Am intrat în Uniunea Europeană. E cazul să ne asumăm responsabilitatea: ea va fi așa cum o vom construi noi cu toții

Integrarea României în UE intră într-o nouă fază. Am fot cu toții entuziaști. Din întreaga Europă românii aveau cea mai ridicată încredere în noua alianță. Acum începem să vedem și problemele și chiar greșelile UE. Dacă vrem o UE de succes, este nevoie să fim și critici.

Conducerea UE de la Bruxelles s-a grăbit să dezvolte noi instituții europene. Cred că prea grăbită. Mie îmi este chiar teamă de noua birocrație Bruxelleză care riscă să devină o nouă formă de dictatură birocratică.

Parlamentul european am impresia că a fost gândit ca o copie la nivel european a parlamentelor naționale. În Parlamentul european națiunile sunt reprezentate proporțional, adică în funcție de dimensiunea populației lor. Gândind mai mult la această nouă instituție, am ajuns la concluzia că a fost mai degrabă o eroare. Sau, mai precis, o instituție neconformă spiritului democratic.

Să explic. De la Grecia antică am moștenit spiritul unei instituții democrate: o guvernare care exprimă voința poporului. În parlament poporul găsește instrumentul de promovare a interesului său, a interesului națiunii. Aceasta este misiunea instituției Parlamentului, să reprezinte întregul ”popor”. Populația judecă parlamentul ales dacă el își îndeplinește misiunea care i s-a încredințat. Interesul comun, național este mai important decât interesele grupurilor sociale, a regiunilor, comunităților, și le subordonează.

Este Parlamentul european o asemenea instituție ? Exprimă el interesul comun al întregii populații europene, al ”poporului european”? Imediat răsare întrebarea: care popor?  Este populația europeană un ”popor”, cu un interes comun exprimat în Parlamentul european? Trebuie să fim forte atenți când creăm o nouă instituție. În spatele Parlamentului european stă o viziune a ce este Europa. Este Europa o alianță a națiunilor europene, angajată într-un proces complex de integrare progresivă sau o Europă deja integrată aflată într-un proces rapid de desființare a națiunilor ?  A devenit deja populația europeană un ”popor european”, o ”națiune” ? În realitate, Europa este, cel puțin, ”încă”, o alianță în care națiunile au interese proprii și negociază cu celelalte națiuni europene, intră chiar în competiție între ele. Populația Europei nu s-a constituit încă ca un popor devenit conștient de problemele sale și nu și-a definit obiective comune care subordonează interesele națiunilor. Populația europeană este încă departe de a fi un popor.

Poate peste o jumătate de secol sau un secol sau mai mult, Europa va deveni o națiune, cu interese comune, promovate de un stat european. Atunci nu vor mai exista state europene. Va exista o ”națiune europeană”, cu cetățeni europeni, fără actualele națiuni, ci doar cu etnii. Poate. Dar nu aceasta este situația actuală.

Dar dacă nu există încă un popor european, ce este Parlamentul european? Parlamentul european nu este o instituție democratică în sensul clasic al cuvântului, reprezentantă a ”poporului”. UE este încă o asociere, o uniune a națiunilor, a popoarelor europene.

Există instituții democrate care reprezintă o pluralitate de națiuni: ONU de exemplu. Cum ar fi asocierea unor națiuni independente o instituție democratică? O instituție compusă din națiuni cu drepturi egale, având fiecare națiune un vot, și luând deciziile importante prin consens.

Aș vrea să fiu foarte clar. Care este mecanismul de reprezentare a Parlamentului european ? El se fundeze pe sistemul proporționalității. Este compus din reprezentanții țărilor, proporțional în funcție de mărimea acestora. În acest sistem, nu poporul european fictiv decide prin reprezentanții lui, ci, în fapt, țările cele mai puternice, cu populații mai mari și care au mai mulți reprezentanți. Națiunile mici sunt împinse la margine. În loc de democrație, Parlamentul european a creat o nouă structură de putere. Parlamentul european nu reprezintă deci democratic popoarele Europei, ci inegal: mai bine pe cele puternice și mult mai puțin pe cele mici. Mecanismul deciziilor majoritare al Parlamentului european afectează și mai mult independența națiunilor din Uniunea Europeană, întărind mecanismele de putere ale ”marilor” țări europene.

 Democrație în sensul tare al termenului, de reprezentare a poporului, nu poate fi decât la un nivel, nu la toate: sau al unei țări, sau al Uniunii europene sau al întregii lumii. Democrația în sensul tare nu poate fi simultan la toate nivelurile, și la nivel național și la nivel UE. În lumea actuală, democrația în acest sens tare este doar la nivelul națiunilor, nu la cel al asociațiilor supranaționale. Deasupra statelor, asocierea statelor, poate fi și ea democratică, dar în alt sens, o democrație a națiunilor independente, cu drepturi egale, nu reprezentate diferit. UE are o asemenea formă de reprezentare a asocierii de entități independente: Consiliul european, compus din primii miniștri ai statelor componente sau șefii statelor. Deciziile importante sunt luate de Consiliul european prin consens.

Trebuie să fim conștienți că filozofia Parlamentului european reprezintă un pas important de trecere a UE de la asocierea națiunilor europene la un stat european, statele europene intrate într-un proces rapid de pierdere a autorității. Întrebarea este dacă suntem conștienți de acest proces și dacă asta vrem.

Se aduce frecvent următorul argument. Parlamentul Europei are responsabilitatea de a trata doar problemele generale ale funcționării UE. El nu intervine în politica internă a țărilor. Dar și interesul comun al Uniunii Europene este rezultatul deciziilor comune ale națiunilor, nu al unei fictive reprezentări. Deja a devenit evident că Parlamentul ia decizii legislative obligatorii pentru toate țările. Atenție, orice instituție supranațională este mereu tentată de extindere a autorității, intervenind în problemele interne ale națiunilor. Se prefigurează deja riscul dezvoltării unor structuri europene birocratice, care riscă să promoveze interesul ei, iar nu al țărilor europene.

 Parlamentul european deja a creat propria sa structură executivă: Comisia europeană. Din perspectiva regulilor democratice, poziția Președintelui Comisiei europene, un fel de prim ministru al UE, este ciudată. Cine îl alege? Nu Consiliul, nu țările europene și cu atât mai puțin populația, ci Parlamentul european printr-o procedură prea puțin transparentă. Dar cine alege Comisia europeană? Iar nu e prea clar: Consiliul european, Parlamentul, dar mult mai clar de Președintele Comisiei.  Noul ”prim ministru al UE” își alege propriul său guvern. Atât Președintele, cât și Comisia sunt sub un control vag al Parlamentului, iar ambele instanțe sunt complet rupte de populație. Guvernele naționale sunt sub controlul efectiv al Parlamentului. Ele pot fi schimbate și se întâmplă destul de frecvent de către Parlament. Sunt dezbateri în Parlamentele naționale asupra guvernelor. Nu acesta este cazul Comisie europene care funcționează foarte liniștit pe întreaga perioadă. Eu nu știu nici o analiză critică publică a Comisiei europene/ guvernul UE sau a unui membru al ei. Riscurile abuzului nedemocrat de putere a fost evident în cazul României. O persoană din conducerea Comisie europene, la alegerea căruia România a avut un drept destul de vag, și-a permis injurios să intervină în politica internă a României.  

Parlamentul european are după părerea mea o situație ciudată. Ea nu este o democrație a popoarelor, a căror existență este incontestabilă. Nu este nici o democrație a asocierii reprezentanților cu drepturi egale ale țărilor. Este o democrație nu a unui popor ”fictiv”, ci fără un popor. Temerea mea este că Parlamentul european riscă să fie continuu tentat să devină un sistem supranațional care preia tot mai mult din autoritatea națiunilor. Din acest motiv sunt convins că în viitorul apropiat vor apare tensiuni, dacă nu chiar conflicte, între Parlamentul european și parlamentele/ guvernele naționale. 

Sistemul democrației UE nu este așa cum se crede neproblematic, ci dimpotrivă va genera multe controverse, riscuri și patologii specifice.