Felicitări pentru publicarea volumului!
Cartea dumneavoastră aduce în prim plan o radiografie sociologică a formării profesionale a personalului care lucrează in penitenciare. Ce ne puteți împărtăși în acest sens?
– În societate penitenciarul este instituția care ocupă o poziție marginală. Este capăt de linie pentru individul care a eșuat în demersurile în care a fost integrat de către alte instituții. Misiunea instituțiilor carcerale este să deconstruiască, să reclădească și să consolideze edificiul uman. Este un proces dificil pentru că discutăm de o reabilitare într-un termen scurt pentru a schimba o conduită și convingeri care s-au consolidat într-o viață, sub influența factorilor de mediu și ai moștenirii genetice. Din această scurtă descriere se desprinde importanța formării adecvate a personalului care lucrează în mediul de deținere.
Mobilitatea transfrontalieră, inclusiv a persoanelor private de libertate, a adus în prim-plan nevoia unei formări unitare a personalului și a generalizării tehnicilor de lucru. Astfel, am ales să analizez formarea profesională a polițiștilor de penitenciare din România, în mod specific a celor din Regiunea Nord-Est, în context internațional și european.
În timp ce alte categorii profesionale au fost și sunt asociate cu succesul profesional, polițiștii de penitenciare au fost asociați, mai curând, cu evenimentele negative din spațiul carceral. „Gardienii” despre care s-a vorbit în astfel de contexte sunt, în mare parte, absolvenți de studii superioare. Ocupanții funcțiilor specializate au atât formare specifică sistemului penitenciar, cât și formare pentru postul ocupat (psihologie, medicină, economie, asistență socială etc.). De-a lungul timpului unii dintre polițiștii de penitenciare s-au remarcat în mediul academic sau în alte contexte profesionale.
Sub aspectul pregătirii nu sunt diferențe semnificative față de statele din spațiul european, fie ele membre sau nemembre ale Uniunii Europene, România având o contribuție valoroasă la consolidarea Organizației Europene a Serviciilor Penitenciare și Corecționale.
Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
La nivel general, perioada analizată poate fi descrisă ca una de tranziție către o lume globalizată interconectată care impune informații fidele și capacitate de adaptare rapidă la nivel individual și la nivel de sisteme sociale. În acest context digitalizarea, pe lângă beneficii, poate adânci diferențele intergrupale.
Sistemul penitenciar este supus acestor procese. El a oglindit cel mai fidel astfel diferențe, mai ales la nivelul codurilor lingvistice utilizate. Recunoscut ca unul dintre sistemele conduse de reguli și legi clare și stricte, spațiul carceral abundă de ritualuri și simboluri. Pregătirea polițiștilor de penitenciare presupune mai mult decât instruirea pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu. Este necesară cunoașterea particularităților acestui univers și capacitatea de adaptare la reguli nescrise, flexibilitate și dicernământ în interpretarea mesajelor și luarea deciziilor.
La nivel particular, în perioada analizată, unitățile din sistemul penitenciar s-au confruntat cu revolta deținuților și pandemia de Covid-19. Efectele secundare au avut rezonanță în timp și au generat ieșirea din sistem a personalului cu experiență. Noii angajați au avut ocazia de a susține examenul maturității profesionale încă din perioada de debut. Capacitatea creativă a susținut procesul, iar penitenciarele din România nu au înregistrat evenimente deosebite. Context care a adus în atenție nevoia de a identifica și alte nevoi de formare profesională.
În perioada 2016-2023, studiile exploratorii europene (Añaños et.al., 2021, p. 11) sau naționale (Românu și Tudoroiu, 2019, p. 33-34) au evidențiat necesitatea actualizării pregătirii profesionale a polițiștilor de penitenciare. Strategiile de pregătire și direcțiile de acțiune stabilite la nivel european impun actualizarea instruirii personalului sub aspect organizatoric și instituțional, al metodelor și tehnicilor utlizate.
Ce recomandări aveți pentru consolidarea identității profesionale a polițiștilor de penitenciare?
– Înainte de a răspunde punctual am să fac trimitere la unul din subcapitole (Evoluția penitenciarului ca instrument al controlului social) în care am realizat o scurtă istorie a evoluției sistemului penitenciar de la unul punitiv la cel restaurativ, sub aspectul reglementărilor legislative și al evoluției celor două sectoare de activitate importante pentru misiunea atribuită penitenciarelor, sectorul operativ și cel de reintegrare socială. Începând cu anul 1990 sistemul penitenciar a evoluat etapizat și asimetric, fiecare perioadă fiind marcată de contribuția unei generații cu profil profesional și personal diferit.
Actorii sociali ai demilitarizării din perioada 1990-2004 au fost exponenții generației baby boomer. Deși, pregătiți în instituții de învățământ militare unde se cultiva mândria pentru acest statut, aceștia au manifestat solidaritate profesională. Au susținut adaptarea la mediul de muncă carceral al noilor angajați și au contribuit la nașterea și dezvoltarea instituției penitenciare cu față umană.
Ștafeta a fost preluată din anul 2004 de către polițiștii de penitenciare din generația x, generație idealistă și dedicată muncii. Pe lângă prestațiile profesionale ei sunt cei care au contribuit la elaborarea instrumentelor de lucru adaptate la specificul locului de muncă din detenție.
Schimbul de generații din perioada 2016-2018 a fost puntea către polițiștii de penitenciare aparținând generației y. Interesați de autodezvoltare și menținerea echilibrului interior, lor le revine misiunea de a contribui la menținerea abordării umaniste și digitalizarea muncii.
Am prezentat această istorie a evoluției sistemului penitenciar și am descris succint profilul fiecărei generații implicate în proces pentru a oferi o perspectivă optimistă a capacității de a genera progres în mediul penitenciar. Le recomand tinerilor colegi să aibă încredere în potențialul lor.
Un alt demers este impus de schimbările rapide de pe piața muncii care generează nevoia actualizării competențelor sau a formării în noi profesii. Este posibil ca școlile să se confrunte cu dificultăți în a realiza programe de formare care să țină pasul cu nevoile angajatorilor. Astfel, angajatorii vor trebui să-și asume responsabilitatea implicării în profilarea competențelor în acord cu particularitățile locului de muncă, care poate fi punctul de plecare în reevaluarea politicilor și strategiilor de formare profesională. Standardele ocupaționale elaborate de angajator vor oglindi valorile fiecărei profesii în acord cu specificul și provocările locului de muncă. Aceasta va fi o altă posibilă provocare pentru tânăra generație. O responsabilitate și o misiune despre ei și pentru ei.
În concluzie, identitatea profesională se construiește pe o istorie a profesiei, pe respect pentru modelele oferite de profesioniștii cu experiență, pe solidaritate profesională și progres, pe demnitatea de a recunoaște erorile și curajul de a înfrunta adversitățile.
Nimic nu e perfect, totul este perfectibil!
Ce mesaj ați dori să adresați cititorilor interesați de această carte?
Cartea este despre formarea profesională a polițiștilor de penitenciare, deci și despre școala românească. Polițiștii de penitenciare sunt produsul acelorași școli. Și sunt diferiți pentru că lucrează la capăt de linie, așa cum am mai precizat. Locul privit de unii ca un sfârșit și de cei din penitenciare ca un nou start către reintegrare în societate.
Pentru munca din penitenciar cea mai valoroasă resursă este omul, angajat sau deținut.
Vă mulțumim pentru timpul acordat! La cât mai mulți cititori!
Pentru toți cei interesați, mai multe detalii despre volum sunt disponibile la adresa: prouniversitaria.ro
