Am aflat că există un proiect de lege pentru a introduce în sistemul nostru democratic instituția ”casei regale”.

De ce nu? Este o parte a istoriei noastre. Regele Mihai este o personalitate istorică în viață, cu un prestigiu istoric necontestat.

Dar o nouă instituție? Încă un cost? Probabil, nu foarte mare, dar pentru totdeauna. Oricum, facem foarte multe cheltuieli a căror rațiuni pot fi discutate.

Nu se poate spune că vreun membru al acestei ”case” ar fi avut vreo contribuție sociale cu totul remarcabilă. Ei, ca persoane, au poziții doar prin naștere, nu dobândite prin activitatea lor.

Eu cred însă că este o problemă de principiu. Este instituția casei regale compatibilă cu sistemul instituțional al democrației? Dacă analizăm mai atent, răspunsul este negativ.

Toate instituțiile democratice nu au membrii cu poziții asigurate prin naștere. În nicio democrație nu există poziții privilegiate și nici poziții de prestigiu social cu care te naști. Toate sunt obținute prin merite/efort sau prin alegeri. În țările real democratice, toate pozițiile electorale sunt obținute prin alegeri, datorită programelor lor și pe termene limitate: doi ani, patru cel mult cinci ani, un singur sau două mandate. Trei? Poate, dar nu îmi amintesc.

Familia regală este, oricum, o instituție cu o logică inexistentă în democrație. Ea a fost desființată prin revoluțiile burgheze.

Dar sunt țări în care o asemenea instituție există. Acolo unde există, ea este o continuare a unei tradiții, nu o instituție nou înființată fără trecut. Și acolo unde există, ea are noi funcții în sistemul democratic, cu autoritare sever limitată. Noi însă înființăm, după aproape 70 de ani o instituție fără nicio funcție reală. Am auzit că i se inventează și o funcție: de reprezentare. În democrație, reprezentarea uni țări este făcută de persoane alese, cu termeni limitați, datorită meritelor lor personale obținute prin activitate, nu prin naștere. Dar o autoritate pe vecie, obținută prin naștere și menținută pe viață, indiferent ce face în timpul vieții ? Nu înțeleg deloc logica. O mătușă a exclamat: ”de ce maică să ne legăm la cap?” Remarca este extrem de profundă. Dacă vreodată am vrea să o desființăm, va fi extrem de greu din o mulțime de motive. La un muzeu, da, înțeleg. O putem vedea și să ne reamintim de un trecut care ne poate emoționa. Dar toate exponatele de la muzee sunt foarte importante pentru că aparțin definitiv trecutului. Ele nu pot să mai influențeze în bine sau rău prezentul.

Un caz special. Avem multe statui a unor personalități de prestigiu. Dar e o convenție tacită. Nu se fac statui personalităților încă în viață. De ce? În timpul vieții au făcut lucruri excelente. Dar chiar în ultimul moment face un act care schimbă valoarea.

Se deschide o întreagă discuție. Mihai Viteazu a fost o mare personalitate. I-am făcut statui. Dar de nu și o casă regală/domnească? Un istoric caută și găsește urmași. Va propune o casă domnească a lui Mihai Viteazu? De ce nu a lui Ștefan cel Mare?

Dacă nu tratăm cum trebuie trecutul, deschidem o cutie a Pandorei.