Romania Sociala logo
Menu

Cartea Academicianului Cătălin Zamfir, “România în criză” – O lucrare de atitudine

autor:   7 November 2023  

Mulţumesc foarte mult pentru invitaţia de a participa la acest eveniment editorial. Eu vin din zona comunicării şi în comunicare există o axiomă:  „cunoaşteţi-vă audienţa”. Mă uit în sală şi cum a trecut destul de mult timp de la începerea dezbaterilor înţeleg din privirile dumneavoastră, într-o maniera cvasiimperativă, că ar trebui să vorbesc cât mai concentrat. Încerc să răspund acestei dorinţe justificate.  

Mai întâi, o mărturisire. Erau anii  1967-68 şi în „Contemporanul” de atunci, condus de George Ivaşcu, apărea un articol semnat de Cătălin Zamfir: „Este marxismul o ştiinţă”? Vreau să vă spun că a fost un adevărat cutremur pentru noi, studenţii de la filosofie. Deoarece toată lumea repeta pe o singură voce „marxismul este o ştiinţă” iar într-o publicaţie de prestigiu a momentului apare acest articol care punea sub semnul întrebării o afirmaţie fundamentală care devenise o adevărată stereotipie. Vreau să vă spun că discutam în cămin pe marginea articolului şi nu ştiam cum să receptăm mesajul său principal.  Ne-am interesat în legătură cu autorul: am aflat că era cadru didactic la   Politehnică. Pe vremea aceea se şi citea iar articolul la care facem referire a produs o adevărată vâlvătaie, să spunem aşa, în rândul studenţilor căminişti din Grozăveşti. Am înţeles încă de atunci un adevăr esential:  un intelectual veritabil îşi spune întrebări şi are îndoieli; când nu se mai pun întrebări şi nu mai sunt îndoieli a încetat existenţa intelectualului. 

Cartea de faţă formulează câteva întrebări fundamentale, care mie mi-au mers la suflet, mărturisesc. De ce? Pentru că sunt probleme care  mă preocupă şi pe mine şi, aş spune, ar trebui să preocupe orice persoană interesată de evoluţia României, de destinul său. Intri în rezonanţă cu un subiect atunci când el se întâlneşte cu întrebări personale, cu meditaţii pe marginea acelui subiect. 

 Lucrarea „România în criză” propune o privire largă asupra crizei şi, implicit, asupra crizei pe care o cunoaşte ţara noastră.  Criza de astăzi a României – subliniază autorul – nu este o criză a ultimilor ani, ci o criză care cumulează efectele politicilor promovate în cei peste 30 de ani care au trecut din decembrie 1989, mai mult chiar a politicilor promovate şi înainte de acest moment de răscruce. În istoria noastră, trebuie să recunoaştem, reformele, iniţiativele, programele nu au fost niciodată duse la bun sfârşit, finalizate în întregime.  Ele au fost tot timpul reportate iar criza de astăzi cumulează inclusiv  aceste reportări succesive. Este o perspectivă care se cere avută în vedere de orice studiu aplicat cu privire la istoria ţării noastre. O particularitate care influenţează, indiferent dacă realizăm sau nu acest lucru, întreaga noastră evoluţie şi fiecare domeniu distinct al ei. 

Totuşi, criza de astăzi a României îşi are preponderent rădăcinile în anii tranziţiei, în măsurile şi politicile promovate în ultimii 33 de ani. Înainte de 1989, mai toate studiile de profil situau ţara noastră în ceea ce literatura de profil numeşte „capcana venitului mediu”. Un gen de antecameră a dezvoltării sustenabile. Erau câteva zeci de ţări care urmau să susţină acest examen dur al dezvoltării. Majoritatea – între care şi România – au picat testul. Dar este bine să menţionăm că ne aflam în alt „pluton” al dezvoltării. Astăzi, cum s-a menţionat în cadrul dezbaterilor de astăzi, pare că inaugurăm un tip de „subdezboltare durabilă”. 

S-a publicat acum cinci ani de zile o lucrare sub egida Băncii Naţionale. Mi-a plăcut foarte mult titlul acestui volum: “Un secol de sinceritate”.  Lucrarea afirma un lucru fundamental: din 1918 până în 2018 PIB -ul României a crescut  de 26 de ori. Cum este distribuită această creştere pe perioadele pe care le-a traversat ţara noastră în aceşti o sută de ani? Un procent a fost realizat în perioada interbelică, alte două procente în intervalul 1990-2018. Restul creşterii – de 23 de ori a PIB-ului –  s-a realizat în perioada dintre ’48 şi ’89. Ce am făcut noi cu această moştenire? Eu cred că, în bună măsură, am risipit-o. S-a vorbit aici despre slugărnicia decidenţilor care a condus la lichidarea unor unităţi fanion ale industriei româneşti, cum ar fi IMGB. Am putea adăuga şi multe altele, cum ar fi lichidarea flotei comerciale româneşti sau a industriei petrochimice. 

Absenţa unei viziuni din partea decidenţilor este un fapt real. Presiunea externă ar putea fi altul. De unde venea această presiune? De la poziţiile politice hrănite în exces de doctrina neoliberală, care a instituit un adevărat divort între dimensiunea economică şi socială a dezvoltării, de la excesele globalizării din anii 90, care premăreau virtuţile pietei în defavoarea statului. Ar fi multe de discutat aici. A existat un adevărat „bici” ideologic al acelor ani care a transformat privatizarea într-o adevărată mantra a succesului economic Dacă cineva ar fi ridicat în 1995 problemele pe care le-a ridicat domnul Petre Roman astăzi, o furtună de etichete s-ar fi abătut asupra sa şi pe frunte ar fi purtat caracterizarea de antireformist, comunist etc. Caracterizări cu care trăia ani de zile şi care echivalau cu un gen de excomunicare, pentru că, până acum, istoria n-a descoperit un solvent pentru etichetă ideologică. Aşa se face că cei mai mulţi reprezentanţi ai clasei politice s-au ferit să primească etichete, chiar s-au întrecut în această privinţă şi au promovat măsuri fără a se îngriji de consecinţele lor economice, pe termen scurt şi mai ales pe cel mediu şi lung. Aşa s-a realizat ceea ce astăzi este numit procesul de dezindustrializare a României. Proces cu un impact puternic asupra bunăstării sopciale şi chiar asupra functionării democratiei. 

 Lucrarea face referire pe larg la impactul exercitat de ideologia neoliberală, la discontinuităţile şi chiar rupturile pe care le introduce în relaţia stat-piaţă, la abordările unilaterale ale acestei relaţii fundamentale. Este demn de remarcat că impactul de care vorbim, caracterizat prin divorţul instituit între latura socială şi cea economică a dezvoltării, între piaţă şi stat a generat rezultate negative nu doar în ţara noastră, ci chiar în inima capitalismului modern, în America. Mărturisesc, am tradus mai multe lucrări pe această temă în speranţa că vom realiza mai repede riscurile la care conduc exagerările din doctrina neoliberală. 

Fac unele precizări. Ridicarea masivă şi spectaculoasă a Chinei este un proces pe care nu îl mai neagă nimeni astăzi. După opinia noastră, această ridicare nu ar fi putut avea loc la dimensiunile cunoscute, dacă SUA nu delocalizau masiv diverse capacităţi de productie, dacă China nu beneficia de investiţii străine masive, venite cu deosebire din partea giganţilor industriali americani. Cu alte cuvinte, dacă nu beneficia de tehnologia modernă americană. A fost o adevărată „modă” a acelui timp, rezultat al supralicitării profitului, şi unde puteai să obţii profit mai mare decât într-o ţară cu o piaţă enormă, cu forţă de muncă ieftină şi care mai oferea şi garantii de stat anumitor investiţii. 

Putem spune multe, şi avem dreptate să spunem, despre Donald Trump dar preşedintele de atunci al Americii a întrebat la un moment dat oamenii de afaceri: dacă aţi câştigat atât de mult, unde sunt banii? Câştigurile au fost într-adevăr fabuloase, distribuţia lor a fost deficitară. Adică ele s-au oprit la faimosul procent  de 1% acentuând inegalitatea din interiorul societăţii americane.  Care – spun specialistii – se situează la nivelul de inegalitate din anii care au precedat criza din ’29-33. 

Este un merit indiscutabil al volumului că dezvoltă o analiză amplă asupra inegalităţii  şi impactului său asupra coeziunii sociale, disponibilităţii cetăţeanului de a îmbrăţişa diverse programe, de a asuma obiective de importanţă naţională. Aici, ţinem să subliniem, analiza propusă de  acad Cătălin Zamfir se concentrează pe realităţile româneşti, relevând cu deosebire riscurile agravării unor procese sociale, cum ar fi accentuarea subdezvoltării. „Criza actuală a României este o criză a subdezvoltării. Iar subdezvoltarea nu are mecanismele ieşirii din ea, ci se fixează în această stare. Este nevoie de o schimbare de viziune, de adoptarea unei strategii a dezvoltării” (p.124). 

Demers academic, dar demers aplicat, analiza sugerează şi câteva modalităţi ale ieşirii din criză, între care am mentiona: o schimbare de viziune politică, cristalizarea unei strategii de dezvoltare  social-economică şi regândirea statului şi a functiilor sale. Toate aceste directii sunt de o actualitate ieşită din comun. Ne aflăm într-un moment crucial al evoluţiei sociale, noi ca ţară şi planeta în ansamblu. Suntem confruntaţi cu o furtună perfectă de crize şi de provocări. Răspunsul este indiscutabil legat de existenţa unei noi viziuni politice şi de cristalizarea unei noi strategii de dezvoltare. 

După părerea noastră, criza contemporană nu este exprimată atât criza energetică, de criza financiară, de criza economică ori cea geopolitică, ci de criza de viziune. Învederată de succesiunile acestea de crize pe care nimeni nu le prevede, nu le corelează, nu le asamblează într-o viziune unitară, care să ia forma unui tip de busolă strategică în măsură să fie adaptată dezvoltată în funcţie de particularităţile   diverselor regiuni şi state. Ni se pare semnificativ că din directia statelor dezvoltate vin semnale din ce în ce mai puternice în această privinţă. 

În intervenţiile consilierului pe probleme de securitate al preşedintelui Biden, Jac Sullivan, se vorbeşte insistent despre „Un nou consens de la  Washington”  de „care să beneficieze toată lumea”. Ceea ce însemnă recunoaşterea faptului că de primul Consens nu a beneficiat chiar toată lumea. Noul Consens este geopolitic şi beneficiază de câteva instrumente economice care merită mentionate: prioritizarea rezilientei asupra eficienţei, relocarea lanţurilor de aprovizionare spre alte ţări prietene sau aliate, şi o nouă politică industrială. Ele au drept obiectiv şi zăgăzuirea Chinei, dar reprezintă şi o nouă viziune asupra dezvoltării.  

Aflat la Bucureşti, Jeffrey Sachs, principalul consultant pe probleme de reformă în Rusia la începutul anilor 90, a spus: am fost naiv  în anii 90 să cred doar în puterea  pieţelor de a rezolva totul. Mai mult, el a vorbit despre răspunderea statului de a proiecta dezvoltarea şi de a aduce încredere în rândul cetăţenilor. Chiar a afirmat că fiecare guvern ar trebui să aibe o instituţie care să se uite înainte cu 20 de ani, să prevadă, să anticipeze şi să pregătească societatea în lumina transformărilor care urmează să vină. 

 Problemele acestea legate de viziune, de proiectii cu valoare strategică îmi stau la inimă. Ele sunt stimulate şi de anumite evoluţii care pe mine mă intrigă. Astăzi, tranziţia la energia verde, adevărat pilon al stabilităţii climatice, este determinată de producerea elementelor din pământurile rare, de prelucrarea unor „metale critice”, cum ar fi litiu, cobalt, nikel etc Pe lanţurile de aprovizionare cu aceste materii prime critice, China deţine o poziţie de cvasimonopol, ea fiind prezentă atât în etapa de exploatare a minelor cu aceste materiale, cât mai ales în prelucrarea lor. Oricând Beijingul poate institui restricţii de export la asemenea materii prime critice de care Occidentul nu dispune. Beneficiind şi de o asemenea poziţia, China a dezvoltat masiv productia de automobile, întrecând pe rând Germania şi, apoi, Japonia. Această surclasare nu ar fi putut avea loc fără dezvoltarea cu prioritate a automobilelor electrice pentru care China dispune de materialele critice de care am vorbit mai sus. Consecinţele economice şi geopolitice ale unei asemenea situaţii se vor releva în anii ce vin. Acum, important este să semnalăm instalarea în multe ţări dezvoltate a unui gen de „somn geopolitic” având masive consecinte pe termen lung.  

În sfârşit, câteva cuvinte despre raporturile stat-piaţă, despre regândirea rolului statului, temă asupra căreia volumul insistă mult.  Este  extrem de actuală această problematică. Ne aflăm la începutul unei perioade de reabilitare a rolului statului, a funcţiilor sale. Se vorbeşte mult despre implicarea statului în economie, pentru a putea rezolva suita de crize cu care suntem confruntati. Preeminenta criteriului securităţii asupra eficienţei exprimă, în fond, o altă dimensiune a rolului statului. Exprimăm cu această ocazie şi o îngrijorare de ordin personal. Temerea noastră este că idolatria pietei din anii trecuţi să nu fie înlocuită cu idolatria statului. În alţi termeni dacă se considera că piaţa poate rezolva totul, acum să se spună acelaşi lucru despre stat. Pentru că ne aflăm la începutul unei noi etape de evoluţie, dorim să avertizăm: raporturile stat-piaţă au nevoie de un dozaj foarte fin. Vor ieşi învingătoare statele care vor face această sinteză cât mai reuşită şi care vor reuşi să atragă populaţia de partea sintezei respective. Statul va trebui nu să se reformeze, ci să se reinventeze. 

Închei intervenţia mea adresând încă o dată felicitări din suflet autorului pentru această sinteză, pentru ceea ce am putea numi o lucrare de atitudine.  E posibil să fie anumite voci care să spună că la o asemenea problematică se cerea un număr de pagini mai mare. Iarăşi, venind din zona comunicării pot spune că este o dimensiune optimă.  Nu mai există timp, problema nu e volumul unei lucrări, ci consistenţa sa, temele pe care le ridică, adâncimea analizei. Consider că este o carte de problemă care formulează interogatii grave, aducându-ne aminte de autorul tânăr de acum circa 60 de ani, care publica un articol cu un aşa de mare ecou în rândul studentilor.  



Facebook

Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024

Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of Work and Family Life. A Secondary Descriptive Analysis in the Romanian ContextMaria Simionescu (Vlăsceanu) Răspunsuri la criza ocupării. Transformări ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...