Mulți colegi m-au întrebat ce voi vota la actualul referendum. Spre surprinderea multora am răspuns DA. E nevoie de o explicație.

Ca sociolog sunt convins că în viitor, cu siguranță, se vor schimba multe lucruri pe care acum nici nu ni le putem imagina. Într-un secol, două sau trei familia ar putea să dispară complet. Poate chiar sexul va dispare. Poate, poate… Dar Constituția actuală nu legiferează despre un viitor posibil. Și nici despre unul dezirabil de o minoritate. Constituțiile actuale se fundează încă pe principiul fundamental al democrației: voința majoritară. Un progres am făcut. Recunoaștem și dreptul minorităților. Nu îi băgăm la închisoare. Nici nu-i blamăm. Le creăm chiar condiții să trăiască cum vor. Dar nici nu acceptăm o nouă tiranie a minorității asupra majorității. Acceptăm și posibilitatea ca, în timp, minoritatea să ne convingă și să devină astfel majoritate. Să convingă, nu să forțeze!

În fine, democrația este, în secolul nostru cel puțin, democrația noastră. Majoritatea decide, dar majoritatea noastră, nu majoritatea altora.

E o problemă de cum se produce schimbarea. În istorie s-au produs schimbări de multe ori prin forță, prin forța unora sau altora. Știm ce nenorociri au produs schimbările prin forță. Sperăm că în secolul XXI schimbările vor fi democratice și bazate pe cunoaștere, pe știință. Și democrația poate greși, dar ea trebuie să decidă mereu, sprijinită însă pe o cunoaștere tot mai solidă. Schimbările pe care le vrem, vor fi schimbări culturale, bazate pe opțiunile majorității noastre, nu prin lege, nici măcar prin legea românească și cu atât mai puțin de legea „europeană” sau „asiatică” sau, de ce nu, „africană”.

Întreaga istorie umană, cu dezvoltarea ei uimitor de rapidă, dincolo de problemele ei adesea foarte grave, a avut ca un important factor familia „tradițională”.  Ca orice sistem social, familia are patologiile ei care ar trebui însănătoșite. Familia „tradițională” a susținut întreaga noastră istorie. Cu ce să o schimbăm? E desigur posibil. Dar, surprinzător, nu există o analiză sociologică pe care eu să o știu, comparații între familie și celelalte forme de conviețuire. Se oferă doar exemple eventual de succes, dar rar de insucces. Și, ce este mai grav, nu ne putem imagina cum ar arăta societatea actuală bazată pe alte forme de conviețuire.

Definiția actuală a familiei conținută în Constituție, este general acceptată. Toți înțelegeam că e vorba de familia conținută de femeie și bărbat. Nu sunt excluse și alte forme de conviețuire (doi bărbați, două femei, mai mulți bărbați și femei, heterosexuali etc.), dar ele nu sunt numite familii, nici cultural, nici legal. E drept, deși recunoscute, nu există reglementări legale, drepturi și datorii pentru membrii din aceste forme. Și este normal să fie legiferat și acest domeniu. Cred că nimeni nu ar protesta.

Șocant este însă altceva. Sunt surprins că se cere ceva care, inutil, complet neimportant, creează  o mulțime de implicații legale, sociale, morale, sentimentale. Ea afectează  sentimental pe majoritatea populației: să fie numite și aceste forme de conviețuire tot familie. Realitatea este că există diferite forme de conviețuire. Diferențele lingvistice nu discriminează între diferitele forme de conviețuire, ci diferențiază tipurile care evident au caracteristici distincte. Care e marea problemă de a folosi termeni diferiți pentru diferitele forme de conviețuire ? De unde insistența de a le numi pe toate familie? Realizăm ce probleme sociale, morale și juridice am crea? Eu nu înțeleg. Suspectez: este o diversiune politică. Când lupți pentru ceva inutil, altceva se dorește de fapt.

Iată de ce eu, ca sociolog, voi vota pentru ca termenul de familie să se refere doar la  această formă „tradițională” legală de familie, adică dinte o femeie și un bărbat. Și să cerem urgent adoptări de legiferări specifice diferitelor forme de conviețuire.