Romania Sociala logo
Menu

Casa regală ca instituție în democrația română?

autor:   22 November 2017  

Cătălin Zamfir

Am aflat că există un proiect de lege pentru a introduce în sistemul nostru democratic instituția ”casei regale”.

De ce nu? Este o parte a istoriei noastre. Regele Mihai este o personalitate istorică în viață, cu un prestigiu istoric necontestat.

Dar o nouă instituție? Încă un cost? Probabil, nu foarte mare, dar pentru totdeauna. Oricum, facem foarte multe cheltuieli a căror rațiuni pot fi discutate.

Nu se poate spune că vreun membru al acestei ”case” ar fi avut vreo contribuție sociale cu totul remarcabilă. Ei, ca persoane, au poziții doar prin naștere, nu dobândite prin activitatea lor.

Eu cred însă că este o problemă de principiu. Este instituția casei regale compatibilă cu sistemul instituțional al democrației? Dacă analizăm mai atent, răspunsul este negativ.

Toate instituțiile democratice nu au membrii cu poziții asigurate prin naștere. În nicio democrație nu există poziții privilegiate și nici poziții de prestigiu social cu care te naști. Toate sunt obținute prin merite/efort sau prin alegeri. În țările real democratice, toate pozițiile electorale sunt obținute prin alegeri, datorită programelor lor și pe termene limitate: doi ani, patru cel mult cinci ani, un singur sau două mandate. Trei? Poate, dar nu îmi amintesc.

Familia regală este, oricum, o instituție cu o logică inexistentă în democrație. Ea a fost desființată prin revoluțiile burgheze.

Dar sunt țări în care o asemenea instituție există. Acolo unde există, ea este o continuare a unei tradiții, nu o instituție nou înființată fără trecut. Și acolo unde există, ea are noi funcții în sistemul democratic, cu autoritare sever limitată. Noi însă înființăm, după aproape 70 de ani o instituție fără nicio funcție reală. Am auzit că i se inventează și o funcție: de reprezentare. În democrație, reprezentarea uni țări este făcută de persoane alese, cu termeni limitați, datorită meritelor lor personale obținute prin activitate, nu prin naștere. Dar o autoritate pe vecie, obținută prin naștere și menținută pe viață, indiferent ce face în timpul vieții ? Nu înțeleg deloc logica. O mătușă a exclamat: ”de ce maică să ne legăm la cap?” Remarca este extrem de profundă. Dacă vreodată am vrea să o desființăm, va fi extrem de greu din o mulțime de motive. La un muzeu, da, înțeleg. O putem vedea și să ne reamintim de un trecut care ne poate emoționa. Dar toate exponatele de la muzee sunt foarte importante pentru că aparțin definitiv trecutului. Ele nu pot să mai influențeze în bine sau rău prezentul.

Un caz special. Avem multe statui a unor personalități de prestigiu. Dar e o convenție tacită. Nu se fac statui personalităților încă în viață. De ce? În timpul vieții au făcut lucruri excelente. Dar chiar în ultimul moment face un act care schimbă valoarea.

Se deschide o întreagă discuție. Mihai Viteazu a fost o mare personalitate. I-am făcut statui. Dar de nu și o casă regală/domnească? Un istoric caută și găsește urmași. Va propune o casă domnească a lui Mihai Viteazu? De ce nu a lui Ștefan cel Mare?

Dacă nu tratăm cum trebuie trecutul, deschidem o cutie a Pandorei.



Facebook

Cultură şi calitatea vieţii 1918-2018. Câteva reflecţii

Cultura, alături de economie şi politică, este parte a condiţiilor de viaţă din societate. Valorile modelează aspiraţiile oamenilor pentru o viaţă (mai) bună, ceea ce este o sursă a variaţiei calităţii vieţii în spaţiu şi timp. Cultura creează nevoi pe care comunitatea le consideră esenţiale pentru bunăstarea ei. Lectura, vizionarea spectacolelor de teatru sau film, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Soluţia de ultimă instanţă

Dacă analizăm datele din tabelul de mai sus, vom observa că finanţarea pierderilor acumulate în băncile „too big to fail” prin majorarea nesustenabilă a datoriilor guvernamentale a reprezentat soluţia de ultimă instanţă utilizată de Fed, BCE şi BCJ după aproape două decenii de „altruism monetar”. Evident, aceste „naţionalizări” de credite putrede, practicate în mod sistematic ...

Alin Gavreliuc, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspectve, Iași, Editura Polirom, 2019 (519 p.)

Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Două decenii pierdute

După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu ...

Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc

În luna decembrie 2018 a apărut cartea lui Sebastian Țoc, cercetător ICCV, Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc, București, Editura Pro Universitaria. Cartea își propune să explice cum factorii socio-familiali și cei școlari influențează în diverse contexte rezultatele educaționale ale elevilor. Fiind compusă din cinci capitole, introducere și concluzii, lucrarea ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Studiu de caz: datoria publică a Franţei

Dar cum poate fi validată afirmaţia că guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de asemenea, că Franţa va înregistra ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 6. Salariaţii din sectorul public: de la percepţia falsă la realitatea statului minimal

Creşterea numărului de salariaţi din sectorul public al economiei reprezintă o problemă crucială în cazul ţării noastre. Deşi foarte mulţi compatrioţi cred că numărul de salariaţi din învăţământ, sănătate, apărare şi administraţia publică este mult prea mare, această percepţie, indusă în mod sistematic de anumiţi lideri de opinie, este complet falsă, întrucât locuitorii ţării noastre beneficiază ...