PANSEURI, PANSELUȚE ȘI SCAIEȚI, Editura PRO UNIVERSITARIA, București (226 p.)

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt simple gânduri izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...