Ne face plăcere să anunțăm publicarea lucrării profesorului Septimiu Chelcea OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare, apărută la Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion C. Brătianu” (București, 2020, 424 de pagini).
Cartea include două părți. În prima parte este analizată opinia publică. Cele cinci capitole (Opinia publică: o perspectivă psihosociologică, Din istoricul cunoașterii opiniei publice, Modelul tridimensional al opiniei publice, Construirea opiniei publice: rolul mass-media și Sondajele de opinie publică) acoperă problematica acestui fenomen complex, despre care Dimitrie Gusti spunea că este „rezultatul unui proces social”.
A doua parte a cărții trece în revistă persuasiunea (Ce este persuasiune, Umorul în comunicarea persuasivă), propaganda (Un cuvânt cu multe înțelesuri,) și manipularea (Fața hidoasă a comunicării persuasive). Anexa volumului include „Decalogul lui Chomsky”.
Profesorul Septimi Chelcea, care a împlinit de curând 80 de ani, ne-a acordat acest interviu.
S. S. Bună ziua! Felicitări pentru apariția editorială! Cum a luat naștere ideea acestui volum?
S. C. Bună să vă fie și dvs. ziua și viața. Felicitări cred că merită mai degrabă conducerea științifică, cercetătorii și lucrătorii Editurii Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion C. Brătianu”, care în condițiile vitrege ale pandemiei au scos la lumină volumul la care v-ați referit.
Ideea publicării unei lucrări despre opinia publică s-a ivit ca datorie profesională, pe de o parte, și, pe de altă parte, ca datorie civică. Am predat ani de zile la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București) cursul de „Opinie publică” (la licență) și cursul „Strategii de persuasiune și manipulare” (la master). Cred că este datoria fiecărui profesor să ofere studenților textul lecțiilor predate și mai cred că cercetătorii din domeniul științelor socio-umaniste, incluzând aici sociologia, antropologia culturală, psihosociologia ș.a., au datoria să facă larg cunoscute implicațiile sociale ale domeniilor de cunoaștere pe care le-au cultivat. Nu mi se pare suficient să publice specialiștii pentru specialiști. Mulți sociologi și psihologi își fac un titlu de glorie că au publicat studii în revistele din străinătate (uneori în reviste fără relevanță). În sistemul de evaluare academică primesc punctaj maxim. Nu cred că este echitabil să se acorde un punctaj mai mare unui studiu publicat într-o revistă din străinătate decât unei cărți apărute într-o editură de prestigiu din țară. Nu pledez pro domo. Sufăr pur și simplu când mass-media face cunoscut că în clasamentul european al analfabetismului științific România se plasează pe primele locuri sau că românii, într-o proporție alarmantă, cred în supranatural, în superstiții și în leacuri băbești.
Apreciez că platforma on-line „România Socială” îndeplinește cu brio rolul pe care și l-a asumat: acela de face să se audă vocea specialiștilor în dezbaterea problemelor sociale din țara noastră.
S. S. Vă rugăm să ne vorbiți despre rolul opiniei publice în România de azi și, mai larg, în societatea contemporană. Ați afirmat în „Introducere” că termenul de „opinie” sugerează a gândi independent, a avea păreri și preferințe proprii, a lua o poziție clară într-o problemă controversată. Se poate spune același lucru și despre termenul de „opinie publică”?
S. C. Corect.Este oîntrebare justificată. Așa cum am arătat chiar în primele pagini ale lucrării, termenul de „opinie publică” este înconjurat de o anumită imprecizie, mai ales în limbajul de zi cu zi: exprimările metaforice sunt luate ad literam. Colocvial se spune: „opinia publică se indignează” sau „opinia publică acuză, se îngrijorează, dezaprobă etc.”. Nu-i vorbă că nici ziariștii mai mult sau mai puțin profesioniști, ca și oamenii mai mult sau mai puțin politici nu se depărtează de astfel de exprimări greșite.
În ce mă privește, înțeleg prin termenul de „opinie publică” procesul psihosociologic interactiv de agregare a judecăților evaluative, a atitudinilor și credințelor referitoare la o problemă socială ale unui număr semnificativ de persoane dintr-o comunitate, care se exprimă deschis (declarații spontane, răspunsuri la întrebările din chestionarele de cercetare, memorii și scrisori adresate factorilor de decizie, demonstrații de stradă, greve, mitinguri etc.). Dacă nu este exprimată într-o formă sau alta, opinia nu devine opinie publică.
S. S. Ați dedicat un spațiu de analiză amplu pentru manipulare. Ce strategii de manipulare a opiniilor ați identificat în comunicarea despre pandemia COVID-19?
S. C. Sunt de altă părere: manipularea opiniei publice și a comportamentelor merita să beneficieze de un spațiu tipografic mult mai mare.Trăim într-o lume a comunicării digitale,fapt ce conduce la modificarea gândirii, emoționalității și comportamentului în ciberspațiu. Profesorul John R. Suler din Departamentul de psihologie clinică al Universității de Stat din New York, inițiatorul domeniului ciberpsihologiei, a atras atenția într-un studiu din anul 2004 că în comunicarea pe internet se produce un „efect de dezinhibare toxică” datorită anonimității disociative, invizibilității, asincronicității, introecției solipsistice, imaginației disociative, minimizării statusului social și autorității. Acești factori pot acționa independent sau în interconexiune. „Trolii umani”, indivizi care înșală din plăcerea de a înșela, stârnind controverse și luând oamenii prin surprindere, „boții HoneyPot”,conturi automate programate să desfășoare o anumită activitate bine stabilită, în special pe rețelele sociale, dau o nouă dimensiune manipulării. Se apreciază că pe plan internațional aproximativ 50% din mesajele și conturile din platformele sociale sunt boți. Și în România, ca și în mai toate țările, social media face mai dificilă disocierea între informațiile adevărate și informațiile false. Datele unui sondaj realizat în SUA în 2016 au relevat că trei pătrimi dintre cei care au văzut titlurile unor știri false au crezut că informația este autentică. Această dificultate permite celor care controlează noile media să exercite influență asupra utilizatorilor și chiar să-i manipuleze.
Internetul a fost comparat cu o bibliotecă. Această comparație nu rezistă unei analize atente. Și iată de ce. Așa cum arată Amy Erica Smith, profesor de științe politice la Iowa State University, o bibliotecă conține un repertoriu informațional neutru. Personalul specializat dintr-o bibliotecă recomandă, de exemplu, ce cărți sunt adecvate copiilor, în timp ce social media nu face acest lucru. Biblotecarii nu propagă știri false despre pericolul vaccinării copiilor și nici nu promovează teoria conspirației. În plus, este mult mai comod să citești pe smartphone decât să te deplasezi chiar și la cea mai apropiată bibliotecă; social media încurajează analiza simplistă a fenomenelor sociale și reduce gândirea critică a utilizatorilor.
În pandemia COVID-19, în România, ca în mai toate țările bântuite de virusul ucigaș, informațiile trucate (Fake news) au găsit un teren propice pentru răspândirea întâmplătoare, dar se pare și intenționată a zvonurilor și a informațiilor trucate. Iată ce s-a colportat și continuă să se transmită în comunicarea interpersonală pe media tradițională și noile media: „Pacienții din spitale primesc sume de bani ca să declare că sunt infectați cu COVID-19”; „Ministerul Sănătății anunță un număr mare de îmbolnăviri cu SARS-COV-2 pentru a justifica existența spitalelor de rezervă, în timp ce pacienții cu alte afecțiuni sunt lăsați să moară”; „COVID-19 nu există”; „Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus este în realitate mult mai mic decît cel anunțat de oficialități”; „Guvernul impune purtarea măștii de protecție în instituțiile publice pentru ca să fie epuizat stocul de măști, cumpărate la suprapreț”; „SARS-COV-2 este folosit de către SUA și China în războiul hibrid pentru supremația mondială”; „Pandemia COVID-19 a fost declanșată pentru a se instala un guvern mondial”, „Purtarea măştii de protecţie timp îndelungat provoacă hipoxie cerebrală, somnolenţă, oboseală, pierderi de memorie şi randament scăzut la locul de muncă”etc. La aceste informații neverificate se adaugă sfaturile din rețelele de socializare despre „modalitățile magice” de protecție împotriva infectării: terapia cu hidroxiclorochinină, terapiile naturiste, închinarea la icoane făcătoare de minuni purtate prin orașe, zilnic ceai de ghimbir, curățarea nasului cu soluție salină, usturoi, mult usturoi. Mai zilele trecute, un înalt prelat îi povățuia pe credicioși să se închine și să ungă clanța ușilor cu usturoi. Televiziunea publică a difuzat imediat această știre.
S. S. Care considerați că sunt principalele provocări intelectuale ale cărții?
S. C. La această întrebare vă voi răspunde pe scurt. Cu riscul de a fi considerat un bătrân lăudăros – recunosc, nu mă dă modestia afară din casă… când este frig și ploaia este deasă –, am pretenția că am pus în discuție un model de analiză a opiniei publice inedit (modelul tridimensional al opiniei publice), că am lansat spre dezbatere o schemă originală a manipulării (schema celor zece C-uri) și că am găsit o formulă personală de îmbinare a rezultatelor cercetărilor sociologice, psihologice, psihosociologice, politologice ș.a. din țară și din străinătate pentru a examina opinia, opinia publică, persuasiunea, propaganda, manipularea și rezistența la manipulare. Cititorii poate mă vor contrazice. Nicio supărare dacă o fac după, nu înainte de a parcurge sine ira et studio paginile cărții.
S. S. Vă mulțumesc pentru cele spuse și pentru timpul pe care ni l-ați acordat!
