Crizele creează probleme noi, dar și pune în centrul atenției problemele latente.
Eram puști și mă pasionau cărțile științifico-fantastice. Am citit o carte despre conflictul mașinilor cu oamenii. Stăteam sub un pom și în minte îmi compuneam și eu o poveste pe această temă. „Povestea” mea mi-o aduc aminte.
O hală imensă cu mașini. Un inginer crea mașini din ce în ce mai bune. Oamenii lucrau tot mai puțin aici, fiind înlocuiți de mașini. La un moment dat a rămas doar inginerul. El a construit o nouă mașină care a preluat chiar și conducerea imensei hale. Mașina era gata. Inginerul o pune în funcție. Totul mergea perfect. Mașinile se conduceau ele însele. Se reparau. Mașinile prea stricate erau trimise la topit. Chiar au început să creeze noi mașini. Inginerul era fericit. A luat o cârpă și cu dragoste a vrut să șteargă de praf noua mașină-șef. Șoc. Mașina i-a dat peste mână. L-a luat de umeri și l-a dat afară din hală.
Mașinile se produceau ele însele. Noi întreprinderi. S-a declanșat un adevărat război mașini/ oameni. Oamenii afară nu mai erau acceptați înăuntru. Mașinile erau tot mai supărate: oamenii sunt prea stângaci și încurcă mașinile. Au început să alunge oamenii de care nu mai aveau nevoie. Cartea mea nu se termina. Logic era ca oamenii să fie eliminați. Nu-mi venea să închei cartea chiar așa. Și cartea a rămas neterminată.
De ce, după atâția ani, mi-a revenit în minte acest vis naiv din copilărie ? Criza Coronavirusul a adus în atenția publică problema vârstnicilor. Persoanele peste 65 ani sunt foarte vulnerabili. Mortalitatea lor este în această grupă de vârstă foarte ridicată. Este nevoie de o protecție socială suplimentară. O schimbare politică, deci. În ultimii ani această problemă pare a fi promovată în atenția publică. Chiar în trecutul recent, cu o anumită prudență, a început să se contureze un curent politic care riscă să explodeze în noua situație. Pe laptop am în față declarațiile unor personalități publice importante. „Bătrânii trăiesc prea mult pentru economia globală, trebuie făcut ceva.” Și continuă. Lumea are o nouă problemă. Vârsta de viață a crescut într-un ritm din ce în ce mai rapid. Foarte bine, dar ei vor consuma tot mai multe pensii. Sistemul economic este pe pragul colapsului. Măsuri urgente trebuie luate. O altă persoană din aceiași instituție mondială invocă „riscurile longevității”: „a trăi mai mult este bine, dar are un risc financiar semnificativ. Ne va costa mai mult ca indivizi, corporații si guverne. De aceea, trebuie să ne îngrijorăm acum pentru riscurile longevității, astfel încât costurile să nu ne sufoce pe viitor”.
Economia actuală are o problemă. În 2050, în Europa, speranța medie de viață la 60 de ani va crește la 87 de ani. Economia va fi grevată de prea mulți bătrâni, adică de pensii și de costul îngrijirii medicale și sociale. Gândul poate merge și mai departe: numai bătrânii sunt prea mulți pentru economie ? Evident și bolnavii cronici, persoanele cu handicap; dar și oamenii sănătoși vor fi prea mulți pentru economie, ei fiind „înlocuiți de mașini”. Dacă argumentele sunt corecte, nu e important dacă ne place sau nu, dar, ca ființe raționale, trebuie să acceptăm concluziile care logic decurg.
Timid, nu se formulează (încă ?) soluții radicale la problemele sistemului economic, ci căutarea unor soluții care ar putea părea hazlii. De exemplu: numărul de ani acoperiți cu pensie să fie limitați. Poți trăi cât vrei, dar numărul de ani acoperiți de pensie este limitat. Dar atunci, cum vor trăi cei care fac imprudența să trăiască mai mult? Ce societate va fi aceasta ? Se formulează și alte soluții: în timpul vieții active să crești diferitele forme de economisire pentru bătrânețe. Este sustenabilă o asemenea soluție ? Chiar dacă veniturile în tinerețe sunt rezonabile, se dezvoltă o stare de spirit publică negativă: strângi cureaua la tinerețe pentru a trăi mai mult ? Ne confruntăm cu o nouă dilemă: trăiești mai prost, dar mai mult sau să trăiești mai puțin, dar mai bine.
Meditez. Problema e reală și trebuie luată în considerare. Ciudat însă este că ea este formulată, dramatizată, din interiorul sistemului economic, având în vedere rațiunile economice. Mă trăsnește un gând ciudat: situația este similară cu cea din visul meu din copilărie. Și mașina de acolo nu mai avea nevoie de oameni și era în fața soluției, pe care nu îndrăznea să o formuleze: nu mai e nevoie de oameni; deci ? Mașina gândește corect, dar doar în interiorul unui singur plan: eficiența halei de mașini. Ea nu are părinți și bunici. Nu are copii năzdrăvani. Când se îmbolnăvește, simplu, este dată la „topit”. Riscul este că în aceeași situație pot fi și oameni. Este riscul și unor persoane care se plasează exclusiv în logica sistemului economic. El nu are mamă, nu are tată, nu are prieteni. El gândește și simte și simt doar în logica economiei orientată doar spre profit. Pentru această persoană nu există decât soluții de acest tip.
Dar oamenii reali nu sunt doar actori economici. Au rude, prieteni, îngrijorați ce vor face când se îmbolnăvesc sau îmbătrânesc. Sau pur și simplu vor o viață echilibrată și poate mai simplă decât obsesia performanței economice. Oamenii reali vor căuta deci soluții și în alte planuri.
Bunicii noștri trăiau într-o societate mult mai săracă decât cea a anului 2050. Dar în acea societate săracă, bătrânii erau prețuiți.
Pericolul este să căutăm soluții doar într-un sistem al vieții noastre. Poate soluțiile posibile în acest sistem nu sunt acceptabile pentru oameni. Trebuie să gândim într-o altă perspectivă: să concepem o societate în care noi oamenii să ne simțim bine, în limita resurselor existente, nu să ne oprim doar la o economie eficientă care este o parte a vieții noastre.
