Economic, românii ar vrea să trăiască mult mai bine, ”ca în America”.
Putem trage câteva concluzii semnificative din experiența SUA pentru România ? E greu să comparăm România cu USA de azi. Sunt stadii diferite de creștere economică. Dar puteam compara România de azi cu America în trecut, când și ea era, probabil, la un nivel comparabil cu România de azi.
Am în față o revistă americană. Situația Americii din 1943. America în război. Probabil că americanii strângeau și ei cureaua. Și noi suntem într-un fel de război sau de abia începem să ieșim din el. Dar o diferență istorică enormă, de 73 de ani. Trăiesc românii azi cum trăiau americanii acum 73 de ani ?
Calculele sunt șocante. Am calculat repede, dar cred că nu am greșit.
Am ales cele mai importante două bunuri: în cât timp putea americanul în 1943 și românul în 2016 să cumpere cu salariul mediu o casă nouă și o mașină, obiectivele mari ale visului de o viață.
Își puteau cumpăra cu salariul mediu[1]:
| Americanul 1943 | Românul 2016 | |
| Casă nouă | 18 luni=1,7 ani | 112 luni = 9 ani |
| Mașină | 2 mașini+2 roți/an | Jumătate mașină+o roată/an |
Diferența dintre România 2016 și SUA 1943 este șocantă. Nu știu care este diferența acum între România și SUA. Poate mai mare.
Cum se explică de ce românii trăiesc în 2016 mult mai prost decât americanii în 1943, ce ar trebui să facă România să ajungă la standardul de viață din America și când s-ar putea întâmpla asta ?
Explicația standard este diferența posibilă de nivel al economiei. Economia americană în război era totuși mult mai dezvoltată decât economia românească de azi. E posibil, dar cu siguranță și alți factori.
Factorii sociali și politici sunt și ei foarte importanți.
Factorul social: Capacitatea de negociere în sfera muncii a salariaților este un factor important. În SUA, tradițional salariații, atât colectiv, cât și individual, au o forță de negociere foarte importantă. Salariații au fost și sunt în SUA un factor decisiv în promovarea bunăstării lor. În România sindicatele sunt lipsite de putere, cu o prezență adesea redusă la gesturi simbolice; salariații înrobiți de riscul neocupării, cu putere de negociere individuală și colectivă redusă spre zero.
Factorul politic-statal: rolul statului în perioada tranziției a fost în sfera bunăstării mai degrabă negativ. Statul social român este mic, ca funcții sociale, dar mai degrabă agresiv față de angajați.
Doctrina statului social mic este exprimată în formularea repetată obsesiv ”nu sunt bani de la buget”. Toate sferele sociale sun grav subfinanțate. În spatele acestui slogan se ascunde o altă realitate: statul este suficient de mare pentru a oferi oportunități de a se fura masiv de la buget (corupția) și de a o tolera inexplicabil timp de 25 de ani. Statul român mic este de asemenea suficient de mare pentru a întreține o uluitoare birocrație distructivă, consumatoare de resurse și de timp productiv; și nu dă nici un semn că vrea să o reducă rapid printr-o abordare rațională publică. Este suficient de mare pentru a fi surdă la ineficiența programelor sociale care uneori sunt uimitor de risipitoare. Dar se justifică mereu prin politica salariului cât de mic posibil. Politica salariului mic ca factor de dezvoltare socială este o inovație a tranziției românești. În politica americană ideea unei politici a salariului mic ar stârni o reacție dură imediată. Nu cred că nici în 1943 ea ar fi avut vreun suport social.
Analizele istorice în profunzime ne-ar putea lămuri de ce suntem în starea în care suntem și mai ales de ce atât de greu ieșim din ea. Dacă ne vom lămuri și vom acționa cu fermitate și înțelepciune vom reuși să ne apropiem destul de repede istoric de standardul de viață al americanului. Ce putem face ? Clar, nu este productiv să așteptăm doar de la o posibilă creștere economică care vine de undeva din ceruri.
[1] Pentru verificare voi da datele:
* USA 1947: Salariul mediu anual – 2 014 $; O casă nouă = 3 600$; o mașină nouă = 900$
* România: Salariul mediu lunar – 2 000 Roni (24 000 anual); o casă= 50 000 EURO; mașină = 9000 Euro
